Acasă Blog Pagina 4572

Mai mulți bani: Burse dublate pentru elevii brașoveni

0

l Consiliul Local va dezbate majorarea burselor de performanţă şi a burselor sociale pentru elevi

Consiliul Local va dezbate vineri, într-o şedinţă convocată de primarul Allen Coliban, un proiect de hotărâre privind o nouă majorare a burselor elevilor. Proiectul vizează o dublare a valorii burselor de performanță și sociale și o creștere cu aproape 90% a celor de merit și de studiu, a anunţat primarul. Şedinţa de vineri, de la ora 12.00 va avea trei puncte pe ordinea de zi. „Cel mai important este legat de mărirea burselor: dublăm bursele de performanță și sociale, și le mărim semnificativ pe cele de merit și de studiu. Mai avem un punct legat de alocarea de sume de la guvern pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități și un punct tehnic legat de aprobarea actualizării indicatorilor pentru renovarea liceului Unirea. Plata burselor majorate se va face pentru tot anul școlar 2020-2021, deci vom plăti retroactiv și diferențele rămase“, a declarat primarul Allen Coliban.

Bursele de performanţă au ajuns la 200 de lei pe lună

Comparativ cu bursele aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 529/13 noiembrie 2020, dată la care s-a făcut ultima majorare, propunerea de majorare vizează, pentru bursa de performanţă, o creştere de la 100 de lei/lună/elev la 200 de lei/lună/elev, iar pentru bursa de merit, de la 80 de lei/lună/elev la 150 de lei/lună/elev. Bursa de studiu va fi majorată de 70 de lei/lună/elev la 130 de lei/lună/elev, iar bursa de ajutor social va fi majorată de la 45 lei/lună/elev la 100 de lei/lună/elev. De această majorare vor beneficia un număr total de 11.130 de elevi înscrişi la cursurile de zi în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Braşov.

Efortul bugetar al Municipalităţii este de 2,8 milioane de lei

Din primele estimări făcute de Executivul Primăriei, efortul bugetar pentru această majorare pentru acest an fiscal (septembrie- decembrie 2020) este de peste 2,8 milioane de lei, în contextual în care valoarea totală a burselor pe primele patru luni ale acestui an școlar este de 5,4 milioane de lei.  Decizia convocării acestei ședințe a fost luată de primarul Coliban după ce a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 8 decembrie, Hotărârea nr. 1.064 din 4 decembrie 2020, pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2020-2021.

Curăţenia de toamnă-iarnă a ajuns în Tractorul

0

Campania de salubrizare lansată săptămâna trecută de Primăria Brașov a ajuns în cartierul Tractorul, după ce primele zone vizate au fost centrul istoric și Aleea După Ziduri. În Tractorul se va face o acţiune de măturare şi de curăţare a rigolelor, având în vedere că partea nouă a cartierului are multe zone în care se construieşte şi este noroi.  „Am solicitat operatorului de salubrizare să continue activitatea în cartierul Tractorul, pentru că aici avem mari probleme cu noroiul produs de traficul generat de șantierele din zonă. De astăzi am început, pe lângă măturare, și o acțiune de curățare a rigolelor și de spălare a elementelor de separare a sensurilor de circulație. Brașovul, indiferent de zonă, trebuie sa fie un oraș curat, iar atât timp cât vremea ne va permite vom continua această activitate”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu. Campania de salubrizare a domeniului public din municipiul Brașov se desfășoară atât mecanizat, cât și cu măturătorii stradali. De weekend-ul trecut, operatorul de salubrizare, Comprest, a derulat activități de curățare mecanizată a străzilor principale și a suplimentat echipele de muncitori care mătură manual zonele pietonale și străzile unde utilajele nu au acces.

