8.9 C
Braşov
Acasă Stiri Brasov Allen Coliban este noul primar al Brașovului

Allen Coliban este noul primar al Brașovului

l „Voi fi un altfel de primar, un angajat al comunității“, spune primarul ales cu 42,05% din voturile brașovenilor care au venit la urne
l George Scripcaru părăsește primăria după patru mandate de primar și unul de viceprimar

Allen Coliban este de ieri noul primar al municipiului Brașov, ales cu 42,05% din voturile brașovenilor care au venit duminică la urne. George Scripcatu părăsește primăria după patru mandate de primar și unul de viceprimar, după ce a fost cotat cu un procent de numai 37,62% la urne.

Cine este Allen Coliban

Allen Coliban, în vârstă de 41 de ani, s-a născut și a crescut în Șcheii Brașovului. El absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna”, după care a studiat IT la Universitatea Politehnică din București și marketing, la Universitatea Transilvania. După studii, Coliban s-a întors să locuiască în Brașov. Este căsătorit și are două fetițe.
El are o experiență de 10 ani în industria IT, 8 ani în consultanță de business şi fonduri europene, 6 ani în dezvoltare organizațională şi managementul performanței. La 20 de ani avea propria firma de software și clienți internaționali, iar la 27 de ani era director de producție. Allen Coliban a practicat schiul și curlingul. A reprezentat România la Abu Dhabi Adventure Challenge (2007) și la IGWA Guadeloupe (locul 7), după ce anterior a câștigat mai multe concursuri în țară. În schi, a câștigat locul 1 la Campionatele Universitare de Schi Alpin Grupa B (GS, 2005). În curling, a câștigat o medalie de argint la Campionatul European – Grupa C (2013). A fost instructor în Scoția, Cehia, Germania, China, Japonia și a organizat Campionate Mondiale și Jocurile Paralimpice (2014). Din 2016, Allen Coliban este senator USR de Brașov și vicepreședinte al USR. Din septembrie 2018, el este membru în Comisia pentru mediu, iar din octombrie 2018 este membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură.

Va fi „un primar al tuturor brașovenilor“

Allen Coliban a susținut ieri prima sa conferință de presă, din noua postură, și a anunțat că va fi „un primar al tuturor brașovenilor“, în ciuda faptului că a fost votat de aproape 35.000 de persoane. Cu această ocazie, Allen Coliban a declarat că nu renunță la ideea sa de redimensionare a spitalului regional, care ar trebui să aibă 1.500 de paturi, față de aproape 900 la cât a fost stabilit și cât figurează deja în ordinul de ministru al sănătății. „După ce îmi voi prelua mandatul, voi pune în legătură specialiștii de la Asociația Noul Spital al Brașovului cu consultanții de la Banca Mondială. Eu, ca primar, îmi doresc să susțin nevoile cetățenilor bazate pe opiniile specialiștilor”, a declarat Coliban, care a amintit că Studiul de Fezabilitate pentru spitalul regional trebuie să fie gata în luna februarie. Coliban a reamintit și de alte proiecte importante propuse de Alianța USR PLUS, însă a subliniat că va apela la consultarea populației, prin referendumuri locale. „Voi fi un altfel de primar, un angajat al comunității, nu un om care se va comporta ca pe feuda sa. Toate proiectele majore ar trebui supuse dezbaterii publice, astfel încât brașovenii să decidă cu privire la necesitatea acestora. Așa se va întâmpla, de exemplu, cu Parcul IUS“.
Pe de altă parte, Coliban a vorbit și despre personalul din Primăria Brașov și serviciile subordonate, pe care de mai multe ori în campanie și în precampanie, l-a criticat. Primarul ales spune că nu vrea să facă mari modificări, însă se vor face evaluări de performanță, așa cum legea prevede. „Vom evalua, totuși, personalul în baza unor criterii de performanță, așa cum ne permite Codul administrativ”, a declarat Allen Coliban.

Rezultatele oficiale ale alegerilor pentru Primăria Brașov:

Allen Coliban (USR PLUS) – 34.870 de voturi (42,05% din voturile valabil exprimate)
George Scripcaru (PNL) – 31.198 de voturi (37,62%)
Florin Orțan (PSD) – 6.092 (7,34%)
Gheorghe Ialomițianu (ALDE) – 2.818 voturi (3,39%)
Laszlo Barabas (UDMR) – 1.978 de voturi (2,38%)
Sorin Susanu (Pro România) – 1.742 de voturi (2,10%)
Mihai Costel (PMP) – 1.464 de voturi (1,76%)
Cornel Onescu (ADN) – 593 de voturi(0,715%)
Șerban Șovăială (independent) – 585 de voturi
Daniela Sârbu (PRM) – 534 de voturi
Thomas Șindilariu (FDGR) – 432 de voturi
Laura Bratosin (PNTCD) – 310 voturi
Violeta Radu (PPUsl) – 296 de voturi

Cele mai populare

Liga 3. Corona Brașov s-a împiedicat la Plopeni / Cetate Râșnov, prima victorie a sezonului

Corona Brașov nu a reușit decât un egal în meciul disputat în deplasare cu CSO Plopeni, scor 1-1. Elevii lui Călin Moldovan au...

Liga 3. ACS SR Brașov, egal spectaculos cu CS Blejoi/Liviu Nicolae, trimis în tribune

ACS SR Brașov și  CS Blejoi au terminat la egalitate, scor 2-2, în derbiul etapei a 7-a din C5. Meciul a fost...

Rata de infectare în municipiul Brașov este aproape 3. Incidența pe localitățile din județ

Rata de infectare în municipiul Brașov se aproprie de pragul de 3, după ce a crescut în 24 de ore, de la...

114 cazuri noi de COVID 19 La Brașov. Rata de infectare în județ este 2,29

În județul Brașv, rata de infectare cu COVID 19 este de 2,29 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile. 114...

COMENTARII RECENTE