9.6 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4549

Numărul cazurilor de COVID din Primărie a scăzut de trei ori, după măsuri mai stricte

0

Două din 18 teste antigen cu rezultat rapid, realizate la centrul de testare din primăria Braşov, au ieşit pozitiv, astfel că instituţia a apelat la DSP pentru realizarae testelor Real Time PCR. Cele 18 teste rapide au fost realizate din 17 noiembrie, până acum.  „Am avut zilnic testări, am avut cazuri de angajați care au fost depistați pozitiv și au fost ulterior testați PCR. Ne ajută, numărul de cazuri a scăzut în ultima săptămână, asta înseamnă că funcționează. Faptul că reușim să izolăm cazurile suspecte în timp util și că reușim apoi, acolo unde avem confirmare de îmbolnăvire, cu restul colegilor din birou, fie să desfășurăm activitatea în telemuncă, fie să mărim spațiul în care își desfășoară activitatea, a ajutat la reducerea la jumătate a numărului de cazuri“, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu. 
Prin implementarea acestui sistem de testare rapidă, dar și a celorlalte măsuri impuse la nivelul Primăriei și instituțiilor din subordinea Consiliului Local, s-a reușit ca în 10 zile numărul bolnavilor să se reducă de la 26 la 8 persoane la nivelul Primăriei Brașov. În cursul zilei de astăzi, la acest centru sunt programați pentru testare alți 9 angajați ai unei instituții din subordinea Consiliului Local. Această abordare a problemei legate de infectările cu SARS-CoV-2 în Primăria Braşov vine după ce s-au înregistrat şi situaţii în care, la unul dintre serviciile primăriei, dintr-un număr de 13 angajați, de la depistarea unui angajat s-a ajuns la 9 confirmați pozitiv, alți 2 au fost în carantină și doar 2 au ieșit cu testul negativ, spun reprezentanţii Municipalităţii. Centrul de testare de la Primăria Braşov foloseşte testele rapide, antigen, ce oferă rezultate în maxim 15 minute și are o acuratețe de peste 95%, spune purtătorul de cuvânt al Municipalităţii, Sorin Toarcea.

Municipiul Brașov rămâne la o rată de infectare de 9,28

Municipiul Brașov a rămas la o rată de infectare de 9,28 cazuri COVID la mia de locuitori. Orașul Ghimbava fost singura localitate care a avut ieri o rată de peste 10 la mie în județul Brașov.. Doar șase localități brașovene au avut ieri incidența mai mare de 6 cazuri COVID la mia de locuitori.

Prima fază, de analiză: Primăria Braşov vrea mai multă digitalizare în relaţia cu cetăţenii

0

l Allen Coliban a avut ieri o primă întâlnire tehnică pentru creșterea eficienței relației dintre cetățean și serviciile primăriei, prin mecanisme și interfețe ușor de utilizat pentru cetățeni

Primăria Braşov caută noi soluţii de relaţie online cu cetăţenii. După ce în 2002 şi-a inaugurat propriul site, iar în 2011 numărul serviciilor a crescut semnificativ prin lasarea proiectelor e-funcţionar şi „Primăria la un click distanţă”, acum noul primar vrea mai mult. Astfel, ieri Allen Coliban a avut o primă întâlnire tehnică pentru creșterea eficienței relației dintre cetățean și serviciile primăriei, prin oferirea unor soluții automatizate, cu ajutorul mijloacelor de comunicare online, la solicitările acestora, alegând o firmă cunoscută lui, UiPath. „Am anunțat intenția mea de a deschide o colaborare cu UiPath, una dintre firmele definite ca «unicorni» în domeniul IT – adică o firmă care s-a dezvoltat foarte repede inclusiv pe plan internațional, atât ca portofoliu de proiecte cât și financiar – și o firmă care aduce credibilitate în zona automatizărilor și a eficientizărilor de procese și e foarte important că, iată, Primăria Brașov deschide un pionierat în acest domeniu al administrației publice din România. Eficientizăm procesele primăriei astfel încât să oferim mecanisme și interfețe ușor de utilizat pentru cetățeni și care să le ofere răspuns și soluții într-un timp redus. Este prima fază, o fază de analiză care începe de al a evalua ce avem intern ca infrastructură IT și modul în care UiPath poate oferi mecanisme de eficientizare și de integrare“, a explicat primarul Allen Coliban. Acesta nu a precizat însă de ce s-a îndreptat exact spre această firmă şi în ce mod şi ce timp de contract s-ar putea desfăşura colaborarea.