Adrian Veștea a predat ștafeta la președinția CDR Centru

0

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a condus ieri şedinţa ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru, forul legislativ al Regiunii 7 Centru. Întrunirea s-a desfăşurat online, fiind ultima din acest an. Totodată, a fost ultima ședință pe care președintele CJ Adrian-Ioan Veştea a prezidat-o din postura de președinte al CDR Centru, funcție pe care a ocupat-o din iunie 2019. În cadrul şedinţei a fost validată componenţa CDR Centru, ca urmare a scrutinului local din 27 septembrie. Forul legislativ regional este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, la care se adaugă câte un reprezentant al fiecărei categorii de consiliu local (respectiv municipal, orăşenesc şi comunal), din cele şase judeţe, totalizând astfel 24 de membri. Cu acest prilej membrii CDR au convenit asupra echipei de conducere a forului deliberativ, care se stabileşte prin rotaţie, având un mandat pe o perioadă de un an.
„Ţinând cont de principiul rotaţiei la conducerea CDR a reprezentanţilor celor şase judeţe care compun Regiunea 7 Centru, am predat ştafeta colegului de la Consiliul Judeţean Harghita, Borboly Csaba. Domnia sa va prezida Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru în următorul an, iar eu îl voi seconda din poziţia de vicepreşedinte. Am deţinut preşedinţia CDR timp de un an şi jumătate, în condiţiile în care criza sanitară a amânat organizarea alegerilor locale. Sunt mulţumit de modul cum a decurs mandatul meu la conducerea CDR, perioadă care a coincis, în mod fericit, cu o activitate susţinută a autorităţilor locale din judeţul Braşov în direcţia elaborării cât mai multor proiecte cu finanţare europeană, precum şi creşterii gradului de absorbţie a fondurilor UE pe care le-am avut la dispoziţie pe axele de finanţare pe care am fost eligibili”, a spus preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Colectă de alimente înaintea Crăciunului, pentru 6000 de brașoveni

0

Banca pentru Alimente Brașov colectează în această perioadă alimente neperisabile care să ajungă chiar înainte de Crăciun la aproape 6000 de persoanee aflate în situații de risc din județul Brașov. Din aceeași colectă vor fi sprijinite și 117 persoane din județul Covasna și 350 de persoane din județul Mureș. Banca de Alimente face colecta în perioada 7 / 20 decembrie, în parteneriat cu Lidl, brașovenii având la dispoziție, chiar la ieșirea din magazinele rețelei, zone unde pot lăsa alimente neprisabile. În județul Brașov sunt colectate alimente la magazinele de la șase adrese, respectiv str. Turnului nr. 1, str. Carpaților nr. 44, str. A. I. Cuza nr. 3, str. Spicului nr. 5, str. Grivitei nr. 5 și în Codlea, str. Lungă nr.32. Produsele care pot fi donate de către clienți sunt semnalizate la raft în magazinele Lidl participante. Brașovenii pot alege să doneze ulei, făina, zahăr, orez, ingrediente de copt, conserve diverse, precum cele de legume, de carne, de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT, produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulceață și gemuri.
În anul 2019, rețeaua Băncilor pentru Alimente din România a organizat ediția pilot a campaniei de colectare de alimente, în parteneriat cu Lidl România. Astfel, clienții din 12 magazine Lidl din țară au putut dona alimente destinate persoanelor defavorizate, beneficiari ai rețelei, în perioada sărbătorilor de iarnă. Au fost strânse astfel 17,34 tone de alimente, ce au fost distribuite mai departe către aproximativ 7.000 de beneficiari. În 2020, campania se va realiza în 80 de magazine Lidl din județele: Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Timiș și municipiul București.

SMID: Fonduri europene pentru deșeurile brașovenilor

0

l Noul vicepreședinte al CJ Brașov, Zoltan Szenner, avertizează că Brașovul trebuie să se miște rapid, dacă vrea să se încadreze în limitele impuse de Programul Operațional Infractructură Mare 2014 – 2020 pentru obținerea finanțărilor

Consiliul Județean încearcă să pună la punct dosarul în vederea obținerii finanțării din fonduri europene pentru managementul integrat al deșeurilor din județ. Deși initial, în mandatele trecute ale liderilor CJ, se vorbea despre un termen limită de 31 decembrie 2020, pentru depunerea cererii pentru finanțarea de 100 de milioane de euro de care are nevoie managementul deșeurilor în județul Brașov, apoi despre un termen limită în primăvara anului viitor, noul vicepreședinte al CJ, Zoltan Szenner spune că, mai este timp până la 1 iulie 2022 pentru cererea de finanțare. Chiar și așa, Szenner subliniază că Brașovul trebuie să se miște rapid, dacă vrea să se încadreze în limitele de timp impuse de Programul Operațional Infractructură Mare 2014 – 2020 pentru obținerea acestei finanțări.  

Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor este în aşteptarea aprobării APM

Zoltan Szenner, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, care a preluat în atribuții și proiectul pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) a subliniat că termenele au fost comprimate la maxim, astfel că „acum nu mai vorbim de termene de două sau trei săptămâni, ci de câteva zile”. În prezent, proiectul SMID se află în etapa în care aşteptaptă din partea Agenţiei pentru Protecţia mediului, o aprobare a documentului de management integrat al deşeurilor. „Toate procedurile legale privind acest document se întind pe aproximativ 175 de zile. Pentru a câștiga timp, noi lucrăm și la alte documente, cum este cazul studiilor de fezabilitate sau alte documente”, a declarat Zoltan Szenner, care s-a aratăat oprimist că într-un final, pentru acest proiect, la care se lucrează de ani de zile şi pentru care judeţul Braşov solicită 100 de milooane de euro din bani europeni, va ajunge să aibă un contract semnat.

Greutăţi pentru SMID

În  acest moment, una dintre problemele cu care se confruntă autorităţile judeţene în cazul SMID, vizează terenurile pe care ar trebui implementate decizii care ţin de managementul integrat al deşeurilor. Mai exact, Zoltan Szenner a precizat că legislaţia în vigoare nu permite exproprieri în interes de management al deşeurilor şi spune că aici, viitorii parlamentari de Braşov ar trebui să se implice, pentru îmbunătăţirea legii. De asemenea, în discuţie este în continuare locaţia viitorului Centru Integrat dde Management al Deşeurilor, pentru întreg judeţul Braşov – adică un loc unde să fie făcută nu doar selectarea deşeurilor, ci şi tratarea şi neutralizarea loc, astfel încât la depozitul ecologic să ajungă o cantitate cât mai mica, în contextual în care de anul viitor se va pune în aplicare regula „plăteşt cât gunoi produci”. Până acum s-a discutat despre aşezarea acestui centru la Făgăraş sau la Codlea, însă într-o variantă mai recentă acesta ar putea fi aşezat pe un teren pus la dispoziţie de municipiul Săcele, în vecinătatea actualului Depozit Ecologic de Deşeuri la lângă Braşov. Şi în acest caz există însă unele inconveniente pe care administraţia judeţeană trebuie să le rezolve cât mai repede, a subliniat vicepreşedintele Zoltan Szenner: „Primăria Săcele a pus la dispoziție un teren aflat în proprietatea municipalității, dar suprafața este insuficientă, astfel că va fi nevoie de cumpărarea unor parcele”.

Fundația Conservation Carpathia a reîmpădurit 87 de hectare în Munții Făgăraș

0

l În anul 2020, specialiștii fundației au plantat 375.000 de puieți de fag, paltin, brad și molid pe terenuri grav degradate

În anul 2020, Fundația Conservation Carpathia a plantat 375.000 de puieți de fag, paltin, brad și molid, pe 87 de hectare din Munții Făgăraș. Organizația vorbește, cu ocazia finalizării împăduririi de toamnă, despre eforturile depuse pentru a avea o nouă pădure.

2.9 milioane de puieți în 9 ani

Fundația Conservation Carpathia și Asociația Ocolul Silvic Carpathia au finalizat reîmpădurirea de toamnă a unor terenuri grav degradate în Munții Făgăraș, adăugând încă 14 hectare celor 73 deja plantate în primăvară și totalizând 375.000 de puieți de fag, paltin, brad si molid. „Toate lucrările silvice s-au desfășurat în condiții foarte dificile, atât primăvara cât și toamna, împreună cu aproximativ 200 de zilieri diferiți, organizați în echipe mici, oameni angajați din satele învecinate. Specialiștii fundației au încheiat cu succes plantarea în 2020 pe 87 de hectare din Munții Făgăraș”, se arată într-un comunicat al fundației. În ultimii nouă ani conservaționiștii au umplut cu 2.9 milioane de puieți golurile lăsate în munte de exploatările agresive făcute în urmă cu 10-15 ani, pe un total de circa 830 de hectare, în munții Făgăraș, Iezer-Păpușa și Leaota.
Începând de anul trecut, din cauza volumului mare de muncă, lucrările de reîmpădurire au fost externalizate unui furnizor local din zona Rucăr, județul Argeș, creând astfel mai multe locuri de muncă în zona rurală învecinată.

