Campania “Filarmonica la Tine acasă” continuă și 2021 dă startul concertelor simfonice organizate de Filarmonică cu un program special. Astfel, joi, 7 ianuarie, de la ora 19.00, melomanii sunt invitați pe paginile de socializare ale instituției (facebook și youtube) să urmărească transmisiunea LIVE a concertului ce are în program un repertoriu de notorietate – O. Respighi – Suita a 3-a din „Arii și Dansuri antice” și J. Haydn – Simfonia nr. 101 în Re major „Ceasornicul”, eveniment ce se va desfășura sub bagheta dirijorului George Hariton.
În „Arii şi dansuri antice” de Ottorino Respighi, compozitorul se dovedește un maestru al culorii, al nuanțelor discrete, păstrând „parfumul” de altădată al discursului muzical elegant, de un rafinament aparte. Simfonia nr. 101 în re major „Ceasornicul” (1794), începe cu o introducere – Adagio – în re minor, concentrată, ca o introspecție filozofică, pe care interpretările de mare clasă știu să o sublinieze.
Simfonia nr. 101 de Haydn și-a cucerit popularitatea sub numele de „Ceasornicul”, datorită sunetelor sacadate, tic-tac-ului care acompaniază melodia din mișcarea lentă – Andante. Ea apare ca un refren în diferite transformări și înveșmântări orchestrale (forma este o combinație de rondo și de temă cu variațiuni) Allegreto este un menuet impetuos, sărbătoresc și energic. Trioul prezintă gingășie și umor pastoral. Finalul simfoniei – Vivace – este o mișcare de o excepțională forță și multitudine artistică.
Un eveniment muzical ce marchează începutul unei activități culturale ce stă sub semnul adaptării la o altfel de stare de normalitate ce se dorește a fi trăită și simțită de publicul meloman și nu numai.
Accesul la concert este gratuit, precizează reprezentanții Filarmonicii Brașov.
Primul concert simfonic online din 2021 la Filarmonica Brașov
Turism de pandemie, fără zăpadă: Mai mulți turiști la plimbare, decât pe schiuri în Poiana Brașov
l Numărul de treceri prin turnichetele transportului pe cablu a fost mai mic de jumătate faţă anul trecut, în primele zile ale anului
Restricțiile legate de pandemie au adus în primele zile ale lui 2021 reducerea numărului de treceri prin turnichete la mai puțin de jumătate față de 2020 și o modificare a structurii celor care au urcat în Postăvarul. Comparativ cu anii trecuți, numărul turiștilor care au urcat în partea superioară a masivului a fost mai mare decât al schiorilor, fapt care s-a putut constata nu numai cu ochiul liber, ci și prin numărul de treceri prin turnichete. Foarte mulți turiști au profitat de vremea bună și au ales să își petreacă acest weekend în aer liber.
36.303 de treceri, față de 86.078, anul trecut
În perioada 1-3 ianuarie 2021, au fost înregistrate 36.303 de treceri, față de 86.078 de treceri în aceeași perioadă a anului trecut. Una dintre cauzele evidente ale reducerii acestui număr sunt restricțiile referitoare la numărul maxim de turiști care pot utiliza mijloacele de transport pe cablu. Telegondola și cele două telecabine funcționează la 50% din capacitatea de transport, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Astfel, în fiecare telegondolă este permis accesul a maxim 4 persoane, în telecabina Kanzel, maxim 20 (din 45, capacitatea maximă a telecabinei în condiții normale), iar în telecabina Capra Neagră, maxim 30 (capacitatea normală fiind de 60 de persoane).
Din cele 36.303 treceri, aproape 27.000 de treceri au fost la instalațiile de acces spre partea superioară a masivului Postăvaru, iar restul, sub 10.000, înseamnă trecerile pe la turnichetele de la telescaunul Ruia. Numărul turiștilor care au utilizat telecabinele și telegondolele în cele 3 zile a fost de 14.255 de persoane. Având în vedere că s-a schiat doar în partea superioară a masivului, fiecare schior a utilizat de mai multe ori telescaunul Ruia. La o medie de 3-4 urcări cu telescaunul pentru fiecare schior, înseamnă că peste 2/3 dintre cei care au utilizat transportul spre zona superioară a masivului au fost în plimbare.
