Acasă Blog Pagina 4659

După alegeri: Orban promite proiectul de buget până la 31 decembrie

0

l Premierul reamintește că la baza construcţiei bugetului nu vor fi luate în calcul noi taxe şi impozite

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că obiectivul guvernării liberale este de a adopta proiectul de buget pe anul viitor până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea guvernului, între Crăciun şi Anul Nou. „Pregătim rectificarea bugetară, de asemenea pregătim proiectul de buget pentru anul viitor. Obiectivul nostru este să adoptăm proiectul de buget până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea guvernului, între Crăciun şi Anul Nou”, a dat asigurări Orban într-o conferinţă de presă.

Viitorul buget va fi construit pe „baze realiste”

Viitorul buget va fi construit pe „baze realiste”, dă asigurări premierul Ludovic Orban. „Va ţine cont de realitatea economică din România şi va urmări, în primul rând, să asigure investiţii în dezvoltarea României, investiţii în dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice, de sănătate publică, şcolare, de comunicaţii. (…) Pe de altă parte, vom prevedea toate resursele financiare necesare pentru a putea asigura plata pensiilor, plata salariilor. Va trebui să gândim foarte bine asigurarea părţii de cofinanţare care să ne permită absorbţia fondurilor europene, pentru că, odată cu creşterea ratei de absorbţie de fonduri europene şi creşterea cantităţii de bani care intră în economia românească din fonduri europene, noi trebuie să asigurăm o cofinanţare suplimentară şi acest lucru trebuie, în mod evident, să-l asigurăm din resursele bugetare aflate la dispoziţie”, a spus Orban.

„Nu vom creşte taxele şi impozitele“

Premierul a punctat că la baza construcţiei bugetului nu vor fi luate în calcul noi taxe şi impozite. „La baza construcţiei bugetare, am anunţat că nu vom introduce nicio taxă suplimentară şi nu vom creşte taxele şi impozitele. Vă spun cu fiecare ocazie, ca să nu mai lanseze PSD fake news-uri zi de zi legate de acest subiect”, a mai afirmat Orban.

„Majorarea pensiilor se va face pe baza realităţii economice“

Întrebat care este procentul avut în vedere pentru majorarea pensiilor anul viitor, premierul a precizat că majorarea pensiilor se va face pe baza realităţii economice. „Obiectivul nostru este să creştem în continuare pensiile, să le creştem în funcţie de creşterea economică, de dezvoltarea economică. Oricine spune că poate să crească pensiile fără bani suplimentari este un mare mincinos. Pensiile sunt alimentate din contribuţia pe care o plătesc cei activi, populaţia activă. Pentru ca să crească pensiile, e nevoie de creşterea numărului de angajaţi, e nevoie de creşterea salariului mediu, în felul ăsta, crescând încasările la fondul de pensii, pot să crească şi pensiile, e simplu. (…) Deci, în proiectul de buget vom arăta foarte clar care e creşterea pensiilor. (…) Am avut o formulă de creştere care a fost făcută praf din populismul demagogic al PSD, era o formulă de creştere raţională, logică, care se baza pe menţinerea puterii de cumpărare prin indexarea cu 100% rata inflaţiei (…) şi creşterea pensiei în funcţie de creşterea economică cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie. Ăsta a fost mecanismul, care era un mecanism care funcţiona, asigura o creştere dreaptă. PSD a venit, a făcut praf totul, a generat nişte speranţe fără niciun fel de acoperire către părinţii şi bunicii noştri. Ce le transmit bunicilor şi părinţilor noştri este că noi vom creşte cu adevărat pensiile, că în spatele oricărei creşteri a pensiilor va exista o realitate economică şi sustenabilitate pentru plata pensiilor”, a mai declarat Ludovic Orban.

S-a stins în somn: Ultima imagine cu Sean Connery

0

În ultimii ani de viaţă, Sean Connery, care a murit sâmbătă, a preferat să stea departe de ochii camerelor de luat vederi. Ultima imagine cu Sean Connery în viaţă a fost realizată de ziua lui de naştere, pe 25 august 2019. Alături de cel care i-a dat viaţă lui James Bond apar fiul său Jason şi partenera acestuia Fiona Upton, conform mirror.co.uk. Connery apare zâmbitor, încadrat de cei doi, un moment intim emoţionant. Dovadă că a avut o relaţie apropiată de fiul său stau şi cuvintele spuse de Jason sâmbătă, după anunţul morţii legendarului actor: „E o pierdere pentru oamenii din întreaga lume. O să ne ia o vreme să procesăm ce s-a întâmplat, deşi tata nu era bine de ceva vreme”, a spus el pentru BBC. Conform unei declaraţii date de familia lui Sean Connery, el a murit în somn, în reședința sa din Bahamas, înconjurat de cei iubiţi. Avea 90 de ani. El va fi înmormântat în cadrul unei ceremonii private, urmată de un memorial care va fi planificat după ce trece noul val de coronavirus.

Considerat cel mai bun interpret al rolului James Bond, în filme ca „Dr. No”, „Goldfinger” şi „You Only Live Twice”, Connery a creat un model pentru un erou de acţiune proaspăt şi interesant. În total, între 1962 şi 1983, el a jucat în şapte filme ale francizei. A ales să renunţe la actorie în 2003, după „The League of Extraordinary Gentlemen”, un eşec atât de box office, cât şi de critică.
Connery a jucat în 90 de filme, iar în 1988 a primit trofeul Oscar pentru rolul secundar din „The Untouchables”, regizat de Brian De Palma.

Cum a fost cucerită Cristina Ich de Alex Pițurcă

0

Cristina Ich este cu siguranță printre cele mai puternice și influențabile voci feminine din România. Vedeta este cunoscută pentru sinceritatea asumată și lecțiile de viață pe care le oferă urmăritoarelor sale de pe rețelele de socializare, care așteaptă de fiecare dată cu sufletul la gură următorul subiect abordat și dezbătut de șatenă.
De această dată, Cristina Ich a deschis un subiect mult așteptat de fanele sale și anume conceptul de feminitate. În timpul dezbaterii sale, în care a povestit exact cum vede ea o femeie stilată și „șmecheră”, iubitul vedetei a intervenit în discuția de pe Instagramul iubitei lui. Cu toate că a ținut să o contrazică la un moment dat, în final a căzut de acord cu Cristina într-un aspect foarte important și anume cum a cucerit-o el pe frumoasa șatenă. „Tu ai venit spre mine. Nu eu am stat disperată. Tu fibrilai, știu că nu te mai interesa dacă veneam spre tine. Bine, eu ți-am dat de înțeles prin privire că te plac. Ai văzut, eram dulce! Și mi-a spus într-o seară <>. Simți când te place cineva
într-adevăr. Eu mi-am dat seama ce intenții ai tu de prima dată, după privirea ta, aveai privire de miel. Atitudinea nu, că tu ești genul care domină, dar privirea ta…„, a spus Cristina Ich către Alex Pițurcă.
Cristina Ich și Alex Pițurcă formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz-ul românesc și au împreună un băiețel.

Minodora arată ,,la maxim“ după ce a slăbit 40 de kilograme

0

La 42 de ani, Minodora arată „la maxim”, după ce a reușit performanța de a slăbi 40 de kilograme. Cântăreața are mai multă încredere în ea acum și poartă haine transparente și mulate, iar în vară a avut chiar curajul de a se arăta fanilor în costum de baie.
În ianuarie 2017, Minodora a luat o decizie radicală: și-a făcut operație de micșorare a stomacului. Cântăreața continuă să slăbească chiar și acum, după ce a topit deja 40 kg și cântărește 70 de kg.
„Nu mai am cu ce să mă îmbrac, în special atunci când apar în scenă. Ușor n-a fost. M-am chinuit să ajung la kilogramele copilăriei mele de 20 de ani. M-am lansat de 20 de ani și de 20 de ani mă chinui să ajung la 68 de kilograme. Sunt la 70, mai am puțin. Eu acum am ajuns la mărimea M“, a explicat Minodora, la emisiunea „Star Matinal.

Cugetări

0

Proverb german: „Să te schimbi și să te schimbi în bine sunt două lucruri total diferite”

Calendar religios: 2 noiembrie

0

Ortodox
†) Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Elpifidor, Aftonie şi Anempodist.
Greco-catolic
†) Sf. m. Achin-din, Pegasie, Afto-nie, Elpidifor şi Anempodist.
Romano-catolic
†) Pomenirea tutror credincioşilor răposaţi .

S-a întâmplat la 2 noiembrie

0

1784: A izbucnit Marea Răscoală Ţărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan
1854: Moare Anton Pann (Antonie Pantoleon Petrov), poet, compozitor, muzicolog şi culegător de folclor (n. 1796)
1873: Se naşte Dimitrie Paciurea, sculptor român (d. 1932)
1950: Moare George Bernard Shaw, dramaturg, laureat al Premiului Nobel (n. 1856)
1955: Se naşte Răzvan Ionescu, actor român de teatru şi film
1956: URSS: Armata roşie (sovietică) reprimă sângeros protestul budapestanilor început în octombrie
1983: Martin Luther King Day: În Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, preşedintele Ronald Reagan semnează legea care instituie o sărbătoare federală pentru comemorarea lui Martin Luther King
2019: Moare Leo Iorga, muzician român (n. 1964)

Rețeta zilei

0

Iaurt cu miere şi gem de căpşuni

Ingrediente: 1 lingură miere, 1 cutie mică de iaurt, 200 ml lapte, 100 g gem de căpşuni, 1 linguriţă de zahăr vanilat.
Mod de preparare: Gemul, iaurtul, laptele rece se bat în mixer, adăugând, în timpul mixării, mierea şi zahărul vanilat. Mod de servire Se serveşte în castronaşe sau pahare.

O carte pe zi

0

,,Gânduri către sine însuşi“ de Marcus Aurelius

„O carte de căpătâi a civilizaţiei europene“, spune Andrei Pleşu.  „Marcus Aurelius a fost primul personaj care s-a aventurat sistematic pe teritoriul eului, care l-a vizitat şi care a scris de fapt un tratat despre tehnici de ameliorare şi de ţinere în frâu a eului propriu“, este părerea lui Gabriel Liiceanu.
Marcus Aurelius este cunoscut atât ca împărat al Romei, cât şi ca filozof stoic.

Bancul zilei

0

– Noul meu prieten mă duce în fiecare week-end la căsuţa lui…îi spune o tipă prietenei sale.
– Wow, ce romantic! Şi unde se află această căsuţă, într-o pădure ca din poveşti?, întreabă amica, suspinând.
– Ei aş, răspunse prima. E căsuţa vocală din telefonul lui.