Acasă Blog Pagina 4824

Tudor Benga, candidat al Alianţei USR PLUS la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov: „Vreau un Brașov conectat, educat și sustenabil!”

0

Sunt Tudor Benga şi candidez din partea Alianţei USR PLUS la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.
Sunt născut și crescut în Brașov. Pană pe la vreo 15 ani, mi-am petrecut verile la Șirnea, satul bunicilor mei de la poalele Pietrei Craiului, iar verile acelea au fost o parte foarte importantă din modul în care m-am format. Din următoarele 15 veri, mi-am petrecut destule pe Șaguna și Voința, cele două terenuri de baschet brașovene care, de asemenea, au fost foarte importante pentru cum m-am construit ca om. Am petrecut vreo 15 ani pe din două în du-te vino între America și România. De vreo 15 ani, fac naveta aproape săptămânal între București și Brașov și știu cu ochii închiși fiecare curbă de pe DN1 și pe de rost orarul CFR. Am 15 ani vechime în antreprenoriatul local și orgoliul că am construit și business-uri respectate, și locuri de muncă la Brașov. Am trăit pe trei continente diferite, dar știu destul de clar unde-i acasă.

Sunt tot vreo 15 ani de când Scripcaru e primar. Alți circa 15 din ultimii douăzeci, județul a fost moșia lui Căncescu. Și sunt 30 de când nu reușim să scăpăm de PSD. Toți – PDL, PNL, PSD – au construit rețele politice clientelare și indiferent că hățurile au fost propriu zis în mâna lui Veștea, Scripcaru sau Căncescu, politica locală a rămas un mare blat. Brașovul, fără îndoială, s-a dezvoltat, însă ecartul dintre noi și Cluj, Timiș, Sibiu sau Oradea s-a mărit. Niciunul dintre marile proiecte ale Brașovului, de la autostradă la aeroport, de la spital la polivalentă, nu este astăzi gata, deși mai toate ni se promit de mai bine de 15 ani.

Brașovul a crescut, dar nu a căpătat o direcție. Zona metropolitană a prosperat, însă în județ persistă bucăți mari de șomaj, subdezvoltare sau chiar sărăcie cruntă. Chiar și acolo unde dezvoltarea a fost la ordinea zilei, ea a fost de multe ori haotică și cu efecte secundare persistente. Brașovul atrage, în continuare, atât turiști, cât și migranți interni. Însă exodul constant al tinerilor săi către București, Cluj sau Occident spune de fapt limpede povestea potențialului irosit.

Iar potențialul irosit vine din lipsa de viziune și de strategie. Din veșnica absență a unui plan coerent pe termen lung. Din cronica incapacitate de a duce la bun sfârșit proiectele mari. Pană la criza coronavirus, aceste lipsuri erau ușor de mascat sub trendul general de creștere. Covid19 însă se va dovedi hârtie de turnesol pentru leadershipul politic local. Fiindcă în conditii de criză și concurență crâncenă nu-i de ajuns să pretinzi că ești bunul gospodar. E nevoie să ai un plan. Un plan despre cum salvezi joburi la nivel de județ. Despre cum sprijini un sector horeca devastat de criză să se adapteze. Despre cum atragi investițiile industriale în curs de relocare dinspre Asia. Despre cum pui în funcțiune un aeroport complet nou în condițiile în care industria aviatică este măcelărita la nivel global.

Candidez la președinția Consiliului Județean Brașov fiindcă am un astfel de plan. Am avut tot timpul o strategie și o viziune pentru dezvoltarea pe termen lung a Brașovului și am urmărit-o încă din clipa în care am primit prima dată încrederea brașovenilor, acum patru ani. M-am luptat din Parlament și pentru aeroport, și pentru spital, și pentru autostrăzi, și pentru regionalizare, iar acum vreau să iau direct hățurile în mână. Vreau să scoatem împreună cumetriile din politica locală brașoveană și să construim o administrație complet transparentă și deschisă către cetățean. Trebuie să ne ajustăm din mers pentru a depăși criza și să folosim momentul pentru a ne asigura că întreg județul are o șansă la un trai decent nu doar zona metropolitană. Vreau să folosim momentul pentru a face din principiile de sustenabilitate mai mult decât un slogan. Vreau să ne atingem cu adevărat potențialul. Vreau un Brașov conectat, educat și sustenabil. Și te chem alături de mine și colegii mei în direcția aceasta!

