Nebunie totală la SCM Gloria Buzău. Luni, oficialii echipei buzoiene anunțau retragerea din campionat din cauza „restructurărilor bugetare majore din cadrul clubului” și a faptului că echipa lui Ilie Stan nu avea drept de promovare în Liga 1, având în vedere că era finanțată în întregime de autoritățile locale. Doar că, astăzi, elevii lui Ilie Stan vor pleca în cantonament! La Gloria Buzău evoluează și fundașul brașovean Sergiu Pîrvulescu. „Vom pleca în cantonament“, a precizat fotbalistul brașovean legitimat la Gloria Buzău. După 15 etape desfășurate în actuala ediție de Liga 2, SCM Gloria Buzău ocupa locul 10 în clasament, cu 21 de puncte acumulate în 14 meciuri, fiind la egalitate cu Petrolul (locul 9, 14 meciuri) și CS Mioveni (locul 11, cu 15 meciuri).
A început vânătoarea de programări: S-a deschis al doilea centru de vaccinare din Braşov
l De ieri, brașovenii se pot vaccina și la Căminul pentru persoane vârstnice de la Noua, dar numai dacă au norocul să prindă o programare
Al doilea centru de vaccinare deschis de primăria Brașov funcționează de ieri la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, pe strada Gladiolelor nr 4. Centrul din Noua funcționează în prezent cu trei cabinete (puncte de vaccinare), fiecare cu o capacitate de 60 de persoane pe zi. Centrul este unul dintre cele 4 dedicate etapei a doua de vaccinare care se vor deschide în municipiul Brașov, cu un total de 16 puncte de vaccinare. Deschiderea următoarelor două se va face în funcție de numărul de vaccinuri alocate de Ministerul Sănătății municipiului Brașov.
Până la 180 de persoane, zilnic, la vaccinare
„Astăzi s-a deschis și centrul de vaccinare din cadrul bazei de tratament de la Noua, de pe strada Gladiolelor, care va putea să primească zilnic un număr de până la 180 de persoane la vaccinare. Acest centru are trei puncte de vaccinare, pe care le-am pregătit, le-am dotat și le-am amenajat în funcție de numărul de doze de vaccin disponibile la nivelul municipiului Brașov în perioada următoare. Ne bucură că interesul cetățenilor pentru vaccin este foarte ridicat, de aceea programările sunt făcute până spre sfârșitul lunii ianuarie chiar, astfel că în cursul întregii zile avem persoane care vin la vaccinat în cele mai bune condiții, atât din punctul de vedere al dotărilor și confortului, cât și al siguranței epidemiologice“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Programare: programare.vaccinare-covid.gov.ro
Programarea persoanelor care se încadrează în etapa a II-a se face pe platforma online disponibilă la nivel național, programare.vaccinare-covid.gov.ro, fie de către persoanele doritoare, fie de către medicii de familie, fie de către copiii beneficiarilor – dacă vorbim de persoane în vârstă – sau de Direcția de Asistență Socială, pentru cei care au nevoie de asistență în acest sens. Odată cu programarea în platformă, se face automat și programarea la rapel, adică venirea la cea de-a doua doză de vaccin, la 21 de zile.

În etapa a II-a de vaccinare sunt înscrise următoarele categorii de persoane:
Populația cu grad ridicat de risc: adulți cu vârsta peste 65 de ani; persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale: personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora); personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești; personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume); uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă; centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric; unități de producție, transport și distribuție gaze; unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi; unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare; transport de persoane și mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale; comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale); personalul din unitățile de învățământ și creșe; personalul poștal și din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale); personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
Film de prezentare despre programare
Cei care doresc să se programeze au la dispoziție un film de prezentare cu pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a face acest lucru.Mai multe informații despre campania de vaccinare puteți găsi pe site-ul special creat de Municipalitate, covid19.brasovcity.ro.
Reamintim că vineri, 15 ianuarie, Municipiul Brașov a deschis primul centru de vaccinare pentru etapa a II-a din județul Brașov, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), pe strada Institutului.
