l Bradul are o semnificație aparte la români și este legat de mai toate sărbătorile și ritualurile, de la naștere și nuntă, până la moarte

Simbolul bradului de Crăciun este o reminiscență a unui cult celtic conform căruia arborele veșnic verde este legătura spirituală dintre Pământ și Divinitate. Bradul a fost considerat axul lumii, cu trei elemente mitice: cerul, reprezentat de coroană, omul și pământul, întruchipate de tulpină, și lumea de dincolo, care este rădăcina. Bradul are o semnificație aparte la români și este legat de mai toate sărbătorile și ritualurile, de la naștere și nuntă, până la moarte.

Cine a ales bradul sfânt

Se spune ca Sfântul Bonifaciu, un călugar din Crediton, Devonshire, Anglia care a fondat biserici creștine în Franța și Germania în secolul VII, a dat într-o bună zi peste un grup de păgâni adunați lângă un stejar pentru a sacrifica un copil zeului Thor. Pentru a opri sacrificiul și a salva viața copilului, Bonifaciu a doborât copacul cu o lovitură puternică de pumn. În locul său a crescut un mic brăduleț. Sfântul a spus păgânilor proslavitori că bradulețul subțire era Copacul Vieții și era mărturia vieții eterne a lui Hristos. Se mai spune că Sfântul Bonifaciu a folosit forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime a Dumnezeului Tată, a Fiului și Sfântului Duh. Până în secolul XII, pomii de Crăciun nu erau împodobiți și erau atârnați de tavan, doar ca un simbol al creștinătății. În acele timpuri, dintr-un motiv pe care nimeni nu l-a putut explica, brazii erau atârnați cu vârful în jos.

Primii pomi de Crăciun

Prima referire despre un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Lituania, în 1510. În 1521, Printesa Hélene de Mecklembourg a adus obiceiul bradului de Craciun în Paris, dupaă ce s-a căsătorit cu Ducele de Orleans. Mai există o referire scrisă cu privire la pomul de Crăciun în Germania, datata 1531. O altă referință celebră, din 1601, este a unui vizitator la Strasbourg care scria despre o familie care decora un copac cu „napolitane si bețe de zahar aurii răsucite (zahar de orz) și flori de hârtie de toate culorile.“ Pomul de Crăciun a ajuns în Statele Unite o dată cu coloniștii germani și cu mercenarii plătiți să lupte în Războiul de Secesiune. În 1804, soldații din Fort Dearborn au tăiat copaci din pădure și i-au adus în bărăcile lor.
Marea Britanie a făcut cunoștință cu pomii de Crăciun în 1841, cand prințul Albert, soțul reginei Victoria, de origine germană, a dăruit un brad de Crăciun familiei regale la castelul Windsor. Obiceiul s-a raspândit cu repeziciune în clasa mijlocie, astfel că bradul de sărbători a ajuns în casele muncitori și apoi în colonii.

Copacul nemuritor

Pentru că este veșnic verde, bradul reprezintă și un simbol al nemuririi. În antichitate, exista obiceiul de a închina un copil nou născut la brad sau de a da un copil din „flori“ sau orfan în paza unui copac bătrân. Se aduceau ofrande bradului ca unui zeu și i se atribuiau puteri magice. Destinul copiilor se putea citi apoi în felul în care creștea bradul. Dacă era verde și viguros, însemna că și copilul va fi sănătos. Dacă crengile dădeau semne de uscăciune, însemna că micuțul va fi atins de boală sau de sărăcie. Aborigenii din Australia mai cred și acum că spiritul copiilor s-ar afla în interiorul unor copaci, de unde se desprind pentru a pătrunde prin buric în pântecele mamei.

Mere și nuci, primele podoabe

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a venit la români din nordul Europei, fiind adoptat mai cu seamă de cei înstăriți. La început, bradul era împodobit cu mere, nuci vopsite și conuri aurite. Începând cu secolul trecut, au apărut podoabe confecționate ca mici jucării. Tot cam atunci au apărut și globurile, devenite repede tradiționale. Lumânările au început să fie folosite la decorarea bradului de Crăciun în secolul al XVIII-lea, în Germania, și simbolizau focurile solstițiale din antichitate. În țările scandinave există obiceiul decorării bradului cu ghirlande și stegulețe. Americanii au lansat moda bradului artificial, Care a câștigat apoi adeziunea ecologiștilor din toată lumea. Grecii împodobeau bradul sau pinul cu panglici pentru sărbătoarea luminilor, iar în Asia cetina de brad este folosită de multe milenii la mai toate sărbătorile, în special la Sărbătoarea Laternelor. În Liban, în locul bradului este împodobit cedrul, iar la Ierusalim se folosesc foi de eucalipt. În Africa de sud-vest, pomii de Crăciun sunt salcâmii sau palmierii, iar în China chiparosul.