#TudorBengPreşedinteCJ #USRPLUS #BraşovSustenabil

Protestul cârciumarilor

0

• Vânzarea la terase va fi oprită astăzi timp de o oră, în semn de protest față de măsurile adoptate de Guvern
Membrii organizației patronale HORA din industria ospitalității anunță că își vor suspenda activitatea miercuri, timp de o oră, în semn de protest față de măsurile adoptate de Guvern. Reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA anunţă organizarea unui protesc paşnic, prin suspendarea activităţii. Protestul va avea loc miercuri, între orele 17.00- 18.00 şi vor participa toţi cei care lucrează în această industrie, cât şi partenerii.
„Miercuri, între orele 17.00 şi 18.00 întrerupem vânzarea şi ne poziţionăm în faţa restaurantelor şi a teraselor cu pancarte însoţite de mesaje ferme, prin care ne exprimăm, paşnic şi conform normelor de prevenire a răspândirii COVID-19, nemulţumirea faţă de măsurile adoptate”, transmit reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA, printr-un comunicat de presă.
„Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori”, se arată în comunicat. Înainte de criza COVID-19, industria HORECA număra 40.000 de societăţi comerciale, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro şi circa 400.000 de angajaţi. „Considerăm că restricționarea vânzării și a consumului în restaurant nu rezolvă dificultățile statului în a asigura respectarea legii și că prin aceste restricții se aduc doar mari prejudicii sectorului HORECA. Nu există argumente pentru blocarea acestui sector iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HORECA prin măsuri total disproporționate față de situația reală, astăzi fiind afectați în mod direct de aceste restricții nejustificate 400.000 de angajați”, se mai arată în comunicat.

Ce vor reprezentanții restaurantelor?

– redeschiderea în cel mai scurt timp a restaurantelor în interior, cu respectarea regulilor împotriva răspândirii COVID-19:
– asigurarea distanțării fizice prin menținerea unui mese libere între două mese ocupate;
– evitarea aglomerărilor de persoane la ghișee și grupuri sanitare;
– purtarea obligatorie a măștii de către client în momentul deplasării către grupurile sanitare, la intrarea sau ieșirea din restaurant;
– se vor asigura dispozitive și substanțe virulicide necesare dezinfectării mâinilor cliențilorși informarea acestora cu privire la modul de utilizare;
– informarea clienților asupra regulilor de igienă și distanțare fizică precum și a necesității limitării timpului de servire a mesei, acolo unde este cazul;
– curățarea și dezinfectarea cu substanțe bactericide și virulicide a spațiilor/suprafețelor unde au acces clienții și a ustensilelor utilizate în timpul servirii mesei;
– eliminarea obligativității purtării mănușilor de către personalul de servire în interiorul restaurantului, considerăm că este mult mai eficientă spălarea frecventă si directă a mâinilor;
– inițializarea unei campanii de încurajare a publicului pentru a respecta regulile de distanțare fizică, purtare a măștii de protecție, spălarea frecventă și corectă a mâinilor. Promovarea intoarcerii la normalitate, a petrecerii unor momente frumoase in restaurant și reluarea unei vieți normale;
– eliminarea impozitului specific pentru anul 2021, respectiv 40 milioane euro anual, conform studiului comandat de HORA menționat mai sus;
– reglementarea bacșișului/tip-ului din industrie ca venit din alte surse, fără plată CASS;
– clasificarea grupurilor de firme afiliate ca parte a IMM-urilor, dacă nu îndeplinesc condiții de întreprinderi mari;
– focusarea controalelor făcute de către instituțiile statului pe respectarea reglementărilor privind răspândirea virusului SARS COV 2.

