Acasă Blog Pagina 4850

Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov

0

Lucrările la primul traseu de mountain-bike din Postăvarul, în cadrul proiectului derulat de Asociația Club Sportiv NH Bike și Primăria Brașov, sunt în grafic, iar reprezentanții firmei care execută lucrările spun că, în maxim o lună, acest segment de traseu va fi conectat cu traseul de pe Drumul Crucur, astfel că practicanții de mountain-bike vor putea coborî cu bicicletele din Postăvarul până în Brașov. Acest proiect prevede amenajarea a trei trasee în masivul Postăvarul, care sunt amplasate între liziera pădurii și instalațiile de producere a zăpezii artificiale.

„Cei peste 20 de kilometri de trasee de pe acest munte vor fi printre cele mai interesante zone de bike“

Inițiatorul acestui proiect, Bogdan Micu, președintele NH Bike, spune că traseul va fi deschis publicului în maximum o lună. ,,Proiectul a început în forță în primăvara acestui an, pentru că anul trecut nu am putut lucra decât două săptămâni, și deși a plouat foarte mult, am reușit să facem jumătate din primul traseu. Vestea cea bună este că vom reuși să îi dăm drumul în maxim o lună și îl vom lega cu traseul de pe Crucur. Astfel, bikerii vor putea să coboare până în oraș. În acest moment lucrăm pe traseele amenajate de NH Bike și așteptăm cu nerăbdare ca primăria să înceapă celălalt proiect, care este mult mai mare decât acesta. Sunt convins că atunci când ambele proiecte vor fi gata, cei peste 20 de kilometri de trasee de pe acest munte vor fi printre cele mai interesante zone de bike, nu doar din România, ci chiar și din Europa de Est, iar eu cred că acest munte va deveni, în câțiva ani, cel mai mare centru de bike din această zonă a Europei”. Lucrările sunt executate de către o firmă specializată în realizarea de trasee de mounain-bike, Trial Bros.

A doua etapă este în licitație

,,Lucrările sunt destul de avansate, avem o echipă de specialiști, care lucrează aici zi de zi. Aceasta este o primă etapă, cea de a doua (celelalte trei trasee din proiectul realizat de Primăria Brașov, n.n.) este în faza de licitație. Sperăm să depășim această etapă în maxim 2-3 săptămâni și să avem contractat proiectul și pentru amenajarea celorlalte trei trasee“, a declarat George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.

Autogara va avea gazon pe acoperiș

0

• Terminalul de transport public auto de la Gara Braşov va fi prima clădire cu „terasă verde” care se construiește în oraș
Primăria Braşov a lansat procedura de achiziție publică pentru proiectarea terminalului de transport public auto de la Gara Braşov. Contractul scos la licitaţie are o valoare de 457.629 lei, fără TVA, iar ofertele sunt aşteptate până la data de 10 august. Consultantul stabilit în urma acestei proceduri va avea obligația de a elabora proiectul tehnic, apoi, în perioada realizării investiției să asigure asistență dar și să răspundă clarificărilor solicitate de autoritatea de management prin care se acordă finanțarea europeană. Terminalul va deservi 12 linii de transport în comun, dintre care 7 pentru autobuze cu lungimea de maxim 13 metri, 3 pentru autobuze articulate (de 18 m) și alte două pentru autobuze electrice cu lungimea de maxi 13 metri. De asemenea, consultantul va trebui să reamenajeze peronul pentru troleibuze de pe Bulevardul Gării (care deservește în acest moment linia 8: Saturn – Rulmentul), dar și să reamenajeze spațiile verzi. La acest terminal vor mai fi amenajate 7 locuri de parcare pentru mașinile deținute de persoane cu dizabilități. Noul terminal va avea o sală de așteptare cu două intrări, patru case de bilete, ghișee de informații, patru birouri, grupuri sanitare separate, pentru angajați și călători, precum și un spațiu tehnic. Clădirea în care va funcționa terminalul va avea și acoperiș înierbat, fiind prima clădire cu „terasă verde” care se construiește la Brașov. Pentru punerea în aplicare a acestui proiect, Municipalitatea a obţinut o finanţare din fonduri europene. Investiția este estimată la 14.345.209 lei cu tot cu TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.

Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern

0

• Proiectul polivalentei de la Bartolomeu se află pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții
Proiectul de construire a Sălii Polivalente a fost inclus în lista proiectelor pe care Compania Națională de Investiții le poate finanța. Astfel, Prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice a fost aprobată includerea obiectivului de investiții ,,Complex multifuncțional – Sala polivalentă, municipiul Brașov, județul Brașov” în Lista sinteză a subprogramului ,,Săli de sport” al C.N.I.

„Ar însemna o scădere a presiunii pe bugetul local”

Proiectul sălii polivalente de la Braşov se află pe lista-sinteză a CNI, spune primarul şi urmează acum ca Guvernul să emită hotărârea prin care aprobă investiţiile asumate de Companie. „Zilele trecute am primit vestea că ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, a aprobat Ordinul prin care Sala Polivalentă a fost inclusă în lista-sinteză a CNI. Este un pas foarte important pentru demararea lucrărilor la această investiție, pentru că dacă nu ești pe această listă, nu poți face pașii procedurali pe mai departe. Urmează o hotărâre de guvern care să aprobe investițiile Companiei Naționale, pe baza acestei liste, iar acest obiectiv foarte important pentru Brașov să fie finanțat. Este o valoare foarte mare, care, dacă va fi suportată de Compania Națională de Investiții, va însemna o scădere a presiunii pe bugetul local foarte importantă. Vorbim aici despre realizarea unui întreg complex și nu doar de construirea unei săli de sport. Sala va fi multifuncțională – pe lângă competițiile sportive de mare anvergură, va permite și organizarea de evenimente – iar zona din jurul sălii va deveni un parc, în care brașovenii și turiștii se pot relaxa sau își pot petrece timpul în mod activ“, a declarat primarul George Scripcaru.

Valoare estimată la peste 355 milioane lei, cu amenajarea zonei din jur

Conform documentației întocmite de către SC Dico&Țigănaș – birou de proiectare SRL, capacitatea Sălii Polivalente de la Bartolomeu va fi de 11.211 locuri, din care 10.059 locuri în sala principală şi 1.152 locuri în sala secundară, de antrenament. Suprafața de teren pusă la dispoziţia acestui obiectiv, ce include construcția și zonele adiacente este de 148.210 mp. Valoarea acestei investiţii, inclusiv cu amenajarea zonei din jur, este estimată la 355,3 milioane de lei. Pentru această investiţie, administraţia locală a emis deja autoritaţia de construire autorizația de construire cu nr. 189/2020, a recepționat proiectul tehnic pentru edificarea construcției, iar după aprobarea în Guvern a investiției, se va putea lansa licitația de lucrări.

Clădirile fostei pieţe de la Triaj vor fi demolate

0

• Fosta Piață Oancea va fi preluată de Primăria Brașov care anunță că o va transforma în „piaţetă urbană”
Fosta Piață Oancea din cartierul Triaj va fi preluată de Primăria Brașov care anunță că o va demola, pentru fi transformată în „piaţetă urbană”, după cum a spus primarul George Scripcaru. Terenul, aflat pe strada Simeria nr. 1, aparţine unui proprietar privat care a construit aici, la începutul anilor 2000, o piaţă. Între timp, firma respectivă a intrat în faliment. După câțiva ani de negocieri, discuții și procese între municipalitatea brașoveană și lichidatorul judiciar, cele două părți au convenit ca Primăria Brașov să cumpere construcțiile fostei piețe, achiziția fiind aprobată la sfârşitul săptămânii trecute și de Consiliul Local Brașov. Valoarea construcțiilor a fost evaluată la 205.737 lei, adică 43.309 euro. După aprobarea în Consiliu Local, primarul Brașovului, George Scripcaru, anunțat că toate construcțiile în care a funcționat Piața Oancea din Triaj vor fi demolate. De asemenea, reprezentantul Municipalităţii a precizat că pentru terenul respectiv „se va veni cu un proiect de piațetă urbană, unde să poată fi realizate diverse amenajări, stabilite împreună cu Direcția Arhitect Șef”. Piața Oancea a fost amenajată pe un teren primit în concesiune de la Primăria Brașov în anul 2002.

Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport

0

Tăieri de ore și eliminări de materii pentru clasele V-VIII sunt pregătite în prezent de Ministerul Educației, care este obligat ca din 14 septembrie să pună în aplicare legea care prevede tăierea cu până la 5 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu. Potrivit surselor Edupedu.ro, grupul de lucru al Ministerului Educației care lucrează la revizuirea planului cadru pentru învățământul gimnazial a realizat până acum 4 variante de plan-cadru pentru clasele V-VIII.
Edupedu.ro a obținut toate cele 4 variante de planuri-cadru în lucru în acest moment la Ministerul Educației.
În prima variantă, marile noutăți sunt eliminarea notelor la materiile Religie, Muzică și Desen și Educație fizică și sport, dispariția Muzicii sau a Desenului dintre orele obligatorii (copiii vor alege ce materie din cele 2 studiază în fiecare an), eliminarea cu totul a materiilor “Consilierea și dezvoltarea personală” (care intră în dirigenție) și “Educația tehnologică”.
În Varianta 2 de plan-cadru aflată în lucru la Minister și obținută de Edupedu.ro dispare materia “Limba latină”, sunt tăiate ore de la Limba modernă numărul 2, de la Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie. Dispar materiile Educație tehnologică și Consiliere și dezvoltare personală.
Marea noutate o reprezintă eliminarea notelor la materiile Religie, Muzică și Desen și Educație fizică și sport. Copiii nu vor mai primi note la aceste discpline, ci calificative. „Aceste discipline se bazează pe predispoziții native, aptitudini, înclinații, având un caracter vocațional explicit”, spun autorii curriculumului. Amintim că au mai existat solicitări din partea părinților ca la aceste materii să nu mai existe note, critica principală fiind distorsionarea evaluării având în vedere că notele contează în prezent la admiterea la liceu (20% din media de admitere la liceu o reprezintă media cu care elevul încheie clasele V-VIII).
De remarcat că Religia se păstrează ca disciplină obligatorie fără să piardă nici o oră începând din clasa pregătitoare.
O altă noutate este dispariția Muzicii sau a Desenului dintre orele obligatorii. Dispare cu totul și materia „Consilierea și dezvoltarea personală” – care în prezent are 1 oră pe săptămână obligatoriu din a V-a până în a VIII-a. „Consilierea și dezvoltarea personală se organizează de către profesorul diriginte, în funcție de nevoile elevului/elevilor/părinților, în cadrul orei de dirigenție”, se arată în proiectul de plan-cadru. O altă materie tăiată din tot gimnaziul este Educația tehnologică, ce în prezent are 1 oră pe săptămână obligatoriu din clasa a V-a până în a VIII-a.

Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea

0

• Deși dovezile științifice sunt reduse, rhodiola rosea sau ruja pare să fie o plantă de folos în combaterea oboselii, precum și a simptomelor de anxietate și depresie
Rhodiola rosea este o plantă cu flori care crește în regiuni reci și de mare altitudine din Europa și din Asia. Alte denumiri pentru aceasta sunt rădăcină arctică, rădăcină de aur, coroana regelui și rădăcină de trandafiri. La noi, i se mai spune și rujă. Planta a fost folosită în medicina tradițională de mai mulți ani, în special în Rusia, Scandinavia și în alte zone muntoase reci, scrie doc.ro.. Unii oameni cred că Rhodiola Rosea poate trata anxietatea, depresia, oboseala, anemia și durerile de cap. Deși rezultatele unor studii științifice par promițătoare, multe dintre acestea au fost de mică întindere sau defectuoase.

Rhodiola rosea combate stresul

Una dintre cele mai cunoscute afirmații despre Rhodiola rosea este că ajută organismul să se adapteze la stres. Abilitățile și calitățile sale specifice, însă, nu au fost încă dovedite științific cu suficiente studii bine concepute. Un raport publicat în Alternative Medicine Review sugerează că extractul de Rhodiola rosea oferă beneficii pentru sănătatea mentală și funcția inimii.
Un alt articol din 2005 descrie Rhodiola rosea drept „un adaptogen versatil”, afirmând că planta poate crește rezistența la stres. Autorii studiului mai spun și că planta este promițătoare că posibil tratament pentru reducerea nivelului hormonului de stres (cortizol) și a problemelor cardiace induse de stres.

