Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a vizitat în această dimineaţă şantierul terminalului Aeroportului Internaţional Braşov. Excelența Sa a fost însoțit de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, alături de Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul CJ Braşov, şi prefectul Cătălin Văsii.
Alexandru Anghel i-a prezentat oaspetelui informaţii cu caracter tehnic privind stadiul proiectului, componentele terminalului de pasageri şi facilităţile pe care acesta le va oferi călătorilor, precum şi date legate de întregul proiect al aeroportului, dând asigurări că investiţia va fi finalizată în cursul anului viitor. „Este pentru a doua oară în ultima săptămână când sunt prezent la Braşov şi mi-am dorit foarte mult să vizitez aeroportul. Turiştii din Israel sunt pe primul loc din punctul de vedere al numărului oaspeţilor străini care vizitează Braşovul, iar faptul că anul viitor vom avea aici un aeroport, va face ca accesul turiştilor israelieni să fie şi mai facil. Cred că aeroportul din Braşov are toate șansele să devină poarta de intrare a turiştilor spre frumuseţile Transilvaniei. Atunci când am aflat despre acest proiect şi despre faptul că într-un an şi jumătate veţi reuşi să aveţi aici un aeroport, am rămas impresionat. Vă felicit pentru acest proiect şi vă mulţumesc”, a spus ambasadorul David Saranga la finalul vizitei. „Este o onoare pentru noi să-l avem în mijlocul nostru pe ambasadorul Israelului în ţara noastră. I-am arătat Excelenţei Sale David Saranga că lucrările avansează extrem de bine la Aeroportul din Brașov. Avem toată convingerea că județul Brașov, care a devenit cea mai importantă destinație turistică a României, va beneficia de toate facilitățile pe care transportul aerian le poate asigura, astfel încât transferul pasagerilor din diverse colțuri ale lumii, la Brașov, să se realizeze cât mai ușor”, a declarat președintele CJ, Adrian Veștea.
Ambasadorul Israelului a vizitat şantierul Aeroportului Brașov
Aproape 5000 de cazuri noi de COVID în țară, 127 la Brașov
127 de cazuri noi de COVID 19 au apărut de ieri până azi la Brașov, unde rata de infectare râmâne 2.09
În schimb, în țară au fost înregistrate 4848 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, record absolut de la începutul pandemiei, din 37.025 de teste, cel mai mare număr zilnic de teste efectuate până acum. Alte 69 de decese au fost raportate, iar 766 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă. Numărul total al deceselor a depășit pragul de 6.000. În total, 10.250 de persoane sunt internate cu COVID-19.
Cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în București – 650, Cluj – 343, Mureș – 234, Iași – 231, Dolj – 201.
Rata de incidență mai mare de 3 la mie este în Alba și București.
Buletinul de presă:
Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 191.102 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
137.835 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.848 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 3743 170
2. Arad 4026 132
3. Argeș 6179 44
4. Bacău 6935 158
5. Bihor 4897 126
6. Bistrița-Năsăud 2054 50
7. Botoșani 2432 55
8. Brașov 8096 127
9. Brăila 3062 30
10. Buzău 3403 69
11. Caraș-Severin 2125 69
12. Călărași 1298 41
13. Cluj 6315 343
14. Constanța 4508 104
15. Covasna 1782 37
16. Dâmbovița 5409 128
17. Dolj 4806 201
18. Galați 5584 71
19. Giurgiu 1588 24
20. Gorj 2541 34
21. Harghita 2178 97
22. Hunedoara 3395 43
23. Ialomița 1787 46
24. Iași 8446 231
25. Ilfov 4804 130
26. Maramureș 3231 63
27. Mehedinți 1796 55
28. Mureș 3543 234
29. Neamț 5016 88
30. Olt 2858 45
31. Prahova 8224 112
32. Satu Mare 1262 64
33. Sălaj 1671 145
34. Sibiu 3807 130
35. Suceava 8236 198
36. Teleorman 2517 78
37. Timiș 6344 176
38. Tulcea 1257 22
39. Vaslui 4272 83
40. Vâlcea 3904 120
41. Vrancea 3148 24
42. Mun. București 28479 650
43. – 144 1
TOTAL 191.102 4.848
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 773 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 17
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 14
4 BACĂU 31
5 BIHOR 26
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 9
7 BOTOŞANI 17
8 BRĂILA 7
9 BRAŞOV 28
10 BUZĂU 6
11 CĂLĂRAŞI 5
12 CARAŞ-SEVERIN 1
13 CLUJ 29
14 CONSTANŢA 18
15 COVASNA 14
16 DÂMBOVIŢA 4
17 DOLJ 38
18 GALAŢI 25
19 GIURGIU 0
20 GORJ 14
21 HARGHITA 19
22 HUNEDOARA 23
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 58
25 MARAMUREŞ 7
26 MEHEDINŢI 18
27 MUREŞ 3
28 NEAMŢ 12
29 OLT 16
30 PRAHOVA 24
31 SĂLAJ 0
32 SATU MARE 10
33 SIBIU 70
34 SUCEAVA 49
35 TELEORMAN 4
36 TIMIŞ 30
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 15
39 VASLUI 42
40 VRANCEA 2
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 50
42 ILFOV 5
TOTAL 773
Până astăzi, 6.065 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 20.10.2020 (10:00) – 21.10.2020 (10:00) au fost raportate 69 de decese (44 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 10 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.