Cu 28 de paturi: De săptămâna viitoare vin echipamentele pentru Spitalul Modular

0

• Noua secție ATI pentru tratatea pacienților cu COVID va fi gata în 21 august, promit autoritățile
De săptămâna viitoare începe dotarea secţiei modulare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Lucrările de amenajare a secţiei modulare sunt programate să se finalizeze pe 21 august, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, spune că s-au făcut deja demersurile pentru furnizarea echipamentelor şi dotărilor necesare. „Noi am făcut toate demersurile pentru a primi aparatura necesară dotării acestei secții. Aparatura ar urma să fie adusă săptămâna viitoare. După vor fi terminate lucrările, secția modulară cu o capacitate de 28 de paturi împreună cu ministrul Sănătății (Nelu Tătaru – n.r.) și cu premierul României (Ludovic Orban – n.r.) vom preda această secție Spitalului Județean”, a declarat Adrian Veștea. La noua secție modulară ATI vor fi tratați pacienții infectați cu coronavirus, care necesită terapie intensivă. Pe lângă cele 28 paturi dotate complet, la Spitalul Județean Brașov vor fi păstrate și cele 15 paturi folosite acum pentru tratarea pacienților cu coronavirus, dar acestea vor fi utilizate numai în cazul în care cele din secția modulară vor fi insuficiente pentru cazurile grave COVID, după cum a precizat săptămâna trecută directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Andrea Neculau. Lucrările de construire a secției modulare au costat aproximativ 10 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea a fost asigurată de Consiliul Județean Brașov. Secţia modulară din curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov ar urma să deservească unitatea medicală pe o perioadă de cel puin zece ani, după planificările făcute de autorităţile judeţene care coordonează reţeaua medicală publică din Braşov.

Cinci oferte pentru echipamente necesare aeroportului de la Ghimbav

0

Consiliul Judeţean analizează cinci oferte pentru dotarea cu echipamente a viitorului Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav. Administraţia locală are de achiziţionat, pe trei loturi, respectiv un friction tester, un autovehicul tractare friction tester şi un echipament pentru comunicaţie sol-sol, valoare totală a acestora fiind extimată la 2,369 milioane lei, cu TVA inclus. La data limită de depunere a ofertelor, care a fost la 17 august, la sediul administraţiei judeţene s-au înregistrat două oferte pentru Lotul 1, o ofertă pentru Lotul 2 şi două oferte pentru locul 3, acestea fiind în prezent în evaluare. Tot în această perioadă.
Lucrările la aeroportul de la Ghimbav avansează vizibil, cu construcţia terminalului, preşedintele Consiliului JUdeţean Braşov declarând, după o vizită pe şantier, că acestea sunt cu 37 de zile înainte faţă graficul stabilit iniţial. În acest contexteste foarte important ca şi achiziţiile de echipamente să meargă în paralel astfel încât la final toate componentele proiectului să fie pregătite. „Lucrăm pe mai multe planuri în această perioadă, atât în proiectul aeroportului, cât şi în alte investiţii de nfrastructură din judeţ, aşa cum sunt drumurile judeţene. Derulăm achiziţii pentru proiectele prioritare ale judeţului Braşov, atât în ceea ce priveşte construcţia Aeroportului Internaţional Braşov, cât şi în îmbunătăţirea infrastructurii rutiere din judeţ. Sunt bucuros că investiţiile noastre au continuat şi continuă chiar şi în această perioadă dificilă din punct de vedere medical, în care o mare parte din resursele judeţului au fost direcţionate către funcţionarea optimă a celor şase spitale pe care le avem în subordine”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Autostrada Ploiești – Brașov mai așteaptă 3 ani

0

Primele lucrări la șoseaua de mare viteză din Valea Prahovei mai are de așteptat cel puțin trei ani, transmite economica.net. Conform publicației, compania de Drumuri intenționează să scoată la licitație completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic pentru Autostrada Ploiești – Brașov, cu finanțare din fonduri europene. Doar că acest contract are o durată de 35 de luni. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus pe 13 august aplicația de finanțare pentru proiectul „Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru „Autostrada Bucuresti-Brasov, tronson Ploiesti-Brasov” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 57,53 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala-37,891,761.82 lei, 15% contribuția proprie-6,686,781.50 lei, restul de 12,947,547.07 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Drumul spre viitorul sanatoriu psihiatric din Sânpetru se modernizează

