12.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4688

Corona Brașov, duel cu Astra 2 pe Tineretului

0

Autor: Adi MARICA

l „ Ne dorim foarte tare să păstrăm această linie cu victorii“, spune Călin Moldovan

Cu punctaj maxim după primele două runde, cei de la Corona Brașov au un meci dificil, la prima vedere, cu Astra 2. Antrenorul Călin Moldovan le cere jucătorilor săi, determinare și să nu subestimeze adversarul. „Ştim că nu va fi  uşor, pentru că întâlnim o echipă formată din jucători tineri, aflaţi în curtea unui club important din Liga 1, iar asta spune multe despre potenţialul lor. Deşi adversarii sunt tineri, au în mod sigur dorinţă mare de afirmare. Pe de altă parte, şi echipa noastră are în lot jucători determinaţi şi serioşi, jucători de perspectivă, iar asta s-a văzut în acest start de campionat. Ne dorim foarte tare să păstrăm această linie cu victorii şi am încredere că băieţii vor face totul pentru ca acest lucru să se întâmple. Tot ce trebuie să facă este să rămână concentraţi, determinaţi şi să pună în practică ceea ce am pregătit“, a spus Moldovan, care nu se va putea baza și la acest joc pe serviciile lui Raul Rusu, Alin Damian și Daniel Dumbravă.

Boția s-a accidentat

Mai mult, în această săptămână s-a reaccidentat Vlad Boția, cel care tocmai revenise pe gazon la meciul câștigat la Blejoi unde a și marcat un gol de generic. Fotbaliștii și cei din staff-ul tehnic al Coronei au fost testați, miercurim pentru COVID -19 , iar ieri au aflat rezultatele. Toate testele au fost negative.

Bărbulescu anticipează un meci spectaculos

De cealaltă parte, cei de la Astra 2 sunt antrenați de Bebe Bărbulescu, o mai veche cunoștință a fanilor fotbalului brașovean. Bărbulescu a făcut parte din staff-ul lui Marius Șumudică în mandatul de la FC Brașov. Faptul că Astra are meci în Liga I sâmbătă pare a fi în avantajul Coronei, asta pentru că e puțin probabil ca Bebe Bărbulescu să primească întăriri de la prima echipă. „ Încă nu știu dacă voi primi jucători de la prima echipă, dar în orice condiții noi venim să jucăm deschis la Brașov. Știm că întâlnim o echipă cu jucători experimentați, eu spun că este favorita seriei, iar un lucru rar la acest nivel este stabilitatea financiară. Eu spun că va ieși un meci spectaculos“, a spus antrenorul Astrei 2. Meciul Corona – Astra 2 se va disputa astăzi, pe Tineretului, de la ora 17.00.

CFR Cluj este în play-off-ul Europa League /FCSB a fost eliminată de Slovan Liberec

0

CFR Cluj a învins-o pe Djurgarden, scor 1-0 şi s-a calificat în play-off-ul UEFA Europa League. Singurul gol al partidei a fost marcat de Vinicius. Pentru accederea în grupe, echipa antrenată de Dan Petrescu are în faţă un play off lejer, un singur meci acasă cu finlandezii de la KUPS, programat joia viitoare.
„Pentru mine e o surpriză că ne-am calificat. Terenul sintetic e foarte bun pentru ei, au câștigat doi ani la rând campionatul, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului cu Djurgarden. În schimb, FCSB s-a oprit în turul 3 preliminar al Europa League. Cu un lot decimat de coronavirus, FCSB a pierdut meciul disputat la Giurgiu cu Slovan Liberec. În turul trei preliminar, cehii s-au impus cu scorul de 2-0. Roș-albaștrii au jucat din minutul 20 în inferioritate numerică, Cană fiind eliminat pentru un fault din postură de ultim apărător. Golurile victoriei lui Slovan au fost marcate de Helal ’64, Rabusic ’82.