Ce presupune reconstrucția ecologică?

Cea mai vizibilă activitate și cea mai populară este plantarea. Dar puțini oameni din afara sistemului cunosc eforturile depuse pentru a avea o nouă pădure, a transmis organizația. Înainte de replantare, se face o inventariere a parcelelor forestiere pentru a afla nivelul de regenerare existent și pentru a înțelege compoziția inițială a speciilor, astfel încât măsurile să fie cel mai bine orientate către refacerea habitatelor originare. Lipsa speciilor cu importanță pentru biodiversitate, cum ar fi frasinul, ulmul, paltinul, scorușul sau tisa a condus la o degradare a calității ecologice a pădurilor.
Pentru a reface ecosistemului forestier inițial, fundația, prin ocolul silvic propriu, crește în cele nouă pepiniere și două solarii speciile care lipsesc și plantează puieți fără valoare din punct de vedere comercial, dar foarte importanți pentru biodiversitate. În funcție de specie, pentru a obține un puiet viabil, durează între 3 și 5 ani, la care se adaugă, în medie, 5 ani de îngrijire în munte, a puieților plantați: monitorizare, recompletare, dacă s-au uscat, tăierea ierbii din jurul lor, pentru a nu fi sufocați de vegetația care are un ritm mai alert de creștere.

Peste 200 de zilieri angajați anual pentru diverse activități silvice

„Combaterea eroziunii solului este un pas foarte important în reconstrucția ecologică: ploile torențiale au spălat versanții dezgoliți, iar șanțurile pe care au fost târâți buștenii s-au transformat în ravene și de 3 metri adâncime. Noi umplem șanțurile cu resturi rămase din exploatările vechi și, cu ajutorul unor excavatoare mici, umplem cu pământ și refacem înclinația naturală a terenurilor, după care intervenim cu plantări, pentru fixare. Dacă nu s-a mai putut face dreptate pentru pădure, măcar să încercăm să reparăm greșelile altora din trecut. Natura are nevoie de respect. Și noi, oamenii, de natură. Un aspect foarte important este cel socio-economic. Peste 200 de zilieri angajați anual pentru diverse activități silvice au o sursă importantă de venit la sat. Ne bazăm pe ei – munca la pădure este departe de a fi una ușoară și este normal să fie bine plătită. Fondurile accesate de la Comisia Europeană, prin proiectul LIFE Nature, suplimentate de alte granturi/donații private (Fundația OAK, Mossy Earth, Forests without Frontiers, Zentiva, Agent Green etc.) ne ajută să cumpărăm și să refacem circa 100 de hectare anual.”, declară Mihai Zotta, șef Ocol silvic CARPATHIA.

Lege versus realitate

Realitatea tăierilor ilegale, chiar și după 10-15 ani, este una dură. Cu cât tăierile rase au fost mai întinse și la mai mare altitudine, cu atât forța pădurii de a se reface, de a se regenera în mod natural a fost mai scăzută. Dezastrele ecologice există și se văd și din satelit și în teren. Legislația silvică prevede obligativitatea proprietarilor de a planta, dacă pădurea nu se reface singură, în termen de maxim doi ani de la o tăiere. Dar în zonele unde tăierile au fost ilegale, rar s-a pus această problemă.
„De cele mai multe ori este socotit prejudiciul ce ține strict de arborii tăiați, nu și de daunele cauzate de efectele secundare, provocate de activități nesustenabile. În zona noastră de proiect am asistat cel mai des la eroziunea solului și colmatarea apelor potabile, inundații agresive și la restângerea habitatului animalelor sălbatice. Refacerea unui ecosistem este cel mai greu lucru, pentru că nu ai cum să pui la loc tot ce a existat acolo înainte, oricât ne străduim. Milităm pentru un mai bun echilibru și se pare că incomodăm foarte mult având în vedere atacurile cu discurs agresiv naționalist din ultima vreme, care se bazează pe influențarea prin vorbe, pe când în teren sunt fapte și rezultate.” declară Mihai Zotta, șef Ocol Silvic CARPATHIA.

