Sportivul Ionuț Caracudă, stabilit de mai mulți ani la Brașov, este campion balcanic, medaliat cu bronz la Campionatele Europene și unul din favoriți la medalie la Campionatele Mondiale de Culturism și Fitness. Ajuns la 54 de ani, Ionuț continuă încă să fie un exemplu pentru cei mai tineri. Astfel, la începutul lunii septembrie, Ionuț Caracudă a devenit campion balcanic la categoria Masters +50 ani – 80 kg în întrecerea ce a avut loc la Drobeta Turnu Severin. După Balcaniadă, sportivul a participat, alături de lotul național al României, la Campionatele Europene de Culturism și Fitness, desfășurate la Santa Susanna, în Spania. Competiție unde a obținut medalia de bronz la categoria sa, ajutând astfel echipa națională să ocupe același loc în clasamentul pe națiuni. „Au fost două competiții foarte dificile, unde am avut adversari foarte bine pregătiți. Mă bucur foarte foarte mult că am reușit să obțin două rezultate frumoase, pentru Brașov și pentru România. Nu a fost ușor deloc, pentru că veneam după o perioadă atipică, în care pregătirea a fost altfel din cauza pandemiei de coronavirus. Dar, cu multă pasiune, dorință și ambiție, am reușit”, a spus Ionuț Caracudă. Brașoveanul se pregătește intens pentru cea mai importantă competiție din 2020, Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, care este programată în perioada 5-8 noiembrie tot la Santa Susanna, în Spania. „Va fi o întrecere foarte dificilă, cu o concurență pe măsură. Vor fi prezenți cei mai buni sportivi din lume, toți dorind să arate că sunt cei mai buni. Dar, cu o pregătire adecvată și cu multă concentrare, sunt sigur că pot reuși un rezultat foarte bun”, a mai adăugat Ionuț Caracudă.
CCR a decis că Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins,astăzi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi au decis că Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare din acest an. Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat la CCR Legea privind organizarea alegerilor parlamentare în luna august. Potrivit sesizării de neconstituţionalitate transmisă luni CCR, Legea privind organizarea alegerilor parlamentare a fost adoptată atât de Senat cât şi Camera Deputaţilor în 27 iulie şi a fost transmisă două zile mai târziu al Preşedinţie în vederea promulgării.
Klaus Iohannis a cerut CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.
„Similar stabilirii datei alegerilor locale, Parlamentul a optat pentru o soluţie legislativă potrivit căreia data următoarelor alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Prin conţinutul normativ, această reglementare încalcă prevederile mai multor articole din Constituţie”, arăta şeful statului. În sesizare se subliniază că stabilirea datei alegerilor parlamentare prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor, prin derogare, creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare. „Apreciem că o atare modificare, realizată cu mai puţin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii şi cea a securităţii raporturilor juridice”, a explicat preşedintele.
Când vor primi angajații Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov voucherele de vacanță?
Angajații Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov sunt printre puținii angajați din Sănătatea brașoveană care nu au primit nici anul trecut, nici anul acesta voucherele de vacanță. Asta, deși mulți dintre ei lucrează de câteva luni bune în condițiile dure impuse în secțiile COVID. Conducerea spitalului a motivat anul trecut că nu sunt bani prinși în buget pentru asta, iar anul acesta, la insistențele repetate ale angajaților, managerul a tot promis că va distribui aceste tichete. Acum două săptămâni, angajații de la secția Psihiatrie au trimis și o scrisoare prin care solicitau să li se răspundă oficial când vor primi voucherele la care au dreptul sau motivul pentru care nu le primesc. Ieri, a fost convocat un Consiliu Director și s-a hotărât o rectificare bugetară care să cuprindă și suma necesară voucherelelor, a confirmat astăzi, dr. Florin Bîgiu, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. „Vom acorda voucherele de vacanță în octombrie, mai exact după jumătatea lunii octombrie. Am vorbit și cu reprezentantul sindicatului și l-am rugat să ia legătura cu angajații pentru a le comunica informațiile“, a declarat Florin Bîgiu. Cât privește tichetele de pe anul trecut, situația e mai mult decât neclară. Managerul spune că, deocamdată, intră în discuție doar voucherele de vacanță din acest an.