Caută soluţii noi pentru Primărie

Potrivit reprezentantului UiPath, Ciprian Oțel, scopul întâlnirii a fost de a identifica și de a analiza actualele procese prin care cetățenii iau legătura cu municipalitatea și primesc soluționări sau răspunsuri. „Vrem să vedem unde putem să eficientizăm, să câștigăm cât mai mult, timp pentru operatorii umani, să-i degrevăm de munca manuală și repetitivă care poate nu aduce un plus dacă este soluționată de către un operator uman, și pe care ne gândim să o automatizăm pentru a câștiga mai mult timp pentru aceștia și a le oferi niște servicii de o calitate înaltă cetățenilor. Dar până a ajunge acolo și a discuta de automatizări, mai întâi trebuie să înțelegem, să vedem exact cât de avansat tehnologic este sistemul și de a vedea unde putem interveni punctual pentru a eficientiza acest proces“, a declarat Ciprian Oțel, reprezentant UiPath.

Primăria Braşov are deja „e-funcţionar” şi „Primăria la un click distanţă”

Reamintim că Primăria Municipiului Brașov și-a deschis pagina de internet și a oferit primele servicii on-line în anul 2002, iar numărul serviciilor a crescut semnificativ din 2011, când a început implementarea proiectelor „e-funcționar“ și „Primăria la un click distanță“. Din 2012, este prezentă și pe Facebook, iar ulterior pe YouTube și Instagram. Până la criza pandemiei, unul dintre cele mai importante obstacole în calea digitalizării serviciilor publice a fost cel de ordin legislativ, procedural.

Bani pentru viitor: Planul național de Redresare și Reziliență, lansat în dezbatere publică

0

l „Vom implementa un nou model de dezvoltare, bazat pe investiții, inovare și competitivitate“, spune președintele României

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 30 de miliarde de euro, a fost lansat aseară în consultare publică, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban. Cu un total alocat de 30,44 mld. euro (prețuri 2018), respectiv de 33, 009 mld. euro (prețuri curente), planul este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României.
PNRR poate fi consultat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, unde se derulează și sesiunea de consultare publică. Şeful statului a subliniat că discuţiile privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să depăşească „paradigma populismului electoral şi promovarea de interese particulare”.

12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României

Cu un total alocat de 30,44 mld. euro (prețuri 2018), respectiv de 33, 009 mld. euro (prețuri curente), planul este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României.
Cerința actuală din propunerea de Regulament aplicabil PNRR este ca din suma aferentă granturilor, 70% să fie disponibilă până în 2022, iar restul de 30% să se aloce, pe baza unei formule prestabilite, în funcție de evoluțiile macroeconomice de la nivelul fiecărei țări, potrivit ministerului Fondurilor Europene.

„Acest Plan este despre România şi despre români“

„Traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu restricţii şi constrângeri, ale căror efecte negative le-am resimţit din plin cu toţii, în plan sanitar, social şi economic. Avem de gestionat în continuare provocările crizei sanitare, însă, în egală măsură, trebuie să pregătim cele mai potrivite politici şi măsuri pentru redresarea economiei şi dezvoltarea ţării noastre. Modelul guvernărilor anterioare, bazat doar pe stimularea consumului şi pe măsuri de azi pe mâine, a neglijat tocmai investiţiile, care sunt baza dezvoltării unei ţări. Lipsa investiţiilor în infrastructura de sănătate, educaţie sau în proiectele majore de infrastructură de transport, energie şi agricultură constituie rezultatul unor măsuri şi politici defectuoase, care nu trebuie să se mai repete. Acest Plan este despre România şi despre români şi vă invit să îl tratăm ca atare, cu responsabilitate şi bună-credinţă”, a spus Iohannis, la evenimentul de lansare în dezbatere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

80 de miliarde de euro pentru următorii 9 ani

Klaus Iohannis a menţionat că, în urma negocierilor de la reuniunea Consiliului European din iulie, a obţinut pentru România un pachet bugetar de circa 80 de miliarde de euro pentru următorii 9 ani, reiterând că aceste fonduri reprezintă o oportunitate istorică.
Președintele a subliniat că este momentul cel mai bun pentru asumarea de reforme ambiţioase în domenii importante, precum cel al legislaţiei achiziţiilor publice, în domeniul administraţiei publice, precum şi în privinţa legislaţiei din domeniul fondurilor europene. „Mă refer, în primul rând, la investiţiile atât de necesare în infrastructura de sănătate, cu precădere construcţia de spitale noi şi extinderea celor existente. Totodată, propunem investiţii suplimentare în infrastructura şcolară şi fonduri pentru comunităţile locale, inclusiv investiţii în digitalizare administrativă, mobilitate inteligentă şi regenerare urbană. România trebuie să se conecteze la realităţile zilelor noastre, inclusiv în ceea ce priveşte tranziţia climatică şi transformarea digitală, pentru a stimula creşterea economică şi pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite”, a afirmat şeful statului.