Ieri, nu mai erau locuri pentru seniorii care au încercat să se programeze
Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19 a avut ieri mari probleme tehnice și n-a funcționat toată dimineață. Nici prin call-centerele nu au putut face programări, pentru că acestea depind tot de sistem. Înainte de prânz, platforma de programare pentru vaccinare și-a revenit, dar brașovenii de peste 65 de ani nu au avut unde să se programeze. Seniorii care au invitați de medicii de familie să se descurse pe cont propriu, și care nu au fost ajutați de aparținători, au putut alege call centerul din județ. ,,Eu am sunat de 52 de ori. Era ocupat, ocupat, ocupat. O dată am reușit să-mi răspundă un operator, dar atunci era platforma în defecțiune tehnică, mi s-a spus. Mai târziu, iar am încercat și tot ocupat. Ultima oară am așteptat să-mi răspundă un operatoer, așa cum îmi spunea robotul, 28 de minute. Și s-a închis fără să mă preia cineva.Așa cp am renunțat”, s-a plâns ieri un senior. Nici vârstnicii care au fost înscriși de aparținători au au avit mai multe șanse să prindă programare, pentru că nu mai sunt locuri la vaccinare până în 8 februarie, ultima zi care apare în calendarul de pe platformă. Pentru seniorii din Brașov care sunt înscriși de aparținători, ieri, până la ora 13.00, erau disponibile doar centrele de vaccinare de la CATTIA și de la Feldioara. Mai târziu, pe platformă a apărut și Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, dar nici aici nu erau disponibile locuri.
Prima persoană vaccinată în Brașov a fost o doamnă de peste 65 de ani, programată la CATTIA
Ieri dimineața, la CATTIA, a fost vaccinată împotriva COVID-19 prima persoană inclusă în a doua etapă de vaccinare. Este vorba de o doamnă de peste 65 de ani, care a fost programată pentru data de 18 ianuarie, ora 8.00 la Centrul de vaccinare de la CATTIA, aceasta fiind și ora de deschidere a centrului de vaccinare. În momentul deschiderii, la centrul de vaccinare a fost prezent și prefectul Cătălin Văsii, care a declarat că a ținut să fie prezent pentru a transmite un mesaj pro-vaccinare. „Am ținut să fiu alături de primul brașovean care se vaccinează în etapa a doua, la fel cum am fost prezent la vaccinarea primului brașovean din etapa întâi, pentru a transmite, și cu această ocazie, mesajul că vaccinarea este șansa noastră de a reveni la o viață cât mai apropiată de normalitate, așa cum ne dorim cu toții, după un an foarte greu”. În etapa a doua a campaniei de vaccinare sunt incluse persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului cheie care desfășoară activități în domenii esențiale. În acest moment, în județul Brașov sunt funcționale patru centre de vaccinare, dintre care două în municipiul Brașov (la CATTIA și la Căminul pentru Persoane Vârstnice), unul la Făgăraș (la Liceul Teologic Ortodox) și unul în Feldioara (la Căminul Cultural). Inițial, în județ au fost aunțate 20 de centre de vaccinare. Acestea vor funcționa însă integral după ce Guvernul va reglementa chestiunea legată de plata cadrelor medicale și a registratorilor care lucrează la aceste centre și după ce autoritățile locale vor rezolva problema legată de personalul care va lucra aici, în contextul în care pentru fiecare punct de vaccinare este nevoie de 4 angajați.
În zona metropolitană a Braşovului: Consultare pe tema pistelor de biciclete
l Înscrierea se face pe adresa de e-mail contact@addjb.ro, ADDJB fiind organizația care asigură secretariatul echipei de lucru în acest proiect
l Transportul cu bicicleta va fi introdus ca axă prioritară în Planul de Mobilitate Urbană a judeţului Braşov
O echipă de lucru din care fac parte primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Şerban Todorică, reprezentanți ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, ai organizațiilor non-guvernamentale, agențiilor de dezvoltare județene și locale s-a întâlni ieri pentru o discuţie de început pe tema extinderii pistelor de biciclete spre zona metropolitană şi a provocărilor pe care un astfel de proiect, parte a strategiei de mobilitate a judeţului, le ridică în acest moment. Următoarea întâlnire a echipei de lucru, care va demara discuțiile aplicate pe marginea acestui proiect, va avea loc vineri, 22 ianuarie, de la ora 9.00, la CATTIA. Persoanele interesate să participe o pot face și în format on-line. Înscrierea se face pe adresa de e-mail contact@addjb.ro, ADDJB fiind organizația care asigură secretariatul echipei de lucru în acest proiect.