Curtea Constituțională a decis că alocațiile trebuie dublate

0

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului și decis că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute etapizat, au declarat, pentru agenția Mediafax, surse judiciare. Judecătorii CCR au decis respingerea sesizării Guvernului privind legea care respinge Ordonanţa de urgenţă ce prevede creşterea etapizată a alocaţiilor copiilor. Astfel, alocațiile copiilor trebuie să fie dublate.
Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022. Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis. Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

Brașoveanul Mihai Covaliu, reales președinte la COSR l 203 voturi “pentru” dintr-un total de 204

0

Mihai Covaliu (42 de ani) a fost reales preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cu 203 voturi “pentru” dintr-un total de 204. Împotriva fostului câştigător al medaliei de aur, la scrimă, la Jocurile Olimpice din 2000 nu a mai candidat nimeni, procesul de vot reprezentând practic o formalitate. Covaliu a obţinut astfel un nou mandat de patru ani în fruntea COSR, pe lângă cel câştigat în 2016 şi încheiat în 2020. De asemenea, pentru poziţia de vicepreşedinte au fost aleşi Camelia Potec (preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, FRNPM), Alexandru Dedu (preşedintele Federaţiei Române de Handbal) şi Elisabeta Lipă (preşedintele Federaţiei Române de Canotaj).

Filarmonica Brașov are un nou director, Dragoș Ioan Dimitriu

0

Dragoș Ioan Dimitriu a fost numit astăzi la conducerea Filarmonicii Brașov, după ce, ieri, fostul director Anton Niculescu și-a prezentat demisia.
Ioan-Dragoș Dimitriu, brașovean și absolvent al Colegiului Johannes Honterus, și a Universității de Muzică și Arte Dramatice din Viena, este pianist, președintele Asociației de Promovare a Artei „Tonul tinereții“ (Ton der Jugend – Verein für die Förderung der Kunst) din Viena, pe care a fondat-o. Brașovenilor le este mai cunoscut ca și organizator al TAMTAM Festival, ajuns în acest an la a doua ediție. „Mă gândesc la imaginea instituției pe care o voi reprezenta în următoarea perioadă, care va merge îbntr-o direcție modernă și care se aliniază cu ceea ce este în Vest. În rest, aș dori să avem întotdeauna o comunicare foarte clară și deschisă atât între noi, cât și în relația cu Primăria“, a declarat noul director al Filarmonicii, în cadrul întâlnirii.
Dragoș Ioan Dimitriu o agenție de impresariat la Viena și este fondatorul Transylvanian International Piano Competition. El a organizat festivalurile SoNoRo (România), Chiemgauer Musikfruhling (Germania), Stift Zomerfestival (Olanda), Oktoberfest România, SoNoRo Musikland (România), Festivalul Croat de Muzică din Vienna (Austria), Talent Summer Master Courses (Italia).
La 16 ani a cântat pentru prima oară cu o orchestră dirijată de Ilarion – Ionescu Galați. Acel concert a fost urmat de multe invitații din partea diverselor orchestre din România (Orchestra Națională Radio, Orchestra din Sibiu, etc.). A studiat pianul la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena, a primit multe burse și sponsorizări private pentru rezultatele sale deosebite.
Ioan-Dragoș Dimitriu și-a făcut debutul internațional în 2011, când a interpretat Concertul pentru pian nr. 5 al lui Beethoven la Sala Filarmonicii din Berlin. De atunci, a cântat pe aproape toate scenele mari din Europa, China și Japonia, adesea la evenimente caritabile. În 2013 a câștigat premiul I la concursul internațional de pian Pietro Argento din Italia.
Ca și muzician de cameră, a cântat pentru Societatea de Radiodifuziune din Austria (ORF) și a obținut de două ori bursa Sonoro. A câștigat premiul I la competiția Cameristi de’ll Alpe Adria cu trio-ul Avante, și împreună cu Marko Dzomba (saxofon) a câștigat premiul I al competiției Casino Austria Rising Stars din Viena.