0

Drumul judeţean de la Sânpetru spre Sanatoriul TBC din localitate va fi modernizat în următoarea perioadă. Contractul pentru realizarea Proiectului Tehnic şi execuţia lucrărilor, în valoare de 5.150.314 lei cu TVA -bani alocaţi de la bugetul judeţului, este disputat acum de şapte companii, una dintre ele urmând să fie desemnată, în baza criteriilor stabilite, pentru această investiţie. Lucrarea cuprinde proiectarea, execuţia şi asistenţa tehnică a proiectantului pentru reabilitarea drumului judeţean DJ 113, în lungime de 2 kilometri, care leagă DJ 103 și Unitatea de Asistentă Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru. Contractul include proiectarea şi execuţia lucrărilor de deviere sau de protejare a reţelelor de utilităţi. Drumul este cu atât mai important cu cât Unitatea Medico-Socială de la Sânpetru este planificată să fie transformată în secţie de Psihiatrie a Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.

Poți afla ce servicii medicale s-au decontat pe contul tău

0

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că asiguraţii pot obţine informaţii privind serviciile medicale sau medicamentele decontate din bugetul asigurărilor sociale de sănătate de care au beneficiat în anul precedent. Informaţiile vor fi primite în termen de 45 de zile de la solicitarea acestora. Pentru a obţine informaţiile, asiguratul va transmite o cerere tip, care poate fi solicitată la casa de asigurări sau poate fi descarcată de pe site-ul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află asiguratul, din secţiunea „Informaţii pentru asiguraţi”, subsecţiunea „Cetăţeni asiguraţi”.
Cererea, completată şi semnată de către persoana asigurată sau, după caz, de reprezentantul legal al acesteia, se depune la sediul casei de asigurări de sănătate sau se transmite prin e-mail cu semnătură electronica calificată şi este însoţită, după caz, de copia actului de împuternicire.În cazul în care asiguratul depune cererea la sediul casei, se verifică identitatea solicitantului. În situaţia în care solicitantul optează pentru transmiterea solicitării prin intermediul poştei electronice, acesta va completa în cerere o parolă din 8 caractere, necesară accesării răspunsului.
Potrivit CNAS, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de asigurări de sănătate, asiguratul va primi o listă cu serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare şi dispozitivele medicale, tehnologiile şi dispozitivele asistive prevăzute în pachetul de bază, precum şi serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare specifice, dispozitivele medicale şi altele asemenea acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative decontate din bugetul FNUASS, întocmită în ordine cronologică, cu precizarea furnizorului care le-a efectuat/eliberat, a datei efectuării/eliberării, precum şi a contravalorii acestora. Informaţiile furnizate vor fi extrase din Platforma informatică a asigurărilor de sănătate.

Din 7 septembrie: Cadrele medicale de la cabinetele şcolare revin „la bază”

0

• Până acum, medicii şi asistentele din şcoli au lucrat cu detaşare la DSP Braşov
• Primăria Braşov pregătește deschiderea în condiţii cât mai aproape de normal a anului şcolar, deşi nu există deocamdată date certe transmise de Ministerul Educaţiei
Din 7 septembie, cadrele medicale din cabinetele şcolare, care pe perioada pandemiei au fost detaşate la Direcţia de Sănătate Publică, pentru diferite activităţi anti-covid, vor reveni „la bază”. Viceprimarul municipiului Braşov, Costel Mihai a anunţat că a purtat deja o discuţie în acest sens cu directorul DSP Braşov, dr. Andrea Neculau, şi a solicitat acest lucru, în contextul în care există semnale de la Ministerul Educaţiei că în septembrie anul şcolar va începe la data stabilită, cu copiii care să vină în clase.

