Acasă Blog Pagina 4715

O carte pe zi

0

„La țigănci“, Mircea Eliade

„Încă din adolescență mi-a plăcut să scriu nuvele, povestiri și chiar romane fantastice. De fapt, descopeream subiectul romanului sau al nuvelei pe măsură ce scriam. Universurile paralele pe care le dezvăluia povestirea erau rodul imaginației creatoare, nu al erudiției nici al hermeneuticii pe care o stăpânea istoricul religiilor comparate“ – Mircea Eliade

Bancul zilei

0

După ce timp de trei zile a stat la băut cu prietenii, un bărbat se întoarce acasă. Surprins, vede în faţa casei lui toate hainele întinse și un geamantan alături.
– Hopa! Să vezi că acum trebuie să plecăm în vacanţă la mare!

E bine să știți: Cum ne îngrijim covoarele

0

Covorul rămâne piesa care schimbă radical aspectul unei case, de aceea şi reprezintă o investiţie pe care nu o faci în fiecare zi. Covoarele pot avea viaţă lungă dacă suntem atenţi la detalii. Să folosim sau nu aspiratorul, să periem sau nu covorul, să scoatem petele acasă sau la curăţătorie, sunt întrebări care ne pun uneori în dificultate, când avem un astfel de obiect de valoare sau la care ţinem mult şi pe care ni l-am dori cât mai mult timp în stare buna. De aceea, primul lucru pe care specialiştii ne recomandă să-l facem este să păstrăm eticheta produsului, pe care avem şansa să găsim şi câteva instrucţiuni de îngrijire, alături de informaţii privind natura fibrelor din care este realizat, densitatea acestora etc.

Covoarele prețioase sunt cel mai greu de întreţinut

Dacă s-a întâmplat să vărsăm lichide pe covor, primul gest trebuie să fie acela de a-l tampona cu un prosop alb, curat, din margini către interior. Nu vom folosi produse chimice agresive, ci, imediat după „accident“, vom încerca să scoatem pata cu apa minerală, insistând prin tamponare. Mai putem folosi bicarbonatul de sodiu, pe care să îl presărăm pe pată, să-l lăsam să acţioneze şi să-l aspirăm după o vreme. Dacă nu reuşim până la capăt, curăţarea profesională este soluţia. Tot covoarele din fibre naturale, mai ales cele realizate manual, pot ridica şi problema „înmuguririi“. Practic firele se desprind din nod şi din loc în loc apar smocuri, pe care specialiştii care comercializează astfel de produse ne recomandă să le tăiem, nicidecum să le îndepărtăm încercând să le smulgem, pentru că riscăm să deşirăm covorul. Mare atenţie va trebui să manifestăm şi când vine vorba de aspirare, tot covoarele din fibre naturale fiind cele mai pretenţioase şi în acest sens, de aceea va trebui să ajustăm puterea aspiratorului. Se recomandă să nu aspiram ciucurii şi franjurii covoarelor, care se pot destrăma. Covoarele cu fir lung ar trebui mai întâi scuturate, dacă dimensiunile acestuia ne permit, sau întoarse cu faţa în jos, pentru a se desprinde murdăria de pe fire, şi ulterior aspirate. Se mai poate folosi o plasă din nailon peste care să aspiram. Pentru covoarele din fibre sintetice ar trebui să consultăm eticheta, în cazul în care încercăm să înlăturăm o pată. Acestea pot fi şi spălate, respectând instrucţiunile privind detergentul care se recomandă a fi utilizat. Vom avea grijă să le uscăm bine şi să nu le întindem pe sârmă, pentru că îşi vor modifica forma.