(P) Ți-ai așezat în dulap hainele de toamnă? Asortează-le cu aceste ghete damă!

0
ghete dama

Toamna a sosit, iar odată cu ea revine și plăcerea de a purta ghete de damă. Aceste articole de încălțăminte sunt comode, stilate și ne oferă confortul termic de care avem nevoie într-o zi răcoroasă. În plus, sunt ușor de asortat la orice ținută, așa că ne putem folosi imaginația pentru a crea outfit-uri de senzație!

Dacă și tu adori ghetele și ești nerăbdătoare să le porți, trebuie să știi ce modele sunt la modă anul acesta. Iată ce se poartă în materie de ghete damă:

1. Ghete stil cowboy

Preferi ținutele care te mențin în centrul atenției? Alege ghete din piele în stilul cowboy și poartă-le în timpul ieșirilor în oraș cu prietenii. Aceste încălțări sunt îndrăznețe și captează imediat toate privirile! Accesează site-ul Capricia.ro și vei descoperi ghete cowboy din piele naturală cu un toc confortabil și un model deosebit.

Pont: Asortează ghetele cu o fustă scurtă din piele sau cu o rochie vaporoasă care îți pune talia în evidență.

2. Ghete cu șireturi și accesorii metalice

Din dulapul tău cu încălțăminte nu pot lipsi aceste ghete dama! Încălțările din piele 100% naturală cu șireturi și accesorii metalice sunt în vogă și pot fi asortate ușor cu orice ținută elegantă sau casual.

Pont: Alege un model de calitate superioară cu un toc confortabil și poartă-l la fuste midi, rochii office sau o pereche de jeanși slim fit.

3. Ghete din piele întoarsă cu imprimeuri inedite

Acesta este un alt model pe care ar trebui să-l iei în calcul atunci cand cauți încălțăminte de toamnă. Ghetele din piele întoarsă care au diverse imprimeuri sunt elegante și adaugă o notă rafinată oricărui outfit. Cu ajutorul lor, vei putea crea ținute cu stil care vor atrage toate privirile!

Pont: Pentru a obține un look chic și retro, asortează-le cu o rochie vaporoasă, în culorile toamnei.

ghete dama

4. Ghete din piele lăcuită cu inserții de piele întoarsă

Toamna, trebuie să te faci remarcată, iar cu aceste ghete damă nu ai cum să dai greș! Încălțările confecționate din piele lăcuită și piele întoarsă nu pot fi trecute cu vederea, deoarece au un aspect elegant și imaculat.

Pont: Alege acest tip de ghete premium și poartă-l la fuste și rochii midi.

5. Ghete sport cu talpă înaltă

Dacă preferi de multe ori să porți o ținută sport, ghetele cu talpă înaltă nu te vor dezamăgi. Sunt foarte confortabile și îți alungesc silueta, astfel că look-ul pe care îl vei obține va fi demn de invidiat. Pentru a te asigura că te vei bucura de confort maxim, alege modelele realizate din piele naturală.

Pont: Poartă aceste ghete cu un trening la modă sau cu o pereche de pantaloni sport.

Așadar, ar trebui să faci loc în dulapul de încălțăminte, deoarece vei avea multe modele noi de adăugat! Alege un magazin online cu prestigiu, așa cum este Capricia, și descoperă o colecție bogată de ghete damă. Pe acest site, vei găsi atât modele elegante și casual, cât și modele sport, fiecare dintre ele având un farmec aparte.

Alege ghete din piele naturală și bucură-te de toate avantajele pe care ți le oferă aceste articole de calitate superioară!

De ce nu trebuie aruncate bateriile la gunoi? Sunt adevărate bombe ecologice!

