Acasă Blog Pagina 4797

Cum vom începe școala?

0

Marius Stoianovici:

Orice am face, școala trebuie să înceapă. O vor elevii, o vor părinții, ba chiar și autoritățile. Asta chiar dacă pe vremea când numărul infectărilor zilnice era în jur de 200, școala se făcea online, iar acum, când numărul este de peste 5 ori mai mare, se încearcă școala în formă fizică sau mixtă. Am mai scris pe acest subiect și probabil voi mai scrie dată fiind complexitatea lui. Sunt extrem de multe întrebări care așteaptă răspuns și nimeni nu pare dispus să îl ofere. Ministerul Educației s-a spălat pe mâini și a pasat responsabilitatea directorilor de școli și autorităților locale. Câte școli au avut bani să facă asta și câte au apucat efectiv să instaleze celebrele separatoare de plexiglas în bănci și sisteme utilizabile de transmitere online a cursurilor? Câte dintre ele au reușit să facă mai mult decât trasee de circulație a elevilor pictate pe holuri și în curți și X-uri de distanțare? Câte dintre cele care n-aveau au reușit să își amenajeze o toaletă și un spălător în interiorul școlii și să asigure săpunul aferent? De unde vor lua banii de dezinfectanți și cine va asigura măștile necesare elevilor? Autoritățile locale? Și ele de unde vor avea bani? Le va da Guvernul din cei 150 milioane de euro alocați? Când? În decembrie? Și cum vor face achiziții de materiale în septembrie?
Câte tablete s-au cumpărat? Niciuna, pentru că s-a anulat licitația?! Și destinatarii pe ce vor urmări cursurile online până le vor avea? Pe geam?
Era chiar necesar ca decizia modului în care se va studia să fie luată într-o zi de joi, 10 septembrie, iar școlile să mai aibă o singură zi să se pregătească, întrucât școala începe luni?
A existat vreo școală care să fi inițiat în această perioadă consultări între profesori, părinți, elevi, autorități locale despre modul cum ar trebui organizate cursurile astfel încât să se obțină maximum de beneficiu și siguranță pentru elevi? Eu n-am cunoștință de vreun caz și aș fi bucuros să-l mediatizez dacă a existat. Știm foarte bine că transparența și modul de comunicare sunt deficitare la nivelul autorităților locale. Nu neapărat din rea-voință. Posibil și din incompetența celor care ar trebui să o facă, dar pur și simplu nu se pricep. Feed-back-ul primit de la elevi și părinți, ideile profesorilor și managerilor de școli ar putea fi emulatori pentru acest proces care altfel riscă să treneze, ba chiar să fie adoptat într-o formă care să nu avantajeze pe nimeni.
N-am auzit vreun director de școală care să se plângă de faptul că spațiile pe care le are nu-i permit deschiderea cursurilor într-un format sigur. Știm cu toții că spațiile sunt insuficiente, înghesuite de copiii care, nu în puține locuri, învață în schimburi. N-am auzit de vreo cerință de spații modulare exterioare pentru învățare. Și asta la nivel de municipiu. Îmi imaginez ce este prin școlile mici de la țară. Norocul este că acolo sunt copii puțini.

Ministerul Educației a avut o vară întreagă în care ar fi putut măcar să încerce crearea acelei biblioteci școlare virtuale și platforma naționala ”e-learning” prevăzute de 9 ani în Legea Educației Naționale. Mă îndoiesc că a făcut-o. Cum sigur n-a adaptat curricula școlară la condițiile de azi și nici nu a eliminat balastul din programa școlară.
Am descentralizat răspunderea. Nu-i rău. Am început digitalizarea. Era și timpul. Dacă mai reușim și condiții sigure pentru elevi și adaptarea programei școlare la viața reală, se cheamă că am făcut un mare pas înainte. Doamne ajută!

Editorialul video Cum vom începe școala?

Noile reguli la concerte și spectacole

0

• Fără pauză, minim 3 metri între scenă și spectatori, câte un scaun liber și mască de protecție în permanență pentru cei din sală
Sălile de teatru și concerte se vor deschide, dar sunt anumite măsuri ce vor trebui respectate. Conform unui ordin publicat în Monitorul oficial, la intrare va fi verificată temperatura, se va purta mască pe tot parcursul spectacolui și vor fi scaune libere. Setul de măsuri ce trebuie respectat este destul de lung.

Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:

• creșterea numărului participanților va fi graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul în care se desfășoară spectacolul
• se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces.
• accesul se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m;
• triaj observațional la intrarea în locație: nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spațiul destinat;
• accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
• vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare;
• organizarea cozilor la intrarea/ieșirea din locație/casa de bilete prin marcaje care să indice distanța regulamentară de 1,5 m între persoane;
• publicul va fi încurajat să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție;
• vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locații.
• În cazul achiziției biletelor la casa de bilete:
– încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;
– deschiderea casei de bilete cu suficient timp înaintea spectacolului, astfel încât să fie evitată aglomerația;
– în cazul în care accesul în sală este efectuat în imediata apropiere a casei de bilete, aceasta se va închide cu 15 minute înainte de începerea spectacolului/concertului;
• evitarea pe cât posibil a formării cozilor în interiorul clădirii;
• biletele vor fi, pe cât posibil, scanate de către personal și nu rupte sau atinse cu mâna;
• intrarea și ieșirea din locație se vor efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomerație:
• accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor cât mai devreme posibil, fără a staționa pe hol, sau în cazul în care acest lucru nu este posibil accesul în sală se va efectua începând cu rândurile cele mai îndepărtate de intrarea în sală;
• ieșirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieșirea din sală, pe ușile de evacuare;
• stabilirea și implementarea unor circuite distincte pentru acces și ieșire;
• în funcție de dimensiunile sălii, accesul va începe cu până la o oră înainte de spectacol, pentru a evita adunarea mulțimilor, acest lucru fiind menționat și pe bilet, dar și în comunicarea asigurată de către organizator;
• spectacolele se vor desfășura fără pauze pentru a se evita aglomerarea spațiilor;
• se interzice spectatorilor consumul de alimente și băuturi în incinta instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu excepția lichidelor ambalate individual.
• distanța dintre scenă și spectatori trebuie să fie de minimum 3 m;
• organizarea spațiului astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între persoane:
• personalul va verifica respectarea distanțării sociale în timpul spectacolului;
• referitor la distribuția locurilor în sală (atât online cât și la casele de marcat): se va aloca câte un scaun liber între spectatori. Prin excepție de la această regulă, minorul în vârstă de sub 12 ani poate sta pe scaunul de lângă adultul însoțitor, iar un însoțitor adult poate sta lângă maximum 2 minori, fără a avea spații libere între ei;
• vizionarea spectacolului este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală și a purtării măștii de protecție;
• respectarea distanței obligatorii de minimum 1,5 m, în condițiile utilizării toaletelor;
• funcționarea cafenelei/bistroului/altor magazine care comercializează băuturi sau/și produse alimentare din incinta instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu respectarea măsurilor de sănătate publică în vigoare.

Măsuri pentru angajați:

• portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
• izolare la domiciliu, în cazul în care au intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2, și anunțarea medicului de familie;
• efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă și săpun sau dezinfectant pe bază de alcool avizat de Ministerul Sănătății) și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.

Măsuri care privesc angajatorul:

• medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;
• reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află locația descrisă în cele două scenarii de mai sus;
• plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;
• măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional epidemiologic zilnic la intrarea în sală. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
• plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante atât la intrarea în clădire, în cabinele individuale, cât și în spațiile comune;
• dezinfectarea echipamentului tehnic
• se va evita organizarea meselor cu bufet deschis.
• mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;
• încăperile în care se desfășoară activitatea vor fi aerisite periodic;

Două scenarii valabile și pentru cinematografe

Scenariul 1
• Organizarea și desfășurarea activității instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 500 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mică de 1,5/1.000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.
Scenariul 2
• Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
• Comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităților instituțiilor de spectacole și/sau concerte dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

În creștere: Universitatea Transilvania din Brașov, pentru prima dată în clasamentul internațional Times Higher Education – World University Rankings 2021

0

„Universitatea Transilvania din Brașov a fost inclusă pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional Times Higher Education – World University Rankings 2021, publicat ieri. Intrată în clasament pe poziția 1001+, universitatea braşoveană ocupă locul al treilea, alături de alte 10 universități româneşti, din cele 13 universități din țara noastră care au fost incluse în acest clasament internațional“, anunță instituția de învățământ.

Clasamentul Times Higher Education – World University Rankings 2021

Clasamentul Times Higher Education – World University Rankings 2021 include cele mai performante 1527 de universități din peste 20.000 de instituții de învățământ superior la nivel global. Acest clasament se bazează pe 13 indicatori de performanță ce vizează activitatea didactică, performanța ştiințifică, impactul cercetării (citările), vizibilitatea internațională şi transferul de cunoaştere către industrie/societate.