Se schiază în condiții bune doar în partea superioară a masivului Postăvarul
Începând din data de 1 ianuarie se schiază în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. Schiorii nu vor avea posibilitatea să schieze până în Poiana Brașov, astfel că vor fi nevoiți să utilizeze și la coborâre telegondola. Starea celor patru pârtii este bună, în special Lupului și Ruia, în condițiile în care în majoritatea zilelor s-au înregistrat temperaturi pozitive, chiar și de + 12 sau + 14 grade Celsius, la care s-a adăugat și lipsa precipitațiilor. Stratul de zăpadă este de aproximativ 30 de cm grosime în partea superioară a masivului Postăvarul, iar peste 90% din cantitatea de zăpadă de pe pârtii provine din zăpadă artificială.
Pentru accesul spre partea superioară a masivului, schiorii vor putea utiliza telegondola și telecabina Kanzel (telecabina mică), iar la coborârea vor putea utiliza telegondola. În zona de schi se va putea utiliza telescaunul Ruia. Va funcționa și telecabina Capra Neagră, dar schiorii nu vor avea acces, pe schiuri, de la aceasta către cele 4 pârtii. Ultima urcare va fi la ora 15.45.
Perioada pentru încheierea unui contract de furnizare a energiei pe piața liberă, prelungită până la 31 martie
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungeşte până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată, a declarat, ieri, pentru AGERPRES, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.
„Este vorba despre perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, care se prelungeşte până la 31 martie, urmând ca acel preţ din oferta concurenţială să se aplice cu data de 1 ianuarie. Până acum, acest termen era 1 februarie, iar propunerea este de a prelungi cu încă două luni pentru a da timp atât consumatorilor să ia această decizie, cât şi furnizorilor, pentru că, dacă au într-o lună un volum foarte mare de consumatori de gestionat, practic nu vor putea procesa un număr atât de mare de solicitări. Planul este ca pe 15 ianuarie să aprobăm această propunere în Comitetul de reglementare”, a spus Bege.
El a precizat că a avut discuţii cu furnizorii, iar aceştia au fost de acord cu această propunere.
ANRE a iniţiat un proiect de ordin în acest sens, „având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială”, potrivit notei de fundamentare.
ANRE vine cu acest proiect de ordin în condițiile în care Virgil Popescu, ministrul energiei, a declarat în ultima zi din an că este posibil ca Guvernul să intervină după 15 ianuarie prin OUG, pentru a prelungi perioada în care populația poate alege un contract de energie electrică pe piața concurențială. Ministerul Energiei va aștepta până în jurul datei de 15 ianuarie să vadă exact cum funcționează piața, după care, dacă este cazul, chiar va interveni legislativ, în așa fel încât să ajute oamenii să găsească cele mai ieftine și cele mai bune soluții pentru prețul energiei electrice și nu să fie trecuți automat într-o piață scumpă a serviciului universal, spunea ministrul.
Obiceiuri și superstiții: Ajunul Bobotezei, zi de post negru
l Cine reușește să nu mănânce nimic în ajunul Bobotezei va fi sănătos și norocos tot anul
l În această zi nu ai voie să te cerți și nici să dai cu împrumut
Sărbătorile de iarnă se încheie cu trei zile de sărbătoare. Astăzi, 5 ianuarie, e Ajunul Bobotezei, zi de post negru, mâine, 6 ianuarie, e Boboteaza, iar joi, 7 ianuarie, îl prăznuim pe Sf. Ioan. Din bătrâni se spune că cine reușește să nu mănânce nimic în ziua de ajun al Bobotezei va fi sănătos și norocos tot anul. De obicei, Ajunul Bobotezei este cea mai geroasă zi a anului. Se zice că în această noapte viitorul poate fi citit în oglindă. În unele sate din Ardeal, dar și în Bucovina, se colindă. Tot acum, se fac și se prind farmecele și descântecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului și belșugului din noul an.