Primele beculețe

În 1882, ornamentele au fost completate de luminițe electrice. Edward Johnson, un
coleg al lui Thomas Edison, a aprins într-un brad de Craciun cu un sirag de 80 de beculețe electrice, instalație pe care a fabricat-o singur. În 1890, șiragurile de lumini de Crăciun erau deja produse de serie mare. În anii 1900, toate magazinele puneau brazi uriași, iluminați feeric, pentru a atrage clienții de sărbători.

Bomboanele speciale de Crăciun

Bomboanelor speciale pentru Crăciun au apărut în urmă cu 350 de ani, cînd fabricanții de dulciuri au inventat bomboane tari din zahăr ars sub forma literei “J”. La inceput, aveau numai de culoare albă. Dupa anul 1900, pentru ca decorațiile dulci să fie mai vesele, bomboanele erau făcute cu dungi albe și roșii. Mai există și o altă poveste a acestor bomboane. Se mai crede că ele au fost fabricate de crestinii care sărbatoreau nașterea lui Iisus și erau un simbol al Crăciunului. Dungile albe si rosii reprezinta puritatea și sângele lui Iisus. Preotul catolic Gregory Keller a inventat în 1950 și o mașină speciala pentru fabricarea automată a acestor bomboane.

Datini la români

Bradul vieții
După datina din străbuni, bradul împodobit cu fructe și panglici se leagă de stâlpul porții în fața căruia se dansează la nunți. La înmormântări, bradul se înfinge în mormânt, încărcat cu fructe și haine de pomană. În unele sate din nordul Moldovei, crucile de la morminte sunt înfipte în trunchiuri de brad. Există morminte care au pietre funerare sculptate sub forma unor arbori, în special brad.

Bradul de naștere
Cu mută vreme în urmă, părinții sau rudele îi dăruiau unui nou-născut un brad cu care acesta se înfrățea. Bradul trebuia să apere pruncul de duhurile și ursitoarele răuvoitoare. Bradul nu era tăiat, ci doar ales în pădure, iar pe scoarța lui se încrustă numele sau însemnul familiei pruncului. La fiecare aniversare a copilului, părinții și rudele veneau la brad, îi inchinau ofrande și rosteau rugăciuni. Când copilul creștea, lua el în grijă bradul. și-l trata pe un frate de cruce.

Bradul de judecată
Bradul juca la sat și rolul unei instante divine. Jurământul rostit în fața arborelui dobândea astfel trăinicie. De exemplu, vătaful calușarilor, înainte de a porunci cetei să înceapă jocul, își înfingea sabia într-un brad, numit brad de juramânt. De asemenea, se practica așa-numita „judecata divină“ a bradului: omul bănuit de a fi săvârșit o fărădelege era legat de un brad timp de trei zile și trei nopți. Dacă în acest timp nu era sfâșiat de fiare sau lovit de trăsnet, era lăsat liber și considerat nevinovat. Căci se credea că fusese judecat de brad. Copacul veșnic verde prezida totodată judecata obștească. Satul se aduna în jurul unui brad pentru a lămuri și potoli conflictele din obște.

Bradul de nuntă
Tinerii care urmau să se căsătorească participau odinioară la o ceremonie prenupțială în cadrul căreia se făgăduiau unul altuia dinaintea unui brad. Incălcarea legământului făcut în fața bradului atrăgea asupra lor oprobriul sătenilor. În unele zone, în ajunul nunții, mirele trimite viitoarei sale soții un brad, printr-un flăcău, ca simbol al legăturii ce urmează să se lege. În alte regiuni, bradul de nunta a fost înlocuit cu mărul sau flori de măr. ªi acum, chiar și la oraș, poarta caselor unde are loc o nuntă se împodobește cu un brad sau crengi de brad.

Bradul de pomană
În Translivania, în zilele de nedeie, se pune un brad împodobit cu fructe și dulciuri în mijlocul mesei încărcate cu pomeni. După slujbă, se împart săracilor bucatele de pe masă, iar dulciurile și fructele sunt dăruite copiilor. Relația spirituală dintre om și brad explică de ce, multă vreme, arborele nu era tăiat sau scos din rădăcini. Socotit copac sfânt, el era doar modelat (i se taia coroana și i se cioplea trunchiul). Pierzându-și cu timpul caracterul sacru, lemnul de brad a devenit în chip firesc materia prima de constructie a troițelor si a altarelor.