Alegerea PNL: Liberalii îl propun premier pe Florin Cîţu

0

l Liberalii au validat propunerea de premier în viitorul Executiv care se va forma în jurul PNL, alături de USR-PLUS şi UDMR

Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit aseară, de la ora 18.00 în sistem de videoconferinţă, potrivit unui anunţ al partidului. Liberalii au validat propunerea de premier în viitorul Executiv care se va forma în jurul PNL, alături de USR-PLUS şi UDMR. Actualul ministru de Finanţe Florin Cîţu a fost votat de liberali pentru a fi propunerea de prim-ministru, au declarat surse liberale pentru News.ro.
A fost o singură abţinerea în BPN al PNL la votul dat lui Florin Cîţu şi anume a lui Dan Motreanu, au adăugat sursele citate. Florin Cîţu ar fi favorit pentru poziţia de premier, au precizat surse din PNL, pentru News.ro. Acesta a avut o întâlnire ieri cu preşedintele Klaus Iohannis, au mai spus sursele citate. Cîţu a mai fost desemnat premier de către şeful statului, pe 26 februarie, însă acesta şi-a depus mandatul şi astfel votul de învestitură pentru Guvern în Parlament nu a mai fost dat.

Cum explică Orban alegerea lui Cîțu?

„A fost propunerea preşedintelui ca fiecare să scriem separat, fără să vedem, propunerea de premier şi am scris acelaşi nume. Nu este întâmplătoare această nominalizare. Va urma o perioadă dificilă în care e nevoie de o bună administraţie, e nevoie de credibilitate în faţa mediului de afaceri, partenerilor externi. Dl Cîţu a purtat negocieri cu parteneri internaţionali şi a reuşit să menţină ratingul de ţară într-o perioadă foarte dificilă pentru România. Dl Cîţu are în continuare multe soluţii”, a relatat liderul liberal. El a fost întrebat în legătură cu vehicularea numelui premierului interimar Nicolae Ciucă pentru postul de premier. „Vehicularea de nume de candidaţi nu îmi stă în fire. E o formă de respect faţă de colegii mei. Niciodată nu am prezentat mai multe nume de candidaţi pentru funcţii de miniştri, de premieri şi am preferat să fie decişi în forurile statutare, pentru că dacă vehiculezi nişte nume poate să nu le facă bine. S-au vehiculat nume care niciunul nu a plecat de la mine. În analiza făcută ne-am gândit la multe aspecte”, a precizat Orban.

Florin Cîţu: „Mulţumesc colegilor pentru încredere“

„Mulţumesc colegilor pentru încredere. Pentru mine e o onoare această nominalizare şi în perioada următoare obiectivul e de a forma cât mai repede o majoritate parlamentară pentru că e nevoie de un Guvern cât mai repede”, a declarat Florin Cîţu, prezent aseară alături de liderul PNL.

Nu l-au vrut pe Ciucă

ActiveWatch şi alte şase organizaţii civice i-au transmis ieri preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care îi solicitau să nu accepte pentru funcţia de premier o persoană cu profil militar, informează Agerpres. „Organizaţiile semnatare vă solicită să nu nominalizaţi persoane cu profil militar pentru funcţia de premier. Considerăm că în această perioadă este necesară consolidarea încrederii între administraţie şi cetăţeni, iar o astfel de propunere nu credem că va contribui la această nevoie. Demisia domnului Ludovic Orban din funcţia de prim-ministru aduce o nouă criză politică, suprapusă crizelor de sănătate publică şi economică. Din fericire, alegerile recent încheiate vor conduce la rezolvarea crizei politice prin instalarea unui nou Parlament şi a unui nou Guvern. În acest context, am constatat cu neplăcută surpriză preferinţa fermă pe care o arătaţi pentru instalarea în fruntea Guvernului a unor politicieni proveniţi din zona de securitate naţională”, conform unui comunicat transmis, ieri, Agerpres. Organizaţiile menţionează că preşedintele l-a numit „fără nicio explicaţie” pe Nicolae Ciucă în funcţia de premier interimar şi că acesta a fost general activ până anul trecut, „trecând în rezervă doar pentru a respecta, formal, standardele NATO“ care cer ca ministrul Apărării să fie un civil.