0

Vedem adesea anunțuri de tipul „Aruncă bateriile uzate aici!”, mai ales la intrarea în hipermarketuri, dar prea puțini dintre noi adunăm bateriile uzate, pentru a le depozita în aceste locuri speciale, având în vedere statisticile care arată că, în fiecare an, 50 de milioane de baterii uzate sunt aruncate la gropile de gunoi. Ceea ce nu știm încă foarte clar este că fiecare din aceste baterii, oricât de mici ar fi, reprezintă o bombă ecologică atât pentru om, cât și pentru mediul înconjurător. Într-un singur an, un român achiziționează în medie cel puțin două baterii tip pastilă și 10 baterii portabile AA și AAA. La coș ajung în jur de opt baterii, susține Bogdan Constantinescu, managerul general al BRAI CATA SRL, firmă specializată în colectarea separată a deșeurilor. El a pregătit câteva argumente solide în privința necesității reciclării bateriilor.

Poluarea produsă de ele are efecte grave asupra sănătații și mediului

Iată câteva din principalele motive pentru care bateriile nu mai trebuie aruncate la gunoi:

1. Pentru a recupera resursele neregenerabile

Bateriile conțin metale neregenerabile, cum sunt plumbul, nichelul, oțelul, zincul, argintul și manganul. Bateriile cu hidrură de nichel conțin și elemente de pământ rare. Eliminarea bateriilor uzate la depozitele de deșeuri nu reprezintă o opțiune de prelucrare acceptabilă.

2. Pentru o soluție sigură după consum

Bateriile cu litiu pot exploda sau arde și pot duce astfel la incendii de proporții în gropile de gunoi și, implicit, la gaze toxice emanate în timpul arderilor. Totodată, bateriile care sunt folosite în jucării și în multe produse de uz casnic zilnic sunt extrem de periculoase, dacă sunt depozitate necorespunzător, gasite și apoi înghițite de copii.

3. Pentru a elimina deșeurile toxice din depozitele de deșeuri

Anumite tipuri de baterii conțin metale grele toxice precum plumb, cadmiu și mercur. Unele baterii alcaline (mai vechi, importate și/ sau contrafăcute) conțin mercur. Pe măsură ce bateriile încep să se descompună în depozitul de deșeuri, aceste metale grele se pot scurge pe suprafața terestră și de acolo în pânza freatică. Cea mai bună modalitate de a recupera cele mai toxice baterii la sfârșitul vieții este de a le oferi consumatorilor un program simplu de colectare și reciclare. Unul dintre aceste programe este accesibil la intrarea în numeroase supermarket-uri care pun la dispoziția clienților cutii speciale pentru reciclarea bateriilor.

4. Efecte asupra aerului – arderea „gunoaielor”

Incinerate, o parte din materiale sunt degajate în aer sau intră în contact cu apa, devenind astfel nocive pentru mediul înconjurător şi mai ales pentru om. Oxizii toxici sunt eliberați în aer după arderea bateriilor și au efect devastator asupra plămânilor.

5. Efecte asupra sănătății

Mercurul este o substanţă cancerigenă ce afectează grav sistemul nervos şi rinichii. Cadmiul este o sustanţă cancerigenă, care inhalată afectează grav plămânii, iar înghiţită îmbolnăveşte rinichii. Nichelul are efecte nocive asupra pielii. Plumbul nu este bio-degradabil şi afectează rinichii şi creierul.

„Materialele şi substanţele conţinute pot fi reutilizate, contribuind şi la conservarea resurselor naturale”

„Este important de știut faptul că prin colectarea separată a bateriilor uzate contribuim la prevenirea unor efecte majore asupra mediului înconjurător şi sănătăţii tuturor. Bateriile sunt stocate în siguranţă şi transferate ulterior către instalaţiile de tratare, încetând astfel a fi un pericol general. Totodată, materialele şi substanţele conţinute pot fi reutilizate, contribuind, în acelaşi timp, şi la conservarea resurselor naturale”, concluzionează Bogdan Constantinescu, manager general BRAI CATA SRL.

Din perspectivă legală, orice magazin ce comercializează baterii trebuie, de asemenea, să accepte bateriile uzate. Dincolo de această obligație legală, orice companie poate deveni punct de colectare din considerente ecologice sau pentru că firma generează cantități mari de baterii uzate. În cele mai multe țări europene, peste 70% din bateriile uzate sunt colectate separat şi reciclate.