Masa cu 12 feluri de bucate
Canoanele Bisericii învață că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. Pe vremuri, la țară, în ajunul Bobotezei se pregătea o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat“ se așternea o față de masă, aleasă special pentru acest moment, iar sub fața de masă se punea fân sau otavă, iar pe fiecare colț câte un bulgăre de sare. Deasupra, se așezau douăsprezece feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale de post, găluște de cartofi, borș de fasole albă în care se fierb colțunași mici, umpluți cu ciuperci, ce au colțurile lipite în formă de urechiușe, borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac sau alte dulciuri de post. Până la sosirea preotului cu Iordanul, nimeni nu se atingea de mâncare, iar imediat după sfințirea mesei parte din bucate erau adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli și pentru a fi bune de prăsilă“.
Ziua descântecelor
Ajunul Bobotezei era și un moment favorabil farmecelor, descântecelor și altor practici magice. Dimineața, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenușa din sobă și gunoiul din casă pentru a fi păstrate pînă în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice și a le proteja de gujulii“. Se credea că dacă, în dimineața ajunului de Bobotează, pomii erau încărcați cu promoroacă, aceștia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. În ajunul Bobotezei erau interzise certurile în casă și nu se dădea nimic cu împrumut, nici măcar jăratic din focul din vatră. Tot în seara de ajun se săvârșeau practici de aflare a duratei vieții. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră și se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri din familie va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede. Tradiția mai spune că fetele de măritat e bine să ceară preotului care vine cu Botezul puțin busuioc pe care îl vor folosi apoi la unele practici de atras iubirea flacăilor.
Apa făcătoare de minuni
Agheasma Mare se face numai o dată pe an, Agheasma Mică, oricând este nevoie. Numai preotul are harul de a transforma apa obișnuită în apă sfințită. Ea are puteri tămăduitoare asupra bolnavilor. În fiecare dimineață, credincioșii trebuie să bea din apa sfințită, pe nemâncate, vreme de opt zile, până la 14 ianuarie – odovania praznicului. Trebuie rostită și o rugăciune. Agheasma Mare se păstrează în casă, putând fi consumată la necaz, în posturi și la marile sărbători ortodoxe. Se spune că mulți bolnavi care s-au stropit sau au băut Agheasmă Mare s-au tămăduit.
„Acesta este Fiul Meu cel iubit“
De Bobotează are loc prima Teofanie, adică arătarea Sfintei Treimi, de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu. În acea clipă, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt în chip de porumbel a stat deasupra Mântuitorului, iar glasul Tatălui Ceresc s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit“, iar Fiul primește botezul pocăinței de la Ioan, în Iordan. Sărbătorirea Botezului Domnului se mai numește, după un termen grecesc, și Epifanie, adică „Arătarea Domnului“. Se zice că în această zi, o dată cu sfințirea apei de către preot, sunt sfințite toate apele pământului. De aceea, femeile nu spală rufe în următoarele opt zile, până la sfârșitul praznicului. Sărbătoarea Botezului Domnului (sau Iordanul) este urmată de ziua cinstirii lui Ioan Botezătorul.
Rugăciune pentru Sfântul Ioan
Doamne, îți mulțumim pentru Ioan Botezătorul, mesagerul trimis de tine pentru a vesti venirea Mesiei. Ajută-ne să îi pregătim calea, acum când El vrea să intre în viețile noastre. Să îndepărtăm munții de mândrie și prejudecată, să facem drepte prin pocăință căile întortocheate de necinste și minciună.
