Acasă Blog Pagina 4728

Andrei Poverlovici, tranșant înaintea meciului de la Blejoi. „Avem mare nevoie de cele trei puncte“

0

Autor: Adi MARICA

Fără victorie în primele trei runde din C5, Cetate Râșnov ocupă ultimul loc în clasament. Runda trecută, Florin Dîrvăreanu a fost înlocuit cu Romeo Surdu, iar echipa râșnoveană a obținut un punct, primul din acest campionat, în meciul disputat pe teren propriu cu KSE Tg. Secuiesc. „Sunt convins că vor veni și rezultatele“, spunea Romeo Surdu, cel care la meciul cu covăsnenii a debutat și ca jucător. În runda a 4-a, Cetate Râșnov se va deplasa la Blejoi pentru meciul cu echipa locală, una dintre fruntașele seriei, cu șase puncte din trei meciuri. Căpitanul râșnovenilor, Andrei Poverlovici, consideră meciul de la Blejoi unul extrem de important. „Traversăm o situație dificilă, pentru că în acest an nu am câștigat niciun meci! Avem nevoie de cele trei puncte ca de aer, pentru că trebuie să ieșim din subsolul clasamentului“, spune Poverlovici. Pentru meciul de la Blejoi, Romeo Surdu nu se confruntă cu probleme majore de lot. Meciul CS Blejoi – Cetate Râșnov se va disputa sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul Comunal din Blejoi.

Corona vs Sepsi 2: Marin Barbu revine pe Tineretului

0

Autor: Adi MARICA

l Fostul mare fotbalist al Brașovului, Marin Barbu este antrenorul celor de la Sepsi II, echipă care va juca astăzi, pe Tineretului, cu CSM Corona Brașov

CSM Corona Brașov conduce Seria a 5-a din Liga a 3-a, cu un punctaj maxim după primele trei runde. În cadrul etapei a 4-a, elevii lui Călin Moldovan vor juca astăzi, de la ora 15.00, pe Tineretului, cu Sepsi OSK 2. Pentru cei de la Corona a fost o săptămână destul de agitată, ținând cont de rezultatul alegerilor locale. În tot clubul se simte emoția, dar și incertitudinea.

Marin Barbu: „Cei de la Corona au prima șansă, dar….“

Pentru cei de la Sepsi 2, chiar dacă au beneficiat și de câțiva jucători de la prima echipă, rezultatele au fost sub așteptări în debutul sezonului: o victorie în jocul cu Kids Tâmpa și două eșecuri. Marin Barbu, unul dintre antrenorii celor de la Sepsi 2, spune că obiectivul echipei secunde este să crească jucători pentru prima echipă. „ Obiectivul nostru este să progresăm și ușor, ușor să putem da un jucător născut în Sfântu Gheorghe la prima echipă. Cei de la Corona au prima șansă, au o echipă care și-a propus obiective mărețe în acest sezon. Noi jucăm cu mulți copii, și ce mai primim de la echipa de seniori. Nu venim la Brașov să facem figurație“, a spus Marin Barbu, care se va duela cu fostul său coleg de la Tractorul, Călin Moldovan.

Moldovan: „Suntem deciși să câștigăm“

Antrenorul Coronei, Călin Moldovan, spune că seria celor trei victorii din campionat au dat multă încredere echipei. „Aşa cum am spus şi înainte de meciul cu Astra 2, jucăm din nou cu o echipă satelit, iar echipele acestea sunt formate din jucători tineri, de perspectivă, jucători care sunt sub îndrumarea şi observaţia conducerii cluburilor respective. Cu siguranţă ei vor veni foarte motivaţi, vor veni să joace şi să demonstreze că au valoare. Din acest motiv va fi dificil, pentru că pot surprinde, dar cu toate acestea pot spune că şi noi am rămas motivaţi şi concentraţi iar asta se vede şi în antrenamente. Cele trei victorii din acest start de campionat ne dau moral, încredere, şi demonstrează că ceea ce facem, facem bine la antrenamente si jocuri. Suntem hotărâţi şi decişi să câştigăm jocul cu Sepsi 2”, a spus Moldovan, completat de Bogdan Roșu, unul din artizanii victoriei din etapa trecută. „Atmosfera în lot este foarte bună, ne pregătim bine și suntem cu gândul la meciul cu Sepsi 2. Avem incredere că vom ieşi învingători de pe teren“. Pentru meciul cu Sespi, Călin Moldovan îi are la dispoziție și pe Raul Rusu, Alin Damian și Daniel Dumbravă, toți refăcuți după probleme medicale. În schimb, mijlocașul Vlad Boția este în continuare accidentat și nu va putea juca în meciul cu echipa covăsneană.