Cum păstrăm culorile vii

Dacă menţinem covorul în aceeaşi poziţie pentru mult timp, riscăm să avem surprize mari. Partea orientată spre soare îşi va pierde în timp din intensitatea culorilor, iar cea supusă frecvent traficului, se va uza mai repede, de aceea se recomandă ca periodic să-i schimbăm poziţia. Culorile vii pot fi împrospătate presarând sare pe covor, pe care o lasam să acţioneze şi ulterior o aspirăm. Urmele lăsate pe covor de mobilierul greu pot fi îndreptate folosind cuburi de gheaţă, tot gheaţa fiind aliat în cazul în care va fi nevoie să îndepărtăm guma de mestecat lipită pe covor. Părul de animale poate fi îndepărtat uşor, după ce am aspirat covorul, cu un burete umed. Pentru a îndepărta petele putem folosi, şi este recomandat, de altfel, produse pe care le avem în bucatarie, oţetul şi sarea fiind cele mai la îndemână şi de mare ajutor, dar şi câteva picături de detergent pentru vase, în acest sens sfaturile pe care le puteţi găsi uşor.

Specialiștii penaltiurilor: ACS SR Brașov. Super Max la Pucioasa

0

Autor: Adi MARICA

l ACS SR Brașov merge în turul 4 al Cupei României
l Titularizat în premieră în acest sezon, Andrei Maxim a fost eroul meciului de poveste de la Pucioasa

ACS SR Brașov s-a calificat în turul 4 al Cupei României, după un meci epuizant la Pucioasa, decis la loviturile de departajare.

11 de start inedit

Pentru meciul de la Pucioasa, antrenorii Liviu Nicolae și Ioan Naghi au început jocul într-o formulă inedită, ținând cont că Horia Popa și Cenk nici nu au fost trecuți pe foaia de joc pentru acest meci după accidentările ușoare suferite în meciul cu Astra II. Mai mult, Căucă a fost menajat, astfel că Andrei Maxim a fost titularizat în premieră, la fel ca și Ioan Șerban, Andrei Mitu sau Denis Rența.

Meci spectaculos

Mijlocașul Ștefan Răchișan a fost căpitanul echipei la Pucioasa, în absența lui Horia Popa. Acesta a confirmat forma bună pe care o traversează, reușind să marcheze în minutul 36, cu un șut bine plasat din interiorul careului, servit ideal de către Fekete. Brașovenii au controlat jocul în prima repriză, atunci când au și reușit să marcheze. În partea secundă, „bombonarii“ de la Pucioasa au ieșit mai mult la joc, au pus presiune pe careul lui Maxim, în timp ce brașovenii au încercat să lovească pe contraatac. După o ocazie mare ratată de  Iamandache, la care Maxim a intervenit excelent, dâmbovițenii au reușit să egaleze prin Petre (82). Finalul s-a jucat pe contre, dar nu s-a mai înscris, astfel că meciul a intrat în prelungiri. În cele două reprize de prelungiri, ambele echipe au jucat deschis, astfel că ocaziile de gol au fost la ambele porți. Mircescu a ratat o ocazie uriașă, după o fază lucrată de Răchișan. Gazdele au replicat prin Bădoiu, dar Maxim a intervenit, din nou, excelent, iar pe final, bara l-a salvat pe Maxim la șutul lui Petre.


Calificare la Max

S-a trecut la penaltiuri, acolo unde făgărășanul Andrei Maxim a reușit să apere două lovituri executate de Lungheanu şi Neacşu. Răchișan, Fekete, Iordache și Burlacu au înscris golurile calificării, în timp ce Boricean a ratat. Liviu Nicolae are toate motivele să fie mulțumit de cei doi portari pe care îi are la dispoziție, pentru că atât Bogdan Căucă, cât și Andrei Maxim și-au etalat calitățile în acest start de sezon. ACS SR Brașov: Maxim – Răducan (65 Boriceanu, I. Șerban (65 E. Rența), Csongor, Mitu (46 Iordache) – D. Rența (65 D. Sandu), Moraru (83 Burlacu), Fekete – Păduraru , Mircescu, Răchișan.