Tichetele de vacanță ( voucherele de vacanță) sunt bonuri valorice, asemănătoare tichetelor de masă, care se pot oferi de către angajatori salariaților. Acestea servesc drept instrument de plată pentru achitarea serviciilor turistice/vacanțelor exclusiv in România, pentru beneficiar și familia acestuia. Tichetele de vacanță sunt nominale și netransmisibile, sunt deductibile și scutite de taxe, atât pentru angajator, cât și pentru angajat.
Studenții de la Universitatea Transilvania vor face cursurile online, dar seminariile și laboratoarele fizic
Aproape 20.000 de studenți vor începe anul universitar la Brașov în scenariul hibrid. Mai exact, cursurile se vor desfășura online, iar pentru seminare, lucrări practice, laboratoare și proiecte, studenții vor veni fizic la facultate, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Orele practice se vor desfășura în calupuri de câte patru ore, cu două ore de pauză, timp în care sălile vor fi aerisite și dezinfectate corespunzător. De acasă sau de la bibliotecă şi din căminele universității, studenții se vor conecta la platformele de e-learning și vor participa la cursuri.
Orarul va fi clasic, la fel ca în anii precedenți, singura diferență fiind locul de desfășurare a cursurilor.
Cazarea în căminele universității se va face în condiții speciale
Cazarea în căminele universității se va face în acest an în condiții speciale. Din totalul de 4.233 de locuri, din cauza restricțiilor impuse de autorități, au rămas disponibile 3.240 de locuri pentru studenții români şi străini. Repartiția în cămine s-a făcut după aceleași reguli ca și în anii precedenți, și anume în funcție de situația socială și de media de admitere sau a anilor de studii.
Pentru că situația epidemiologică actuală o impune, în căminele în care locuiau în mod normal câte 4 studenți în cameră, în acest an universitar vor fi cazați câte 3 studenți.
În căminele Universității Transilvania din Brașov se va impune respectarea măsurilor de igienă și siguranță epidemiologică, iar administrațiile căminelor vor igieniza constant clădirile.
Camere de izolare în cele două complexuri studențeşti
Universitatea, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică, este pregătită să ia toate măsurile care se impun în cazurile în care apar cazuri de Covid-19 în rândul studenților sau personalului, respectând măsurile specifice învățământului universitar.
Pentru astfel de situații au fost pregătite camere de izolare în cele două complexuri studențeşti.
Deschiderea anului universitar va avea loc joi, 1 octombrie, în condiții restrânse, la Aula Universității Transilvania din Brașov, începând cu ora 10. La eveniment vor participa conducerea universității, a facultăților şi departamentelor, principalii parteneri ai universității şi reprezentanți ai studenților din fiecare facultate.
Deschiderea va fi transmisă live pe site-ul Universității Transilvania
Deschiderea va fi transmisă live pe site-ul Universității Transilvania din Brașov (www.unitbv.ro) și pe pagina de Facebook, fiind urmată în perioada 1-3 octombrie de deschiderile la nivel de facultate şi programe de studii cu toți studenții din anul I.
În anul universitar 2020-2021, la Universitatea Transilvania din Brașov vor învăța aproape 20.000 de studenți. Dintre aceștia, 7.716 studenți sunt în anul I la ciclurile de licență, masterat şi doctorat, din toate județele României şi din alte 37 de țări.
Poliția Brașov: Nu permiteți accesul în locuință necunoscuților!
Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov reamintește cetățenilor să fie vigilenți în ceea ce privește permiterea accesului în locuință a persoanelor necunoscute, prin diverse pretexte.
Odată ce infractorii au acordul proprietarilor de a intra în locuință, în scurt timp observă unde țin victimele banii sau lucrurile de valoare, iar prin distragerea atenției, pot comite cu ușurință furturi.
Printre pretextele deja cunoscute (pretind că sunt vânzători ambulanți, sau cer de pomană, ori solicită donații susținând că reprezintă un caz social etc), infractorii pot apela și la alte ”scenarii”, în funcție de datele pe care le au despre victimă. Pentru a obține acordul de a pătrunde în locuințele victimelor, infractorii expun faptul că se află într-o situaţie personală dificilă şi solicită diverse sume de bani, oferind în schimb favoruri sexuale. Uneori, infractorii abordează cetățenii pe stradă și astfel ajung în locuințele victimelor, de unde ajung să fure diverse bunuri/sume de bani.