Pistele de biciclete trebuie să respecte toate standardele
În urma discuţiilor de ieri, participanţii au căzut de acord că pistele trebuie proiectate ținând cont de mai mulți factori, de la realizarea tehnică – de exemplu stabilirea unor standarde de dimensiuni, marcaje, semne de circulație, la identificare și consultarea celor care vor fi viitorii utilizatori, fie ei persoane care au nevoie de bicicletă pentru a ajunge din localitățile de domiciliu la locurile de muncă, fie cei care utilizează bicicleta pentru agrement. Din acest punct de vedere, traseele propuse trebuie să răspundă și nevoilor de eficiență pentru cei care utilizează bicicleta ca mijloc obișnuit de locomoție, și ofertante pentru bicicliștii de agrement, dar și să ofere condiții de siguranță tuturor celor care le utilizează. „Am discutat într-un format extins, autoritățile locale și județene implicate în acest demers, dar și societatea civilă, despre un subiect foarte important pentru brașoveni: pistele pentru biciclete și extinderea lor către zona metropolitană. De fapt, cum putem să folosim bicicleta drept mijloc de transport în zona metropolitană. Sunt primii pași într-un demers lung, care va fi deschis către societatea civilă: Prin urmare, îi invităm pe toți cei interesați să contribuie la definirea obiectivelor acestui proiect și a pașilor următori să participe la următoarea ședință de lucru, care va avea loc vineri“, a spus primarul Allen Coliban.
Vicepreşedintele CJ: „Aş vrea ca până la finalul mandatului să vin de la Prejmer la serviciu, pe bicicletă”
Prezent la întâlnire, vicepreședintele Consiliului Județean, Șerban Todorică, a vorbit despre importanța acestui proiect pentru dezvoltarea mobilității sustenabile la nivelul întregului județ şi spune că şi-ar dori ca, până la finalul mandatului, să poată veni de acasă de la Prejmer, la serviciu în centrul Braşovului pe bicicletă, în condiţii de siguranţă, având unde să parcheze sau având posibilitatea de a închiria un vehicul pe două roţi. „Aceste zone sunt necesare pentru biciclistul sau cetățeanul care merge pe jos dintr-un loc în altul, se mișcă, atât pentru sănătatea lui, dar și pentru a reduce riscul la care se supune când merge de-a lungul unui drum județean sau național. Să ai o pistă de ciclism, să ai o rețea de piste de ciclism în județul Brașov este ceva foarte important pentru noi toți, cetățenii care locuim în acest județ, să ne ducem la un loc de muncă, să mergem dintr-un loc în altul, să mergem la un spațiu de recreere, de odihnă, de liniște, și respectiv să mergem în siguranță. Dacă unii cetățeni spun că încă este prea repede să vorbim de piste de cicliști, că noi încă nu avem autostrăzi, eu vă mărturisesc că este minunat să vorbim în același timp despre tot ceea ce înseamnă plan de mobilitate, dar prin excelență de o rețea de cicliști care să deservească cetățenii care doresc să facă mișcare”, a declarat vicepreședintele CJ.
