13.4 C
Braşov
AcasăSportCorona Brașov a învins Astra II, dar a tremurat pe final

Corona Brașov a învins Astra II, dar a tremurat pe final

Autor: Adi MARICA

- Advertisement -

l Burlacu și Roșu au asigurat victoria liderului cu două goluri senzaționale, dar în partea secundă jocul brașovenilor a fost unul haotic

Corona a forțat 30 de minute în meciul cu Astra II, a marcat două goluri fabuloase prin Burlacu și Roșu, după care, în partea secundă, elevii lui Călin Moldovan au tras un somn de voie, cel mai probabil și ca urmare a unei căderi din punct de vedere fizic al echipei. Satelitul Astrei a controlat repriza secundă, a redus din diferență prin penaltiul tranformat de Pahonțu (87), astfel că finalul jocului a fost unul cu emoții pentru Corona. Degringolada din jocul echipei din partea secundă l-a adus în pragul disperării pe Călin Moldovan care era un car de nervi la finalul partidei. Până la urmă, Corona a mai bifat trei puncte, are punctaj maxim în C5, iar etapa viitoare, Burlacu și compania vor juca, tot pe Tineretului, cu Sepsi OSK 2.

„Importantă este victoria“

- Advertisement -

Călin Moldovan spune că importante sunt cele 3 puncte obținute. „A fost o victorie obţinută cu inima, după un efort foarte bun al băieţilor. Este adevărat, în repriza a doua am suferit din punct de vedere al posesiei, dar cu toate acestea adversarul nu şi-a creat ocazii de a marca, şi asta datorită tocmai efortului depus de jucătorii noştri. Chiar dacă pe alocuri ce s-a întâmplat în teren nu a fost aşa cum ne-am fi dorit cu toţii, eu îmi felicit băieţii pentru spiritul de luptă . La final, importantă este victoria, importante sunt punctele şi faptul că am ajuns să avem trei victorii din trei meciuri, în acest start de campionat”, a spus Moldovan.

„Am greșit supraestimând Corona!“

De partea cealaltă, Bebe Bărbulescu, antrenorul Astrei 2, spune că a greșit când a supraestimat valoarea Coronei. „Pot spune că ne-a bătut experiența jucătorilor Coronei. Noi am abordat jocul doar cu jucători tineri, toți sub 21 de ani! Primele 30 de minute am suferit, știam că Marian Cristescu le face tot jocul, dar după aceea, prin schimbările făcute am schimbat total jocul. Cred că am greșit supraestimând Corona, pentru că am dovedit în partea secundă că avem forța să dominăm și din punct de vedere fizic, dar și al posesiei o echipă de talia Coronei“, a spus Bebe Bărbulescu. Corona Brașov: Mutu – Aszalos, Tălmaciu, Burlacu, Voicu – Nicolau, Leonte, Linguraru (80 C. Ivan) – Roșu (63 Manole), Cristescu (63 Nechita), Alupoaie (46 Cîrstean).
Antrenor: Călin Moldovan.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina