Acasă Blog Pagina 4669

Clejanii sărbătoresc 29 de ani de căsnicie

0

Clejanii sărbătoresc 29 de ani de căsnicie, o mare reușită pentru familia lor. Astfel, cu această ocazie, cei doi artiști au dat din casă și au dezvăluit detalii neștiute până acum despre ce se întâmplă în familia lor. Viorica se declară șefa și certăreața casei și recunoaște că nu ar putea trăi dacă nu l-ar avea pe Ioniță aproape. „La mine în casă eu sunt șefa, până la bani. Banii sunt la el, că eu sunt mai cheltuitoare, că eu dacă azi am, mâine s-ar putea să nu mai am. Așa că i-am dat lui banii, că el are grijă de noi, se gândește și ce mâncăm peste zece ani. El este foarte zgârcit, dar eu zic să trăim azi, că mâine nu se știe. Eu sunt cea mai certăreață, dar să te ferească Dumnezeu de omul mut. Ăla care tace și odată te mușcă, eu sunt ca și câinele ăla care latră. Eu sunt și șmecheră, mă uit mereu în telefonul lui, deși el își schimbă codurile. Oricum el nu poate sta fără mine și nici eu fără el, că mi-e frică de ziua de mâine, el pune banii bine, el m-a făcut dependentă de el, eu nu mai știu să fac nimic acum”, a mai spsu Viorica de la Clejani. Ioniță se declară cumpătat, fără pic de gelozie, dar cel mai important, mărturisește că soția sa este cea mai importantă persoană din viața sa. „Nu sunt zgârcit, sunt cumpătat. Eu mă gândesc și la ziua de mâine, am familie de ținut, am formație mare, Viorica trebuie să arate bine în orice moment, obrazul subțire cu cheltuială se ține. Eu nu îi spun că este certăreață, eu îi spun că este doar bogată la vorbă și ar fi un păcat să o opresc.(…) Viorica e cea mai importantă din viața mea”, a încheiat Ioniță din Clejani.

Analia Selis a divorțat

0

Analia Selis a divorțat de soțul ei, de violoncelistul Răzvan Suma. Artista a făcut anunțul pe rețelele de socializare, unde a precizat că nu mai există cale de împăcare. Cei doi au împreună doi copii, iar de-a lungul timpului au avut o căsnicie discretă. „La toți cei care de atunci până acum m-ați întrebat cum e familia sau mi-ați trimis mesaje frumoase despre familia pe care o aveam aș vrea să vă spun că nu am putut să vorbesc despre acest subiect. Ca să evit întrebări despre o «posibilă împăcare», aș vrea să vă spun că în ceea ce mă privește nu există drumul înapoi. Acest an a fost un an intim, în care am avut nevoie de regăsire acasă, alături de Noa și Tiago”, a scris Analia Selis pe pagina sa de Facebook. „La toți cei care trec printr-o despărțire aș vrea să vă spun că timpul trece și cu siguranță viața merge înainte spre mult mai bine decât a fost. Simt nevoie să precizez că nu m-am gândit nicio clipă să plec din România, nici înainte, nici atunci când m-am despărțit și nici acum. România este o țară care mi-a dăruit și îmi dăruiește în continuare foarte mult, așa că anul aceasta, pe 1 decembrie, o voi sărbători așa cum nu am putut anul trecut”, a mai adăugat artista pe Facebook.

Cugetări

0

William Shakespeare: „Glumeții se dovedesc adesea profeți”

Calendar religios: 28 octombrie

0

Ortodox
†) Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, ep.
Greco-catolic
Sf. m. Terenţiu şi Neonila; Sf. cuv. Ştefan Savaitul.
Romano-catolic
Sf. m. Terenţiu şi Neonila; Sf. cuv. Ştefan Savaitul