Datele adunate din teren, necesitate pentru determinarea celor mai bune trasee
Pe lângă procesul de consultare al bicicliștilor, dar și a celor care doresc să treacă pe viitor la acest tip de transport, un alt element important este necesitatea de a colecta date din teren, legate de traseele viitoarelor piste. Mihai Orleanu, reprezentantul Centrului de Ecologie Montană din Moieciu, a vorbit despre importanța accesului la datele privind infrastructura existentă și a stabilirii traseelor în funcție de această infrastructură, în loc de a construi totul de la zero. Astfel, pistele ar putea fi amenajate de-a lungul căii ferate, pe drumurile de agricole, pe cele forestiere, pe diguri – după modelul din Olanda și Germania, și abia după aceea gândite trasee adiacente drumurilor județene sau naționale. „Pe partea de accesibilitate și mobilitate, legată strict de turism, prima chestiune de care ne-am lovit și ne lovim în continuare este accesibilitatea la date, nu la obiectivele turistice. Noi nu avem datele corespunzătoare să putem lua hotărâri și să analizăm exact. Pentru mine, acesta este primul lucru: să adunăm întâi tot ce ne stă la dispoziție în acest moment. Să vedem, înainte de a investi în structuri mari, în trasee de biciclete mari, lungi, să vedem mai întâi ce avem, ce drumuri forestiere între localități sunt disponibile, ce drumuri agricole sunt accesibile, să vedem situația proprietății, să vedem în lungul căilor ferate și în lungul digurilor existente, cum putem amenaja digurile să fie și ele accesibile pentru bicicletă, și aici să nu ne gândim doar la bicicletă. Avem familii cu persoane cu handicap motoriu și ele trebuie – și asta e o datorie a administrației publice, să găsească soluțiile – ca aceste persoane și familii să se poată plimba și să se bucure de peisajul încă superb al județului Brașov. Și mai ales trebuie să creăm alternative, prin aceste trasee de biciclete, astfel încât să nu mai aglomerăm tot timpul orașele. În momentul de față, vizitarea este axată doar pe câteva puncte de interes major. Și după ce avem toate datele acestea puse laolaltă, putem hotărî și vedem pe ce ne focusăm. Avem nevoie de reglementări pentru marcaje, nu există așa ceva în momentul de față, nu avem reglementări pentru meseria de ghid turistic pe bicicletă, cu toate că el este menționat în mai multe legi. Avem o grămadă de lucruri pe care le putem face la nivelul județului și nu trebuie să așteptăm numai la nivel național să ni se dea legile. Cel puțin pe drumurile județene, avem suficiente posibilități să facem și să hotărâm ce considerăm că trebuie pentru Brașov“, consideră Mihai Orleanu.
Primăria Braşov vrea să schimbe şi proiectul Parcului Rulmentul
După proiectul cu finanțarea europeană care include Drumul Forestier Gorița, Primăria Brașov are în vedere să modifice şi condițiile inițiale de finanțare și pentru Parcul Rulmentul. Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, Allen Coliban, pe pagina personală de Facebook, în „Jurnalul primarului”. „Au fost multe reacții referitoare la proiectul de regenerare a zonei Rulmentul, inclusiv înainte lansarea licitației pentru realizarea proiectului. Adevărul este că documentația pe care am găsit-o în Primăria Brașov are câteva probleme. Există posibilitatea finanțării prin Programul Operațional Asistență Tehnică, iar una dintre condiții era să lansăm licitația până în 31 decembrie, condiție pe care am bifat-o. Urmează să avem o discuție la ADR Centru, astfel încât să găsim înțelegere și să schimbăm în bine ce se poate schimba în cazul acestui proiect. O astfel de schimbare ar putea fi, în măsura în care ADR Centru va accepta acest lucru, să schimbăm procedura de atribuire proaspăt lansată în ceea ce ar trebui să fie, respectiv un concurs de soluții”, a declarat Allen Coliban. Primul proiect pentru care Primăria Brașov vrea să schimbe contractul de finanțare este cel care include amenajarea Drumului Forestier Gorița. Pentru aceast proiect, care include și reabilitarea altor patru drumuri forestiere, Primăria Brașov a obținut o finanțare europeană, iar investiția trebuia finalizată până în 15 decembrie 2019. Primarul Brașovului, Allen Coliban a anunțat încă de la începutul lunii trecute că are în plan să renegocieze contractul de finanțare, însă până acum nu a fost transmisă la AFIR (instituția are a aprobat cererea de finanțare) o solicitare oficială în acest sens. De altfel, Allen Coliban a anunțat în „Jurnalul primarului” că în perioada următoare va transmite la AFIR o propunere tehnică privind amenajarea unui alt drum forestier în locul DF Gorița.