65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.250. Dintre acestea, 766 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.927.096 de teste. Dintre acestea, 37.025 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.388 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.637 la cerere.
Pe teritoriul României, 20.593 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.808 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.162 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.296 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 949 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.091 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 845.200 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 14 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.829 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Poliția Brașov: Metoda „Vrăjitoria” vă poate lăsa fără bijuterii
Polițiștii brașoveni au informat cetățenii în repetate rânduri asupra riscurilor la care se supun dacă dau crezare anumitor persoane care, prin diferite metode, încearcă să obțină de la ei diverse sume de bani sau bunuri. Infractorii mizează pe vulnerabilitatea crescută a unei categorii de vârstă în fața inventivității lor, motiv pentru care multe dintre fapte se soldează cu prejudicii destul de mari.
Pentru a înșela cetățenii, infractorii opresc victimele pe stradă (de obicei persoane în vârstă) sub pretextul de a le ghici viitorul, cerând la schimb bijuteriile pe care le poartă, pentru a le supune anumitor ritualuri. Infractorul convinge victima să îi înmâneze bijuteriile, apoi îi spune că va trebui să le rețină un timp pentru ca ”vrăjitoria” să funcționeze, dându-i la schimb alte bijuterii sau bunuri, despre care susține că sunt la fel de valoroase.
Bineînțeles că victimele, dacă dau crezare infractorilor, vor constata că bijuteriile/obiectele primite la schimb nu au aceeași valoare, și de fapt au fost înșelați.
Pentru prevenirea acestui tip de înșelăciuni, Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov continuă activitățile de informare și conștientizare a populației și recomandă cetățenilor:
• Nu vă afișați ostentativ cu obiecte de valoare (inele, brățări, cercei, lanțuri), acestea ar putea intra în atenția infractorilor;
• Nu dați curs solicitărilor venite din partea necunoscuților de a le înmâna diverse bunuri/bijuterii/bani pentru a le supune diverselor ritualuri ”vrăjitorești”;
• Refuzați orice negociere care implică schimbul unor sume de bani/obiecte de valoare, indiferent de pretext;
• Dacă ați devenit victima unor astfel de infractori, sau sunteți martorul unei asemenea fapte de înșelăciune, aduceți la cunoștință împrejurările (zona producerii infracțiunii, semnalmentele infractorilor, semne particulare, etc) şi urmați procedura legală în situaţii de acest gen.
(P) Cum previi arsurile solare
Arsurile solare sunt o problemă frecventă pe timpul verii, fiindcă nu toată lumea e informată corect cu privire la necesitatea protejării pielii împotriva razelor ultraviolete. Sau, pentru că, în speranța unui bronz intens, unele persoane ignoră recomandările specialiștilor și se expun necontrolat la soare. Arsuri solare mai apar și în cazul persoanelor cu piele foarte albă și sensibilă. Acestea se pot arde ușor chiar și printr-o expunere de scurtă durată la soare, cum ar fi o plimbare.
Însă, nu trebuie să uităm că arsurile solare nu sunt singura problemă produsă de radiațiile ultraviolete. Acestea favorizează apariția radicalilor liberi, molecule care duc la îmbătrânirea pielii și la cancer de piele.
Arsurile solare nu produc doar o piele roșie, ci și simptome greu de suportat și de ameliorat, cum ar fi usturimea și durerea. Prin urmare, iată ce măsuri trebuie să iei ca să previi arsurile solare.