Bătaie cu săbii la un complex comercial din Brașov

0

Un grup de indivizi înarmați cu săbii l-au atacat azi, în fața la Brintex, pe un bărbat aflat în incinta unei bănci din incinta complexului comercial. În apărarea victimei au intervenit alți indivizi, iar conflictul s-a transformat într-o adevărată bătălie. Pentru aplanarea conflictului au intervenut mai mulți polițiști de la trupele speciale. Parte dintre bătăuși au fost conduși la sediul IPJ Brașov pentru a fi audiați, iar bărbatul atacat a primeit îngrijiri la fața locului. „La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 10,10, dispeceratul IPJ Brașov, a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în cadrul unei societăți comerciale amplasată pe raza municipiului Brașov, are loc o agresiune fizică.
Echipe mixte formate din polițiști și jandarmi, s-au deplasat la fața locului pt restabilirea ordinii și liniștii publice.
Din primele cercetări efectuate în cauză a rezultat faptul că mai multe persoane s-ar fi agresat fizic.
Un bărbat în vârstă de 60 ani a prmit asistență medicală la fata locului, nefiind necesară transportarea acestuia la spital.
Echipele de intervenție continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.

Aleea de Sub Tâmpa, transformată integral în zonă de promenadă

0

Prima etapă de transformare a Aleii de Sub Tâmpa într-un loc de promenadă și de petrecere a timpului liber a fost finalizată. Transformarea zonei din acces către muntele Tâmpa într-una din cele mai frumoase zone de petrecere a timpului liber din Brașov a început cu interzicerea traficului auto și desființarea parcării, care reprezenta principalul impediment în transformarea aleii într-o zonă de promenadă. Anul trecut s-au executat lucrările de reabilitare și modernizare a tuturor terenurilor de sport, iar anul acesta a fost reabilitat iluminatul public, au fost refăcute aleile, au apărut noi atracții de agrement și a fost reconfigurată aleea principală.

„Amenajarea de sub Tâmpa face parte dintr-un proiect mai vast, prin care această zonă va fi redată pietonilor. Lucrările au început prin refacerea bazelor sportive, a terenurilor de tenis și de baschet, iar din acest an s-a întrerupt complet circulația pe Aleea de Sub Tâmpa. Pe fosta stradă, pentru a sublinia odată în plus că aparține pietonilor, au fost executate o serie de amenajări, de la montarea de aparate de fitness și de work-out, până la zone de odihnă sau  jocuri pe asfalt. Totodată, s-au executat și o serie de marcaje,  care să spargă din monotonia și liniaritatea zonei. Aceasta este doar o etapă dintr-un proiect mai amplu, care va cuprinde refuncționalizarea tuturor bastioanelor, inclusiv corelarea cu fosta sinagogă ortodoxă de pe strada Castelului, care va fi repusă în circuitul turistic. Astfel, prin realizarea acestor proiecte, va deveni o zonă mai mult decât de promenadă, va fi o zonă pentru activități exclusiv pietonale pentru brașoveni“, a declarat Lucian Păltănea, urbanistul care a coordonat lucrările de Sub Tâmpa.

În ultimele luni, pe Aleea de Sub Tâmpa s-au executat o serie de amenajări care au transformat în totalitate fosta arteră de circulație și parcare, într-o zonă de petrecere a timpului liber și de promenadă. Au fost amenajate două zone cu aparate pentru fitness și pentru work-out, au fost create mai multe zone de odihnă și interacțiune socială. În partea dinspre Suișul Castelului au fost amenajate mai multe jocuri pe asfalt, de la șotron la ceasul solar, iar Dealul Melcilor și Tâmpa au fost reprezentate pe asfalt  prin curbe de nivel. Zona de dirt-bike, amenajată anul trecut de Asociația NH Bike, a fost extinsă cu o nouă zonă dedicată copiilor.

