Acasă Blog Pagina 4784

Zona Casa Armatei – Mureşenilor – Bd. Eroilor, una dintre cele mai poluate din oraş

0

Zona Casa Armatei – Bulevardul Eroilor este partea din centrul Braşovului mai sensibilă, din punct de vedere al gradului de poluare, recunoaște primarul George Scripcaru. Într-o discuţie cu ministrul Mediulu, care ieri a venit la Braşov pentru o întâlnire cu reprezentanții mediului academic și al ONG-urilor din domeniu, pe marginea proiectului Strategiei Naționale Forestiere, edilul a declarat că singura zonă dintre cele monitorizate de cei 12 senzori de măsurare a calităţii aerului, care are unele probleme este cea cunprinsă Casa Armatei – Mureșenilor – Bulevardul Eroilor, unde circulaţia este foarte intense. „Este o zonă circulată mai intens și un nod important de circulație. Soluția pentru a reduce poluarea este să apelăm la mijloace de transport electrice, așa cum sunt troleibuzele, autobuzele electrice sau cele hibrid. De asemenea, oamenii trebuie să folosească pe cât posibil transportul public și să utilizeze cât mai puțin mașinile proprii”, a declarat primarul. Acesta a fost și pretextul pentru care Primăria a desființat parcarea de pe strada Nicolae Iorga, din zona parcului Titulescu.

Mesajul Președintelui/ Iohannis: Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii. E exclus

0

l Astfel de informații reprezintă „o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public”

Președintele Klaus Iohannis a exclus, ieri, posibilitatea unor tăieri de salarii și pensii, în contextul bugetului pentru anul viitor, susținând că astfel de informații reprezintă „o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public”. „Nu s-a vehiculat niciodată o tăiere de pensii sau de salarii. Asta e o prostie PSD-istă aruncată în spațiul public. E clar însă că bugetul trebuie construit cu mare grijă. Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii, e exclus așa ceva. Economia a cunoscut un recul semnificativ în trimestrul doi, care a trecut, și își revine. Noi ne pregătim pentru ani de creștere, nu de reducere”, a declarat șeful statului, miercuri, într-o conferință de presă.

Practici electorale toxice din partea PSD

În ceea ce privește majorarea pensiilor și alocațiilor, Iohannis a spus că el și premierul Orban și-au dorit o creștere mai mare, însă „atât s-a putut”. „E regretabil că PSD nu a înțeles nimic de aici și continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult. Nu s-ar fi putut. Aceste încercări ale PSD sunt pur și simplu jalnice, e o abordare populistă, care nu le face cinste. Este destul de clar că mai mult decât s-a decis acum prin rectificare nu e posibil în acest an. Nu am vrut pandemia, nu am vrut criza economică, dar trebuie să gestionăm treburile publice astfel încât să funcționeze. O abordare responsabilă e cea mai sănătoasă pentru fiecare român”, a precizat el. Președintele Klaus Iohannis avertizează și în privința unor practici electorale toxice, dând ca exemplu crearea de false aşteptări în rândul electoratului, care sunt imposibil de susţinut economic. Șeful statului face un apel la „decență politică”, în condițiile în care a început deja campania pentru alegerile locale, un scrutin care, consideră Klaus Iohannis, nu mai putea fi amânat.

„Alegeţi în cunoştinţă de cauză!”

Klaus Iohannis spune că PSD este „campionul populismului fără acoperire” și a avut inițiative „demagogice” în parlament, aluzie la faptul de a lega măsura creșterii pensiilor cu 40 la sută de ordonanța pentru rectificarea bugetară. „Alegerile locale au fost deja amânate o dată din cauza epidemiei. Acum sunt luate măsuri pentru ca cetăţenii care vin la vot să fie protejaţi. Nu ştim cât va dura pandemia şi de aceea alegerile locale nu mai pot fi amânate pe timp nedefinit”, a explicat Klaus Iohannis. „Campionul populismului fără acoperire este PSD. Fac, de aceea, un apel la decenţă politică. Crearea de false aşteptări imposibil de susţinut economic sau contestarea unor măsuri sanitare care îşi dovedesc eficienţa sunt practici electorale toxice, care fac rău oamenilor”, a spus Klaus Iohnannis înainte de a adresa un apel către electorat: „Dragi români, în această campanie electorală informaţi-vă! Alegeţi în cunoştinţă de cauză!”

Nu putem reduce riscul de infectare la zero: „Dragi părinți, vă încurajez să-i trimiteți pe copii la școală”

0

l Președintele Klaus Iohannis consideră legitime preocuparea și îngrijorarea părinților legate de începerea școlii în condiții de pandemie, dar spune că decizia de a începe anul școlar este una „corectă și necesară”

Președintele Klaus Iohannis consideră legitime preocuparea și îngrijorarea părinților legate de începerea școlii în condiții de pandemie, dar spune că decizia de a începe anul școlar este una „corectă și necesară”. Președintele face un apel către părinți: îi încurajează să-și trimită copiii la școală, îi sfătuiește să le explice că școala va fi diferită pentru un timp și că este necesar să respecte regulile.
Șeful statului a făcut aceste declarații într-o conferință de presă susținută ieri, la Palatul Cotroceni. „Mă adresez părinţilor, care în mod firesc sunt preocupaţi şi îngrijoraţi: Vă încurajez să-i trimteţi pe copii la şcoală şi să le explicaţi că pentru un timp, şcoala va fi diferită, dar dacă vom respecta cu toţii regulile, vom depăşi cu bine această situaţie”, a declarat preşedintele.