Folosește cremă de protecție solară
Crema de protecție solară trebuie să fie primul lucru la care să te gândești, atunci când îți pregătești bagajul pentru mare sau piscină. Nu-ți fă griji că nu te vei colora! Te poți bronza chiar și cu protecție solară, dar mai lent. Atenție, însă! Nu doar la mare te poți alege cu o arsură solară, ci și la munte sau în timpul unei plimbări la soare. De aceea, specialiștii recomandă utilizarea cremei de protecție solară de fiecare dată când ieși din casă, chiar și pe timp de iarnă.
Pentru a preveni o arsură solară, este important să utilizezi o cremă cu factor de protecție de minim 30. În cazul în care pielea este foarte albă și se arde ușor, o cremă cu SPF 50 este ideală. De asemenea, crema trebuie să aibă un spectru larg de protecție, împotriva razelor UVA și UVB.
Aplică crema de protecție înainte cu 20 de minute de a te expune la soare. Aceasta trebuie aplicată în strat generos, iar pielea trebuie masată bine pentru a absorbi crema. Ar fi indicat să alegi o cremă de protecție rezistentă la apă, ca să nu o reaplici de fiecare dată când ieși din apă. În mod normal, aceasta se aplică din nou pe piele la fiecare 2 ore, dar și după fiecare înot. Nu uita să aplici cremă inclusiv pe urechi, gât și buze.
Utilizează o brățară UV
O brățară care indică nivelul radiațiilor ultraviolete poate fi extrem de utilă, dacă vrei să te expui în mod controlat la soare. Aceasta se poartă la încheietură, iar mecanismul său este de a absorbi radiațiile UV. În momentul în care se depășește limita de siguranță, brățara își schimbă culoarea sau indică un emoticon trist. În acel moment, trebuie să te adăpostești la umbră.
Evită expunerea la soare între orele 10-16
Cel mai simplu mod de a evita arsurile solare este să nu te expui la soare în intervalul orar 10-16. În această parte a zilei, radiațiile ultraviolete sunt foarte puternice și produc, rapid, arsuri. Totuși, nu înseamnă că în restul zilei te poți expune fără cremă de protecție solară. De asemenea, nu înseamnă că dacă utilizezi o cremă de protecție solară, te poți expune la soare în acest interval orar.
Utilizează o umbrelă de plajă
O umbrelă de plajă este o alegere inspirată, atunci când mergi la mare. Cu ajutorul acesteia, te poți adăposti rapid atunci când soarele devine mai puternic sau atunci când brățara indică o doză prea mare de radiații. De asemenea, dacă ai o piele sensibilă și nu vrei să te bronzezi, dar îți place să stai pe plajă, o umbrelă este tot ceea ce ai nevoie.
Îmbracă-te corespunzător
Dacă te expui la soare, însă nu îți dorești să faci plajă, este important să te îmbraci adecvat, astfel încât să îți protejezi pielea. Alege haine lejere, țesute strâns și deschise la culoare, care să-ți acopere toată suprafața pielii. Astfel, razele soarelui nu iau contact direct cu pielea.
De asemenea, chiar dacă mergi la piscină sau la mare, poartă bluze de surf cu protecție solară. O astfel de bluză anti-UV este confecționată din materiale speciale care îți protejează pielea de radiații și care pot fi udate, fără să producă disconfort.
Așadar, ai grijă să previi arsurile solare prin aceste metode simple, deoarece sănătatea pielii este importantă.
COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI „Dezvoltarea activității de lucrări construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale a EDILMET S.R.L. prin achiziționarea de utilaje și echipamente performante”
Data publicării 21.10.2020
EDILMET SRL, cu sediul în Orașul Râșnov, Str. Pandurilor, nr.25, județul Brașov, cod postal 505400, România, derulează în perioada 04.08.2020 – 31.08.2021, proiectul „Dezvoltarea activității de lucrări construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale a EDILMET S.R.L. prin achiziționarea de utilaje și echipamente performante”, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 5847/ 04.08.2020 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijiocii/ Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Cod apel proiecte POR/604/2/1 –Microintreprinderi.
Titlu proiect: „Dezvoltarea activității de lucrări construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale a EDILMET S.R.L. prin achiziționarea de utilaje și echipamente performante”
Beneficiar proiect: EDILMET SRL
Program de finanțare: Programul Operațional Regional 2014 – 2020
Autoritatea de Management: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
Organism Intermediar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Valoarea totală a proiectului este de 1.401.607,93 lei, din care
Asistența financiară nerambursabilă este de 940.753,70 lei.
