Acasă Blog Pagina 4604

Predeal, localitatea cu cea mai mare rată de infectare cu COVID din județul Brașov

0

Cu 11,92 cazuri de COVID la mia de locuitori, staținea Predeal trece pe primul loc pe lista localităților din județul Brașov cu cea mai mare rată de infecatare. Incidența COVID continuă să crească și în municipiul Brașov, unde rata de infectare a ajuns la 9,70 de cazuri la mia de locuitori, față de 9,50 de cazuri cât a fost incidența luni. Și în Ghimbav rata de infectare a crescut ieri la 10,03 îmbolnăviri la mia de locuitori. 319 de noi cazuri de infecatări cu coronavirus au fost raportate ieri în județul Brașov, iar rata de infectare pe județ a ajuns ieri la 7,36 cazuri la mia de locuitori.

Fapte și acte: Politicienii brașoveni se întrec în demisii și acuzații

0
Tudor Benga

Autor: Mihaela PARGHEL

l În timp ce deputatul USR Tudor Benga, și, mai nou, senatorul PSD Marius Dunca își anunță demisiie pentru a nu beneficia de pensii speciale, liderul PMP Brașov, după ce a ratat pragul electoral la locale, devine extrem de acuzator

Parlamentarii USR PLUS își vor da demisia din Camera Deputaților și din Senat și cer adoptarea proictului de lege prin care se elimină pensiile speciale ale politicienilor. Anunţul a fost făcut de la nivel central şi adoptat şi de organizaţia judeţeană a Alianţei, printre parlamentarii care ar urma să demisioneze fiind și deputatul de Brașov, Tudor Benga, singurul reprezentant al USR PLUS din județ, după demisia lui Allen Coliban, devenit primarul Brașovului. Tot dintre aleşii din Braşov, şi liderul PSD, Marius Dunca spune că îşi va depune demisia în ultima zi de mandat, tocmai pentru a nu avea unul complet în Parlament şi a nu beneficia, astfel de pensia specială. În schimb, liderul PMP Brașov îi provoacă pe actualii senatori şi deputaţi să renunţe la „demagogiile ieftine” şi dacă chiar vor să renunţe la acest drept, să rămână în Legislativ şi să voteze de urgenţă proiectul de lege care elimină pensiile speciale pentru aleși. Acest proiect este în prezent „pe traseu”, având nevoie doar de  votul Camerei Deputaţilor

Tudor Benga anunţă că îşi depune demisia, imediat ce va ieşi din izolare

Toți senatorii și deputații Uniunii Salvați România își dau demisia, înainte de finalul mandatului, pentru a nu beneficia de pensii speciale. Anunţul a fost făcut de la nivel central ieri dimineaţă şi adoptat şi la nivel judeţean. De asemenea, Alianța USR PLUS solicită celorlalte partide parlamentare adoptarea proiectului de lege privind desființarea pensiilor parlamentarilor, proiect de lege depus de USR încă din septembrie 2017, după cum se arată într-un comunicat de presă. „Noi, parlamentarii USR, ne-am ținut de cuvânt și ne ținem în continuare: nu vrem pensii speciale! De aceea, senatorii și deputații Uniunii Salvați România își dau demisia din Parlament înainte de finalul mandatului, pentru a nu ne încadra în prevederile legale care ne-ar permite, când vom ajunge la vârsta de pensionare, să primim pensii speciale. Oare și ceilalți politicieni care au clamat public că își doresc eliminarea pensiilor speciale vor face la fel?”, declară Dan Barna, co-președinte USR PLUS. Printre cei care ar urma să îşi dea demisia este şi deputatul de Braşov Tudor Benga. Acesta se află însă în izolare, în aşteptarea rezultatului unui test COVID pe care l-a făcut fiindcă avea unele simptome. „De îndată ce voi putea ieși din izolare voi merge la București pentru a depune fizic demisia. E o promisiune pe care am făcut-o cetățenilor și care vine la pachet cu angajamentul că vom duce până la capăt eliminarea acestor beneficii necuvenite”, a declarat Tudor Benga. 

