l În toate bisericile și mănăstirile se face astăzi sfințirea „Apei celei Mari“, numită în popor Agheasma Mare

Astăzi, creștinii ortodocși și cei catolici prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, sărbătoare care corespunde cu a șasea zi a creației biblice, a șasea zi din calendarul creștin. Boboteaza, care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, reprezintă botezul – scufundarea de trei ori în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezatorul. În toate bisericile și mănăstirile se face astăzi sfințirea „Apei celei Mari“, numită în popor Agheasma Mare și considerată de creștinii ortodocși miraculoasă.

Puterea agheasmei

În toate bisericile, începând din Ajunul Bobotezii preoții pregătesc agheasma cu care se sfințesc casele, animalele și, în general, toate lucrurile folositoare. Se crede că agheasma adusă de la biserică la Bobotează are puterea de a vindeca bolile, aduce noroc și spor. Este păstrată tot anul într-un mic vas, lângă icoană, și are calitatea de a nu se altera în timp, chiar dacă vasul nu este acoperit. Dacă totuși agheasma mare păstrată de la Bobotează devine vâscoasă sau capătă gust neplăcut, se crede că o persoană din casa respectivă a comis un mare păcat sau că asupra casei a fost aruncat un mare blestem, pe care numai preotul îl va putea desface. De obicei, se crede că sunt suficiente câteva picături din această agheasmă pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului sau chiar sterilitatea.

Apa făcătoare de minuni

Agheasma Mare se face numai o dată pe an, Agheasma Mică, oricând este nevoie. Numai preotul are harul de a transforma apa obișnuită în apă sfințită. Ea are puteri tămăduitoare asupra bolnavilor. În fiecare dimineață, credincioșii trebuie să bea din apa sfințită, pe nemâncate, vreme de opt zile. Trebuie rostită și o rugăciune. Agheasma Mare se păstrează în casă, putând fi consumată la necaz, în posturi și la marile sărbători ortodoxe. Se spune că mulți bolnavi care s-au stropit sau au băut Agheasmă Mare s-au tămăduit.

„Acesta este Fiul Meu cel iubit“

De Bobotează are loc prima Teofanie, adică arătarea Sfintei Treimi, de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu. În acea clipă, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt în chip de porumbel a stat deasupra Mântuitorului, iar glasul Tatălui Ceresc s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit“, iar Fiul primește botezul pocăinței de la Ioan, în Iordan. Sărbătorirea Botezului Domnului se mai numește, după un termen grecesc, și Epifanie, adică „Arătarea Domnului“. Se zice că în această zi, o dată cu sfințirea apei de către preot, sunt sfințite toate apele pământului. De aceea, femeile nu spală rufe în următoarele opt zile, până la sfârșitul praznicului. Sărbătoarea Botezului Domnului (sau Iordanul) este urmată de ziua cinstirii lui Ioan Botezătorul.

Iordănitul femeilor

La riturile creștine de sfințire a apei, de botezare a credincioșilor, de scufundare a crucii în apă, poporul a adăugat numeroase practici de purificare: stropirea, spălatul sau scufundarea rituală în apa râurilor sau lacurilor, strigături și zgomote, aprinderea focurilor, afumarea vitelor și a anexelor gospodărești. În satele din nordul țării se păstrează încă o tradiție veche numită „Iordănitul femeilor“. Femeile se adună în grupuri mari la cineva acasă, unde aduc diverse alimente (ouă, făină, carne) și băutură. După ce iau masa, spunând că se „iordănesc“, ele cântă, joacă și chiuie toată noaptea. Dimineața ies pe stradă, unde iau pe sus bărbații care le apar întâmplător în drum, ducându-i cu forța la râu și amenințându-i că-i aruncă în apă dacă nu „se răscumpără“.

Piftie și grâu fiert

Pentru ziua de Bobotează, femeile prepară piftie și grâu fiert, alimente care, se crede, au un puternic caracter ritualic, aducând în case belșug și noroc. Tot gospodinele au mare grijă să adune toate rufele spălate și puse la uscat prin curte, pentru ca nu cumva dracii care fug în pustiu când preotul sfințește apa să se ascundă prin rufele uitate afară. Vânătorii au și ei credințele lor pentru această zi. Cel care înmoaie primul țeava puștii în apa abia sfințită va ochi fără greșeală și va avea mult noroc la vânat întregul an. Tot în ziua de Bobotează se credea că pruncii care s-au născut morți sau au murit fără a fi botezați își pot primi botezul prin turnare de agheasmă pe mormântul lor, până în amurgul Bobotezei, luată în această zi de la șapte biserici. În noaptea de Bobotează se spune că se deschide cerul și orice dorință i se va îndeplini celui care a asistat la această minune.

Ioan a pregătit botezul tuturor creștinilor

Botezul pe care l-a făcut Ioan nu era identic cu Botezul pe care îl va institui Domnul după Învierea Sa din morți. Chiar Sfântul va recunoaște că între cele două Botezuri, există o diferență fundamentală, spunând: „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăință, dar Cel ce vine după mine… vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Mt.1,11). Ca trimis al Tatălui, să pregătească și să anunțe venirea Fiului în lume, Ioan îi îndemna pe oameni să se facă vrednici de această minunată arătare. Predica lui era pe cât de scurtă, pe atât de fermă și de deslușită: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor“ (Mt. 3,2). Botezul lui Ioan era unul pregătitor. Abia Botezul pe care-l va institui Hristos Domnul va fi Botez mântuitor.

Tradiții de bobotează

În vremuri normale, adică fără restricțiile impuse de pandemie, după liturghie, în unele zone ale țării, mai ales la sate, preotul împreună cu enoriașii fac o procesiune spre un lac, râu sau vreun izvor, pentru slujba Sfințirii Apelor. Când începe slujba, vânătorii și pădurarii satului împușcă peste ape ca să alunge duhurile necurate. Dacă este destul de frig, se pregătește o cruce de gheață pentru a marca locul slujbei, iar la sfârșit preotul aruncă în apă o cruce de lemn pe care feciorii satului se reped să o scoată, chiar dacă este ger de crapă pietrele. Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea, dracii ies din apă și o iau la fugă pe câmp.