Tradiții și obiceiuri: Noaptea vrăjilor și a farmecelor

0

l În noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei, în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credința că astfel se pot găsi mai ușor protecția contra relelor, bunăstarea și chiar dragostea

Conform tradiției, noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este cea în care duhuri precum strigoii, moroii și pricolicii capătă puteri mai mari decât în cursul anului. Este noaptea în care țăranii evită să iasă pe ulițele satelor, iar băieții și fetele se strâng și păzesc usturoiul. La sosirea Sfântului Andrei în Dacia, strămoșii noștri au acceptat creștinismul, se spune, cu ușurință. Însă nu au renunțat total la vechile credințe și ritualuri. Au continuat să le cultive, înglobându-le în noua religie. Deși mult mai palide decât altădată și cu sensuri din ce în ce mai neclare, ele rezistă și azi. Astfel, străvechi ritualuri geto-dacice, „păgâne“, încă mai însoțesc sărbătorile creștine, conferindu-le culoare. Un bun exemplu este noaptea de Sfântul Andrei. Este o noapte ambivalentă. Pe de o parte, este o noapte cum nu se poate mai potrivită pentru vrăji și farmece, fetele superstițioase crezând că acum au șansa să-și cunoască ursitul. Dar, pe de altă parte, există credința că e momentul să se ia măsuri de precauție pentru a preîntâmpina atacurile duhurilor rele, care ies din întunecimile lor, pentru a-i tulbura pe cei vii.

Vrăji de dragoste

Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji și farmece. Cele mai multe ritualuri sunt dedicate atragerii iubirii. De pildă, prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfințit, se crede că se obține în vis imaginea „ursitului“. Tot în noaptea Sfântului Andrei, fetele măsoară nouă ceșcuțe cu apă pline și le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeași ceșcuță, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie și câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceșcuță va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc și nu se vor mărita. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-și viziteze ursitul, fata își pune sub cap 41 de boabe de grâu și dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.
Unele fete își pregătesc turta, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină și sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele își mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea. Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un cățel de usturoi. Dus acasă, colacul este așezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaște că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează și spune că va fi lipsită de noroc.

Farmece de aflat ursitul

Pentru „atragerea“ ursitului este mult folosită și metoda „făcutului cu ulcica“. La miezul nopții, singură la gura sobei, tânăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă să pâlpâie trei cărbuni. În timp ce rotește ulcica ușor, rostește o incantație menită să-l atragă irezistibil pe cel iubit. O altă metodă folosită pentru cunoașterea viitorului constă în a privi, la miezul nopții, între două lumânări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută, așezat pe cenușă. În mijlocul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfințită de preot prin cununie religioasă și se crede că în verighetă apare chipul ursitului, dacă este privită intens câteva minute.

În ajun și ziua, nu se lucrează în casă

Există superstiția că în această noapte, lupul își poate îndoi gâtul, „își vede coada“, devine mai sprinten și prada sa nu mai poate scăpa nicicum. Tot acum, spiritele morților favorizează divinația și toate actele magice. Este un timp nefast, în care strigoii ies din cimitire și pocesc oamenii, le sug sângele, leagă sau iau potența bărbaților, „strică“ taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu urșii și lupii. În ajun și ziua, este interzis să se lucreze în casă. Se spune că Sf. Andrei împarte lupilor prada pentru iarna ce vine. Nu este bine să mături, tot din cauza lupilor, nici să dai gunoiul afară din casă, să nu dai cu împrumut nimic și nici măcar să nu dai de pomană. Cine lucrează de Sf. Andrei se îmbolnăvește de Ignat. Pentru a fi feriți de moroi și strigoi, gospodarii ungeau ușile și ferestrele cu usturoi.