Dunca renunţă şi el la Senat în ultima zi de mandat

După anunţul USR-PLUS, cu o iniţiativă similar au venit şi o parte dintre parlamentarii PSD, în frunte cu lierul organizaţiei centrale, Marcel Ciolacu, şef la Camera Depuraţilor şi cu Alfred Simonis. Nu a ratat şansa de a face acest „gest” nici senatorul de Braşov, Marius Dunca, preşedinte al filialei judeţene PSD. Acesta spune că îşi va prezenta demisia în ultima zi de mandat. „Nu doresc pensie specială! Pensia trebuie să fie rezultatul contributivității, nu al vreunei funcții. Din acest motiv, îmi voi da demisia din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia vreodată de pensie specială! Conform legii, pensiile speciale se acordă doar dacă parlamentarii au cel puțin un mandat întreg. Nu am de gând să încasez bani care nu mi se cuvin. Cât contribui, atât primești – este singurul principiu corect care trebuie să stea la baza pensiei. În acest an, PSD a votat legea prin care toate pensiile speciale care depășesc 7 mii de lei sunt impozitate cu 85%.Este nevoie însă să facem mai mult decât atât.  Guvernul Orban a refuzat să dea o ordonanță de urgență pentru eliminarea pensiilor speciale.  Principiul contributivității este singurul care trebuie să conteze. Toți trebuie să fim egali!”, a declarat Marius Dunca, candidat PSD Brașov la Senat.

PMP a lansat o propunere pentru eliminarea pensiilor speciale

Decizia senatorilor și deputaților USR PLUS şi a celor de la PSD de a-și da demisia în ultima zi de mandat se bazează pe alin. 4 art. 49 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care spune că: „Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar”. Totuşi, anunţul făcut de USR PLUS şi de PSD vine după ce săptămâna trecută, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, PMP a lansat o propunere pentru eliminarea pensiilor speciale, solicitându-le candidaţilor un loc de senator sau deputat, ca în cazul în care vor ajunge în Parlament să susţină prin vot proiectul de hotărâre privind eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni. Potrivit fostului viceprimar de Braşov, Costel Mihai, preşedinte al PMP Braşov, proiectul de lege a fost aprobat tacit la Senat, iar acum mai are de obţinutut şi votul Camerei Deputaţilor pentru a intra în vigoare.

Costel Mihai

Preşedintele PMP Braşov acuză USR PLUS şi PSD de „populist şi ipocrizie“

De altfel, preşedintele PMP Braşov, Costel Mihai i-a acuzat de populism şi ipocrizie, atât pe parlamentarii USR PLUS, cât şi pe cei ai PSD, subliniind că la solicitarea lansată săptămâna trecută de PMP, de a sprijini proiectul de lege ce elimină pensiile speciali, nu a răspuns niciun partid până acum. „Asistăm la un val de populism şi ipocrizie generat de PSD şi de Alianţa USR PLUS care au anunţat demisia mai multor parlamentar ce nu ar vrea să primească pensie specială. Azi (ieri, n.r), PMP i-a solicitat lui Marcel Ciolacu, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, să pună pe ordinea de zi a camerei proiectul de lege propus de noi, pentru eliminarea pensiilor speciale ale politicienilor – un proiect care a fost adoptat deja tacit de către Senat. Până la 6 decembrie, când au loc alegerile, acest lucru poate fi soluţionat, dacă există într-adevăr voinţă politică, eliminând totodată orice demagogie şi orice speculaţie de populism”, a declarat preşedintele PMP Braşov, Costel Mihai.

Costel Mihai îi provoacă pe parlamentari să voteze legea înainte de a demisiona

Acesta a amintit de propunerea lansată săptămâna trecută partidelor reprezentate în Parlament, de a susţine proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, prin semnarea unui acord de asumare, înainte de alegeri, şi spune nu numai că nu a primit niciun răspuns ferm, însă nu a existat nici măcar o intenţie de asumare. „Nu spune nimeni că după o perioadă petrecută într-o funcţie de senator, de deputat, de primar, viceprimar sau preşedinte de Consiliu Judeţean nu ai dreptul la o pensie. Însă aceasta trebuie stabilită, nu în funcţie de numărul de mandate, ci după principiul contributivităţii”, a completat Costel Mihai.