Cod SMIS: 133520
Obiectivul general al proiectului de investiții: dezvoltarea activității societății EDILMET S.R.L. care să asigure creșterea competitivității economice a acesteia, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Date de contact beneficiar:
(România, Regiunea 7 Centru, Orașul Râșnov, Str. Pandurilor, nr.25, județul Brașov, cod poștal 505400, România, telefon 0743409178, poștă electronică edilmet@gmail.com)
www.regio-adrcentru.ro
www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Noii consilieri județeni și președintele CJ Adrian Veștea depun azi jurământul
l La ceremonia de învestire este anunțată prezența premierului Ludovic Orban și a Ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș
Noii consilieri județeni aleși în urma votului din 27 septembrie și președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, depun astăzi jurământul, odată cu preluarea mandatelor. Ședința va avea loc la Aula Universității Transilvania, începând cu ora 15.30. La ceremonia de învestire pentru un nou mandat este anunțată prezența premierului Ludovic Orban și a Ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Adrian Veștea, al doilea mandat, dar primul prin vot direct

Adrian Veștea își preia astăzi oficial al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Brașov, și primul câștigat prin vot direct al cetățenilor, având în vedere că în perioada 2016 – 2020 a fost desemnat în fruntea CJ indirect, prin votul majorității consilierilor județeni. La alegerile locale din 27 septembrie, Adrian Veștea a obținut o victorie detașată, atrăgând 95.536 de voturi, adică 46,35% din sufragiile valabil exprimate în tot județul Brașov. Următorul clasat, candidatul Alianței USR PLUS, deputatul Tudor Benga, a fost ales de 35.728 de persoane, atrăgând 17,33% dintre voturi, în timp ce al treilea clasat, Marian Rasaliu, din partea PSD, a fost votat cu 35.246 de voturi, adică 17,10%.
16 consilieri PNL, câte 8 de la USR-PLUS și PSD și 2 de la ProRomânia
În urma alegerilor din septembrie, Consiliul Județean și-a schimbat mult configurația politică. Majoritatea consilierilor este formată din membrii PNL, prin cele 16 mandate câștigate în urma votului. Alianța USR PLUS a obținut opt mandate. Tot opt mandate a obținut și PSD, iar Pro România, două mandate. În acest context, cum PNL a anunțat că nu negociază și nu face alianțe cu PSD, cele două partide care formează majoritatea în Consiliul Județean Brașov au căzut de acord și asupra celor doi consilieri județeni care devin vicepreședinți ai CJ. Este vorba despre Șerban Todorică, fost primar al comunei Prejmer, din partea PNL, și antreprenorul Zoltan Szenner, din partea Alianței USR PLUS.
Sânpetru și Victoria, rată de infectare cu coronavirus peste 4 la mia de locuitori
l Doar 57 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID s-au înregistrat în județ, și niciun deces de luni până ieri
COVID 19 a lasat ieri o pauză de regrupare la Brașov. Doar 57 de cazuri noi de îmbolnăvire s-au înregistrat în județ, și niciun deces de luni până ieri. Rata de infectare cumulată cu COVID 19 în ultimele 14 zile, la nivelul județului Brașov, raportată ieri, este 2,09 cazuri la 1.000 de locuitori. Două localități, Sânpetru și Victoria, rămân însă cu incidența peste 4 cazuri la mia de locuitori, iar alte patru localități au rata de infectare peste 3. În alte 9 localități brașovene, printre care și municipiul Brașov, rata este de peste 2 cazuri la 1.000 de locuitori.
338 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 27 la ATI
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Brașov se prezintă astfel:
► În cele 7 centre locale din județul Brașov de testare COVID-19 s-au prelucrat 70.290 teste, dintre care 185 teste în data de 19.10.2020. Acestora li se adaugă testele recoltate în județul Brașov care au fost prelucrate la alte centre din țară.
■ 6.124 pacienți au fost declarați vindecați
■ 338 pacienți sunt internați în spitale, dintre care 27 la ATI
■ 1.024 persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu
■ 1.084 persoane sunt în carantină la domiciliu
■ 0 persoane în carantină instituționalizată
■ 247 persoane au decedat.