Rhodiola sporește performanța fizică și mentală

Unii oameni iau Rhodiola rosea pentru a îmbunătăți performanța fizică înainte de efectuarea exercițiilor sportive sau ca o modalitate de a-și îmbunătăți concentrarea și gândirea. Există, de asemenea, afirmații cum că planta ar ajuta la reducerea oboselii fizice și mentale, deși oamenii de știință susțin că este nevoie de cercetări aprofundate pentru a stabili clar acest lucru.
Un studiu realizat în 2009 a descoperit că femeile care au luat o doză mare de Rhodiola rosea au putut să alerge mai repede decât cele care au primit un placebo. Un alt studiu sugerează că administrarea unui extract standardizat de Rhodiola rosea poate îmbunătăți concentrarea și poate reduce oboseala. Cercetarea a analizat 60 de bărbați și femei, care au luat un supliment numit SHR-5. Doza administrată pentru aceste efecte a fost de 576 miligrame (mg) pe zi.
În ciuda acestor rezultate, o analiză amplă din 2012 publicată în BMC Complementary and Alternative Medicine a analizat 206 studii legate de Rhodiola rosea și oboseală, dar au descoperit că doar 11 erau potrivite pentru a fi incluse. Cinci dintre aceste studii au stabilit că Rhodiola rosea a ajutat la combaterea simptomelor oboselii fizice și mentale. Dar, afirmă recenzorii, toate studiile aveau un risc ridicat de părtinire sau aveau defecte de raportare. Recenzorii concluzionează că cercetările privind Rhodiola rosea sunt „contradictorii și neconcludente” și e nevoie de studii mai serioase.

Ruja reduce depresia și anxietatea

Un studiu a găsit dovezi cum că Rhodiola rosea poate reduce simptomele de anxietate. Zece persoane cu anxietate au fost incluse în acest studiu și au luat 340 mg de extract de Rhodiola rosea timp de 10 săptămâni.
Un alt studiu realizat recent a descoperit că Rhodiola rosea a redus simptomele depresiei, dar efectele sale au fost scăzute. Planta nu a redus simptomele la fel de eficient ca sertralina, un antidepresiv pe bază de prescripție medicală, deși a avut efecte secundare mai puține și mai ușoare. Autorii acestui studiu din 2015 au concluzionat că, întrucât poate fi mai bine tolerată de unii oameni, Rhodiola rosea poate fi adecvată ca tratament pentru depresie ușoară până la moderată. Studiul a cuprins 57 de persoane care au luat remediul timp de 12 săptămâni.

Rhodiola, eficientă împotriva tulburărilor alimentare pe fond de stres

Un ingredient activ din Rhodiola rosea cunoscut sub numele de salidrozidă a fost studiat pentru efectele sale asupra mâncatului compulsiv. Studiul, publicat în Physiology & Behavior, a fost realizat pe șobolani. S-a descoperit că un extract uscat de Rhodiola rosea a ajutat la reducerea sau eliminarea mâncatului compulsiv la animale. Șobolanii cărora li s-a administrat Rhodiola rosea au avut, de asemenea, un nivel mai scăzut de cortizol, care poate juca un rol în alimentația dezechilibrată.

Cum se administrează Rhodiola rosea

Rhodiola rosea este disponibilă în mai multe forme. Ca multe plante medicinale, Rhodiola rosea se găsește sub formă de capsule, tablete, pulbere uscată și extract lichid, uneori în combinație cu alte ingrediente precum magneziu, vitamina B6 și vitamina B9. Dozele variază de la un producător la altul și în funcție de forma remediului. Deși unele studii au enumerat dozele folosite în scopuri specifice, se pare că planta poate fi luată în doze diferite pentru a trata probleme de sănătate diferite.

Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur

0

l Un medic explică termenul „asimptomatic” pe înţelesul tuturor și avertizează că „a simptomatic NU înseamnă sănătos“
Raed Arafat a atras atenția, în cadrul unui interviu recent despre răspândirea infecției cu COVID 19, că asimptomaticii reprezintă un real pericol pentru cei din jurul lor. Chiar dacă nu prezintă simptome ale îmbolnăvirii cu noul coronavirus, aceștia îi pot infecta pe cei din jurul lor. Pe de altă parte, doctorul Mihnea Ioan Nicolescu a publicat pe pagina sa de Facebook o explicaţie simplă şi foarte uşor de înţeles de către oricine a termenului „asimptomatic”.

Persoanele asimptomatice transmit boala

După ce, în ultimele zile s-au înregistrat repetat peste 1000 de cazuri de infectare cu coronavirus, Raed Arafat a avertizat asupra faptului că persoanele asimptomatice transmit boala. „Asimptomaticul are virusul și transmite, și sunt multe studii la acest moment. Cel puțin câteva din ele le-am primit de la un coleg din Statele Unite, medic implicat direct în tratamentul pacienților cu COVID. Toate studiile avertizează asupra faptului că asimptomaticii transmit. Unul din studii spune că asimptomaticul este tendonul lui Ahile în lupta cu acest virus”, a declarat Raed Arafat.

Asimptomatic NU înseamnă sănătos!

Doctorul Mihnea Ioan Nicolescu a publicat pe pagina sa de Facebook o explicaţie simplă şi foarte uşor de înţeles de către oricine a termenului „asimptomatic”. În contextul pandemiei de coronavirus şi al numeroaselor cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dar asimptomatice, considerăm important ca acest termen, „asimptomatic”, să fie cât mai bine înţeles atât de pacienţi, cât şi de persoanele care în continuare cred că acest virus nu este periculos sau, mai rău, că nu ar exista. De asemenea, reamintim importanţa purtării măştii de protecţie în spaţiile închise (masca să acopere gura şi nasul), spălatului frecvent pe mâini, evitării mulţimilor şi a distanţei fizice! Iată postarea integrală a dr. Nicolescu.
„Asimptomatic = fără simptom CLINIC, adică fără o manifestare vizibilă/perceptibilă a prezenţei unei boli. NU ÎNSEAMNĂ SĂNĂTOS, întrucât prezenţa virusului (SARS-CoV-2 în speţa de faţă) deja a stabilit statutul de purtător, de pozitiv. Deci vorbim de o persoană BOLNAVĂ, confirmată şi cu o evoluţie imprevizibilă, fiind vorba de o boală nouă, incomplet studiată.
Un şofer cu maşina cu frânele defecte ştie că nu-i merg frânele (pentru că la service i s-a făcut diagnoza şi s-a confirmat obiectiv acest lucru). Ceilalţi participanţi la trafic nu ştiu acest lucru pentru că văd doar o altă maşină în trafic.

Dacă stă cu maşina în garaj (izolare), sigur nu face accident (nu infectează pe nimeni)

Dacă iese, dar merge încet (poartă mască), poate face accident sau nu, că poate nu e trafic.
Dacă merge normal (libertatea lui de a conduce, întrucât are permis de conducere), sunt şanse foarte mari să facă un accident cu pagube materiale (alţi şoferi care trebuie să ajungă în service/spital) sau umane (sare un copil în faţa maşinii fără frâne/categoriile la risc)…
Asta apropo de drepturile unei persoane confirmate pozitiv cu o boală transmisibilă de a nu fi internată şi de a i se respecta libertatea de mişcare. Libertatea ta se termină unde începe libertatea altora. Punct. Nenegociabil.”

România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir

0

România va primi de la Comisia Europeană, în 3 tranșe, 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir) pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare, anunță Ministerul Sănătății.
Pe data de 7 august, țării noastre îi vor fi repartizate 6.026 de flacoane de Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1.200 pacienți eligibili (5 flacoane/pacient).
Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania, precizează Ministerul Sănătății.
Conform calendarului transmis de către Bruxelles, pe data de 11 septembrie vor fi primite alte 10.336 de flacoane pentru aproximativ 2.067 de pacienți eligibili, iar pe data de 9 octombrie, 8.795 de flacoane, care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 de pacienți eligibili.
Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.
Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în funcție de numărul de cazuri medii și severe eligibile.