Flash Lighting Services se va ocupa în continuare de iluminatul public
Flash Lighting Services se va ocupa, în continuare, de iluminatul public din municipiul Brașov. Primăria a delegat gestiunea acestui serviciu, în baza unui contract de concesiune în valoare de 9,616 milioane de lei fără TVA, aceasta fiind o continuare a colaborării cu compania Flash Lighting Services. În baza acestui contract, compania se va ocupa se întreținerea, modernizarea și menținerea în funcțiune a sistemului de iluminat public, respectiv a iluminatului stradal și pietonal, a celui ornamental festiv și arhitectural, a parcărilor și a altor platforme utilitare. De asemenea, operatorul va gestiona și sistemul de monitorizare și control. Contractul a fost atribuit fără organizarea unei licitații, argumentul folosit de Municipalitate fiind legat de urgența achiziționării serviciului.
Se ascut cuţitele: PNL este „pe un butoi de pulbere”
l Rareș Bogdan și Robert Sighiartău cer demisia lui Ludovic Orban de la șefia PNL
Rareș Bogdan cere demisia lui Ludovic Orban de la șefia PNL și anunță că o grupare reformistă, din care face și el parte, va susține un candidat la congres: „Partidul e pe un butoi de pulbere.”
Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și unul dintre apropiații președintelui Klaus Iohannis, a anunțat ieri că o grupare reformistă își va desemna candidatul la șefia PNL și l-a criticat dur pe Ludovic Orban. Rareș Bogdan i-a cerut demisia lui Orban de la șefia PNL într-un interviu pentru Aleph News și a spus că gruparea reformistă va avea un candidat unic pentru funcția de președinte al partidului.
Fără reformă internă, PNL poate ajunge sub 20%
El a avertizat că fără o reformă internă, PNL poate ajunge sub 20% la următoarele alegeri. Rareș Bogdan s-a plasat printre reformatori, alături de Emil Boc, Ilie Bolojan, Robert Sighiartău și Gheorghe Falcă. ”În spatele nostru se află zeci de filiale. Vrem reformarea și repoziționarea partidului, luarea deciziilor de către forurile interne, democratizarea totală a partidului, promovarea oamenilor în funcții pe baza meritelor”, a spus Rareș Bogdan. Rareș Bogdan a folosit la adresa lui Orban expresia „i s-a umflat capul”, expresie utilizată în trecut și de Liviu Dragnea la adresa premierilor care i se împotriveau.
Acuzat că nu s-a consultat cu ceilalți lideri PNL
Rareș Bogdan a mai spus că Ludovic Orban a condus discreționar partidul, fără să se consulte cu ceilalți lideri PNL și a adăugat în interviurile Aleph News că nu a candidat la alegerile parlamentare pentru că nu a fost invitat pe liste. Rareș Bogdan a relatat și scena de la negocierile cu cu USR PLUS și UDMR, acuzându-l pe Ludovic Orban că a cedat ministerele Transporturilor, Fondurilor Europene și Dezvoltării într-o negociere tete-a-tete cu Dacian Cioloș, Dan Barna și Kelemen Hunor, deși partenerii de coaliție ar fi fost de acord ca măcar Ministerul Dezvoltării să rămână la PNL. „Partidul e pe un butoi de pulbere”, a spus Rareș Bogdan.
„Ludovic Orban trebuie să-și dea demisia“
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat și el, ieri, la Digi24, că Ludovic Orban trebuie să-și dea demisia de la șefia partidului, pentru modul în care formațiunea politică a fost condusă „discreționar”. Sighiartău susține că „am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice”. „Din punctul meu de vedere, da (Ludovic Orban trebuie să plece – n.red). PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, n-am reușit să avem o discuție privind acestea alegeri și n-am făcut o analiză în BPN cu privire la ceea ce s-a întâmplat, pentru că, până la urmă, tot timpul poporul are dreptate, iar la alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi, după PSD. Au fost mai multe greșeli în timpul guvernării Orban, cu privire la gestionarea pandemiei și nu numai, dar cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice. Oamenii nu au fost filtrați de o comisie de specialitate, cum zice statutul, nu au fost votați în BPN de colegii noștri. (…) Am avut o discuție cu președintele Orban și i-am spus că negocierile nu sunt în favoarea PNL și că ceea ce se întâmplă în PNL nu e în regulă. Avem nevoie de o echipă care să negocieze pentru partid și nu pentru indivizi”, a afirmat Sighiartău.