320 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală
Sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Brașov, au fost desfășurate și la început de săptămână noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona unităților de învățământ, dar și în mijloacele de transport în comun situate pe raza județului Brașov, în scopul de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de jandarmi și polițiști locali.Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au verificat 140 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă,
Polițiștii din cadrul I.P.J. Brașov, alături de polițiștii locali, au legitimat aproximativ 2.200 de persoane, au verificat aproximativ 170 mijloace de transport persoane și peste 320 de alte autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat aproximativ 320 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 sancțiuni pentru fapte de natură economică, valoarea totală a acestora fiind de 13.500 lei.
De asemenea, polițiștii au efectuat aproximativ 2.350 de verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Brașov au legitimat 28 de persoane, au verificat 7 mijloace de transport persoane și 50 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, aplicând 28 sancțiuni contravenționale. Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov au legitimat 56 de persoane și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Licitație: Cine va instala 15 staţii de încărcare electrică la Brașov?
l Proiectul este finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu, iar termenul de realizare a celor 15 staţii este de cinci luni de la data semnării contractului
Primăria Brașov caută o firmă care să amenajeze alte 15 stații de încărcare pentru mașinile electrice. Licitația a fost lansată pe SICAP, data limită de depunere a ofertelor fiind 2 decembrie 2020. Valoarea estimată a acestui proiect, finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic – staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ“, este de peste 3 milioane de lei.
99 de autovehicule electrice înregistrate la Brașov
„Aceste staţii vor fi amplasate în mai multe locaţii din oraş, astfel încât să asigurăm braşovenilor şi turiştilor posesori de astfel de maşini un acces facil la acest sistem de încărcare. Cele 15 stații se adaugă la cele 4 deja montate pe str. Nicolae Iorga, care se bucură de un adevărat succes. Odată cu adoptarea planului privind calitatea aerului, încercăm să implementăm cât mai multe soluţii alternative pentru reducerea poluării în municipiu: încurajarea transportului în comun ecologic, transportul cu bicicleta sau infrastructură pentru autoturisme electrice. Credem că amplasarea stațiilor de încărcare pentru autovehicule electrice va contribui la schimbarea modului în care fiecare dintre noi ne implicăm în reducerea poluării și va încuraja decizia de a achiziționa autoturisme mai prietenoase cu mediul. Dacă acum câțiva ani erau doar 9 autoturisme electrice în Brașov, acum am ajuns la 99, iar proporția între deținători s-a schimbat în favoarea persoanelor fizice (la sfârșitul anului 2018, dintre cele 19 mașini, 12 aparțineau persoanelor juridice; în prezent, din 99 de autovehicule electrice, 57 aparțin persoanelor fizice n.n.)”, a declarat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt, Primăria Brașov.
Investiţia se ridică la 2,5 milioane lei fără TVA
Termenul de realizare a celor 15 staţii de încărcare noi este de cinci luni de la data semnării contractului, dintre care două luni sunt destinate serviciilor de proiectare – DTAC, PT, DDE (întocmite pentru fiecare locație în parte), iar alte trei luni, pentru furnizarea și montarea stațiilor de încărcare. Valoarea maximă a achiziției este de 2.560.160 lei + TVA, contractul urmând să fe atribuit companiei care vine cu oferta cea mai scăzută.
Staţii cu două puncte de încărcare
În cadrul acestui proiect se vor achiziționa și monta 15 stații de încărcare cu câte două puncte de încărcare fiecare, ce vor permite încărcarea multistandard. Acestea vor avea un punct în curent continuu la o putere de 50 kw/100KW și un punct de reîncărcare în curent alternativ, la o putere de 22 KW, pentru vehiculele electrice. Stațiile de 50/100 KW vor servi mașini care se încarcă în curent continuu, aşa cum este, de exemplu, Tesla, iar racordul de 22 KW, în curent alternativ, va deservi mașini cu racord pe curent alternativ, cum este de exemplu Renault Zoe. Platforma software de management al stațiilor de încărcare trebuie să îndeplinească o serie de cerințe, printre care efectuarea plății utilizând cardul bancar; vizualizarea pe hartă a stațiilor cu informații în timp real privind disponibilitatea; posibilitatea de a naviga către stația de încărcare; posibilitatea de a rezerva o stație de încărcare; posibilitatea de a începe o încărcare folosind dispozitivul mobil şi căutare stații de încărcare în funcție de distanță.