Văduva umblă la primul „11“ al lui Kids Tâmpa Brașov în meciul cu CSO Plopeni

0

l După eșecul la scor din runda trecută, antrenorii celor de la Kids anunță schimbări radicale în primul 11

ACS Kids Tâmpa va juca vineri, de la ora 15.00, pe stadionul ICIM cu CSO Plopeni. Cele două echipe au câte o singură victorie în primele trei runde, aflându-se pe locurile 9 (Kids Tâmpa), respectiv 8 (CSO Plopeni). „Am avut o săptămână în care am încercat să reparăm greșelile de la meciul pierdut la Odorheiu Secuiesc, dar să ne și pregătim pentru a putea surprinde viitorul adversar. Băieții s-au antrenat bine, și-au dat seama că au abordat greșit runda trecută. În primul rând, va trebui să avem altă atitudine. Este cea care face diferența la acest nivel. Vom avea schimbări în formula de start, pentru că nu poți rămâne în echipă dacă joci slab. Probabil vom vedea în teren jucători chiar mai tineri decât cei care au jucat până în prezent!”, a spus Nicolae Văduva, unul dintre antrenorii „urșilor”. „Ne motivează rezultatul negativ din meciul trecut. Este unul care nu ne caracterizează, chiar dacă am întâlnit una dintre echipele bune ale seriei. Trebuie să fim atenți la fiecare joc, toate echipele sunt bune, cu destui jucători experimentați. Dacă ne impunem jocul și vom avea mai mult posesia, putem spera la o victorie”, a punctat și fundașul Raul Cupu.

Acuzații de tentativă la omor, camătă, evaziune fiscală, într-un dosar cu percheziții și la Brașov

0

30 de percheziţii domiciliare au fost făcute pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Vaslui şi Braşov într-o cauză în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate fac cercetări pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, tentativă la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat, camătă, evaziune fiscală, spălare a banilor, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, distrugere, proxenetism, sustragerea ori distrugerea de probe ori înscrisuri şi şantaj.
În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2012, membrii unei grupări infracţionale au obţinut sume de bani din activităţi de proxenetism, ce s-au desfăşurat pe teritoriul Elveţiei, Italiei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Spaniei.
Activităţile de proxenetism au fost realizate de către doi membri ai grupării, sub coordonarea liderului acesteia, iar sumele de bani obţinute au fost transportate în România de către aceştia sau au fost transferate prin intermediul unui serviciu de transfer rapid de numerar pe numele unor persoane apropiate ale liderului.
Produsul infracţional a fost „spălat” prin achiziţionarea de proprietăţi imobiliare în România şi autoturisme de lux sau reintrodus în circuitul financiar prin acţiuni de creditare a unor societăţi comerciale administrate în fapt de către liderul grupării.
În perioada în care coordona activitatea de proxenetism pe teritoriul Elveţiei, liderul grupării a intrat în conflict cu membrii unei alte grupări concurente, formată din cetăţeni de origine albaneză.

La data de 09.03.2012, acesta însoţit de alţi 2 cetăţeni români l-au atacat cu intenţia de a-l ucide pe un cetăţean albanez, pe fondul reglării unor conturi determinate de implicarea liderului grupării în activităţi de proxenetism. În acest scop cei 3 cetăţeni români l-au urmărit cu un autoturism în trafic pe cetăţeanul albanez şi în momentul în care acesta din urmă se deplasa într-o zonă necirculată, au procedat la acroşarea autovehiculului condus de victimă, ulterior coborând din maşină şi lovindu-l pe acesta cu diverse obiecte contondente şi înţepătoare.

Cu privire la liderul grupului infracţional s-a mai reţinut şi faptul că, începând cu 2015, a desfăşurat activităţi infracţionale legate de traficul de droguri, fiind ajutat în acest sens de foşti sportivi, printre care şi poliţişti ce desfăşoară activităţi de pază în diverse cluburi de noapte de pe raza municipiului Bucureşti. În aceste cluburi, suspectul a realizat adevărate „zone libere” în care se desfăşurau activităţi de trafic de droguri, cu sprijinul majorităţii liderilor lumii interlope din România.