Fructele sănătății: Ceaiul de goji ajută la slăbit
l Goji sunt fructe folosite de mult timp în medicina tradiţională și pentru prevenirea diabetului, a hipertensiunii arteriale, întărirea imunității
Goji sunt fructe folosite de mult timp în medicina tradiţională pentru prevenirea diabetului, a hipertensiunii arteriale, întărirea imunității. Aceste fructe de pădure de culoare roşiatică sunt originare din China şi sunt folosite de mult timp în medicina tradiţională pentru îmbunătăţirea vederii, prevenirea diabetului, a hipertensiunii arteriale, întărirea sistemului imunitar şi pentru a ameliora simptomele de oboseală. Deşi există prea puţine studii clinice pe subiecţi umani care să le dovedească eficienţa, aceste fructe au dovedit calităţi incontestabile pe experimentele realizate pe animale.
Fructele goji aduc beneficii pentru sănătate
Aceste fructe se remarcă prin conţinutul crescut de antioxidanţi, în special carotenoide, care au capacitatea de a reduce riscul de degenerescenţă maculară, principala cauză a orbirii în rândul persoanelor de peste 55 de ani. Aceşti antioxidanţi protejează organismul de stresul oxidativ, reduce oboseala şi întăreşte capacitatea de protecţie a organismului în faţa agenţilor nocivi, scăzând astfel riscul de cancer. Fructele pot fi consumate ca atare, gătite sau uscate (precum stafidele), dar şi sub formă de ceai, sucuri sau băuturi medicinale. De asemenea, au un conţinut bogat de vitamina A, care protejează pielea şi ajută la menţinerea acuităţii vizuale nocturne. Complexul de vitamina B ar putea avea un efect benefic şi asupra sănătăţii cardiovasculare, ferindu-vă de palpitaţii, aritmii cardiace sau hipertensiune arterială. În plus, fructele goji sunt o sursă bogată de fibre (3 grame la o porţie de 28 grame de fruct), care ajută în procesele de detoxifiere şi nu au decât 100 de calorii pentru o porţie, ceea ce le transformă în aliaţi de nădejde în curele de slăbire.
Goji ajută la frumuseţe
Cantitatea crescută de antioxidanţi din aceste fructe ajută la împiedicarea îmbătrânirii premature a pielii. Goji hrăneşte în profunzime tenul, fortifică procesele de apărare a pielii împotriva radicalilor liberi şi curăţă în profunzime porii. Vedetele sunt îndrăgostite de aceste fructe magice, Christina Aguilera, Gisele Bundchen şi Salma Hayek numărându-se printre celebrităţile care adoră să mănânce goji, dar care apelează la acestea şi pentru măşti cosmetice. Betacarotenul din goji şi poate combate cu succes petele de pe piele, acneea şi accelerează procesul de vindecare a dermatitelor.
Când e bine să te ferești de goji
Este contraindicat consumul de goji atunci când urmaţi un tratament pentru subţierea sângelui, deoarece aceste fructe pot anula efectul medicamentelor. De asemenea, nu sunt recomandate în caz de alergii la polen. Au existat unele situaţii în care fructele de goji au cauzat fotosensibilitate şi eczeme la suprafaţa pielii după expunerea la soare. Persoanele cu afecţiuni renale sunt sfătuite să nu consume cantităţi mari de goji, deoarece aceste fructe conţin cantităţi destul de mari de oxalaţi, care împiedică absorbţia calciului în oase şi favorizează formarea pietrelor la rinichi.
Ce trebuie să mănânce bolnavii de COVID
l Pacienții infectați cu noul coronavirus sunt sfătuiți să evite prăjelile, dulciurile și, în anumite situații, și sarea
Alimentația joacă un rol esențial în vindecarea pacienților diagnosticați cu COVID-19. Pentru că organismul luptă cu infecția, iar consumul energetic este foarte mare, specialiștii recomandă mai multe mese pe zi decât în mod normal, dar și câte un pahar de apă la fiecare sfert de oră. Recomandările vizează în special pacienții infectați cu noul coronavirus care se tratează acasă.