Tradiții și superstiții în Ajun de Bobotează
l Cine va strănuta în ziua de Ajun de Bobotează va fi norocos în anul ce urmează
l Dacă în Ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe
l Dacă în Ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă
l Dacă Ajunul Bobotezei este unul ploios, atunci va fi un an ploios
l În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în ageasmă, de acolo vor veni ploile de peste an
l Dacă în Ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu „Iordanul“ prin sate, îi va scârțâi zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.
l Ajunul Bobotezei este o zi prielnică și obiceiurilor păgâne: farmece, descântece, magii albe și negre
l Se spune că celor care postesc de Ajunul Bobotezei le merge bine tot anul
l Conform unor tradiții populare, de Ajun preotul nu trebuie apărat de câini, pentru că e rău de moarte
l De Ajun nu sunt admise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut, nici măcar jăratec.
l În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează, De Sfântul Ioan Botezătorul și opt zile după aceea, nu se spală rufe, pentru că apele sunt sfințite.
l Superstiția cel mai des întâlnită este cea care spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inel un fir roșu de mătase și un fir de busuioc, pe care le pun sub pernă. Băiatul pe care-l vor visa va fi cel cu care se vor căsători.
l Se crede că fetele care cad pe gheață în Ajun de Bobotează să mărită în acel an
Ce trebuie să știți despre Aghiasma Mare
l Aghiasma Mare este apa sfântă pe care orice creștin trebuie să o aibă în casă și să o bea. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas numit și aghiasmatar, și e folosită de preot la o mulțime de slujbe. Cu această apă sfințită se stropesc persoanele și lucrurile. Se întrebuințează, de pildă la botezul copiilor, la rugăciunea pentru durerea de cap, la rânduiala de curățire a fântânii spurcate, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la vasul cel spurcat, la țarinele (holdele), viile și grădinile bântuite de lăcuste și gândaci, la Sfințirea crucii și a troiței, a clopotului, a vaselor și veșmintelor bisericești.
l Aghiasma Mare se folosește de asemenea la Sfințirea bisericii și a antimiselor, a Sfântului Mir și a altora. Fiecare creștin sau fiecare casă trebuie să ia din Aghiasma de la Bobotează și să o păstreze într-un vas curat și la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemâncate și cu multă cuviință în zilele de ajunare și de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtășim. Se obișnuiește ca credincioșii să bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile în șir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriți de la împărtășire se pot mângâia luând aghiasmă și apoi anaforă. Când ne împărtășim, Aghiasma se ia după împărtășire, fiind mai mică decât Sfânta împărtășanie, iar când luăm anaforă, Aghiasmă se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.
l Putem stropi cu Aghiasmă casa, curtea și grădina, vitele și chiar ogoarele și livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credință. Căci apa aceasta, având într-însadarul și puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoșind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri și de primejdii. Cuvântul „aghiasmă“ provine din grecescul „to aghiasma“ și însemna „sfințire“. În popor, prin aghiasmă se înțelege atât apă sfințită, cât și slujba propriu-zisă de sfințire a acesteia.
Remediu după mese copioase: Dieta cu iaurt de 3 zile
l După mesele mai bogate care ne-au ispitit de Sărbători, cu dieta cu iaurt slăbești, scapi de balonare și constipație
Dieta cu iaurt de 3 zile te ajută să slăbești și reglează tranzitul intestinal. Dulciurile sunt complet interzise, dar ai voie să mănânci fructe. Dieta cu iaurt de 3 zile te poate ajuta să scapi de cel mult 1-2 kilograme, dar marele avantaj al acesteia este că reglează tranzitul intestinal, dacă te confrunţi cu probleme precum balonarea sau constipaţia.
Efectele benefice se datorează proprietăţilor iaurtului, care asigură organismului dozele necesare de minerale, în special calciu, dar şi proteine care conferă saţietate pe termen lung, precum şi probiotice, care sprijină sănătatea intestinală.
Ce tip de iaurt este indicat în cura de slăbire
Iaurturile sunt alimente frecvent indicate la dietă, dar acestea pot fi şi dăunătoare, mai ales dacă le alegem pe cele cu zahăr şi multă grăsime. De aceea, este indicat doar iaurtul natural, fără adaosuri de fructe, coloranţi şi îndulcitori, de preferat cel cu maximum 2% grăsime.
Ce ai voie să mănânci
În cadrul acestei diete, care nu trebuie ţinută mai mult de 3 zile, pentru că este destul de restrictivă, trebuie să consumi 3 iaurturi naturale pe zi. Acestora li se adaugă fructe cu indice glicemic cât mai scăzut, salate de legume proaspete, dar şi o cantitate mică (mică de tot) de paste, în cea de-a treia zi de dietă.