Brașoveanca Alexandra Maticiuc, medalii la Campionatul Național pentru seniori, tineret și juniori în bazin de 50 metri

0

Înotătoarea brașoveancă Alexandra Maticiuc (Corona Brașov) a câştigat joi, medalia de aur la tineret şi medalia de bronz la seniori, în aceeaşi probă de 50 metri bras, precum şi medalia de argint în proba de 200 metri tineret, la Campionatele Naţionale înot în bazin de 50 m, găzduite de găzduite de Complexul Sportiv Naţional ”Lia Manoliu’ din Bucureşti, În prima zi a competiţiei, Alexandra Maticiuc (16 ani) a mai câştigat medalia de bronz la tineret, în proba de 100 m bras. În competiţia seniorilor, Elena Botezatu s-a clasat pe locul 7 la 50 m liber, locul 9 la 200 m spate şi locul 5 la 100 m liber. Remus Dragomir, antrenorul Alexandrei Maticiuc de la primele sale competiţii a spus că pentru el medalia de la seniori are o valoare mai mare, pentru că demonstrează potenţialul foarte mare pe care sportiva Coronei îl are. „Sunt foarte fericit şi mândru că a ajuns acolo unde şi-a dorit şi am încredere că nu se va opri aici. Este o sportivă extrem de ambiţioasă şi îi prevăd un viitor frumos în nataţie. Da, titlul de campioană naţională de la tineret este important, dar pentru mine bronzul de la seniori are şi mai mare greutate, mai ales că a fost la o sutime de medalia de argint la seniori, ceea ce este extraordinar pentru o sportivă de 16 ani”. Coordonatorul secţiei de nataţie de la Corona, Alina Hristov a declarat că este mulţumită că munca depusă de Alexandra Maticiuc s-a concretizat cu titlul de campioană naţională la tineret dar şi o medalie extrem de importantă la seniori, ea având doar 16 ani. „Mă bucur pentru Alexandra şi pentru Remus Dragomir, cel care o antrenează de când era mică. A fost o zi de concurs dificilă pentru că la Bucureşti a plouat continuu iar competiţia este în aer liber, dar cu toate acestea s-a mobilizat foarte bine”, a spus Alina Hristov.

Mircea Lucescu, dueluri de vis cu Ronaldo și Messi în grupele Champions League

0

S-au tras la sorți grupele Champions League. Mircea Lucescu are parte de o grupă infernală. Dinamo Kiev, echipă antrenată de Il Luce, a picat în grupa G, unde se va duela cu cu Barcelona, Juventus şi Ferencvaros!

Grupele UEFA Champions League:

Grupa A

Bayern Munchen
Atletico Madrid
Salzburg
Lokomotiv Moscova

Grupa B

Real Madrid
Șahtior Donețk
Inter Milano
Mönchengladbach

Grupa C

FC Porto
Manchester City
Olympiacos
Marseille
Grupa D

Liverpool
Ajax
Atalanta
Midtjylland

Grupa E

Sevilla
Chelsea
Krasnodar
Rennes

Grupa F

Zenit
Borussia Dortmund
Lazio
Club Brugge

Grupa G
Juventus
Barcelona
Dinamo Kiev
Ferencvaros

Grupa H

PSG
Manchester United
RB Leipzig
İstanbul Başakşehir

OFICIAL | Denis Alibec este jucătorul lui Al-Qadisiyah!

0

Al-Qadisiyah, formație din prima ligă a Arabiei Saudite, a anunțat, pe contul oficial de Twitter, transferul atacantului Astrei, Denis Alibec. Internaținalul român a ajuns la un acord cu gruparea din Arabia Saudită, nou promovată în prima divizie, și va semna un contract pe doi ani cu un salariu stagional de aproape 1.500.000 de euro. Denis Alibec a fost convocat de către selecționerul Mirel Rădoi pentru cele trei partide pe care naționala României le dispută în luna octombrie.

PNL dizolvă toate organizaţiile care au obţinut sub 37% la alegerilor locale, începând cu cea de la municipiul Braşov. Consilierii cu probleme penale vor fi retraşi

0

Conducerea filialei judeţene a PNL Braşov a decis azi, într-o şedinţă la nivelul partidului, să dizolve toate organizaţiile care nu au obţinut media pe judeţ de 37%. Prima pe listă este organizaţia municipală PNL Braşov, condusă până acum de Adrian Oprică. Conducerea va fi preluată interimar de preşedintele filialei judeţen, Adrian Veştea, care va face reorganizarea.

