Acasă Blog Pagina 4777

Viviana zice că nu e îndrăgostită de Geoge Burcea

0

Viviana Sposub, cea care a părăsit „Vorbeștea lumea“ ca să fie concurentă la emisiunea „Ferma”, dezminte zvonurile potrivit cărora între ea și George Burcea s-ar fi infiripat o poveste de dragoste. Unul dintre promo-urile emisiunii „Ferma”, în care George Burcea se sărută pasional cu frumoasa Viviana Sposub i-a făcut pe toți să se întrebe dacă, nu cumva, între cei doi se întâmplă ceva mai mult decât interpretarea unor roluri pentru un reality show. Chiar dacă George și Viviana nu au confirmat că au o relație, cei doi sunt singuri, sunt tineri și se pot prinde foarte ușor în mrejele dragostei. Viviana a explicat, după prima ediție a show-ului „Ferma” că interesul ei este să câștige marele premiu al emisiunii, nicidecum să-și găsească un partener. „Eu de obicei când mă îndrăgostesc, uit de tot și nu-mi mai pasă de nimic, deci nu am venit aici să mă îndrăgostesc , ci să câștig. Eu vreau să câștig și să-mi iau apartament. Deci la mine ori asta, ori o relație. Și prefer să-mi iau apartament decât să-mi găsesc un iubit”, a spus Vivian Sposub, potrivit ciao.ro.

Dana Săvuică s-a întors la iubitul din tinerețe

0

Dana Săvuică a vorbit, în premieră, la Teo Show, despre bărbatul misterios din viața ei. Acesta este primul său iubit oficial, după divorțul din 2016, care a pus punct celor 25 de ani de căsătorie. Însă, la 50 de ani, Dana consideră că este suficient de matură încât să fi înțeles, după atâta experiență de viață, că trebuie să păstreze pentru ea anumite detalii din viața privată. „Îl cunosc de apropae 30 de ani. Și cum e că noi ne-am cunoscut prima oară când avea, 17 sau 18 ani, când trebuia să dau la facultate. Eram în clasa a 12-a și mergeam la meditații. Și făceam meditații la geografie. Am ajuns la profesoara aceea acasă și am dat nas în nas. Și ne-a plăcut unul de altul, dar eram pre tineri și concentrați pe a intra la faculatte, după acre el a plecat în America și a rămas acolo și știi cum e… fiecare pe drumul lui. Ne-am revăzut după o perioadă și cumva dintr-una în alta s-a închis cercul“, a mărturisit Dana Săvuică, potrivit wowbiz.ro.
Întrebată ce părere are despre căsătorie și dacă ar mai avea curaj să meargă la altar, încă o dată, Dana Savuică a recunoscut că nu se vede făcând acest pas, însă viața a învățat-o că niciodată nu este bine să spui nciodată.

Cugetări

0

John Fowles: „Dragostea este misterul dintre doi oameni, nu asemănarea dintre ei”

Calendar religios: 14 septembrie

0

Ortodox
(†) Înălţarea Sf. Cruci (zi de post)
Greco-catolic
Înălţarea Sf. Cruci . EvU Io 12,28-36; Ap 1Cor 1,18-24; Ev Io 19,6-11.13-20.25-28.30-35. Post şi ajun.
Romano-catolic
Înălţarea Sf. Cruci

S-a întâmplat la 14 septembrie

0

1321: Moare Dante Alighieri, dramaturg italian (n. 1265)
1472: Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457-1504), s-a căsătorit cu Maria de Mangop, a doua soţie a domnitorului
1895: Inaugurarea podului peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, proiectat şi construit de inginerul Anghel Saligny
1924: Se naşte Iosif Conta, dirijor şi profesor român (d. 2006)
1928: A fost inaugurată „Crucea Eroilor” de pe Vârful Caraiman (Munţii Bucegi), monument construit între anii 1926-1928, din iniţiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand I.
1930: Se naşte Mişu Fotino, actor român (d. 2014)
1931: Se naşte Tudor Caranfil, critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile şi istoric de film român (d. 2019)
1936: Se naşte Ileana Stana-Ionescu, actriţă română
1938: Se naşte Horia Bernea, pictor român (d. 2000)
1975: Se naşte Corneliu Porumboiu, regizor, scenarist şi producător român de film
1982: Moare Grace Kelly, actriţă americană, prinţesă de Monaco (d. 1929)
1993: Moare Geo Bogza, poet, prozator şi ziarist român (n. 1908)
2008: Moare Ştefan Iordache, actor român de teatru şi film (n. 1941)
2009: Moare Patrick Swayze, actor american, dansator şi compozitor (n. 1952)

Rețeta zilei

0

Sirop de mere

Ingrediente: 3 kg mere, 3 l apă, 1 kg zahăr
Mod de preparare: Se curăţă merele, se taie în felii subţiri şi se pun într-o cratiţă cu apă pe foc iute până devin moi. Se strecoară printr-o pânză deasă, se adaugă 1 kg zahăr şi se fierbe siropul până începe să se îngroaşe, având grijă să se îndepărteze spuma. Se lasă siropul să se răcească şi apoi se pune în borcane mici, bine acoperite cu celofan şi legate care vor fi fierte (ca la compot) timp de 15 minute. Se vor păstra într-un loc rece şi uscat.