Liviu Nicolae, analiză lucidă

La finalul jocului de la Pucioasa, antrenorul Liviu Nicolae a făcut o analiză realistă și s-a arătat nemulțumit de randamentul mai multor jucători. „Un joc greu, exact cum m-am aşteptat. Un meci în care am suferit din nou. Mă nemulțumește total evoluţia unora dintre jucători, dar acestea sunt lucruri ce ţin de bucătăria noastră internă şi le voi analiza împreună cu ei. În schimb, nu putem accepta ca la acest nivel să tratăm jocuri cu o astfel de prestație. E importantă calificarea, în schimb mă nemulțumesc multe aspecte din jocul nostru”, a spus Liviu Nicolae.

Burlacu, fericit

Cristian Burlacu, cel care a marcat la penaltiuri golul decisiv, a spus că: „sunt fericit. A fost un meci foarte greu. Ne-am dorit enorm calificarea pentru a aduce o echipă de eşalon superior la Braşov”.

Răchișan, onorat de banderolă

Căpitanul Ștefan Răchișan spune că importantă este calificarea. „Un meci epuizant. S-au jucat 120 de minute, am condus, apoi am fost egalați. Am suferit puţin în repriza a doua, dar în prelungiri ne-am revenit și am avut ocazii. E bine că în final ne-am calificat şi ne-am îndeplinit obiectivul. Calificarea a venit după 120 de minute, dar important e ca a venit. A fost primul meci pe care l-am început ca şi căpitan al acestei echipe. Este o onoare pentru mine şi pentru familia mea. Suntem «stegari», iubim echipa asta”. În turul 4 al Cupei României, ACS SR Brașov va juca contra unei echipe de Liga a 2-a.

Cupa României, turul 3, rezultate

0

Rezultatele meciurilor din turul 3 al Cupei României disputate marți și miercuri
Marți:
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSC Dumbrăvița 4-2
AFC Unirea 1924 – ACS Viitorul Şelimbăr 0-2
CSM Alexandria – CSM Slatina 0-3
SC Popeşti-Leordeni – AFC Progresul 1944 Spartac 0-1
AFC Odorheiu Secuiesc – AFK Miercurea Ciuc 0-2
Miercuri:
Axiopolis Sport Cernavodă – Agricola Borcea 6-3
Mostiştea Ulmu – Unirea Slobozia 3-1
Dacia Unirea Brăila – CS Făurei 4-0
Metalul Buzău – CSM Focşani 0-2
Hușana Huși – Ştiinţa Miroslava 2-1
CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Aerostar Bacău 3-0 la ”masa verde”, oaspeții au nu au fost programați din cauza cazurilor de Covid-19
Şomuz Fălticeni – Foresta Suceava 2-0
FC Pucioasa – ACS SR Braşov 1-1, 3-5 după loviturile de departajare
CS Afumaţi – Concordia Chiajna 2-3
Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti 2-2, 6-5 după loviturile de departajare
U Craiova 1948 – CSM Reșița 1-1, 6-4 după loviturile de departajare
Sportul Şimleu Silvaniei – CSC Sânmartin 1-2
Minaur Baia Mare – Fotbal Comuna Recea 0-3 la ”masa verde”, gazdele au nu au fost programate din cauza cazurilor de Covid-19
Joi:
ACSO Filiaşi – Pandurii Târgu Jiu, ora 14:30
Unirea Dej – Universitatea Cluj, ora 17:30

Promisiuni: LPF. Când vom avea VAR în Liga I

0

l „Muncim zi și noapte alături de reprezentantul firmei care deține drepturile pentru Liga 1 să aducem cât mai rapid VAR-ul în Liga 1“, spune Justin Ștefan, reprezentantul LPF