3 zile
Iată cum arată planul alimentar orientativ pentru dieta cu iaurt de 3 zile:
Prima zi
Mic dejun: un iaurt mic cu conţinut redus de grăsime şi o mână de cereale integrale neîndulcite şi nerafinate (orz, ovăz, grâu, mei, hrişcă, secară, quinoa)
Prânz: legume fierte cu un strop de ulei de măsline, sare şi piper, plus un desert format din iaurt natural şi câteva căpşuni, afine, zmeură, mure, etc.
A doua zi
Mic dejun: salată de castraveţi proaspeţi (2 bucăţi) cu dressing dintr-un iaurt simplu
Prânz: 150 de grame de piept de curcan la grătar cu salată de roşii, ardei gras şi castraveţi şi dressing dintr-un iaurt natural
Cină: un iaurt natural cu o mână de fructe proaspete (zmeură, mure, coacăze, afine, căpşuni)
A treia zi
Mic dejun: un iaurt natural cu felii de măr gratinate, peste care se adaugă câteva bucăţele de brânză şi un praf de scorţişoară
Prânz: 150 de grame de merluciu la grătar sau la cuptor cu salată de castraveţi şi dressing de iaurt natural şi muştar dijon
Cină: 100 de grame de paste cu bucăţele de ardei gras şi dressing de iaurt natural
Dacă simţi că ţi-e foame între mese, poţi mânca un fruct, dar ai grijă ca acesta să aibă un indice glicemic scăzut. Din această categorie fac parte: fructele de pădure, prunele piersicile, nectarinele, caisele, portocalele, grepfrutul, ananasul, perele, mango, merele.
Poţi bea la micul dejun o cafea
De asemenea, poţi bea la micul dejun o cafea, dar este de preferat să o consumi fără lapte şi zahăr.Ţine minte însă că orice dietă, oricât de restrictivă ar fi, nu asigură rezultatele pe care ţi le doreşti fără să faci mişcare. În plus, sunt de evitat dietele foarte drastice, sub 1.000 de calorii, deoarece există riscul înfometării, dar şi al altor probleme de sănătate.
Consultații medicale la distanță, până la data de 31 martie
Executivul a aprobat, în ședinta de la sfârșitul anului, o hotărâre de guvern privind prelungirea termenului de acordare a consultaților la distanță. Conform documentului, la fel ca în cazul programelor naționale de sănătate, Contractul –Cadru care reglementează condițiile de acordarea a asistenței medicale, medicamentelor și dispozitivele medicale se prelungește până la 31 martie 2021. Mai mult, se asigură cadrul legal pentru decontarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale contractate pentru trimestrul I al anului 2021, care se va realiza prin acte adiţionale la contractele derulate în anul 2020 de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii.
În contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, tot până la 31 martie 2020 vor fi introduse reglementări pentru asigurarea unui acces neîntrerupt și facil al pacienților la asistență medicală.
Nu este necesară prezentarea biletului de trimitere
Astfel, vor putea fi acordate, în continuare consultaţii medicale la distanţă acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, și vor fi validate fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia deoarece sunt considerate consultaţii acordate în regim off-line.
Și serviciile de sănătate conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped prevăzute în pachetul de servicii de bază din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice pot fi acordate şi la distanţă – prin mijloace de comunicare la distanţă.
Pentru consultaţiile la distanţă din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare, precum şi cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu nu va fi necesară prezentarea biletului de trimitere.
8 consultaţii pe oră
De asemenea, pacienţii simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru COVID-19, vor beneficia, în continuare, de consultaţii, inclusiv consultaţii la distanţă ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, care pot fi acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră.
Numărul maxim de consultaţii acordate la nivelul furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice va fi de maximum 8 consultaţii pe oră/medic, cu posibilitatea acordării de către medicul de familie a două consultaţii/lună/pacient cu boli cronice.