Există doar „unele semnale din partea Ministerului Educaţiei”

Reprezentanții Municipalității spun că „există unele semnale din partea Ministerului Educației că școala se va deschide în septembrie, cu venirea elevilor în clase”. De aceea, au fost purtate deja discuții cu DSP Brașov, pentru ca asistentele și medicii școlari detașați pe timpul vacanței la această instituție, pentru a ajuta la anchetele epidemiologice, să revină la unitățile de învățământ, pentru pregătirea anului şcolar şi stabilirea circuitelor elevilor. „Mergem pe varianta că se vor deschide şcolile la data stabilită, în condiţii cât mai aproape de cele normale. Acestea sunt şi semnalele dintre Ministerul Educaţiei şi este posibil ca ei să paseze responsabilitatea organizării, către noi. Rugmintea mea către autorităţile naţionale este să primim cât mai repede normele metodologice pentru organizarea anului şcolar, fiindcă noi le vom pune în aplicare pentru a asigura condiţii cât mai sigure de începere a anului şcolar. Am avut discuţii deja cu dr. Andrea Neculau, directorul DSP Braşov, pentru ca acele cadre medicale de la unităţile de învăţământ- asistente şi medici care au fost detaşaţi la începutul perioadei pandemice la instituţia de sănătate a judeţului, să revină la cabinetele de bază pentru a pregăti începrea anului şcolar, iar acest lucru se va întâmpla din 7 septembrie”, a declarat Costel Mihai, viceprimarul municipiului Braşov.

După peste 35 de solicitări, posturi noi în cabinetele şcolare?

În paralel, viceprimarul spune că există posibilitatea ca după mai mulţi ani în care Braşovul a solicitat de la Ministeru Sănătăţii majorarea numărului de angajaţi în sistemul cabinetelor şcolare, acest lucru să se întâmple, în sfârşit. „La sfârşitul lunii iulie am solicitat din nou ministerului să dea curs cererii pe care am tot transmis-o în ultimii ani, pentru suplimentarea numărului de posturi în unităţile medicale şcolare. După patru ani şi peste 35 de solicitări, din surse neoficiale, se pare că ministrul Sănătăţii îşi va da acordul, de data aceasta, având în vedere situaţia sensibilă prin care trecem”, a declarat Costel Mihai.

Rectificare bugetară pentru pregătirea anului şcolar

Până la jumătatea lunii septembrie, Municipalitatea va face pregătirile pentru începerea, în condiţii cât mai bune a şcolii, deşi în acest moment nu există o ideea foarte clară cum se vor âine cursurile. „La şedinţa de consiliu local am pus bani de rezervă pentru achiziţionarea de materiale sanitare dezinfectante, măşti şi am luat în calcul inclusiv achiziţionarea unor dispozitive electronice pentru susţinerea cursurilor la distanţă sau, dacă va fi cazul, a unor module în care se pot organiza clase noi temporare. Zilele trecute i-am solicitat domnului Tripşa, de la IŞJ (inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, n.n), o situaţie la zi cu numărul de elevi şi cadre didactice pentru a putea face o estimare. În paralel dăm facem achiziţii de dezinfectant. Dar în final este foarte important modul în care Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei vor stabili redeschiderea unităţilor de învăţământ. În momentul acesta nu avem chestiuni certe”, declarat viceprimarul Costel Mihai. Acesta a adăugat, în schimb, că lucrează în prezent şi cu un reprezentant al Băncii Mondiale pe Educaţiei la o simulare, în ceea ce priveşte deschiderea şcolilor din municipiu, în condiţii optime.

Cinci oferte pentru amenajarea Căminului pentru persoane fără adăpost

0

Cinci ofertanți doresc să realizeze lucrările de amenajare a Căminului pentru persoane fără adăpost din Strada Panselelor nr 23, scoase la licitație de primărie. Eren Cons SRL, Asocierea dintre Har&H SRL și Romfit Group SRL, firma italiană Manelli Impresa, SC Center Akces Comserv SRL și Stadi Design SRL sunt firmele care au depus oferte pentru a reabilita clădirea care aparținea fostului Liceu Astra. Comisia de licitație a constatat astăzi că ofertanții au depus garanția de participare, iar în continuare se va desfășura evaluarea dosarelor și analiza propunerilor tehnice. „Sunt cinci oferte care au fost depuse la această licitație, vom derula în continuare procedurile, vom vedea care este cea mai bună ofertă și sper să nu avem contestații care să ne întârzie. Este un imobil care trebuia reabilitat neapărat, important este că am reușit să ajungem la această fază, să avem oferte, și este un lucru bun că avem un număr mare de ofertanți, pentru că vom avea de unde să selectăm“, a declarat primarul George Scripcaru.