Pentru a evita să deveniți ținte ale unor astfel de infractori, Poliția Brașov vă recomandă să țineți cont de următoarele sfaturi:
• Fiți circumspecți atunci când o persoană necunoscută vă abordează pe stradă/la ușa locuinței, sub diverse pretexte!
• Rețineți regula conform căreia banii/bunurile de valoare nu trebuie ținute niciodată la vedere, pentru a diminua astfel posibilitatea de a deveni ținte sigure ale unor infractori!
• Evitați să țineți în locuință sume mari de bani, bijuterii sau obiecte de valoare;
• Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, program zilnic etc.) sau date despre familie, prieteni, vecini sau cunoscuţi persoanelor care se prezintă la ușa dvs;
• Dacă totuși ați devenit victima unui hoț din locuințe, reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sunați la 112!
1470 de noi cazuri de COVID-19 în țară, 58 la Brașov
1470 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din 21330 de teste prelucrate, iar alte 44 de decese au fost raportate. 7527 de persoane sunt internate, dintre care 551 de pacienți se află la Terapie Intensivă. Numărul total al persoanelor infectate de la începutul pandemiei a depășit 125000. Cele mai multe cazuri noi au fost raportate în București (291), Cluj (73), Ilfov (66), Bacău (60) și Brașov (58). Unul dintre pacienții care au decedat avea mai puțin de 30 de ani.
Buletinul de presă:
Până astăzi, 29 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 125.414 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 100.636 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1785 33
2. Arad 2651 33
3. Argeș 5507 16
4. Bacău 4380 60
5. Bihor 3527 44
6. Bistrița-Năsăud 1500 19
7. Botoșani 1653 16
8. Brașov 6030 58
9. Brăila 2362 10
10. Buzău 2756 11
11. Caraș-Severin 1313 49
12. Călărași 815 5
13. Cluj 3320 73
14. Constanța 2791 35
15. Covasna 1182 7
16. Dâmbovița 3964 24
17. Dolj 2779 13
18. Galați 4221 53
19. Giurgiu 1084 22
20. Gorj 1954 12
21. Harghita 975 8
22. Hunedoara 2280 23
23. Ialomița 1243 2
24. Iași 4935 24
25. Ilfov 3265 66
26. Maramureș 2018 37
27. Mehedinți 1422 5
28. Mureș 1817 22
29. Neamț 3165 55
30. Olt 1837 12
31. Prahova 5809 49
32. Satu Mare 683 40
33. Sălaj 709 36
34. Sibiu 2154 18
35. Suceava 6489 16
36. Teleorman 1232 51
37. Timiș 3894 36
38. Tulcea 864 17
39. Vaslui 2967 41
40. Vâlcea 2212 15
41. Vrancea 2682 11
42. Mun. București 17062 291
43. – 126 2
TOTAL 125.414 1.470
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 512 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. JUDEȚ Nr. probe pozitive la retestare
1 ALBA 14
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 7
4 BACĂU 11
5 BIHOR 29
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 13
8 BRĂILA 11
9 BRAŞOV 14
10 BUZĂU 2
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 2
13 CLUJ 17
14 CONSTANŢA 13
15 COVASNA 6
16 DÂMBOVIŢA 6
17 DOLJ 4
18 GALAŢI 8
19 GIURGIU 0
20 GORJ 14
21 HARGHITA 5
22 HUNEDOARA 10
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 76
25 MARAMUREŞ 9
26 MEHEDINŢI 6
27 MUREŞ 2
28 NEAMŢ 28
29 OLT 5
30 PRAHOVA 5
31 SĂLAJ 3
32 SATU MARE 12
33 SIBIU 12
34 SUCEAVA 24
35 TELEORMAN 6
36 TIMIŞ 20
37 TULCEA 5
38 VÂLCEA 7
39 VASLUI 9
40 VRANCEA 4
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 72
42 ILFOV 11
TOTAL 512
Până astăzi, 4.792 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 28.09.2020 (10:00) – 29.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (30 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.527. Dintre acestea, 551 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.393.670 de teste. Dintre acestea 21.330 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.992 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.338 la cerere.