S-a întâmplat la 28 octombrie

0

1688: A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească (1688 – 1714)
1869: Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor
1874: Se naşte Constantin I. Parhon, medic român (d. 1969)
1886: New York: preşedintele Grover Cleveland inaugurează Statuia Libertăţii din New York
1931: Se naşte Ilarion Ciobanu, actor român de film (d. 2008)
1954: Ernest Hemingway primeşte Premiul Nobel pentru literatură
1962: Criza rachetelor cubaneze: în urma mesajului radiodifuzat al Papei Ioan al XXIII-lea, Nikita Hruşciov le-a declarat americanilor că a ordonat demontarea rachetelor nucleare amplasate în Cuba
1967: Se naşte Julia Roberts, actriţă americană
1983: Se naşte Alexandru Piţurcă, fotbalist român
2005: Moare Ion Irimescu, sculptor român, membru al Academiei Române (n. 1903)
2008: Moare Dina Cocea, actriţă română de teatru şi film (n. 1912)

Rețeta zilei

0

Clătite cu iaurt

Ingrediente: 800-1000 g iaurt, 3 ouă, 1/2 linguriţă bicarbonat stins cu zeamă de lămâie sau oţet, 400 g făină, 1 pahar apă minerală. Mod de preparare: Se amestecă iaurtul şi ouăle cu telul, apoi se adauga bicarbonatul stins. Se pune făină. Aluatul se îngroaşă destul de repede astfel că trebuie subţiat cu apă minerală. Se pune toată făina. În final, aluatul trebuie să fie îngroşat, dar fluid. Se pot umple şi cu brânză de vaci amestecată cu un pic de zahăr şi mărar. Se servesc calde.

O carte pe zi

0

„Viața mincinoasă a adulţilor“ de Elena Ferrante

„Fanii «Tetralogiei Napolitane» vor regăsi și în acest roman temele la care Elena Ferrante se întoarce obsesiv: tensiunile dintre clasele sociale, suprapunerea frumuseții și a vulgarității, banii, prietenia dintre femei, relațiile dintre mame și fiice” Times Literary Supplement.

Bancul zilei

0

Pacientul, stomatologului:
– Domnule doctor, cât ar costa să îmi faceţi o proteză?
– Trei mii de lei. O să puteți să mâncaţi cu ea foarte bine!
– Ce folos, doctore, că la preţul ăsta nu mai am ce mânca…

SFAT EXPRES: Ce faci dacă eşti atacat de un câine?

0
Foto cu rol ilustrativ

Câteodată, câinii pot avea un comportament imprevizibil, dar există destule metode de a scăpa cu bine de pericol. Experţii ne învaţă cum să facem ca să ne protejăm de furia patrupedelor.

Nu te panica!

E mult mai uşor de spus decât de făcut când un câine de talie mare se îndreaptă ameninţător către tine. Frica însă poate face mai mult rău contribuind la agresivitatea animalului, deci gesturi precum ţipetele sau fuga sunt excluse.

Nu alerga, mergi la pas!

Dacă se întâmplă să întâlneşti un câine atunci când alergi, încetineşte. Întoarce-te şi mergi în direcţia opusă faţă de câine, dar continuă să-l urmăreşti cu coada ochiului. De asemenea, dacă stai complet nemişcat cu mâinile întinse pe lângă corp, câinele îşi va pierde interesul şi va pleca.

Nu te uita în ochii câinelui

Contactul vizual poate intensifica comportamentul agresiv al câinelui. Uitându-te în ochii lui acest gest poate fi interpretat ca o ameninţare şi poate deveni un motiv de atac. Ţine câinele în câmpul vizual, dar evită privitul în ochii acestuia. Acest lucru îi va semnala câinelui că nu eşti o ameninţare şi probabil va pleca.

Distrage atenţia câinelui cu un obiect

Orice obiect la îndemână poate ajuta. Dă-i un obiect de ros, spre exemplu o sticlă. Acest lucru îi va distrage atenţia şi îţi va permite să scapi.

Spune-i câinelui să plece

Este probabil ca animalul să se comporte agresiv în continuare – atunci este nevoie de înfruntare, fără contact vizual. Foloseşte un ton ferm, dar nu unul cu o frecvenţă înaltă. Cele mai utile comenzi ar fi „nu!” şi „pleacă!”.
Desigur, aceste tehnici nu au 100% şanse de reuşită, întrucât comportamentul unui animal poate fi imprevizibil.

(sursă: www.sfaturiutile.ro

Turcul Brașovului: Cenk Firat, fotbalist, sponsor și suporter la ACS SR Brașov

0

Autor: Adi MARICA

l „Turcul“ cum este poreclit de către colegi este trup și suflet alături de ACS SR Brașov

Atacantul turc Cenk Firat este mai mult decât un fotbalist obișnuit la echipa pregătită de Liviu Nicolae. În martie anul trecut, „turcul“ a ajuns la ACS SR Brașov, după ce jucase în Liga 4-a la Colțea Brașov. „A fost un hobby pentru mine să joc fotbal la Colțea. Prin venirea în Liga a 3-a la SR Brașov am trecut la alt nivel, este fotbal profesionist, echipa are suporteri. Este altceva. Am ajutat și ajut echipa atât cât pot. Faptul că au venit Ciprian Jurubescu şi Liviu Nicolae, oameni pe care îi cunosc de la Colţea, arată că este un proiect serios. Eu m-am implicat şi o voi face în continuare cât va fi nevoie. Brașovul este un oraș frumos și are nevoie de fotbal de Liga I, nu cum este acum. Conduc o afacere în zonă, iar în timpul liber joc fotbal“, spune Cenk Firat, cel care spune franc: „da, sunt fotbalist, sponsor și suporter al echipei“.

Viața bate filmul

Cenk Firat (28 de ani) are o poveste de film. Născut la Istanbul, Cenk ajuns în România în urmă cu 7 ani. A jucat la Oțelul și la vremea respectivă visa să joace în Champions League! După o scurtă aventură la Oțelul, Cenk a ajuns la Dunărea Galați în Liga a 2-a, după care un accident teribil i-a curmat practic visul de a ajunge un fotbalist de top. „În 2015 am suferit un accident în Turcia. A dat o mașină peste mine. Am stat două zile în comă! Doctorii mi-au spus să nu mai joc fotbal doi ani. M-am refăcut, am ajuns la Brașov și ușor, ușor am revenit pe gazon la Colțea în Liga a 4-a. Din primăvara anului trecut am ajuns la SR Brașov. M-a sunat Horia Popa și mi-a spus că echipa are nevoie de un atacant. Am acceptat și în șase meciuri în care am jucat în retur, echipa a cîștigat 5 jocuri. Am dat un gol cu Astra și trei pase de gol“, spune atacantul Brașovului.


„Este sezonul nostru“

În acest sezon, Cenk Firat a găsit drumul spre gol în ultimele trei meciuri oficiale disputate de ACS SR Brașov. Atacantul este convins că SR Braşov va avea un cuvânt important în lupta pentru promovare: „Este sezonul nostru. Echipa asta are o dorinţă imensă de a ajunge din ce în ce mai sus. Braşovul are nevoie de fotbal la un nivel mai mare, iar noi vrem să ducem «Steagu» cât mai sus. Ne dorim enorm să promovăm. Suporterii sunt lângă noi, ne sprijină, atmosfera de la echipă este excelentă. Suntem uniţi, suntem o familie pe teren, dar şi în afara lui. Este un grup extraordinar”, a spus Cenk Firat pentru pagina de facebook a clubului brașovean.

Planul pentru meciul cu Corona

Vineri, de la ora 15.00, pe „Tineretului”, ACS SR Braşov se va duela cu Corna Braşov, meciul urmând să decidă în mare măsură campioana la finalul turului.
„Pentru noi este un meci normal de campionat. Este o şansă de a urca pe primul loc pe care vrem să o fructificăm. Ne concentrăm, muncim şi vom da totul. Vineri, la ora 15.00 intrăm pe teren, iar la ora 17.00 ieşim cu cele trei puncte în cont. Acesta este planul”, a menţionat Cenk Firat.