Staţiile de încărcare vor fi în 6 locaţii
-Parcare Regina Maria: 4 staţii;
-Parcare multietajată Poiana de jos: o staţie;
– Strada 13 Decembrie, zonă terminal RAT: 3 staţii;
– Strada Poienelor, zonă terminal RAT: 2 staţii;
– Stadionul Municipal, zonă terminal RAT: 3 staţii;
– Gara Braşov: 2 staţii.
Cine a trădat? Pentru că s-a defecat pe Justiție, Iordache va avea un salariu de 12.000 de lei pe viață
l Florin Iordache, propunerea PSD ca președinte al Consiliului Legislativ a obținut 185 de voturi, față de doar 41 de voturi obținute de contracandidatul său, Augustin Zegrean, propunerea PNL
Florin Iordache, susținut de PSD, este noul președinte al Consiliului Legislativ. Acesta a obținut 185 de voturi în Parlament, față de doar 41 de voturi obținute de contracandidatul său, Augustin Zegrean, propunerea PNL. Funcția cu care a fost recompensat omul lui Dragnea, groparul Justiției, este pe viață. Sau pentru cât ,,vrea mușchii“ lui. Dragoș Iliescu, fostul președinte, care s-a retras de bună voie la 77 de ani, s-a aflat la conducerea Consiliului Legislativ vreme de 19 ani, din 2001.
Mandat și leafă pe viață
Potrivit legii de funcționare a Consiliului Legislativ, mandatul președintelui este pe viață. Acesta nu poate fi înlocuit sau demis din funcție. Șeful Consiliului Legislativ este remunerat cu un salariu de 12.000 de lei pe lună, pe viață. Tot ieri, parlamentarii l-au votat pe senatorul USR, George Dircă, președinte al Secției de evidență oficială a legislației și documentare, din cadrul Consiliului Legislativ.
Potrivit Constituției, Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. Printre cele mai importante atribuții ale acestui organism se numără analizarea și avizarea proiectelor și propunerilor de legi, ordonanțe și hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, dar și a amendamentelor supuse dezbaterii comisiilor din Parlament și proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisii după adoptarea lor de către una dintre camerele Parlamentului. De asemenea, elaborează unele proiecte de coduri ori de alte legi de complexitate deosebită. În prezent, legea nu prevede o limită a mandatului președintelui Consiliului Legislativ și nici o procedură de revocare a acestuia din funcție. Cu alte cuvinte, funcția și lefurile uriașe aferente sunt pe viață.
Cu cine au votat liberalii?
Ieri, au fost depuse 3 candidaturi pentru șefia Consiliului Legislativ. Cei trei candidați care au încearcat să obțină funcția au fost deputatul PSD, Florin Iordache, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, și Ionuț Duli Mazâlu, actualul secretar al Consiliului Legislativ. Liderul deputaților liberali, Florin Roman, a anunțat în plenul Parlamentului că PNL îl sprijină pe Augustin Zegrean.
„Grupul PNL îl susține pentru șefia Consiliului Legislativ pe fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, o persoană integră, competentă, care a ținut o line de echilibru pentru CCR. Cred că asupra domnului judecător nu poate să cadă niciun fel de umbră”, a declarat Roman. Cum Augustin Zegrean a primit doar 41 de voturi, rămâne deschisă o întrebare, votul fiind secret: cu cine au votat liberalii, care au peste 100 de voturi în Parlament?
Iordache, groparul Justiției
De numele lui Florin Iordache se leagă controversata Ordonanță de Urgență 13 din iarna lui 2017, care a scos în stradă sute de mii de oameni, și prin care se modifica Codul penal și Codul de procedură penală. Deputatul Florin Iordache a fost un personaj important și în „Marțea neagră” din 2013, când a coordonat acțiunea din Parlament pentru modificarea legii amnistiei și grațierii și modificări la Codul Penal. Florin Iordache este artizanul care a făcut să fie declarate neconstituționale, de către CCR, protocoalele SRI-Parchet. Consecința a fost anularea probelor obținute de procurori cu ajutorul interceptărilor făcute de SRI și eliberarea unor personaje celebre și rejudecarea marilor prpcese de corupție. Contestația la CCR a fost făcută de Florin Iordache în ziua în care, fix pentru o zi și în acest scop, Liviu Dragnea, fost președinte al PSD și al Camerei Deputaților, acum în închisoare, i-a delegat pentru atribuțiile de șef al Camerei.