,,Pe Aleea de Sub Tâmpa s-a ales să nu se delimiteze o pistă de biciclete și de trotinete, față de restul circulațiilor, deoarece considerăm că acolo pietonii au prioritate, iar bicicliștii și cei cu trotineta vor trebui să se comporte ca și pietoni și să circule cu viteză mult redusă. Este o zonă de agrement, nu este una care face legătura între două zone de interes din oraș, deci nu are de ce să fie tranzitată cu viteză. Este doar o zonă de plimbare”, a completat Păltănea.

 

Liga Campionilor. Meciul CSM București – Rostov nu se mai joacă luni. Caz de COVID -19 la gruparea rusă

0

Partida CSM București – Rostov, care trebuia să se dispute luni, în cadrul etapei a treia din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, a fost amânată. La formația rusă a fost descoperit un caz de coronavirus, iar Federația Europeană de Handbal a dat curs solicitării lui Rostov ca partida să se dispute la o dată ulterioară. În primele două partide din grupă, CSM București a obținut două victorii (31-26 cu Metz și 30-29 la Esbjerg), în timp ce Rostov are o victorie (26-25 la Ferencvaros) și un egal (23-23 cu Ljubljana).

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.

O bandă de alergare compactă îți permite să faci mișcare acasă fără să transformi o cameră întreagă în sală de fitness. Pentru un apartament sau o locuință cu spațiu limitat, contează dimensiunile aparatului, suprafața de alergare, viteza, sistemul de pliere și locul disponibil pentru depozitare. Descoperă în continuare cum să alegi un model potrivit spațiului disponibil și tipului de antrenament preferat:

Spațiul disponibil trebuie măsurat înainte de alegerea benzii

O bandă descrisă drept compactă poate ocupa mai mult loc decât estimezi din fotografiile produsului. Verifică dimensiunile aparatului în poziție de utilizare și, pentru un model pliabil, dimensiunile după pliere.

Măsoară zona în care vrei să te antrenezi și păstrează suficient spațiu liber pentru urcare, coborâre și utilizare în siguranță. Nu amplasa banda într-un loc în care ușile, mobilierul sau obiectele decorative limitează mișcarea.

Gândește-te și la depozitare. Dacă banda va fi strânsă după fiecare sesiune, verifică greutatea aparatului, prezența roților de transport și direcția în care se pliază. Un aparat compact pe hârtie devine incomod dacă trebuie să muți mobilierul de fiecare dată când vrei să îl folosești.

Formatul slim economisește spațiu fără să elimine criteriile tehnice

Modelele cu profil redus sunt concepute pentru locuințe în care fiecare metru pătrat contează. Unele au console simplificate, structură pliabilă sau dimensiuni reduse față de benzile clasice. În categoria de benzi de alergare slim, de exemplu, există modele cu viteze maxime de 6 sau 12 km/h și suprafețe de utilizare cu dimensiuni diferite.

Din acest motiv, eticheta „slim” nu spune singură dacă aparatul este potrivit pentru mers, jogging sau alergare. Un model limitat la 6 km/h este orientat în principal către mers. La 12 km/h devin posibile sesiuni într-un ritm superior, însă trebuie analizate și dimensiunile suprafeței de alergare, stabilitatea aparatului și caracteristicile utilizatorului.

Suprafața de alergare influențează libertatea de mișcare

O suprafață scurtă și îngustă poate fi suficientă pentru mers, însă poate deveni restrictivă pentru o persoană înaltă sau pentru alergare într-un ritm susținut. Nu compara, așadar, benzile doar după dimensiunile exterioare. Verifică separat suprafața utilă pe care calci.

În oferta actuală Go4Fit există, de exemplu, modele compacte cu suprafețe de 90 × 40 cm, 100 × 40 cm și 120 × 42 cm. Diferențele sunt relevante deoarece influențează spațiul disponibil pentru pas și tipul de utilizare.