Printre organizaţiile locale care nu au obţinut 37% sunt şi cele de la Codlea, Făgăraş, Săcele, Predeal, Zărneşti, Rupea sau Râşnov. La toate, cu excepţia celei de la Braşov, preşedinţi interimari sunt aceiaşi ca şi până acum.

Tot azi, PNL a decis să impună reguli de integritate tuturor aleşilor săi. Fiecare dintre cei care au fost aleşi consilieri locali în localităţile din judeţ, consilieri municipali sau consilieri judeţeni va trebui să dea o declaraţie de integritate din care să reiasă că nu a avut nicodată o condamnare penală.

„În momentul în care vom valida consilierii locali, municipali şi judeţeni, toţi colegii vor da o declaraţie de integritate că nu au avut nicio condamnarea. Voi fi foarte strict şi mă voi asigura că nimeni din cei care ajung acolo nu au probleme de ordin penal. Cei care sunt cercetaţi, am decis să nu poată candia la vreo funcţie publică de tipul vicepreşedinţi, viceprimari, preşedinţi de comisii în Consiliile locale sau Consiliul Judeţean. Vor rămâne simpli consilieri până la prima sentinţă. Au fost situaţii când au fost trimişi în judecată şi apoi achitaţi. Dar vă asigur că vom acţiona în consecinţă în momentul când va apărea o sentinţă pe portalul veunei instanţe.”, a declarat preşedintele Adrian Veştea.

61 de noi cazuri de COVID-19 la Brașov, 2086 în țară

0
Foto:

61 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore la Brașov, în timp ce în țară a fost din nou trecut pragul de 2000 de infectări. Mai exact, 2086 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în România din 25.797 de teste prelucrate. La ATI, în toată țară sunt internați 557 de pacienți. La ultima raportate apar și 37 de decese. Este a doua zi cu peste 2000 de noi infectări, după recordul negru anunțat miercuri, când au fost înregistrate de 2158 de infectări.

Buletinul de presă:
Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1884 54
2. Arad 2737 39
3. Argeș 5545 12
4. Bacău 4553 104
5. Bihor 3621 26
6. Bistrița-Năsăud 1524 13
7. Botoșani 1684 13
8. Brașov 6122 61
9. Brăila 2405 11
10. Buzău 2800 26
11. Caraș-Severin 1382 27
12. Călărași 846 16
13. Cluj 3500 104
14. Constanța 2972 122
15. Covasna 1241 8
16. Dâmbovița 4078 55
17. Dolj 2881 51
18. Galați 4335 58
19. Giurgiu 1140 27
20. Gorj 2000 21
21. Harghita 1030 31
22. Hunedoara 2382 34
23. Ialomița 1274 20
24. Iași 5151 133
25. Ilfov 3397 55
26. Maramureș 2107 35
27. Mehedinți 1430 4
28. Mureș 1894 31
29. Neamț 3259 41
30. Olt 1872 22
31. Prahova 5950 65
32. Satu Mare 728 23
33. Sălaj 743 14
34. Sibiu 2241 50
35. Suceava 6602 38
36. Teleorman 1352 88
37. Timiș 4050 86
38. Tulcea 912 26
39. Vaslui 3085 65
40. Vâlcea 2329 54
41. Vrancea 2722 22
42. Mun. București 17768 301
43. – 130 –
TOTAL 129.658 2.086
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 509 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 15
2 ARAD 13
3 ARGEŞ 6
4 BACĂU 16
5 BIHOR 17
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 2
7 BOTOŞANI 4
8 BRĂILA 12
9 BRAŞOV 32
10 BUZĂU 3
11 CĂLĂRAŞI 10
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 20
14 CONSTANŢA 2
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 10
17 DOLJ 6
18 GALAŢI 10
19 GIURGIU 5
20 GORJ 5
21 HARGHITA 4
22 HUNEDOARA 12
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 66
25 MARAMUREŞ 6
26 MEHEDINŢI 4
27 MUREŞ 6
28 NEAMŢ 16
29 OLT 5
30 PRAHOVA 20
31 SĂLAJ 10
32 SATU MARE 7
33 SIBIU 19
34 SUCEAVA 34
35 TELEORMAN 1
36 TIMIŞ 20
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 7
39 VASLUI 7
40 VRANCEA 2
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 57
42 ILFOV 15
TOTAL 509
Până astăzi, 4.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 30.09.2020 (10:00) – 01.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (28 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.617. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.445.488 de teste. Dintre acestea 25.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.991 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.806 la cerere.