„Cea mai mare creştere a vizibilității din perspectiva clasamentelor internaționale“

„Ne bucură foarte mult această performanță, care în urmă cu câțiva ani ani părea un obiectiv aproape imposibil de atins. De altfel, în ultima perioadă, universitatea noastră a fost universitatea românească cu cea mai mare creştere a vizibilității din perspectiva clasamentelor internaționale. Meritul este al întregii comunități universitare braşovene, iar eforturile noastre de creştere a performanțelor didactice şi în cercetare se vor intensifica în următorii ani”, spune rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan. „În ultimul an, Universitatea Transilvania din Brașov a înregistrat cea mai mare ascensiune a unei universități româneşti în clasamentul internațional Center for World University Rankings – CWUR precum şi în clasamentul internațional QS al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală. De asemenea, a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional Shanghai pe domenii şi în clasamentul internațional Times Higher Education – Impact Rankings (locul al treilea în topul universităților din România)”, se arată în comunicatul de presă.

Contracte de peste un milion de lei, atribuite direct, la început de an şcolar

0

• Primăria Braşov va plăti 834.190 de lei cu TVA pentru achiziţia de dezinfectanţi pentru utilizarea în unităţile de învăţământ şi 50.278 de lei pentru achiziţia de măşti
Primăria Braşov va plăti 834.190 de lei cu TVA pentru achiziţia de dezinfectanţi pentru utilizarea în unităţile de învăţământ şi 50.278 de lei pentru achiziţia de măşti. Dezinfectanţii, sub formă de ablete efervescente clor pe baza de diclorisocianurat (pentru dezinfectarea pardoselilor sau a altor suprafețe), flacoane cu dezinfectant pentru mâini, dar și dezinfectant rapid pentru toate tipurile de suprafete rezistente la alcool, inclusiv pentru suprafete mici si greu accesibile din unitati sanitare, cabinete medicale si institutii publice, vor fi livrate de firma braşoveană Comserv, care a câştigat contractul, prin procedură simplificată, de atribuire directă. Cele 5000 de măşti de protecţie din bumbac 100% pentru copii vor fi livrate de SC Maura Cert Concept, care a câştigat contractul tot prin atribuire directă. Această firmă va livra, de asemenea, încă 220.000 de măşti de protecţie pentru persoanele adulte, în valoare de 136.136 lei (TVA inclus).

Amendă pentru firma care a aruncat deşeuri auto în zona Decathlon

0

Autorul depozitării ilegale de deşeuri de pe terenul situat în zona Decathlon, lângă Artera de sud-est a fost amendat cu 2500 de lei şi obligat să salubrizeze zona afectată de rezidurile aruncate la întâmplare. Poliţiştii locali l-au identificat pe autorul acestor depozitări ilegale, după ce în zonă au apărut, în jurul datei de 16 august, mai multe deşeuri din dezmembrări. Pe terenul respectiv au fost aruncate scaune, diverse componente auto, dar și plăci inscripționate cu trasee de transport care au reprezentat suficiente indicii pentru identificarea provenienței deșeurilor menționate. Sursa acestor deșeuri este o societate comercială din Dâmbovița, care a achiziționat în această vară autobuzele, pe care le-a dezmembrat recent. Societatea respectivă a valorificat materialele feroase și neferoase, iar ce nu a putut fi exploatat a fost aruncat pe câmp în zona amintită. Firma în cauză fost sancționată contravențional cu 25.000 lei, conform OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, iar polițiștii locali au dispus ca în termen de 24 de ore să fie salubrizată zona afectată. Ieri, la prima oră, a fost începută ridicarea deșeurilor respective.

Urgențe electorale: Punctele termice de cartier dezafectate vor deveni centre medicale

0

• Nu este încă lămurit de unde se va asigura personalul medical pentru aceste centre, în condițiile în care este cunoscută criza de medici și asistente medicale
Consiliul Local Braşov va analiza, în şedinţa din luna septembrie, un proiect de hotărâre prin care o parte din fostele centrale termice de cartier, acum dezafectate, să fie transformate în centre care să asigure servicii medicale primare. Un astfel de proiect are în vedere asigurarea asistenței medicale pe toată durata zilei, astfel încât brașovenii să nu mai fie nevoiți să apeleze la unitățile de primiri urgențe, atunci când medicii de familie nu mai au program.