Fă salate de andive dacă vrei să slăbești

0

Preparate corect şi dietetic, andivele nu doar că nu sunt amare, ci sunt şi un ajutor eficient în curele de slăbire. În plus, datorită ingredienţilor săi, andivele sunt utile bunei funcţionări a aparatului digestiv, dau o mână de ajutor şi ficatului.
În vizitele mele în Piemonte, Italia, rămân mereu surprinsă de varietatea preparatelor culinare tradiţionale. Ultima oară am încercat o salată de andive la cuptor, asezonată cu un sos de pătrunjel (pe bază de ulei de măsline şi parmezan). Recunosc, că nu mă aşteptam ca andivele să fie aşa dulcege la cuptor. Mai ales că îmi luase câteva veri să mă obişnuiesc gustul andivelor proaspete. De fapt, nu sunt amare, ci amărui. Iar dacă reuşeşti să le alături într-o salată de exemplu cu bucăţele de fructe, legume cu gusturi din altă sferă decât cea amăruie, vă veţi îndrăgosti de andive. Deşi multă lume lasă andivele în apă cu sare, înainte de prepararea lor, experţii în nutriţie spun că nu este nevoie de această operaţiune. Să faci o salată de andive este la fel de simplu ca şi când ai face o salată verde, de exemplu.

Câte kilocalorii au andivele şi ce nutrienţi conţin?

O porţie de 100 de grame de andive au doar 17 kilocalorii, deci sunt ideale pentru o dietă echilibrată şi pentru reducerea numărului de kilograme. Consumul regulat de andive este folos şi pentru reglarea tranzitului intestinal – 100 grame de andive au 8 grame de fibre. Iată ce vitamine şi minerale mai conţin andivele: vitamina A, magneziu, vitamina C, fosfor acid folic, fier, potasiu.
Andivele susţin sistemul imunitar şi reglează energia corpului. Conţin şi antioxidanţi ce luptă împotriva formării celulelor maligne. Consumate în stare proaspătă, beneficiaţi de toţi nutrienţii.

Cum să mănânci andivele?

Multă lume, deşi cunoaşte beneficii andivelor,nu îşi doreşte să le cumpere căci gustul amărui nu le este pe plac. Dacă alegeţi andive cât mai proaspete şi le îndepărtaţi frunzele exterioare sau zonele ofilite, gustul este mult mai bun. Felii de portocală, nuci, stafide sunt buni companioni ai andivelor. Pentru a face salate gustoase puteţi face de exemplu sosuri. Folosiţi iaurt şi pătrunjel sau mărar pentru a prepara un sos delicios. Andivele pot fi preparate şi la grătar sau la cuptor însă nu veţi beneficia de toţi nutrienţii.

Idei pentru salate de andive delicioase

De asemenea, salata de andive se combină foarte bine cu feliuţe subţiri de măr. Câteva boabe de strugure vor duce gustul salatei de andive pe alte alte culmi. Dulcege am spune. Este minunat că andivele au puţine kilocalorii, dar aveţi grijă să nu le bombardaţi folosind mult ulei. O lingură de ulei are 100 kilocalorii. Aşadar, folosiţi o linguriţă de ulei. Preferabil presat la rece (ulei de măsline extravirgin, uleiul de nucă are o aromă specială, uleiul de seminţe de dovleac etc). Puteţi adăuga zeama de la o lămâie sau de la o portocală. De asemenea, dacă aveţi la îndemână câteva fructe precum zmeură, coacăze, mure – sunt o bună opţiune pentru salata de andive. Măslinele dau o savoare deosebită andivelor, de asemenea. Ce mai puteţi adăuga în salata de andive? Câteva fâşii de somon afumat sau la cuptor. Un gust interesant va avea salata de andive şi dacă adăugaţi câţiva peşti anşoa săraţi. Folosiţi şi ceapă verde dacă aveţi la îndemână