Actualul primar, să facă „un gest la notar” şi să renunţe la pensia specială

Liderul PMP Braşov atrage atenţia că o eventuală demisie „ar rezolva doar problematica pensiei speciale din acest mandat, nu şi din cele viitoare”, de aceea le solicită parlamentarilor care sunt încă în Camera Deputaţilor şi în Senat, dacă într-adevăr vor să elimine această inechitate, să nu plece înainte de a vota proiectul de lege. „Îi solicit lui Tudor Benga ca înainte de demisie să voteze proiectul în Camera Deputaţilor. De asemenea, îi solicit lui Gabriel Andronache, care are deja patru mandate în Parlament, să susţină şi el proiectul în Camera Deputaţilor. Este tardiv să luăm în discuţie poziţia senatorilor de Braşov, la momentul când proiectul a trecut prin Camera superioară, însă vreau să subliniez că niciunul nu a votat, ci documentul a trecut tacit. Nu a votat nici actualul primar Allen Coliban, care acum a ajuns la Primărie şi începe un mandat în urma căruia poate obţine pensie specială. De aceea îl invit, dacă într-adevăr este pe aceeaşi lungime de undă cu colegii din USR PLUS, să facă un gest şi să depună o declaraţie noratială prin care să renunţe la pensia specială. Acest lucru îl voi face şi eu”, a încheiat fostul viceprimar Costel Mihai.

Ultima încercare: Parlamentarii USR și-au dat demisia, pentru că nu vor pensii speciale

0

l O condiţie pentru următoarea participare a USR-PLUS la guvernare este abrogarea prevederilor privind pensiile speciale, spune Barna

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat ieri că toţi parlamentarii formaţiunii politice pe care o conduce își depun demisiile din funcţie, pentru a nu beneficia de pensii speciale, în ultima zi de mandat. El a precizat că o condiţie pentru participarea la viitoarea guvernare o reprezintă abrogarea prevederilor privind pensiile speciale. „Am decis să ne asumăm că nu doar că nu vom beneficia niciunul dintre noi de pensii speciale din această legislatură, dar în egală măsură este un obiectiv şi o condiţie pentru următoarea guvernare şi pentru următoarea participare a USR-PLUS la guvernare abrogarea prevederilor privind pensiile speciale”, a spus Barna. Dan Barna a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că USR a solicitat timp de patru ani eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Și Ciolacu zice că demisionează

Marcel Ciolacu a anunţat și el că va demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu benefica de pensie specială. Liderul PSD a precizat că Guvernul Orban a ratat în acest an ocazia să emită o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale, lucru care ar fi făcut să fie economisite câteva miliarde de lei, banii ce ar fi putut fi folosiţi în lupta cu pandemia de coronavirus sau pentru a pregăti şcolile astfel încât să elevii să poată continua procesul educaţional. În replică, premierul Ludovic Orban comentat, spunând: „O minciună mai gogonată, mai rar mi-a fost dat să aud”. Ciolacu a fost unul dintre inițiatorii proiectului de lege din 2015 prin care a fost introdusă pensia specială a parlamentarilor.

PNL solicită un vot în plen

Liderul deputaţilor PNL Florin Roman solicită dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului PNL care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, spunând că această iniţiativă legislativă este blocată de PSD. „Solicităm tuturor partidelor să susţină solicitarea PNL şi să dăm un vot în comisia de statut şi în plen pentru proiectul de lege care abrogă capitolul XI”, afirmă Roman. Întrebat de ce nu elimină guvernul Orban prin ordonanță de urgență pensiile speciale ale parlamentarilor, Florin Roman a spus că un astfel de act normativ va fi atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, Renate Weber.

Pensiile palamentarilor, între 2.000 și 12.000 de lei

Cuprinse între 2.000 de lei, cea mai mică, și 12.000 de lei, cea mai mare, cele 768 de pensii speciale ale parlamentarilor costă cât 3.268 de pensii medii ale românilor de rând. Reamintim că un fost parlamentar primește o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună pentru patru ani de mandat, în vreme ce un român de rând primește, în medie, 1.373 de lei pe lună după 35 de ani de muncă.