Pe teritoriul României, 10.435 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.341 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.816 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.219 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 602 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.850 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.694 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 2 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Allen Coliban este noul primar al Brașovului
l „Voi fi un altfel de primar, un angajat al comunității“, spune primarul ales cu 42,05% din voturile brașovenilor care au venit la urne
l George Scripcaru părăsește primăria după patru mandate de primar și unul de viceprimar
Allen Coliban este de ieri noul primar al municipiului Brașov, ales cu 42,05% din voturile brașovenilor care au venit duminică la urne. George Scripcatu părăsește primăria după patru mandate de primar și unul de viceprimar, după ce a fost cotat cu un procent de numai 37,62% la urne.
Cine este Allen Coliban
Allen Coliban, în vârstă de 41 de ani, s-a născut și a crescut în Șcheii Brașovului. El absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna”, după care a studiat IT la Universitatea Politehnică din București și marketing, la Universitatea Transilvania. După studii, Coliban s-a întors să locuiască în Brașov. Este căsătorit și are două fetițe.
El are o experiență de 10 ani în industria IT, 8 ani în consultanță de business şi fonduri europene, 6 ani în dezvoltare organizațională şi managementul performanței. La 20 de ani avea propria firma de software și clienți internaționali, iar la 27 de ani era director de producție. Allen Coliban a practicat schiul și curlingul. A reprezentat România la Abu Dhabi Adventure Challenge (2007) și la IGWA Guadeloupe (locul 7), după ce anterior a câștigat mai multe concursuri în țară. În schi, a câștigat locul 1 la Campionatele Universitare de Schi Alpin Grupa B (GS, 2005). În curling, a câștigat o medalie de argint la Campionatul European – Grupa C (2013). A fost instructor în Scoția, Cehia, Germania, China, Japonia și a organizat Campionate Mondiale și Jocurile Paralimpice (2014). Din 2016, Allen Coliban este senator USR de Brașov și vicepreședinte al USR. Din septembrie 2018, el este membru în Comisia pentru mediu, iar din octombrie 2018 este membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură.
Va fi „un primar al tuturor brașovenilor“
Allen Coliban a susținut ieri prima sa conferință de presă, din noua postură, și a anunțat că va fi „un primar al tuturor brașovenilor“, în ciuda faptului că a fost votat de aproape 35.000 de persoane. Cu această ocazie, Allen Coliban a declarat că nu renunță la ideea sa de redimensionare a spitalului regional, care ar trebui să aibă 1.500 de paturi, față de aproape 900 la cât a fost stabilit și cât figurează deja în ordinul de ministru al sănătății. „După ce îmi voi prelua mandatul, voi pune în legătură specialiștii de la Asociația Noul Spital al Brașovului cu consultanții de la Banca Mondială. Eu, ca primar, îmi doresc să susțin nevoile cetățenilor bazate pe opiniile specialiștilor”, a declarat Coliban, care a amintit că Studiul de Fezabilitate pentru spitalul regional trebuie să fie gata în luna februarie. Coliban a reamintit și de alte proiecte importante propuse de Alianța USR PLUS, însă a subliniat că va apela la consultarea populației, prin referendumuri locale. „Voi fi un altfel de primar, un angajat al comunității, nu un om care se va comporta ca pe feuda sa. Toate proiectele majore ar trebui supuse dezbaterii publice, astfel încât brașovenii să decidă cu privire la necesitatea acestora. Așa se va întâmpla, de exemplu, cu Parcul IUS“.
Pe de altă parte, Coliban a vorbit și despre personalul din Primăria Brașov și serviciile subordonate, pe care de mai multe ori în campanie și în precampanie, l-a criticat. Primarul ales spune că nu vrea să facă mari modificări, însă se vor face evaluări de performanță, așa cum legea prevede. „Vom evalua, totuși, personalul în baza unor criterii de performanță, așa cum ne permite Codul administrativ”, a declarat Allen Coliban.