Copiii se vor obișnui repede să poarte mască

Klaus Iohannis a punctat că în acest moment nu sunt decât câteva localităţi în care educaţia se va relua exclusiv online, în timp ce în altele se va desfăşura în sistem hibrid, în funcţie de situaţia epidemiologică şi de condiţiile existente. „Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar este foarte important să conştientizăm că prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la siguranţa întregii comunităţi. Limitarea accesului la educaţie are consecinţe majore pentru generaţiile tinere şi ne afectează tuturor viitorul”, a avertizat președintele. „Decizia de a deschide şcolile, deşi nu este una uşoară, este corectă şi necesară”, a spus șeful statului în deschiderea conferinței de presă. Preşedintele Klaus Iohannis este convins că elevii se vor obişnui foarte repede să poarte masca la şcoală şi a afirmat că aceştia se obişnuiesc foarte repede chiar şi cu lucruri mai puţin plăcute. Întrebat dacă este de părere că elevii se vor descurca cu masca pe care trebuie să o poarte obligatoriu la şcoală, Klaus Iohannis a spus: „Sunt convins că se vor obişnui foarte repede. Copiii se obişnuiesc repede, chiar şi cu lucruri mai puţin plăcute”.

Sfatul președintelui: fără festivități de deschidere a anului școlar

El a subliniat rolul autorităţilor locale de a asigura instituţiilor de învăţământ tot ceea ce este necesar pentru desfăşurarea noului an şcolar şi le-a mulțumit dascălilor şi conducerilor şcolilor, care „nu de puţine ori trebuie să găsească soluţii pentru desfăşurarea cursurilor în condiţii de siguranţă”.
În acest context, preşedintele a anunțat că nu va participa la niciun fel de festivitate de deschidere a anului şcolar, dar va avea un mesaj video pentru elevi şi pentru dascăli. „După părerea mea, aceste festivităţi nu trebuie organizate în acest an. Sunt evenimente unde vine multă lume, este greu de ţinut oamenii la distanţă. Vin copii şi care nu îşi cunosc învăţătoarea, profesorul, e posibil să se înghesuie şi să avem efectul opus decât cel pe care ni-l dorim. Nu sunt ministru al Educaţiei, dar părerea mea este că nu ar trebui să aibă loc aceste festivităţi în situaţie de pandemie. Nu voi participa la niciun fel de festivitate de început de an, dar voi avea un mesaj video pentru elevi şi pentru dascăli”, a răspuns președintele la o întrebare care i-a fost adresată în acest sens.

Medicii de familie cer renunțarea la adeverințele medicale cerute de școli și grădinițe

0

Reprezentantele a două asociații de doctori de familie din România se declară preocupate de modul în care se va face întoarcerea elevilor în unitățile de învățământ, în actualele condiții de pandemie. Ele consideră că rămân probleme care ar trebui rezolvate, deși mai sunt doar câteva zile până la începerea școlii, potrivit Sinopsis. Președintele Asociației Medicilor de Fa­milie București-Ilfov, San­dra Alexiu, și președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, consideră că ar trebui să se renunțe, în primul rând, la diversele adeverințe medicale cerute de școli și grădinițe, căci hârtiile acestea implică, pe lângă birocrație, și riscuri de îmbolnăvire în vizitele inutile ale părinților și copiilor la cabinetele medicale
Răspunzând unei întrebări a reporterului G4Media.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății a spus că până acum nu a fost luată în calcul o decizie prin care să se renunțe la aceste adeverințe.
Doctorii de familie vor fi primele cadre medicale apelate de părinți în caz de îmbolnăvire a copilului, de aceea ei subliniază că nu există protocoale clare și că le va fi greu să facă diferența între o gripă și formele medii și severe de Covid-19. Sandra Alexiu de la Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov propune ca, pe lângă vaccinarea antigripală, să fie cât mai accesibile anul acesta testele de gripă pentru a ajuta la un diagnostic rapid. Ca un bilanț al unei jumătăți de an de pandemie, cele două reprezentante ale asociațiilor de doctori de familie, consideră că frecventele schimbări legislative sau, mai grav, lacunele din deciziile politicienilor, i-au obligat pe medici să facă și muncă de juriști și au scăzut încrederea în sistemul de sănătate.