Și pensiile speciale ale primarilor stau la start, păzite de PSD

În lipsa unei ordonanţe de urgenţă care să modifice Codul administrativ al Guvernului Dăncilă, zeci de mii de actuali şi foşti primari şi şefi de consilii judeţene, plus adjuncţii lor, vor avea dreptul, la 1 ianuarie 2021, să ceară pensie specială, arată reprezentanţii USR, într-un comunicat de presă. Pentru a preîntâmpina această sfidare grosolană la adresa românilor care primesc o pensie proporţional cu cât au contribuit, USR a solicitat marţi urgentarea adoptării proiectului de lege care ar desfiinţa această nouă categorie de pensii speciale. Demersul a fost blocat prin subterfugii de către PSD, mai spune sursa citată. Pensiile speciale pentru primari ar fi trebuit să se acorde, în varianta PSD, încă de la 1 ianuarie 2020, dar USR a reuşit amânarea cu un an a termenului, printr-un amendament depus la legea bugetului de stat pe 2020, lege pentru care şi-a angajat răspunderea Guvernul Orban.

În scop caritabil: Adelina Pestrițu își scoate la licitație rochia de mireasă

0

Adelina Pestrițu și-a scos la licitație rochia de mireasă. Vedeta a făcut acest gest în scop caritabil, iar prețul rochiei a ajuns deja la 10.000 de lei. Rochia de mireasă a Adelinei Pestrițu a fost scoasă la licitație, pe internet. Postarea a fost pusă pe Facebook luni seara, iar oamenii s-au arătat foarte interesați. Prețul fabuloasei rochii a crescut spectaculos, în doar câteva ore, așa că nu ar fi de mirare ca vedeta să strângă, la finalul campaniei, toți banii de care are nevoie, în scop umanitar. Vedeta și-a propus să strângă fonduri pentru renovarea secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Muscel, locul în care Adelina Pestrițu s-a născut.
Licitația a fost postată pe pagina de Facebook „La Primul Bebe“, în cadrul campaniei „Vreau Să Contez“. Prețul de pornire a fost unul simbolic, de doar 500 de lei. În doar câteva ore, rochia a ajuns să valoreze mult mai mult. Ultima sumă licitată, în acest moment, este de 10.000 de lei. Pentru renovarea secției spitalului este nevoie de 300.000 de euro. Licitația va avea loc până vineri, 27 noiembrie, la ora 22:00. „Oraşul în care m-am născut îmi trezeşte multe amintiri frumoase şi mereu îl voi numi acasă. Acum a venit momentul să îi ofer o mână de ajutor ca el să se păstreze mereu frumos, viu şi adaptat zilelor noastre. Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung-Muscel, acolo unde m-am născut în urmă cu aproape 34 de ani, este neschimbată. Anii au trecut, medicina şi tehnologia au avansat, însă Spitalul în care atât de mulţi copii îşi cunosc mamele a rămas pe loc. Şi ştiu că alături de alţi oameni cu inima mare îl putem transforma într-un spaţiu cald şi primitor pentru bebeluşii şi copiii fiecărei familii”, a scris ea pe Facebook.

Viviana Sposub se pregătește să fie „mamă vitregă”

0

Viviana Sposub are o relație cu George Burcea de câteva luni, iar acum tânăra a vorbit la Ferma despre fetițele lui și ale Andreei Bălan. Artista ține foarte mult la Ella și Clara și crede că va fi o bună ,,mamă vitregă“. Actuala iubită a lui George Burcea a primit o pedeapsă la Ferma din partea Mihaelei Rădulescu, după ce nu a respectat regulile unei sarcini. Viviana Sposub a fost nevoită să vorbească 10 minute cu un buștean, ca și cum ar fi vorbit cu George Burcea. Printre altele, Viviana a spus: „Da, o să fiu mamă vitregă. Nu o să mă chinui eu să fac copii, am direct. Am două fetițe, sănătoase, frumoase. Doamne, să trăiască!“. Apropiații cred că Andreea Bălan nu va fi foarte încântată să audă că s-a vorbit despre fetele sale, mai ales că acum se ocupă singură de ele. Când s-a aflat că George Burcea divorțează de artistă, ea a impus o regulă: nicio iubită de-ale actorului nu va putea să le cunoască pe fetițe, decât după ce totul se va liniști și relația va fi serioasă și de lungă durată.