Rezultatele oficiale ale alegerilor pentru Primăria Brașov:
Allen Coliban (USR PLUS) – 34.870 de voturi (42,05% din voturile valabil exprimate)
George Scripcaru (PNL) – 31.198 de voturi (37,62%)
Florin Orțan (PSD) – 6.092 (7,34%)
Gheorghe Ialomițianu (ALDE) – 2.818 voturi (3,39%)
Laszlo Barabas (UDMR) – 1.978 de voturi (2,38%)
Sorin Susanu (Pro România) – 1.742 de voturi (2,10%)
Mihai Costel (PMP) – 1.464 de voturi (1,76%)
Cornel Onescu (ADN) – 593 de voturi(0,715%)
Șerban Șovăială (independent) – 585 de voturi
Daniela Sârbu (PRM) – 534 de voturi
Thomas Șindilariu (FDGR) – 432 de voturi
Laura Bratosin (PNTCD) – 310 voturi
Violeta Radu (PPUsl) – 296 de voturi
Cine va face legile orașului/ Consiliul local Brașov: 12 mandate USR PLUS, 11 PNL și 4 PSD
l Alianța USR PLUS ar putea forma o majoritate cu PNL în Consiliul Local, cu unele condiții
Alianța USR PLUS și PNL au obținut cele mai multe mandate de consilieri în Consiliul Local al municipiului Brașov. Alianța are 12 mandate, PNL 11, iar PSD doar 4, toate celelalte partide sau candidați independenți ratând intrarea în deliberativul local, pentru că nu au reușit să facă pragul electoral de 5%, în cazul partidelor, respectiv 3% în cazul candidaților independenți.
Pentru că niciun partid nu are un minim de 14 mandate, cât ar fi necesar pentru o majoritate simplă în Consiliul Local, urmează negocieri pentru formarea de alianțe, în următorii patru ani. Liberalii sunt deschiși la o înțelegere, chiar președintele Adrian Veștea spunând că este exlusă o alianță cu PSD. Și George Scripcaru s-a arătat deschis la o colaborare cu consilierii USR PLUS. Alianța, având 12 mandate în CL, pune unele condiții, una fiind calitatea candidaților. Întrebat ieri, în prima conferință de presă de după anunțul rezultatelor oficiale, dacă ar fi interesat să aibă un viceprimar liberal, poate chiar pe George Scripcaru, Allen Coliban a spus că își dorește să aibă alături o „o persoană fără probleme de integritate“.
Cine sunt consilierii brașoveni
Dacă partidele îşi vor menţine în continuare spijinul pentru candidaţii propuşi la Consiliul Local, consilierii locali ai municipiului Brașov vor fi:
Alianţa USR PLUS
Corbu Ioan (Alianţa USR PLUS)
Boghiu-Samoilă Flavia-Ramona (Alianţa USR PLUS)
Cenţiu Radu-Alexandru (Alianţa USR PLUS)
Roşu Alexandru (Alianţa USR PLUS)
Moraru Beatrice-Mihaela (Alianţa USR PLUS)
Ilie Victor (Alianţa USR PLUS)
Gerea Miruna-Magdalena (Alianţa USR PLUS)
Boroda George (Alianţa USR PLUS)
Bart Bogdan-Dragoş (Alianţa USR PLUS)
Oniga Mihai-Andrei (Alianţa USR PLUS)
Iftime Mihai-Ciprian (Alianţa USR PLUS)
Crican Cezar-Alexandru (Alianţa USR PLUS)
PNL
Scripcaru George (PNL)
Oprică Florentin-Adrian (PNL)
Vecerdi Cristina-Agnes (PNL)
Rusu Sebastian-Mihai (PNL)
Braun Werner (PNL)
Vătavu Valeriu (PNL)
Codreanu Adrian (PNL)
Bădulescu Sebastian-Gabriel (PNL)
Stănescu Alexandru (PNL)
Paul Radu-Valentin (PNL)
Puşcaşu Alexandru-Claudiu (PNL)
PSD
Pătraşcu Lucian (PSD)
Crivineanu Alexandra-Ioana (PSD)
Potea Marius Valentin (PSD)
Stancu Raluca-Maria (PSD)
Adrian Veștea și PNL au câștigat detașat Consiliul Județean
l Președintele CJ exclude o alianță politică cu PSD
Adrian Veștea a câștigat detașat un nou mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean, obținând 95.536, adică 46,35% dintre voturi. Următorul în clasament a fost Tudor Benga (USR PLUS) care a fost votat de 35.728 de persoane (17,33%) și Marian Rasaliu (PSD), cotat cu 35.246 de voturi, adică 17,10%. „Le mulțumesc tuturor brașovenilor care au avut încredere în proiectul meu pentru județul Brașov, am avut un scor foarte bun. Vreau să îi asigur pe brașoveni că voi duce la bun sfârșit proiectele pe care le-am început, mă refer la finalizarea aeroportului și la alte proiecte asumate împreună cu primarul George Scripcaru și cu echipa mea“, a declarat Adrian Veștea.