Pe teritoriul României, 8.169 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.497 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.844 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 2 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.366 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 645 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatată, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.701 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Scopul Legii mirosurilor: disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul

0

Scopul principal al Legii mirosurilor nr. 123/2020, intrată în vigoare în luna iulie a acestui an, nu îl reprezintă amenzile cuprinse între 30.000 de lei pentru persoanele fizice și 80.000 de lei pentru cele juridice, care nu vor respecta noile reglementări, ci ideea că disconfortul olfactiv nu trebuie să afecteze sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător. „Practic, noul act normativ emis de autorități are în vedere să ne scape de mirosurile emanate de haldele de gunoi, incineratoare, abatoare, stații de epurare sau fabrici, care până în prezent nu erau sancționate, pentru că emiteau în aer noxe peste limitele admise”, afirmă Bogdan Constantinescu, manager general BRAI CATA SRL.
Mii și mii de oameni reclamau mirosurile îngrozitoare care proveneau de la diferiți agenți economici. Cei care locuiesc la bloc se confruntă cu cele mai dificile situații, iar un caz aparte este reprezentat de cartierele mărginașe ale marilor orașe, unde nimeni nu respectă nimic în privința depozitării deșeurilor sau colectării separate și unde maldărele de gunoi, aruncate de multe ori direct de la fereastră sau de pe trotuar, peste gardul unui teren viran, au devenit adevărate focare de infecție.
Legea nr. 123/2020 modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului și introduce un nou termen, cel de “disconfort olfactiv”, reprezentând „efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare.”
„Ce devine cel puțin hilar în privința noii legi este modalitatea în care familiile care locuiesc la bloc se vor putea adapta noilor reglementări. De ce? Pentru că potrivit actului normativ, gospodinele care produc miros de mâncare pe scara blocului ar putea fi amendate usturător. Iar acesta este unul din motivele care au creat o adevărată polemică, în ultimele luni, între instituțiile publice, cele private și cetățeni”, managerul companiei de salubritate care dezvoltă programe de colectare separată a deșeurilor în Brașov, Brăila, Timiș, Hunedoara, Giurgiu și Vâlcea.

Amenzile sunt de speriat, pentru persoanele fizice și juridice

Potrivit unui comunicat de presă emis de Asociația Română pentru Managementul Deșeurilor în vara acestui an – A.R.M.D. (organizație apolitică, profesională ce reunește cele mai mari companii din domeniul deșeurilor – salubritate, colectare, sortare, reciclare, tratare, depozitare), „introducerea în Legea protecției mediului a acestei noțiuni nu își are rostul deoarece va deschide o cutie a Pandorei, astfel încât fiecare cetățean, grupuri de cetățeni, organizații politice ori de altă natură vor putea să reclame pe oricine, aducând ca argument disconfortul olfactiv, care nu poate fi măsurat și care este diferit de la om la om. Orice reclamație este susținută de ceea ce simte sau pretinde că simte cel ori cei care reclamă.”
S-au impus astfel, mai multe întrebări, precum „Cine sunt cei ce măsoară nivelul și impactul mirosului pentru a elibera aceste documente?” sau „Nu pot fi cumva subiectivi?”.

Aceeași sursă preciza că întregul domeniu al managementului deșeurilor va fi profund afectat, mai ales că în multe zone s-a permis realizarea de construcții noi în apropierea depozitelor de deșeuri, cu toate că existau restricții stricte în legislație, în privința aceasta.
„Probleme ar putea apărea și în localitățile rurale unde, pe lângă gospodăriile tradiționale, care au și animale, au apărut vile sofisticate, ai căror proprietari sunt deranjați de mirosurile care fac parte din „avantajele” vieții la țară.
Chiar dacă scopul este sănătatea populației, nici amenzile pentru nerespectarea noilor reglementări nu sunt de neglijat, având în vedere că sunt cuprinse între 30.000 și 80.000 de lei, pentru persoane fizice, respectiv, juridice, care au obligații suplimentare prin această lege.
În situaţia în care prevenirea emisiilor de substanţe cu puternic impact olfactiv nu va fi posibilă din punct de vedere tehnic şi economic, titularul activităţii trebuie să ia toate măsurile necesare pentru reducerea emisiilor de miros astfel încât disconfortul olfactiv să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător”, a mai explicat managerul BRAI CATA SRL, Bogdan Constantinescu.