Obiceiuri pentru protecție

Prin unele sate din Bucovina există și acum credința că în această noapte lupii pot să vorbească. Despre cei ce vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede, iar omul sau animalul atacat de lup în noaptea cu pricina se va transforma în vârcolac. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele și cănile cu gura în jos. Scot din sobă cenușa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniștite să nu-și găsească adăpost la căldură. Alteori, împrăștie resturi de pâine prin curte, pentru ca spiritele flămânde să nu caute prin cămări de-ale gurii. Împotriva vârcolacilor, gospodinele folosesc cununile de usturoi agățate la intrare și lasă aprinsă candela de lângă icoane. Pentru protecția vitelor, cu o seară înainte li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfințit sau li se toarnă câteva picături de agheasmă în apă.

Prognoza meteo populară

Tot în noaptea de Sf. Andrei sunt practicate și predicții meteorologice populare pentru anul următor. De obicei, în podul casei sunt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sunt lăsate acolo pînă în seara de Crăciun. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolțit – luni favorabile recoltei. O predicție asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grîu. Pentru fiecare tip de cultură pe care se gîndește să o semene în grădină, gospodina casei „botează“ câte un bob și îl pune la încolțit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sunt analizate: cele care au încolțit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă în noaptea de Sf Andrei este senin și cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig și ninsoare, se crede că acestea sunt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea. În seara Sfântului Andrei, toți ai casei, mai ales fetele mari și băieții, seamănă grâu în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos și mai norocos căruia i-o răsări grâul mai bine și o crește mai frumos.

Ziua Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României

0

l Creștinii ortodocși prăznuiesc luni pe Sfântul Apostol Andrei, Cap de Iarnă, „cel dinti chemat la apostolie“ de Mântuitorul lumii
l Sfântul Andrei este cel care a creștinat locuitorii de pe meleagurile țării noastre

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc azi pe Sfântul Apostol Andrei, Cap de Iarnă, „cel dintâi chemat la apostolie“ de Mântuitorul lumii. Făcând parte din grupul celor 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, numele Sfântului Andrei este legat de răspândirea învățăturii sfinte în Asia Mică, Peninsula Balcanică și teritoriile din jurul Mării Negre. Astfel, Sfântul Andrei constituie principalul punct de reper pentru creștinismul românesc. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în 1995 ca Sfântul Apostol Andrei să fie înscris în calendarul bisericesc cu cruce roșie, între sfinții mari ai Ortodoxiei, iar din 1997 l-a proclamat drept „ocrotitorul României“.

Betleemul românesc

Sfntul Andrei, pe care Iisus l-a făcut „pescar de oameni“, trăia în Betsaida, localitate de pe țărmul Mării Galileii, și era fratele mai mic al lui Simon Petru. A predicat Evanghelia în Scytia Minor, teritoriul de azi al Dobrogei. De aceea este socotit creștinătorul protoromânilor. Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Amintirea predicării Sfântului Andrei se păstrează la noi mai ales în părțile Dobrogei. Apostolul și-ar fi găsit adăpost într-o peșteră, care se găsește și astăzi, și lângă care s-a ridicat o mănăstire, la marginea comunei constățene Ion Corvin, în apropiere de granița româno-bulgară. Această peșteră este considerată Betleemul românesc. Acolo se mai păstrează încă piatra care a servit ca altar. Lespedea are incizată Sfânta Cruce pe toate fețele. În sprijinul ipotezei evanghelizării teritoriilor de pe țărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin și unele colinde, legende și obiceiuri din Dobrogea și din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomenește de „schitul“ sau „mănăstirea“ lui Andrei, la care veneau Decebal și Traian, cel din urmă ascultând și slujba săvrșită acolo.

Obiceiuri de ziua Sf. Andrei

Conform unor ritualuri străvechi, de ziua Sfntului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv pentru care această zi mai este numită și Ziua lupului, care își are originea în simbolul dacic al lupului. În ziua praznicului, credincioșii pun în sticle cu apă crengi de prun, măr, cireș sau corcoduș. Acestea vor înflori în Ajunul Crăciunului în gospodăriile în care de la Anul Nou vor poposi belșugul, armonia și liniștea sufletească. De la această zi și până la Crăciun, gospodinele nu mai țes în război și nu torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe ele.

Lucruri interzise de Sfântul Andrei

Nu se nu mai țese la război și nu se toarce până la Crăciun;
Nu se mătură toată ziua;
Nu se aruncă gunoiul;
Nu se face pomană;
Nu se dă nimic împrumut;
Nu se piaptănă părul;
Nu se rânesc grajdurile;
Nu se fac zgârieturi.

