l Biserica a rânduit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei când a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinții Împărați Constantin și Elena, Crucea pe care a fost răstingnit Iisus

Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica a rânduit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei când a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinții Împărați Constantin și Elena, Crucea pe care a fost răstingnit Iisus. Aceștia au găsit niște cruci și, neștiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei femei moarte. Atunci când a fost atinsă cu Sfânta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălțată pentru a fi văzută de mulțime și, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbătorile tuturor creștinilor.

Simbolul credinței creștine

Crucea este simbolul credinței creștine. Pe 14 septembrie, ortodocșii postesc la praznicul împărătesc al înălțării Sfintei Cruci pe care s-a jertfit Iisus Hristos. Sfinții Părinți ne îndeamnă să se închinăm cu semnul crucii, cinstindu-l astfel pe Mântuitor, aducând în sufletele noastre dragostea pentru cel care a trecut din viață spre moarte pe cruce, pentru izbăvirea păcatelor noastre. Pe 14 septembrie cinstim două evenimente: aflarea crucii pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă de către episcopul Macarie de Ierusalim, în anul 335, și readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 630. Crucea rămâne semnul cel mai de seamă al creștinismului, iar cinstirea ei s-a răspândit mai ales din secolul IV, încă din timpul vieții Sfinților Împărați Constantin și Elena. Astăzi în biserici se țin slujbe speciale, trebuie să ne rugăm și să ținem post.

Vedenia împăratului Constantin

În Scrierile Sfinte se povestește cum Constantin cel Mare, întâiul împărat al creștinilor, era la Roma, unde se războia cu Maxențiu. Inamicul era numeros și împăratul se temea de înfrângere. Atunci, i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer și litere romane care formau un mesaj: „In hoc signo vinces“ („Întru aceasta vei birui“). Iisus i-a apărut în vis, cerându-i să însemne cu crucea toate steagurile și scuturile ostașilor săi. Tulburat, Constantin cel Mare a însemnat cu crucea uniformele soldaților și a poruncit să se facă o cruce de aur, întocmai celei care i se arătase, care a fost purtată în fața oștenilor. Armata lui a biruit vrăjmașii. Văzând puterea Sfintei Cruci, împăratul, care ulterior s-a creștinat, a trimis-o pe mama sa să afle la Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Domnul.

Minunea Sfintei Cruci

Sfânta Elena a găsit la Golgota trei cruci, cu tot cu piroane, a Mântuitorului și ale celor doi tâlhari răstigniți de-a dreapta și de-a stânga lui Iisus. Sfânta Elena nu știa care e Crucea Sfântă, dar a aflat-o printr-o minune. O văduvă al cărei sicriu a fost atins cu Sfânta Cruce s-a sculat din moarte. Cutremurată, împărăteasa a îngenuncheat și a sărutat sfântul lemn. Fericitul Macarie, Patriarhul locului, a înălțat crucea deasupra amvonului, ca să poată fi văzută de mulțimea de credincioși care se îmbulzeau, spunând: „Doamne, miluiește-ne cu puterea Crucii Tale“. De atunci, aceasta a fost ziua Înălțării Sfintei Cruci, numită și Făcătoare de Viață. În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este așezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului lăcaș, iar creștinii o împodobesc cu flori și se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemați să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferințele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele și cântările bisericești subliniază tocmai importanța Crucii în viața creștinilor: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău“ (Troparul Înălțării Sfintei Cruci).

Împărțirea Crucii

Astăzi, fragmente din lemnul sfânt se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria și Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neștirbit. Făcându-ne cruce, evocăm patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus.

Credințe populare

Tradiția populară consideră că, în această zi, toate gângăniile și șerpii intră în pământ unde iernează până la Alexii (17 martie). Printre șerpii care se ascund în aluniș, unul are în gușă o piatră prețioasă, tămăduitoare de multe boli. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai e îngăduit să ucidă șerpi. Ziua Crucii e ziua șarpelui, nu se taie lemne, ca să nu vină șerpii la case. Este ziua care marchează schimbarea anotimpurilor. Este și ultima zi în care se culeg buruieni de leac. Acum începe culesul viilor, se țin slujbe speciale de binecuvântare a rodului și a butoaielor pentru vin. La cules, se lasă păsărilor ultimul buștean al viei considerat „strugurele lui Dumnezeu“. Fragii găsiți după ce trece Ziua Crucii nu trebuie mâncați, fiind socotiți ai morților. Perele culese de Ziua Crucii sunt bune de bubă rea. Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă. Cine lucrează de Ziua Crucii se va îmbolnăvi de boală grea. Azi nu se mănâncă nimic din ce are forma crucii, cum ar fi usturoi, nuci, prune, pepeni sau pește. Nu se lucrează pe câmp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care țin post negru, însoțit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.