Pepe a aflat că Raluca l-a înșelat în Poiana Brașov

0

În urma unui document pe care Pepe l-a depus în instanță, reiese faptul că fosta lui soție l-ar fi înșelat. După ce în urmă cu doar câteva zile, Raluca a cerut o restricție împotriva cântărețului, acum, artistul vine și scoate la iveală alte lucruri mai puțin plăcute din căsnicia lor.
„Am fost informat de un jurnalist de investigație că deține probe despre soția mea cum că aceasta în data de 08-09 2020 a fost în compania unui alt bărbat pe nume … din … în Poiana Brașov în complexul …. și a altor persoane și m-a întrebat daca ăsta este adevăratul motiv al divorțului nostru, rugându-mă să dau detalii în acest sens. La auzul acestor informații am negat total cele spuse de jurnalist crezând că presa încearcă să găsească știri mondene”, se arată în documentul respectiv.
Ulterior, Pepe a descoperit să Raluca era apropiată de acel bărbat. Iar Raluca a recunoscut în ziua în care l-a acuzat pe Pepe de agresiune.
„…Am urcat în mașină, am salutat-o, am întrebat-o de fetiţe şi i-am explicat despre telefonul primit de la jurnalist, argumentându-i ca trebuie să ştiu adevărul ca să nu spun lucruri care pot să nu fie adevărate. Aceasta a devenit și mai agitată, iar la întrebarea mea dacă ea cunoaște o persoană pe nume …, a răspuns sec da. De la munte”. De asemenea, artistul recunoaște faptul că discuția a devenit tensionată în momentul în care a recunoscut că a fost la munte cu acel bărbat și un grup de prieteni. „Precizez faptul că, pe fondul acestor discuții soția mea m-a înjurat, m-a jignit, m-a scuipat, încercând prin acest comportament să mă provoace”.

Cugetări

0

Tudor Argezi: „Dezvaţă-te să respecţi faţada, până ce n-ai văzut interiorul”

Calendar religios: 25 noiembrie

0

Ortodox
†) Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Odovania Praznicului intrării în Biserică a Maicii Domnului).
Greco-catolic
†) Sf. m. Ecaterina din Sinai; Sf. m. Mercurie.
Romano-catolic
†) Sf. Ecaterina din Alexandria, fc. m. *

S-a întâmplat la 25 noiembrie

0

1715: Începutul domniilor fanariote în Ţara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat
1814: Se naşte Matei Millo, actor român (d. 1896)
1863: Se naşte Ion Cantacuzino, medic şi bacteriolog român (d. 1934)
1864: Este promulgată „Legea instrucţiunii publice”, ce avea să stea la baza învăţământului românesc modern
1885: Moare Grigore Alexandrescu, poet şi fabulist român (n. 1810)
1896: Se naşte George Vraca, actor român (d. 1964)
1959: Moare Gérard Philipe, actor francez (n. 1922)
1960: Se naşte John F. Kennedy Jr., fiul preşedintelui american John F. Kennedy (d. 1999)
1972: Moare Henri Coandă, inventator şi inginer, creatorul primului avion cu reacţie din lume (n. 1886)
1994: Moare Gheorghe Vitanidis, regizor român (n. 1929)

Rețeta zilei

0

Mămăligă cu ochiuri

Ingrediente: 1 1/2 litru lapte, 1/2 kg făină mălai, 4 linguri smântână, 4 linguri unt, 6 ouă
Mod de preparare: Se prepară o mămăliguţă cu lapte în loc de apa şi când este bine fiartă, se amestecă cu unt şi smântână. Se pune mămăliguţă într-o tavă unsă cu unt. Se fac cuiburi în mămăliguţă şi se sparge în fiecare cuib câte un ou. Se presară sare şi se pun bucăţele de unt. Se dă la cuptor până ce se încheagă albuşul. Se serveşte fierbinte.