O carte pe zi

0

Manual de folosire a vieții, de Tom Shadyac

Nu este un lucru nemaiauzit că societatea modernă este saturată de electronice şi că toate acestea vin cu un accesoriu important: un manual care te învaţă cum să foloseşti şi să îngrijeşti dispozitivul respectiv. În cartea sa – Manual de folosire a vieţii, Tom Shadyac răspunde la o întrebare provocatoare însă totodată simplă: este posibil ca şi viaţa să vină cu un set similar de linii directoare? Inspirat de poeţi, profeţi şi filosofi, Shadyac, omul din spatele unor filme celebre, aduce un nou suflu în domeniul cărţilor de dezvoltare personală și spiritualitate.

Bancul zilei

0

– Oh, scuze, era cât pe ce să mă aşez pe ochelarii tăi.
– Nici o problemă, au văzut ei lucruri mult mai nasoale!

SFAT EXPRES: Zugrăveşte-ţi singur casa

0

Dacă crezi că nu îţi permiţi să angajezi un zugrav profesionist care să facă treaba în locul tău, şi vrei neapărat să ai o casă zugrăvită ca la carte, cu propriile-ţi mîini, ai nevoie să ştii câteva lucruri despre vopsele, dar şi despre modul în care se utilizează ele.

Vopsele lavabile

Aceste preparate pe bază de apă sunt aplicate numai pe suprafaţa pereţilor şi a tavanelor. Fiind foarte practice şi economice (prin spălare, te scutesc de corvoada zugrăvitului/schimbării tapetului în casă la intervale periodice, dar şi de sume considerabile), sunt foarte căutate şi apreciate. Sub diverse denumiri şi preţuri (în funcţie şi de capacitatea recipientului), de fabricaţie românească sau din import, le poşi găsi într-o gamă foarte largă în comerţ. Vopselele-emulsie se subîmpart la rândul lor în lavabile, semilavabile (mai ales diversele nuanţe de alb) şi superlavabile. În general, vopselele lavabile sunt disponibile în nuanţa de bază, alb. Dacă optezi pentru o altă culoare, de la magazin îţi va fi recomandat tipul de pigment de care ai nevoie. Vopseaua lavabilă mată. maschează foarte bine orice neregularităţi sau denivelări ale suprafeţelor. Emulsia puţin lucioasă este un produs care se curăţă foarte bine. Cu excepţia băii, se poate folosi în orice altă încăpere. Emulsia specială pentru bucătării şi băi are un luciu foarte uşor, rezistă cu brio la orice fel de „intemperii“ (aburi, condens etc.) şi se spală foarte bine. Emulsia mată 100% este foarte rezistentă în timp, ideală pentru băi şi bucătării. Orice hotărâre ai lua, este important să nu uiţi că o emulsie foarte groasă, care se aplică întotdeauna într-un singur strat, cu un uşor luciu, este cea mai indicată pentru acoperirea unor suprafeţe mai închise la culoare.

Atenție la dimensiuni

Dacă te-ai mutat în casă nouă şi forma încăperilor îţi creează probleme, ar trebui să urmezi următoarele sfaturi, pentru ca locuinţa ta să arate exact cum ţi-ai dorit.

Camera îngustă şi înaltă

E lucru ştiut că nuanţele închise apropie pereţii, iar cele deschise îi îndepărtează. Dar nu numai culorile au această ultimă calitate. Poţi crea senzaţia de spaþiu şi cu ajutorul unor dungi orizontale, late şi egale ca dimensiune, realizate pe perete în nuanţe complementare. Sau, şi mai bine, în tonuri diferite ale aceleiaşi culori, de la cel mai deschis, la cel mai închis. Foloseşte vopsea-emulsie sau tapet uni.

Camera joasă

Vei compensa absenţa înălţimii cu ajutorul unor dungi late, realizate pe verticală.
Un alt mod de a ajunge la acelaşi rezultat e să vopseşti tavanul în alb sau bleu, iar pereţii în culori mai închise.

Camera prea spaţioasă

Nuanţele calde de auriu, prună sau teracotă reduc din dimensiunile acesteia şi o vor face mai prietenoasă, mai apropiată.

Camera cu o formă neobişnuită, pereţi rotunzi

Este preferabil ca pereţii şi tavanul să aibă aceeaşi culoare, pentru ca atmosfera să fie unitară, armonioasă. Acest efect îl obţii şi folosind o vopsea, emulsie satinată, întrucât luciul subtil al acesteia reflectă foarte bine lumina.

SPORT FLASH

0

Irina Begu, pe tabloul principal al turneului de la Roma

Irina Begu, locul 73 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pe tablou principwal al turneului de categorie Premier 5 de la Roma. Irina a învins-o, în turul al doilea al calificărilor, cu scorul de 6-1, 6-1, pe germana Anna-Lena Friedsam. Pe tabloul principal mai figurează o jucătoare din România, Simona Halep, cap de serie numărul 1.

U Cluj a pierdut la Buzău!

Gloria Buzău a învins, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a treia a Ligii a 2-a. Clujenii au deschis scorul prin Golan, în minutul 15, dar buzoienii lui Ilie Stan au revenit grație dublei lui Iurcu (72 şi 86).Partida ASU Poli Timişoara – Farul se va disputa luni, iar întâlnirea Petrolul – Ripensia este programată marţi.

Șumudică și arbitrajul

Marius Şumudică s-a văzut învins pe terenul lui Galatasaray, în prima etapă din campionatul Turciei. Gaziantep, formaţia sa, a pierdut cu 1-3 iar Șumi a contestat arbitrajul. „Cred că e foarte uşor să câştigi aşa, e foarte uşor să joci în condiţiile astea. S-a acordat un penalty împotriva noastră la un fault inexistent. Nu ştiu ce au analizat. Dintr-odată ne-am văzut conduşi cu 1-0.”, a spus Şumudică, potrivit Habertakvimi.com.