13 centrale s-ar preta la o astfel de investiţie

Pentru punctele termice din toate cartierele Brașovului, care sunt nefuncționale astăzi, se ia în calcul amenajarea lor şi punerea la dispoziţia medicilor pentru consultații şi servicii primare. Municipalitatea încearcă astfel, pe de o parte, să răspundă nevoilor cetățenilor, persoane în vârstă, familii sau copii din cartiere, iar pe de altă parte, să vină în sprijinul unității de primiri urgențe, de la Spitalul Judeţean, pentru a degreva activitatea de acolo. Punctele termice sunt destul de încăpătoare, au o structură bună, astfel că Municipalitatea ar urma să intervină şi să investească, doar în amenajarea lor pentru activitatea medicală. Până acum au fost identificate 13 astfel de locații care se încadrează, ca dimensiuni, poziție și accesibilitate pentru a fi amenajate ca centre de permanență. Lucrările de reabilitare şi reamenajare vor fi iniţiate după aprobarea proiectului în Consiliul Local. Municipalitatea nu a făcut încă publice locaţiile celor 13 centrale dezafectate care ar urma să se transforme în centre medicale. Nu este încă lămurit de unde se va asigura personalul medical, în condițiile în care este cunoscută criza de medici și asistente medicale.

Nevoie acută de asistenţă medicală primară la Braşov

Nevoia de asistenţă medicală primară este una foarte ridicată în prezent, în municipiul Braşov, mai ales în contextul crizei cauzate de epidemia de COVID-19. ,,La ora actuală este tot mai acută nevoia de a dezvolta pe baze moderne asistenţa medicală primară, în aşa fel încât ea să poată rezolva cât mai multe din problemele de sănătate ale pacienţilor, scăzând presiunea pe spital şi pe Unităţile de Primiri Urgenţe. Aceste aspecte sunt chiar şi mai necesare în noile condiţii impuse de pandemia cu virusul SARS-CoV-2, care va schimba activitatea medicală clasică pe o perioadă lungă de timp. În ultimii 20 de ani, asistenţa medicală de medicina familiei a fost privatizată, ceea ce a condus la o dezvoltare necoordonată a acestor servicii, fără a fi sprijinite printr-o finanţare adecvată de către statul român. Atomizarea unităţilor sanitare a condus implicit la o scădere a accesului pacienţilor la serviciile cabinetelor, care sunt practic deschise 5 – 6 ore pe zi. În majoritatea ţărilor europene a existat o mişcare de reorganizare a medicilor de familie în grupuri de practică, cu o serie de avantaje, cele mai importante fiind legate de creşterea calităţii şi a accesibilităţii pe parcursul a 10 – 12 ore pe zi.
Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov recomandă Primăriei Municipiului Braşov să demareze înfiinţarea unor centre de medicina familiei prin parteneriat public – privat, astfel încât să existe premizele înfiinţării unor asemenea centre în principalele cartiere ale Municipiului Braşov”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. An-drea Neculau, în propunerea transmisă Municipalității.

Adrian Vălușescu, noul manager al Centrului Cultural Reduta

0

Adrian Vălușescu a fost numit director al Centrului Cultural Reduta, pe locul rămas vacant după moartea fostului manager, actorul Marius Cisar. Vălușescu a fost numit prin decizia Consiliului Județean Brașov, începând cu data de 1 septembrie 2020, pentru a ocupa funcția de manager interimar.
El are o experiență de peste 20 de ani în domeniul culturii, iar 7 ani a condus Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov. Adrian Vălușescu spune că va continua proiectele începute de regretatul Marius Cisar.
,,Îmi doresc să continui alături de echipa Centrului Cultural Reduta, atât evenimentele care au fost pregătite pentru această toamnă la Biserica Neagră sau Bastionul Țesătorilor, cât și proiectele de valorificare a elementelor de cultură populară sau festivalurile de tradiție în Piața Sfatului, dar și cursurile de balet, de gimnastică sau actorie derulate în Centrul Cultural Reduta“.

Mijloacele de transport „verzi” ale RATBV au parcurs 300.000 de kilometri în 3 luni

0

Autobuzele electrice și troleibuzele noi au parcurs deja peste 300.000 de kilometri în serviciul brașovenilor. Mai exact, contoarele în timp real, care pot fi urmărite de oricine și pe site-ul oficial al operatorului de transport public RATBV SA arătau că până ieri, autobuzele electrice introduse în trafic pe liniile 15, 22, 23B, 34 și 36, au parcurs 98,545 de kilometri, iar troleibuzele loi, introduse pe liniile 31, 1, 2 și 6 și 6, 214.305 kilometri. Primele două autobuze electrice și primele două troleibuze noi au intrat în circukație la data de 25 mai 2020. Estimările arată că în aceste trei luni și jumătate, mijloacele de transport electrice din Brașov – autobuze electrice și troleibuze noi, au redus poluarea din trafic, față de niște autobuze cu motoare cu ardere internă, cu peste 2.350 kilograme de oxid de carbon, cu peste 5.600 kilograme de oxizi de azot, cu peste 740 de kilograme de hidrocarburi și cu peste 110 kg de particule în suspensie. Toate aceste mijloace de transport noi, 100% electrice, cu zero emisii de carbon, au fost achiziționate de Primăria Municipiului Brașov, prin intermediul unor finanțări nerambursabile de la Agenția Fondului de Mediu sau din fonduri europene, prin POR – Axa 4.1, cu sprijinul MDRAP, actualul Minister al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Cabine de vot speciale pentru alegătorii cu febră

