9.1 C
Braşov
AcasăNationalLudovic Orban: Se analizează posibilitatea redeschiderii restaurantelor

Ludovic Orban: Se analizează posibilitatea redeschiderii restaurantelor

Premierul Ludovic Orban a anunțat că a solicitat Grupului Tehnico-Științific o analiză privind redeschiderea activității în spațiile închise, printre care și restaurantele. În funcție de această analiză va fi luată o decizie, susține premierul. „Am solicitat grupului de suport tehnico stiințific să analizeze posibilitatea reluării activității în spații închise, în restaurante. Aștept evaluarea și în funcție de asta vom lua o decizie”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul va avea în această săptămână o nouă întâlnire cu reprezentanții din industria HoReCa, a anunțat luni, după ședința conducerii PNL. Acesta a precizat că nu a fost stabilit încă un calendar, dar odată cu scăderea temperaturilor este nevoie de o decizie. „Aștept un punct de vedere și în funcție de asta vom stabili un calendar. În cursul acestei săptămâni va trebui să luăm o decizie. Se va termina sezonul estival și odată cu scădere temperaturii va trebui luate măsurile pentru a permite ușor, ușor în condiții de siguranță să fie luate aceste decizii”, a mai spus premierul.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române