Prin derogare de la legislația în vigoare:
a) medicul de familie va putea iniția tratamentul specific şi în absenţa unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru o parte din medicamentele din lista de compensate și gratuite;
b) medicul de familie va avea permisiunea de a emite prescripţie medicală în continuare pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului de către medicul specialist – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, şi pentru medicamentele care se prescriu de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere. Fac excepţie medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi, în condiţiile stabilite prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative.
Mai mult, medicii din spital vor elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90/91/92 de zile, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile
Mai atenți la sănătate: Analize recomandate la început de an
l Faceţi anual evaluarea glicemiei, colesterolului şi a hemoglobinei
l Femeile ar trebui să facă şi testul Babeş-Papanicolau şi evaluarea ecografică a sânilor, iar bărbații o evaluare a glandei prostate
La început de an, mai toți ne propunem să mâncăm mai sănătos, să facem mai multă mișcare și să fim mai atenți la sănătatea noastră. Pasul cel mai ușor de făcut, înaintea schimbării modului de alimentație sau stabilirii unui program susținut de mișcare, este o simplă vizită la doctor. El este cel care ne va îndruma pentru a face un set de analize care să ne arate starea noastră actuală de sănătate și ce avem de făcut, dacă ceva nu este în regulă.
Ce analize și teste trebuie să facem?
Testele de care avem nevoie depind de vârstă, sănătatea, sexul și factorii noștri de risc. Factorii de risc pot include istoricul familial și aspecte legate de stilul de viață, cum ar fi fumatul.
Analizele preventive variază în funcţie de vârstă, unele teste fiind recomandate după 40 de ani. Persoanele cu risc mediu de îmbolnăvire se investighează anual. După vârsta a două, anumite teste se repetă de două ori pe an. Analizele, fie ele de sânge sau din alte secreții, pot indică diverse patologii și pot ajută medicul pentru conturarea unui diagnostic și inițierea unui tratament corespunzător.
Pentru că cele mai frecvente analize sunt cele de sânge, este indicat să știm exact ce poate arată o simplă hemoleucogramă. De asemenea, este important să înțelegem și celelalte analize, pentru a putea ști care sunt cele mai importante și când ar trebui repetate.
l Hemoleucograma completă este o analiză recomandată pentru depistarea unor afecțiuni cum ar fi: anemiile, iar în cazuri speciale chiar leucemii.
Alți trei parametri foarte utilizați în practică medicală sunt: viteză de sedimentare a hematiilor (VSH), fibrinogenul (Fib) și proteină C reactivă (PCR/CRP), care reprezintă markerii inflamatori și joacă un rol important în depistarea unor inflamații localizate în diverse locuri ale corpului.
Aceste trei analize pot fi recomandate în același timp cu hemoleucograma sau separate, dar de preferat toate trei împreună pentru a pune în evidență un eventual sindrom inflamator prezent.
l VSH-ul are valori diferite în funcție de vârstă și sex și poate fi scăzut în afecțiuni precum: anemia cu celule în secera, leucemie, insuficientă congestiva, hipervascozitate sanguină, afecțiuni renale, policitemia vera – în care măduva osoasă produce în exces celule sanguine.
Valori crescute ale VSH-ului se întâlnesc în: anemie, pneumonie, afecțiuni abdominale cum ar fi apendicită, poliartrita, infecții la nivelul pielii sau chiar în perioada sarcinii.
l Fibrinogenul este și el modificat în inflamații acute, alături ce cei doi parametri, dar nu este obligatoriu că într-o afecțiune toți cei trei parametri să fie modificați.
l Proteina C reactivă este o proteină sintetizată la nivelul ficatului, fiind și ea un indicator de faza acută, ce are un rol important în evaluarea gradului afecțiunilor inflamatorii.
l Glicemia este o analiză foarte utilă, ce ne indică cantitatea de zahăr din sânge și ajută la diagnosticarea diabetului zaharat, ce nu trebuie să lipsească de pe lista recomandărilor analizelor de rutină.