Viteza și motorul trebuie raportate la antrenamentul planificat

O bandă cumpărată pentru mers zilnic nu are aceleași cerințe ca una destinată alergării regulate. Definește de la început ce vrei să faci pe aparat, nu doar cât spațiu ai disponibil.

Pentru mers, o viteză maximă redusă poate fi suficientă. Dacă vrei să introduci jogging sau alergare, verifică viteza maximă și specificațiile aparatului pentru utilizarea respectivă. În gama de benzi de alergare de la Go4Fit există modele compacte, dar și variante Performance și Premium, cu motoare, viteze și suprafețe de alergare diferite.

Greutatea maximă suportată trebuie verificată înainte de cumpărare

Limita de greutate indicată de producător este o specificație tehnică pe care nu trebuie să o ignori. Ea se referă la utilizarea aparatului în parametrii pentru care a fost construit.

Nu porni de la ideea că orice bandă compactă are automat o capacitate redusă. În gama Slim Go4Fit sunt listate modele care acceptă utilizatori de până la 120 kg. Capacitatea diferă însă de la un aparat la altul, deci verifică fișa produsului înainte de alegere.

Dacă banda va fi folosită de mai multe persoane din casă, ia în calcul utilizatorul cu greutatea corporală mai mare și cerințele de antrenament ale fiecăruia.

Zgomotul și vibrațiile contează într-un apartament

Motorul nu este singura sursă de zgomot. Contactul repetat al picioarelor cu suprafața benzii produce vibrații care se pot transmite prin podea, mai ales în timpul alergării.

Poziționează aparatul pe o suprafață dreaptă și stabilă și respectă recomandările producătorului privind instalarea. Un covoraș destinat echipamentelor fitness poate proteja pardoseala și poate contribui la limitarea transmiterii vibrațiilor, fără să facă însă aparatul complet silențios.

Contează și momentul antrenamentului. Într-un bloc, mersul la viteză moderată produce de regulă alt nivel de impact decât alergarea rapidă. Dacă locuiești deasupra altui apartament, ia în calcul inclusiv modul în care se transmite zgomotul structural.

Banda compactă poate susține antrenamente variate

Dimensiunile reduse nu înseamnă că trebuie să folosești aparatul în același mod la fiecare sesiune. În funcție de vitezele disponibile, poți alterna mersul relaxat, mersul alert și intervalele de intensitate diferită.

Pentru început, poți lucra cu sesiuni scurte și crește treptat durata. O altă variantă este antrenamentul pe intervale, cu perioade de efort alternate cu recuperare la viteză redusă. Intensitatea trebuie adaptată condiției fizice și limitelor aparatului.

Dacă modelul dispune de înclinare, aceasta poate modifica solicitarea antrenamentului fără să fie necesară creșterea vitezei. Verifică dacă reglarea este manuală sau automată, deoarece modul de utilizare diferă.

Depozitarea simplă ajută la folosirea constantă a aparatului

O bandă compactă este practică atunci când poate fi pregătită rapid pentru antrenament. Dacă scoaterea ei presupune mutarea repetată a unor obiecte grele, există riscul să o folosești mai rar decât ai planificat.

Alege dinainte un loc pentru utilizare și unul pentru depozitare. Verifică accesul la priză, spațiul necesar cablului și posibilitatea de a muta banda fără să zgârii pardoseala. Atenție, nu o depozita într-o poziție care nu este prevăzută de producător.

Banda potrivită combină dimensiunile compacte cu utilizarea dorită

Când alegi o bandă de alergare compactă, pornește de la două întrebări: cât spațiu ai și cum vrei să te antrenezi. Măsoară zona disponibilă, verifică suprafața de alergare, viteza, motorul, limita de greutate, sistemul de pliere și condițiile de depozitare.

Un model compact bine ales îți permite să integrezi mersul sau alergarea în program fără să ocupi permanent camera cu echipamente voluminoase. Compară specificațiile în funcție de antrenamentele planificate și alege o bandă pe care o poți folosi confortabil și constant acasă.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.