Sub pălărie: Anda Adam, topless pe plajă

0

Anda Adam (40 de ani) reușește mereu să-și surprindă fanii cu aparițiile ei spectaculoase. Mai nou, diva a postat pe rețelele de socializare o fotografie care a atras pe loc atenția internauților. Vedeta s-a fotografiat topless, undeva pe o plajă cu nisip alb și fin. Ținuta Andei Adam pentru fotografia postată a fost cât se poate de minimalistă – un slip negru și o pălărie supradimensionată. Și-n rest, nimic, doar formele ei atrăgătoare și atitudine provocatoare cu care ne-a obișnuit deja. Citeşte şi: Anda Adam, criticată dur pentru pozele sexy. Fanii divei au fost încântați peste măsură de poză și nu au ezitat să-i scrie comentarii care mai de care mai laudative. „Frumos tablou, ești divină, fată frumoasă. Arată tot ce poți, că ai ce să arăți. Ești artistă și sportivă. Nu poate nimeni să spună că nu ai nimic în cap, pentru ca ai demonstrat că ești o artistă în toată regula. Și dacă acum nu ești tu, când ai să fii de anii mei nu ai ce să mai arăti. Pe nimeni nu mai interesează nici dacă ești inteligentă și nici cum arăți. Pentru mine tot ce faci e de bun simț, nu faci nimic vulgar. Succes în continuare”, i-a scris o admiratoare a vedetei în dreptul fotografiei fierbinți.

Bianca Pop spune că a fost drogată și violată

0

Bianca Pop, fosta ispită de la „Insula Iubirii” a fost implicată ieri într-un scandal de proporții. Ea susține că un cunoscut de-al său ar fi drogat-o, iar apoi a fost violată. În contextul în care starea sa de sănătate nu era tocmai bună, cadrele medicale de pe ambulanță au hotărât să o transporte imediat la spital, pentru a o ține sub observație. Bianca precizează că nu a avut prea multă grijă de ea în ultimele zile, neglijând mesele regulate, iar lipsa hranei și a somnului și-au spus cuvântul. Aflată în salvare, medicii i-au făcut toate verificările de moment și au constatat că tensiunea vedetei era prea mare față de cum este normalul, așa că nu au mai stat pe gânduri și au pornit spre spital. Bianca Pop le-a spus medicilor că ea niciodată nu ar consuma substanțe interzise, iar acum totul s-a întâmplat fără voia ei. Bianca Pop a transmis un mesaj prin care spune că vrea să-și facă toate analizele pentru depistarea drogurilor din organism, iar cine i-a adus necazul acesta să plătească așa cum prevede legea.
„Nu vreau să plec acasă, vreau să plec la IML, vreau să fac analizele de droguri pentru că am fost drogată. Chestii urâte, nu-mi mai pasă de nimic. Toată lumea să intre la pușcărie și cu asta, basta”, a declarat Bianca Pop.

Lidia Buble vrea să uite de trecut

0

Lidia Buble a decis să apeleze la ajutorul unui specialist pentru a face o schimbare, după ce le-a mărturisit fanilor că nu se mai regăsește. Artista vrea cu orice preț să uite de experiențele din trecut. Așa că… Lidia Buble a decis să apeleze la ajutorul unui specialist pentru a-și scoate un tatuaj, pe care l-a făcut în urmă cu mulți ani. Cântăreața a mărturisit că nu se mai regăsește în tatuajul pe care și l-a făcut așa că a vrut să scape numaidecât de el. Lidia Buble nu a oferit detalii despre semnificația desenului, însă, fanii cred cu tărie că are legătură cu Răzvan Simion. Nu de alta, dar relația lor a început fix în momentul în care vedeta a decis să-și facă acel tatuaj. „Am niște emoții. Am venit să-mi scot un tatuaj. Un tatuaj pe care mi l-am făcut acum 5-6 ani, un tatuaj în care nu mă mai regăsesc deloc acum astăzi și nu-mi mai place, așa că am venit să fac prima ședință”, a spus Lidia Buble pe Instagram.
Răzvan Simion a fost cel care a anunțat despărțirea de Lidia Buble. Prezentatorul TV a publicat, pe 7 iunie, un mesaj pe contul său de Instagram, pe care ulterior l-a șters.

Cugetări

0

Nicolas Boileau: „Un prost găsește întotdeauna unul mai prost, care să-l admire”

Calendar religios: 10 septembrie

0

Ortodox
Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin.
Greco-catolic
Sf. cuv. Teodora din Alexandria.
Romano-catolic
Sf. Nicolae din Tolentino, pr., UP.

S-a întâmplat la 10 septembrie

0

1635: Moare George Buitul, iezuit transilvănean, autorul primei cărţi tipărite în limba română cu caractere latine (n. 1589)
1709: Se naşte Antioh Cantemir, poet de limba rusă, fiul domnitorului Dimitrie Cantemir (d. 1744)
1872: Moare Avram Iancu, conducător al revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania (n. 1824)
1912: Se naşte Vasile Posteucă, poet român care a activat mai mult în exil (d. 1972)
1927: Se naşte Martin Jurchescu, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1996)
1960: La Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaş, supranumită de gazde la grande bionda, a sărit 1,85 metri şi a câştigat medalia olimpică de aur la o diferenţă de 14 cm faţă de următoarea clasată. În total România a obţinut 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz).
1964: Prima audiţie, în ţară, a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta.
1983: Moare Victor Ciocâltea, şahist român (n. 1932)
1999: Moare Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, folclorist; membru de onoare al Academiei Române (n. 1912)