Populară: Vlăduța Lupău, sexi patriotism

0

Vlăduța Lupău apare într-o imagine foarte provocatoare, cu un brâu popular, însă cu o rochie ușor transparentă, fără sutien și foarte scurtă și ușor udă. Vedeta se afla la plajă, iar fotografia a făcut furori pe internet. Cântăreața de muzică populară este considerată una dintre cele mai bune voci din Ardeal, însă a devenit cunoscută în toată țară pentru colajele sale de melodii și colaborările sale cu diferiți artiști de muzică de petrecere. De altfel, în fiecare an, Vlăduța Lupău avea ediție aniversară a spectacolului de Crăciun care în acest an nu se mai ține din cauza pandemiei. Artista este și o femeie frumoasă, cu un trup de gazelă, pe care și l-a expus la mare, pe plajă, în costum de baie sau în rochii ușor transparente. „Vă spun de la început că vă mulțumesc tuturor celor care veți citi aceste rânduri. O descriere a mea, de obicei, nu îmi place să o fac eu; îi las pe oameni… pe cei care mă îndrăgesc să spună despre mine, iar dacă nu o face nimeni, las muzica să vorbească despre mine”, scrie Vlăduța Lupău.

Tatăl Laurei Cosoi a murit de Covid-19

0

Laura Cosoi este în doliu. Tatăl vedetei a murit ieri, după ce a pierdut lupta cu Covid-19. Marius Cosoi a fost unul dintre cei mai mari antrenori de handbal pe care i-a avut sportul ieșean.
Laura Cosoi a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, dupa ce si-a pierdut tatăl. „Azi, tăticul meu iubit si bun, a plecat la Domnul. Iar eu nu mai pot de dor”, a scris Laura Cosoi. „Tatăl meu este profesor de sport, un om normal, cu o viață firească, președintele clubului de baschet feminin Național Iași. Îi place grădinăritul, are grijă de puii din curte, în fiecare toamnă face vin, iarna merge la munte, în vacanță, vara la mare și în general, duce o viață liniștită”, povestea recent Luara Cosoi despre tatăl ei.

Roxana Hulpe și-a cunoscut iubitul în bucătărie

0

Roxana Hulpe își făcuse multe planuri pentru anul acesta, dar pandemia de coronavirus a dat-o peste cap. Și-a amânat de două ori nunta, nu poate merge de Crăciun acasă, la Cluj, ca în fiecare an, și, mai mult, visul ei, să aibă un copil, se amână și el. Ea a povestit totul la emisiunea prezentată de Adela Popescu și Cove. „Trebuia să mă căsătoresc pe 30 mai, dar nu mi s-a arătat. Așa că mai încercăm o dată la finalul lui iulie”, spunea Roxana Hulpe. Doar că nici iulie nu a fost favorabil. „Nu am reprogramat-o acum, va fi la anul. S-a anulat cu două săptămâni înainte. Era totul pregătit, Alex făcuse și meniul, am amânat-o pentru la anul. Rochiile sunt pregătite, datele noastre sunt la biserică, locația rămâne la Cluj. Nu știm când…”, a spus Roxana. Știrista de la Pro TV a dezvăluit că ea și Alex își doresc un copil, dar că pandemia care le-a amânat nunta a făcut-o și în cazul bebelușului.  Roxana povestește amuzată cum și-a cunoscut jumătatea. „Eu cu Alex ne-am cunoscut acum doi ani, la o filmare, în bucătărie, evident, după ce el câștigase „Chef-ul anului” la Gault&Millau. Am mers să fac un material, rugată fiind de cineva din redacție pentru că eu nu mă ocup de acest domeniu, eu sunt pe educație și social. În ziua aia s-a întâmplat să fie nevoie de filmare. Inițial, am spus că nu merg deoarece apăruse ceva pe educație. Însă șeful meu a zis: „Hai măi, du-te, că o să fie drăguț, uite băiatul acesta a câștigat un premiu, e pentru prima dată când Gault&Millau vine în România, du-te și tu“. Am mers și în momentul în care am intrat în restaurant am știut că el e”, a declarat jurnalista pentru life.ro.

Cugetări

0

Titu Maiorescu: „Toate hotărârile importante trebuie să le iei singur, fără influenţa altora”

Calendar religios: 27 noiembrie

0

Ortodox
†) Sf. M. Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanail şi Pinufrie.
Greco-catolic
†) Sf. m. Iacob Persanul.
Romano-catolic
†) Sf. Virgil, ep.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.