Veștea se va baza pe 14 sau 15 consilieri județeni
În plenul Consiliului Județean, Adrian Veștea se va baza pe 14 sau 15 consilieri județeni, însă nu va putea face singur majoritatea, având nevoie de o alianță. Întrebat care va fi politica sa de parteneriate politice în acest mandat, Veștea a exclus din capul locului posibilitatea de a face alianță cu PSD. „Este exclusă o alianţă politică cu PSD, pentru că ei au fost principalii noştri adversari politici. PSD este partidul care a pierdut aceste alegeri şi partidul care nu mai trebuie să se regăsească în nicio alianţă la nivelul judeţului nostru”, a spus Adrian Veştea. Întrebat însă despre un eventual parteneriat cu Alianţa USR PLUS, Adrian Veştea a spus că „totul este posibil”. „Cu siguranţă va trebui să gândim o alianţă puternică cu partidele care au câştigat în diferite localităţi. Nu mă pot pronunţa puctual pe fiecare localitate. Vom vedea care sunt aşteptările tuturor partenerilor noştri în localităţi şi voi face echipă cu oricine îşi doreşte binele braşovenilor”, a declarat preşedintele Adrian Veştea.
Voturile pentru Consiliul Județean conform numărătorii parțiale:
PNL – 36,93%
PSD – 19,33%
USR – 19,24%
Pro România – 5,13%
UDMR – 5,01%
Repartizarea mandatelor conform numărătorii parțiale:
PNL – 14
PSD – 8
USR PLUS – 8
Pro România – 2
UDMR – 2
Cine a câștigat primăriile din județul Brașov
Apaţa – Drăgan György – PNL
Augustin – Porumb Sebastian-Nicolae – PSD
Beclean – Motrescu Vasile-Claudiu – PNL
Bod – Arsene Sergiu – Independent
Bran – Feroiu Ioan-Cosmin – PNL
Budila – Marşavela Irimia – PNL
Buneşti – Pălăşan Mircea – PNL
Caţa – Vocilă Liviu Ioan – PNL
Cincu – Suciu Sorin-Aurel – PNL
Comana – Grusea Viorel – PNL
Cristian – Cojocaru Gicu – PNL
Crizbav – Balaşi Sorin – PSD
Drăguş – Greavu Cornel – PNL
Dumbrăviţa – Popa Zachiu – PNL
Feldioara – Taus Sorin – PNL
Fundata – Pâtea Marian-Florin – PNL
Hălchiu – Gârbacea Ioan – PSD
Hărman – Velican Onoriu-Aurelian – PNL
Hârseni – Dâmboiu Daniel – Partidul ADN
Hoghiz – Buta Ioan – PSD
Holbav – Oprea Lucian Vasile – PSD
Homorod – Şona Ştefan-Doru – PSD
Jibert – Boeriu Ioan-iancu – PNL
Lisa – Moga Gheorghe – PSD
Măieruş – Boricean Nistor – PNL
Mândra – Taflan Ioan Şerban – PSD
Moieciu – Manea Ioniţă-Mircea – PNL
Municipiul Brașov – Allen Coliban – Alianța USR PLUS
Municipiul Codlea – Cîmpeanu Paul-Mihai – ALDE
Municipiul Făgăraş – Sucaciu Gheorghe – Independent
Municipiul Săcele – Popa Virgil – PSD
Oraş Ghimbav – Fliundra Ionel – PNL
Oraş Predeal – Ciobanu Sorin-Ioan – PNL
Oraş Râşnov – Butnariu Liviu-Călin – PNL
Oraş Rupea – Opriş Alexandru – PNL
Oraş Victoria – Bertea Camelia Elena – Alianța USR PLUS
Oraş Zărneşti – Igrişan Alexandru-Lucian – PSD
Ormeniş – Gyerő Barna-Alpár – PNL
Părău – Ovesea Ovidiu-Alexandru –PMP
Poiana Mărului – Perşoiu Alexandru-Cătălin – PSD
Prejmer – Apafi Mihai-Florin – PNL
Racoş – Epureanu Ion – UDMR
Recea – Lazea Gheorghe – PNL
Sâmbăta De Sus – Morariu Nicolae – PNL
Sânpetru – Arhire Marian-Eusebiu – Alianța USR PLUS