Afinele, boabe de sănătate

0

Afinele sunt cunoscute ca leac încă din cele mai vechi timpuri, începând cu tratarea infecțiilor și până la combaterea inflamației și a durerilor articulare. Afinele sunt pline de vitamine, fibre şi antioxidanţi și de aceea sunt extrem de utile corpului nostru. Sunt ideale şi în curele de slăbire, pentru că ajută la revigorarea organismului. Pot fi consumate cu încredere şi de către persoanele care suferă de diabet. Dacă vrei însă să te bucuri de toate beneficiile acestor fructe de munte, trebuie să ai grijă să fie cât mai proaspete atunci când le consumi

Conţinut crescut de nutrienţi şi fibre

Au un conţinut scăzut de calorii şi crescut de nutrienţi şi fibre (100g afine = 57kcal). Asta le face potrivite pentru a fi consumate cu moderaţie în curele de slăbire. Afinele conțin mai mulți antioxidanți decât orice alte fructe sau legume proaspete. Antioxidanții sunt fundamentali pentru întărirea sistemului imunitar și pentru neutralizarea radicalilor liberi prezenți în corpul nostru și cauzaţi de prezența toxinelor, pesticidelor și fumului.

Reduc efectele bolilor bătrâneții

Afinele sunt cunoscute drept fructele care protejează cu adevărat creierul de stresul oxidativ. De asemenea, reduc efectele bolilor bătrâneții, adică demență și Alzheimer. Datorită flavonoidelor și altor componente cu efecte antioxidante, afinele încetinesc pierderile de memorie și declinul mental care vine odată cu înaintarea în vârstă.

Au puterea de a îmbunătăți vederea

Consumarea în fiecare zi a două căni de fructe proaspete reduce riscul de degenerescență maculară senilă. Aceasta este o boală care este legată de vârstă și cauzează pierderea vederii, mai ales la vârstnici. Afinele au puterea de a îmbunătăți vederea de seară și nocturnă și de a proteja vasele capilare ale ochilor.

Un adevărat aliat pentru persoanele cu hipertensiune

Afinele sunt un adevărat aliat pentru persoanele cu hipertensiune. Dacă consumi 1 kg de afine în fiecare săptămână vei reduce riscul de infarct. Acest lucru este posibil datorită compuşilor care ajută la dilatarea arterelor, împiedicând formarea plăcilor de aterom.

Impact benefic asupra regularizării zahărului în sânge

Pentru că sunt alimente cu indice glicemic scăzut, la care nutrienții se absorb lent datorită fibrelor, afinele au un impact benefic asupra regularizării zahărului în sânge. Acest lucru este benefic mai ales pentru persoanele care au fost deja diagnosticate cu diabet.

Combat creșterea celulelor tumorale

Afinele conțin o componentă numită antocianină (aparține familiei flavonoidelor), responsabilă de culoarea lor albastră. Aceasta combate creșterea celulelor tumorale, prevenind diferite forme de cancer.

Protejează de infecţii urinare

Afinele conţin tanini ce inhibă ataşarea bacteriilor de pereţii tractului urinar, protejând astfel de infecţii urinare. Dacă aveți cistită, mâncați afine în fiecare zi și asta vă va ajuta.

Ajută la reducerea grăsimii abdominale

Polifenolii conţinuţi de afine ajută la reducerea grăsimii abdominale și diminuează factorii de risc cauzaţi de sindromul metabolic. Afinele conțin puține calorii. De aceea, pot fi folosite ca gustare și când ești la dietă.

Au un rol important la nivelul oaselor

Datorită conținutului mare de magneziu, afinele au un rol important la nivelul oaselor, mai ales în perioada de creștere. De aceea, e important să-i obișnuim pe copii să mănânce aceste fructe frecvent.

Pot da vitalitate pielii

Afinele pot da și vitalitate pielii. Iată o rețetă pentru o mască naturală: amestecați 2 lingurițe cu piure de afine, 2 cești mici cu zahăr brun și 3 linguri cu suc de lămâie. Antioxidanții din afine vor înmuia pielea, sucul de lămâie o luminează, iar zahărul joacă rolul de exfoliant.