0

• Buletinele de vot de la persoanele aflate în izolare, care sunt depuse în urna mobilă, vor fi numărate separat
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a anunţat că, la scrutinul din 27 septembrie, vor fi cabine de vot speciale pentru persoanele cu febră sau alte simptome de Covid-19, iar buletinele de vot de la persoanele aflate în izolare, aflate în urna mobilă, vor fi numărate separat. El a precizat că la intrarea şi ieşirea din secţia de votare este obligatorie pentru toți alegătorii dezinfectarea mâinilor.
„Avem în discuţie, în acest moment, şi nişte norme de pregătire a acestor alegeri, cu norme de campanie care, deja, au fost elaborate, urmează să apară prin ordin comun şi norme pentru ziua votului. (…) Pentru momentul votului avem nişte circuite la fiecare secţie de vot, după cum avem şi, dacă avem, de exemplu, un alegător febril, nişte cabine de vot dedicate, au prioritate, sunt preluaţi, sunt duşi la cabina de vot dedicată în secţia de vot şi dezinfectată după. Există varianta cu aerisirea sălilor unde se desfăşoară procesul de vot o dată la două ore sau de câte ori este nevoie, cu prezenţa dezinfectantului şi contactul cât mai puţin, dezinfectante cât mai multe şi la ieşirea din secţia de vot”, a explicat Nelu Tătaru. Ministrul a precizat că va exista personal care să verifice respectarea acestor reguli în fiecare secţie de vot.
Întrebat cum se va proceda pentru cei care sunt în izolare la domiciliu sau la spital, ministrul a spus: „Sunt acele urne mobile şi numărătoarea se va face separat pentru acele urne mobile care vin din spitale sau de la cei aflaţi în izolare la domiciliu”.

Se teme: Adelina Pestrițu are Covid

0

Adelina Pestrițu a anunțat pe Instagram că este infectată cu COVID-19, însă tot acolo a povestit și ce a făcut peste zi, înainte ca vestea tristă să o tulbure total. A început cu energie ziua de marți în care avea să afle că e bolnavă. A mers la sala de sport, apoi a anunțat, fericită, un giveaway consistent, dedicat fanilor care o urmăresc, apoi a povestit din mașină vrute și nevrute, chiar și că nu-i place un odorizant cu vanilie, iar în cele din urmă a spus că merge în inspecție, la un studio foto, să vadă cum decurge shooting-ul pentru cea mai nouă colecție a ei. La ora 23.37, Adelina anunța bomba: că are Covid și arăta că se află internată la spital. Evident că prietenii vizitați de ea în acea zi, printre are modelul Larisa Udilă, au făcut imediat legătura și s-au arătat îngrijorați. „Am lipsit de pe Instagram în această seară din cauza efectelor pe care le au antibioticele asupra corpului meu. M-am simțit extrem de rău. Înțeleg că sunteți îngrijorați, însă nu este vorba de Covid. Vă povestesc mâine, când mă trezesc, care este situația”, a scris Larisa Udilă. „Din păcate, zilele trecute, am intrat în contact cu un bolnav de Covid, iar după ce au apărut primele simptome, am rămas fără gust și fără miros. Am făcut un test, testul a ieșit pozitiv, iar acum mă aflu în parcarea spitalului. Aștept să fiu internată. Cei din familia mea vor fi testați, respectiv Zeni, bunicii. Soțul a ieșit negativ. Vă țin la curent. Nu am știut că persoana respectivă este infectată cu Covid. Eu mi-am făcut testul după ce am rămas fără gust și fără miros. Am mâncat o ciocolată și simțeam că mănânc hârtie. Starea mea de sănătate este deocamdată bună. Asta e. Nu putem să prevedem aceste episoade din viața noastră. Vreau să vă mai spun un lucru: îmi este teamă pentru mine și pentru ai mei, dar am încredere că totul va fi bine”, a mărturisit Adelina Pestrițu.