Şercaia – Paltin Cristinel – PNL
Şinca – Bârlez Victor – PNL
Şinca Nouă – Flucuş Dumitru – PNL
Şoarş – Timiş Dănuţ-Ioan – PNL
Tărlungeni – Beşchea Severius-Florin – PNL
Teliu – Boalii Gheorghe – PSD
Ticuşu – Şchiopea Emil-Mircea – PNL
Ucea – Grovu Adrian-Constantin – PNL
Ungra – Şchiopu Silviu-Mircea – PNL
Vama Buzăului – Chirilaş Tiberiu-Nicolae – PSD
Viştea – Ioani Florin – PNL
Voila – Osalciuc Gheorghe-Marian – PNL
Vulcan – Doda Marius-Adrian – PSD
George Scripcaru și-a recunoscut înfrângerea
Autor: Mihaela PARGHEL
l „Nimeni nu se naște pe o funcție, viața merge înainte. Nu este o tragedie și un capăt de țară că am pierdut alegerile“ a spus primarul ultimilor 16 ani care s-a oferit să colaboreze cu Allen Coliban
George Scripcaru și-a recunoscut ieri înfrângerea și i-a transmis noului primar, Allen Coliban, că este deschis la o colaborare și să îl sprijine cu detalii despre proiectele aflate în desfășurare și cele în pregătire. Într-o declarație făcută ieri, la sediul PNL, George Scripcaru le-a mulțumit brașovenilor care au ieșit la vot duminică, indiferent de opțiunea electorală pe care au avut-o.
Cu 3400 de voturi sub Colliban
George Scripcaru a pierdut alegerile pentru primăria municipiului Braşov, în faţa contracandidatului său principal, Allen Coliban, din partea Alianţei USR PLUS. În urma contabilizării tuturor voturilor, George Scripcaru a obţinut 31.198 de voturi, în timp ce Coliban a atras de partea sa 34.870. Primarul ultimilor 16 ani a reuşit contraperformanţa de a pierde majoritatea secţiilor de votare din municipiu, inclusiv Secţia nr. 1 de la Seminarul Teologic, unde este arondat şi unde vota de fiecare dată cu rezultate pozitive. Ieri, după ce rezultatele au devenit oficiale, fiind confirmate de Biroul Electoral Municipal, George Scripcaru a ieșit public și și-a recunoscut înfrângerea, urându-i succes lui Allen Coliban. „Noului primar îi transmit că oricând necesită sprijin, din partea mea există o deschidere pentru colaborare, pentru a discuta despre proiectele aflate azi în implementare sau care sunt pe parcurs. Cred că indiferent de rezultatul alegerilor, un oraș ca Brașovul activitatea trebuie să meargă mai departe, să existe dezvoltare, implementare de proiecte“, a declarat George Scripcaru, care spune că este pregătit să își continue activitatea în Consiliul Local. „Nimeni nu se naște pe o funcție, viața merge înainte. Nu este o tragedie și un capăt de țară că am pierdut alegerile. Activitatea trebuie să meargă mai departe, să existe dezvoltare – cu noi sau fără noi viața trebuie să meargă mai departe“, a declarat Scripcaru.
Scripcaru ține la „proiectele mature“
Scripcaru nu a vrut să vorbească despre posibilitatea de a ocupa unul dintre cele două posturi de viceprimar, spunând că este prea devreme pentru astfel de discuții. În schimb, își dorește ca „proiectele mature“ pe care le are Municipalitatea în desfășurare să fie continuate de viitoarea administrație locală.