Oficialii cluburilor din Liga I cer vehement introducerea arbitrajului video cât mai rapid. Cei mai vocali în ultima perioadă au fost Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, dar și Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a explicat în ce condiții se va implementa sistemul VAR la meciurile din Liga 1. Oficialul LPF spune că totul depinde de durata de timp necesară pentru pregătirea arbitrilor! „Am ascultat declarația domnului Iftimie şi îl asigur atât pe dânsul, cât și pe ceilalți finanțatori din Liga 1 că implementarea sistemului de arbitraj video, cât și definitivarea mecanismului de evaluare financiară a cluburilor reprezintă principalele priorități pentru perioada următoare în cel mai bun scenariu din play-off. Însă asta depinde mult și de durata de timp necesara pentru pregătirea arbitrilor. Cu siguranță însă că sezonul 2021-22 va fi cu VAR“, a spus Justin Ștefan, secretarul general LPF, pentru Digisport. Ștefan spune că LPF și reprezentantul firmei care deține drepturile pentru Liga 1 muncesc de se spetesc pentr a aduce cât mai rapid VAR-ul în Liga 1. „Muncim zi și noapte, alături de Orlando Nicoară, reprezentantul firmei care deține drepturile pentru Liga 1, pentru a aduce cât mai repede VAR-ul în Liga 1. Alexandru Deaconu, vicepreședintele CCA, face şi el eforturi supraomenești pentru a demara cât mai repede pregătirea arbitrilor VAR. Orice timp pierdut, e în defavoarea fotbalului. Am identificat împreună cu deținătorul de drepturi echipamentele necesare, iar acum aşteptăm de la CCA informațiile relevante privind durata de timp necesară pentru pregătirea arbitrilor şi necesarul de echipament tehnic pentru efectuarea acestei pregătiri. Vizibilitatea asigurată de promovarea prin sistemul VAR va asigura un parteneriat de succes între LPF, deținătorul de drepturi TV şi compania care va fi aleasă ca partener comercial pentru acest proiect”, a mai spus oficialul LPF.

România – Islanda, primul baraj pentru EURO 2020

0

Naționala României joacă în această seară, de la ora 21.45, un meci de totul sau nimic la Reykjavik, cu Islanda. Dacă tricolorii lui Rădoi vor trece de islandezi, România va juca un baraj final cu Ungaria sau Bulgaria pentru calificarea la Euro. „Ştim că în aceste timpuri e foarte greu pentru voi, suporterii echipei naţionale de fotbal a României, să fiţi alături de noi pe stadioane. Dar la fel de bine ştim că sunteţi milioane în faţa televizoarelor, sunteţi aproape de noi şi vreţi să ne calificăm împreună . Luptăm împreună! Hai România!”, le-a transmis selecţionerul Mirel Rădoi suporterilor primei reprezentative.

Steaua are probleme mari cu COVID-19

0

CSA Steaua a ajuns la 19 cazuri de COVID-19 în lot! Clubul bucureștean a emis un comunicat în care a anunțat că la ultimele testări alți zece fotbaliști au contractat noul coronavirus. „Clubul Steaua București anunță că, în urma testelor efectuate înaintea partidei de fotbal cu SC FC Voluntari SA 2, din etapa a cincea a Ligii a 3-a, au fost depistați pozitiv cu Covid-19 încă zece jucători. Toți fotbaliștii infectați au fost izolați conform reglementărilor aflate în vigoare și vor reveni la antrenamente în urma unor alte teste efectuate. Steaua București este liderul seriei a patra, cu 12 puncte și golaveraj 14-4”, precizează CSA Steaua.

Calificare la penaltiuri! ACS SR Brașov merge în turul 4 al Cupei României. Andrei Maxim, eroul jocului de la Pucioasa

0

ACS SR Brașov continuă aventura în Cupa României. Elevii lui Liviu Nicolae și Ioan Naghi merg în turul 4 al competiției după un meci nebun la Pucioasa, decis la loviturile de departajare. După 90 de minute, ACS SR Brașov și FC Pucioasa au fost la egalitate (Răchișan 37/ Petre 82). Cum în prelungiri nu s-a mai înscris, deși ocazii au fost la ambele porți, calificarea s-a decis la loviturile de departajare. Portarul Andrei Maxim a reușit să apere două penaltiuri, iar Răchișan, Fekete, Iordache și Burlacu au înscris golurile calificării. Este a doua calificare a brașovenilor în Cupa României după executarea penaltiurilor, după jocul din turul 1 de la Tg. Secuiesc. În turul 4 al Cupei României, ACS SR Brașov va juca contra unei echipe de Liga a 2-a.