Ar trebui să fie gata într-un an

Căminul pentru persoane fără adăpost de pe strada Panselelor ar trebui să devină functional în 12 luni de la atribuirea contractului. Principalele lucrări ce vor fi executate constau în   desființarea pereților interiori din zidărie conform propunerii de arhitectură, demolarea parțială a unor parapete ale golurilor de tâmplărie exterioară, dezafectarea tuturor instalațiilor și echipamentelor existente în imobil, reconfigurarea golurilor de tâmplărie exterioară, recompartimentarea spaţiului interior cu pereţi din zidărie de umplutură în grosime de 12 cm și 15 cm și pereți din gipscarton cu grosime de 10 cm şi refacerea instalaţiilor interioare. Trecerea acestora prin plăcile din beton existente se va realiza prin carotare. De asemenea, se vor reface finisajele la nivelul pereţilor, tavanelor și al pardoselilor, se va monta tâmplărie exterioară termoizolantă cu grad ridicat de performanță şi se va face reabilitarea termică completă a clădirii.

Căminul va avea 86 de locuri în camere cu 5 şi 3 paturi

Aici va funcţiona un cămin pentru persoane fără adăpost, cu locuri de cazare concentrate într-un adăpost de noapte şi cazare în regim de urgenţă. Căminul va avea spaţiu de triaj, înainte de preluarea persoanelor fără adăpost spre locurile. Căminul se află în vecinătatea Direcției de Asistență Socială a Primăriei, iar prin reabilitarea clădirii vor fi asigurate noile standarde impuse de legislația în domeniul asistenței sociale. Aici va funcționa și un centru rezidențial, astfel că persoanele fără adăpost care au un loc de muncă vor fi cazate pe o perioadă de doi ani, pentru a le putea oferi șansa de a se reintegra în comunitate. În locul actualului centru pentru persoane fără adăpost vor fi amenajate amenaja locuințe sociale. „Obiectivul acestei construcții este de a amenaja un cămin pentru persoane fără adăpost, cu locuri de cazare concentrate într-un adăpost de noapte şi cazare în regim de urgenţă, structurat în spaţiu de triaj şi spaţiu de cazare, prin transformarea căminului școală existent”, spun reprezentanţii Municipalităţii. Parterul imobilului va avea un spaţiu închis şi securizat, prevăzut cu geam de supraveghere, izolator dotat cu pat şi băncuţe, spaţiu pentru păstrarea articolelor de îmbrăcăminte dotat cu dulapuri, băncuţe şi maşină de spălat, sală de mese şi spaţiu de cazare de urgenţă. Etajele se vor amenaja ca spaţii de cazare, grupuri sanitare comune cu cabine de duş diferenţiate pe sexe şi spaţii pentru pregătirea hranei.

PMP îl propune pe tânărul director al ARR pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov

0

PMP şi-a înregistrat ieri la Biroul Electoral Judeţean Braşov o listă completă de candidaţi pentru Deliberativul judeţului, însoţită de aproximativ 6000 de semnături de susţinere. PMP are, la aceste alegeri, şi un candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, în persoana inginerului George Antohe, directorul Autorităţii Rutiere Române – Structura Teritorială Braşov. George Antohe este, în acest moment, cel mai tânăr pretendent la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, având vârsta de 27 de ani. „Venim cu o propunere bună, din punctul nostru de vedere, la preşedinţia Consilului Judeţean. George Antohe este inginer, absovent al Facultăţii de Autovehicule Rutiere de la Universitatea Transilvania din Braşov, un tânăr implicat care se va axa pe dezvoltarea mobilităţii şi a transportului la nivelul judeţului Braşov”, a declarat preşedintele PMP Braşov, Costel Mihai. Primii candidaţi de pe lista PMP pentru Consiliul Judeţean sunt: Costel Mihai – viceprimar al municipiului Braşov; George Antohe – director ARR – Braşov; Tudor Blendea – manager în turism; Otilia Vlad – avocat, membru al Baroului Braşov; Ovidiu Sârghie – expert topograf, fost consilier local.