În vârf de munte: Jojo, goală într-un ciubăr fierbinte

0

Jojo a pozat goală în vârf de munte, într-un ciubăr fierbinte. În urmă cu câteva zile, Jojo a plecat într-o mini-vacanță romantică la munte, alături de Paul Ipate. Actrița și soțul ei au lăsat copiii la bunici și au profitat din plin de câteva momente de relaxare și liniște. Ei au luat la pas muntele, au fotografiat peisaje mirifice, dar nu au uitat să profite și de senzația sezonului din orice pensiune de la munte: ciubărul. Apa fierbinte și aerul rece realizează cadrul perfect pentru un cuplu care abia și-a mai găsit puțin timp liber și pentru el. În această categorie se înscriu și cei doi actori.
Vedeta a fost cea care s-a bucurat cel mai mult de baia fierbinte din ciubăr. Fiind în vârf de munte și probabil singurii musafiri ai pensiunii la care s-au cazat, Jojo și Paul Ipate și-au dat frâu liber dorințelor. Jojo a renunțat la sutien și s-a lăsat fotografiată, cel mai probabil de Ipate, în apa aburindă.
La vederea unei asemenea imagini, mii de internauți au înroșit butonul de like, iar comentariile apreciative au curs râu.

Gina Pistol a plâns de ziua ei

0

Ieri, fermecătoarea Gina Pistol a împlinit 40 de ani. Și a plâns toată dimineața. De fericire. Gina a povestit pe Instastory ce surpriză i-a făcut Smiley, iubitul ei, la prima oră. „În această dimineață mă simt foarte răsfățată. Am avut un început de zi care m-a făcut să plâng. Am plâns toată dimineața pentru că astăzi fac 40 de ani, împlinesc 40 de ani de viață pe acest pământ și am avut parte de cea mai frumoasă surpriză din viața mea. M-am trezit pe o muzică superbă. În living aveam un cvartet de coarde care a cântat melodia din «Parfum de femeie», superbul tangou din film, apoi un vals. Vă dați seama că abia eram trezită din somn, abia ieșită din baie și bineînțeles că am plâns”, a povestit Gina.
Gina Pistol și Smiley au anunțat în septembrie că vor deveni în curând părinți. Vedeta este însărcinată cu o fetiță, însă cei doi nu au dezvăluit încă ce nume va purta. Va fi o alegere grea, mai cu seamă că numele de familie al fetiței este Maria, ca al tatăului ei Andrei Tiberiu Maria, cunoscut sub numele de scenă Smiley.

Fuego așteaptă o surpriză de la viață

0

Fuego spune despre el că este un tip normal, banal, fără fițe, iar asta nu este doar o declarație formală și lipsită de conținut. „Am momente în care pic, în care mă simt copleșit de tot și parcă nu găsesc rezolvări rapide. Dar astea-s scurte și mă remontez cu ușurință prin muncă, prin muzică, prin bucuria de-a crea. N-am trecut prin perioade depresive și nu m-am luptat cu perioade în care să nu pot fi eu la capacitate maximă. Uneori mă doboară răutatea oamenilor, mă demoralizează atunci când văd înverșunare și când văd lipsa de rațiune a unora. Dar când trec prin asta îmi vine mereu în minte faptul că sunt persoane care trăiesc într-adevăr tragedii, care au vieți chinuite și care, cu devotament și pasiune, merg mai departe! Ce m-ar opri pe mine să fac asta? Am două mâini și două picioare, sunt sănătos, am minte, am talent și sigur pot găsi rezolvarea“, spune Fuego. O mare dilemă au însă fanii. Cum ar trebui să fie femeia care să îl facă pe Fuego să renunțe la burlăcie? „O să râzi, dar primesc tot felul de cereri de genul acesta pe Facebook. Sunt o mulțime de doamne și domnișoare care se consideră ideale pentru «a-mi fura inima». Eu nu sunt omul stereotipiilor și nu cred că există un ideal în nimic. N-am un prototip după care-mi ghidez viața și o las deseori să mă surprindă plăcut. Până acum a făcut-o, așa că aștept în continuare și alte surprize pe măsură“.