95 de noi cazuri de COVID la Brașov, aproape 3000 în țară

0
Foto:

La Brașov, numărul cazurilor noi de COVID a sărit la 95 în ultima zi. Și în țară ne apropiem de 3000 de cazuri noi.
Ultimul raport arată 2958 de cazuri noi de COVID-19 confirmate, 82 de decese raportate, 612 pacienți internați la Terapie Intensivă. Este cel mai negru bilanț zilnic de la începutul pandemiei.
După București, cele mai multe cazuri noi au fost raportate în Iași (157), Alba (117), Timiș (104), Prahova (101). La acest moment, 8.303 persoane sunt internate în spitalele din toată țara.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

111.564 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 2212 117
2. Arad 2972 80
3. Argeș 5666 45
4. Bacău 5130 82
5. Bihor 3839 39
6. Bistrița-Năsăud 1635 28
7. Botoșani 1796 31
8. Brașov 6554 95
9. Brăila 2574 54
10. Buzău 2940 44
11. Caraș-Severin 1536 35
12. Călărași 933 13
13. Cluj 3948 98
14. Constanța 3385 94
15. Covasna 1355 13
16. Dâmbovița 4299 37
17. Dolj 3221 83
18. Galați 4571 52
19. Giurgiu 1238 18
20. Gorj 2149 52
21. Harghita 1176 41
22. Hunedoara 2576 47
23. Ialomița 1387 14
24. Iași 5922 157
25. Ilfov 3724 78
26. Maramureș 2316 50
27. Mehedinți 1499 37
28. Mureș 2136 70
29. Neamț 3770 79
30. Olt 2046 39
31. Prahova 6410 101
32. Satu Mare 818 20
33. Sălaj 914 62
34. Sibiu 2522 81
35. Suceava 6918 68
36. Teleorman 1628 52
37. Timiș 4484 104
38. Tulcea 1011 25
39. Vaslui 3459 84
40. Vâlcea 2628 82
41. Vrancea 2829 43
42. Mun. București 20306 514
43. – 138 –
TOTAL 142.570

2.958
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 553 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 11
2 ARAD 15
3 ARGEŞ 10
4 BACĂU 18
5 BIHOR 8
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 3
7 BOTOŞANI 9
8 BRĂILA 12
9 BRAŞOV 16
10 BUZĂU 6
11 CĂLĂRAŞI 5
12 CARAŞ-SEVERIN
13 CLUJ 26
14 CONSTANŢA 15
15 COVASNA 7
16 DÂMBOVIŢA 3
17 DOLJ 14
18 GALAŢI 5
19 GIURGIU 2
20 GORJ 14
21 HARGHITA 27
22 HUNEDOARA 12
23 IALOMIŢA 1
24 IAŞI 22
25 MARAMUREŞ 10
26 MEHEDINŢI 1
27 MUREŞ 4
28 NEAMŢ 21
29 OLT 3
30 PRAHOVA 22
31 SĂLAJ 16
32 SATU MARE 7
33 SIBIU 31
34 SUCEAVA 12
35 TELEORMAN 4
36 TIMIŞ 19
37 TULCEA 6
38 VÂLCEA 12
39 VASLUI 16
40 VRANCEA 15
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 84
42 ILFOV 9
TOTAL 553
Până astăzi, 5.203 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București.

Notă: Conform solicitării Ministerului Sănătății, a fost actualizată de către DSP Brăila situația deceselor aferente lunii august și lunii septembrie cu 17 cazuri identificate.

Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

79 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 35 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 octombrie.

Pe teritoriul României, 11.965 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.889 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.600 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.903 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.339 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 3.401 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 537.823 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.767 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 120 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 6 octombrie 2020, au fost raportate 3.639.898 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, și Germania.