În funcție de valorile obținute se stabilește un eventual diagnostic și i se explică pacientului eventualele cauze ale glicemiei mărite iar acestea sunt: excesele alimentare, stresul, hormoni hiperglicemianți măriți, diabet zaharat nediagnosticat sau aportul insuficient de insulină, lipsa mișcării și un stil de viață sedentar.
O valoare scăzută a glicemiei se întâlnește în următoarele situații: lipsa alimentației, anumite medicamente, aportul prea mare de insulină, consumul de alcool, în cazul operației de micșorare a stomacului în care aportul de mâncare este prea mic sau arderile prea intense.
Profilul lipidic
Profilul lipidic reprezintă un grup de teste care arată riscul de boală coronariană. Profilul lipidic complet cuprinde colesterolul total, HDL colesterol (bun), LDL colesterol (rău), VLDL -coleserol, trigliceride, Lipide totale,
l LDL colesterolul – colesterolul „rău” – se depune pe peretele arterial, pe care îl îngroașă progresiv putând chiar bloca fluxul sanguin. Crește în acest fel riscul de infarct miocardic sau de atac vascular ischemic.
l HDL colesterolul – colesterolul „bun” – îndepărtează colesterolul din pereții vaselor de sânge și îl transporta către ficat și împiedică depunerea să. Trigliceridele – o altă formă de transport a grăsimilor în organism. Creșterea lor se asociază cu un risc cardiovascular mai scăzut comparativ cu colesterolul.
Transaminaze
Transaminazele sunt enzime care își au originea îndeosebi în ficat (dar și în alte țesuturi). Acestea sunt TGO și TGP. O valoare crescută trebuie interpretată de către medic în funcție de regimul de viață al pacientului iar dacă valorile mari persistă și există și alte analize coroborate, cu valori crescute, se poate pune diagnosticul unei boli de ficat.
Creatinina
Creatinina serică este o analiză care poate indică o perturbare a funcției renale.
Acestea sunt doar câteva dintre analize de verificare a stării de sănătate cel mai des recomandate. Nu va bazați însă doar pe acestea! Programați-vă pentru un set de analize general!
Chiar dacă vă simțiți bine și nu credeți că aveți nevoie de investigații de rutină, faceți un efort și mergeți la un control. O simplă vizită la medic va poate scăpa de probleme mari de sănătate!
Și mai atenți cu noi, după 40 de ani
În cazul femeilor, înaintea vârstei de 40 de ani, se recomandă ecografia mamară. După vârsta de 40 de ani, specialiştii recomandă mamografia cu tomosinteză, care permite vizualizarea leziunilor chiar şi de 1 mm. În cazul bărbaţilor, după 40 de ani, se impune evaluarea glandei prostate, prin ecografie sau testele PSA avansate. În plus, în cazul ambelor sexe, în funcţie de eventualele probleme de sănătate şi de vârstă, investigaţiile se pot completa cu electrocardiograma, ecocardiografia, ecografia abdominală, colonoscopia, evaluarea tiroidei, a pielii, cu evaluarea prezenţei sângelui ocult în fecale, măsurarea insulinei, a rezistenţei la insulină, testarea pentru HPV, dar şi cu măsurarea nivelului vitaminelor D şi B 12.
De ce este importantă testarea pentru vitamina D
„Vitamina D este un element important din organism, iar un nivel optim contribuie la protecţia împotriva fenomenelor maligne. De asemenea, este importantă pentru prevenţia osteoporozei care apare după instalarea menopauzei. Acestea sunt motive serioase pentru a menţine un nivel optim de vitamina D în corp. În ceea ce priveşte nivelul optim al vitaminei B12, acesta este important pentru funcţionarea corectă a neurotransmiţătorilor, dar pentru articulaţii şi muşchi. Nivelul de B12 este şi un indicator important pentru anemie. Iar dacă o persoană are tulburări de memorie, ar trebui să facă un test pentru B 12”, completează experta în programe de check up.
Analize obligatorii pentru fumători
În plus, medicii recomandă celor care fumează mai mult de 30 de pachete de ţigări pe an o tomografie cu doză mică de radiaţii. Dacă se abandonează consumul de tutun, investigaţia trebuie făcută timp de 15 ani după renunţarea la fumat. Tomografia cu doză mică de radiaţii nu este destinată doar fumătorilor, ci şi celor care au avut afecţiuni pulmonare, infecţii, boli obstructive, astm, alergii, pentru că oferă o mai bună vizibilitate decât radiografia toracică.
Ai grijă de ficat
Un alt organ ţintă al programelor de check up este şi ficatul, steatoza hepatică fiind frecventă. Pentru a investiga ficatul gras, se recomandă testele de sânge ale funcţiei ficatului, ecografia şi eventuale investigaţii suplimentare dacă există suspiciuni de ciroză. Ecografia abdominală oferă informaţii şi despre pancreas, iar dacă medicii constată ceva în neregulă, pot recomanda teste de sânge şi efectuarea markerilor tumorali.
Fosta gimnastă face valuri: Diana Bulimar, topless pe Instagram
Ultima ședință foto publicată pe contul de Instagram al Dianei Bulimar a făcut valuri în mediul online, pentru că admiratorii au putut s-o vadă…topless pe fosta gimanstă. După ce a devenit și mai cunoscută în mediul online în competiția Exatlon, Diana are mii de urmăritori pe contul de Instagram, ce așteaptă cu nerăbdare noile ei postări. Fotografiile sexy scot în evidență corpul bine lucrat al Dianei, pe care și-l menține și după retragerea din competiții.
Cea mai recentă ședință foto a tinerei, însă, a fost mai hot. Diana a renunțat la inhibiții, dar și la haine și a pozat topless. Doar într-o pereche de jeans.
Diana Bulimar a început gimnastica la vârsta de 3 ani. Alături de un coleg, Diana se ocupă acum de 20 fetițe, pe care le inițiază în tainele gimnasticii, la sala Nadia Comăneci. În același timp, e antrenor personal de fitness și pilates la o sala din București. Ea urmează cursurile masteratului de Marketing și Management și se gândește la o a doua facultate.
Inna, de urgență la spital
Inna a început anul cam prost. Cântăreața a ajuns la spital, după ce a suferit o căzătură care i-a afectat mâna dreaptă. Chiar dacă nu este nimic grav, fanii vedetei s-au îngrijorat pentru artistă, atunci când au văzut pozele publicate de pe patul de spital. Îmbrăcată în alb, artista s-a filmat de pe pat și a transmis următorul mesaj explicând succint ce i s-a întâmplat: „Cea mai tâmpită cădere”. După mii de întrebări din partea oamenilor, artista i-a lămurit că a căzut de pe trotineta electrică.
Dani Oțil a scandalizat netul
Dani Oțil a reușit să scandalizeze netul chiar și de la câteva mii de kilometri depărtare de casă. A fost nevoie doar de o poză mai îndrăzneață, cu mâna lui Dani pe sânul Gabrielei Prisăcariu, și o alta care persifla ipostaza, iar comunitatea online a explodat.

Dani Oțil (40 de ani) și Gabriela Prisăcariu (28 de ani) au ales insulele Maldive pentru sărbătorile de iarnă. Cei doi își răsfață zilnic fanii cu imagini spectaculoase din vacanță, pe conturile personale de Instagram. O imagine mai îndrăzneață a provocat puțină isterie printre fani, fanii reproșându-le celor doi că se expun prea mult. Pe scurt, Dani a profitat de costumul de baie cu un design mai sofisticat al iubitei lui, pentru a pune în scenă un tablou foarte sexy. Fanii n-au reacționat însă prea bine când l-au văzut cu mâna pe sânul Gabrielei. Răspunsul lui Dani a încins însă mai rău spiritele. Dani a refăcut imaginea, inversând rolurile, astfel încât el apărea în costumul roșu de baie, iar Gabriela îi atingea pieptul cu mâna stângă. „La mulți ani, tuturor fanilor, cititorilor, haterilor, stalkerilor, voyeurilor”, a fost mesajul lui Dani.