Nutriționiștii le recomandă acestora câte șase mese pe zi și spun că proteinele au un rol esenţial în procesul de vindecare. „Proteina este importantă şi pentru imunitate per total, dar şi pentru conservarea masei musculare, a masei slabe. Ideal este să includem alimentele bogate în proteine la fiecare dintre mesele noastre. Este recomandat să avem mai multe mese pe zi, în cantităţi mici, astfel încât alimentaţia să nu ne creeze disconfort şi nici oboseală suplimentar“, spune nutriționistul Adina Rusu..
Cele mai importante surse de proteine sunt carnea, peştele, ouăle și brânzeturile. La fel de recomandate sunt, însă, şi proteinele de origine vegetală ca nucile, lintea, soia sau hrişca.
Nevoie de vitaminele A, D, C şi E
Pacienţii infectaţi cu SarsCov2 au nevoie de vitaminele A, D, C şi E, dar şi de minerale ca zinc şi seleniu, spun medicii. „Trebuie să mâncăm, cât este posibil, produse proaspete, produse proaspăt preparate, fructe, legume, ceea ce ştiam deja, poate chiar cu un exces de fructe şi legume care sunt, ştim bine, bogate şi în fibre şi bogate şi în vitamine“, a explicat pentru Digi24 pneumologul Radu Crişan-Dabija.
Și hidratarea este esențială
Pacienții infectați cu noul coronavirus ar trebui să bea, în medie, câte 2-3 litri de lichide pe zi. Consumul de alcool trebuie redus pe cât se poate la minim, iar datorită temperaturii care duce la deshidratare, mulţi dintre aceşti pacienţi prezentând pentru câteva zile temperatură crescută, foarte, foarte importantă este hidratarea corespunzătoare. „Ideal este să consumăm în medie 100 de mililitri de lichid la sfertul de oră, astfel încât să ne asigurăm că avem un aport optim de lichide. Şi, pe lângă apă, putem adăuga lapte sau băuturile obţinute din fructe şi legume proaspete, pentru că astfel mai aducem şi un plus de energie, aducem calorii suplimentare“, mai spune Adina Rusu
Cafeaua întărește imunitatea
În timpul iernii, o cafeluță pe zi te ferește de virozele respiratorii
Iarna este anotimpul zăpezii, dar și al răcelii și gripei. Mai nou și al… coronavirusului. Deși nimeni nu poate evita frigul, asta nu înseamnă că nu îi putem face față. Organismul uman are mecanisme înnăscute cu ajutorul cărora luptă împotriva factorilor externi care pot afecta buna funcționare a acestuia. Printre acestea, se numără și antioxidanții.
Antioxidanții acționează ca un sistem de autoapărare
Studiile au demonstrat că un consum moderat de cafea poate asigura o parte semnificativă din cantitatea de antioxidanți necesară organismului. Astfel, consumul moderat de cafea, susținut de o dietă echilibrată și de exercițiile fizice, ajută la întărirea organismului, mai ales în timpul sezonului rece. Cercetătorii spun că antioxidanții acționează ca un sistem de autoapărare a organismului împotriva atacurilor radicalilor liberi asupra celulelor din corpul uman.
În urma reacțiilor metabolice care au loc în mod normal în organismul uman se pot forma și radicali liberi. Reactivitatea lor chimică poate dăuna tuturor macromoleculelor celulare, afectând astfel organismul.
Nu frigul e dușmanul
Mai mult, există cauze externe care favorizează formarea radicalilor liberi, precum fumul de țigară, poluanții din mediu, radiațiile, razele ultraviolete, anumite pesticide și solvenții industriali.
Antioxidanții din cafea, dar nu numai – sunt conținuți și de fructe, în special afine, coacăze, mure, fructe de pădure în general – funcționează ca un scut de protecție împotriva consecințelor negative ale procesului de oxidare produs de radicalii liberi. Trecerea de la cald la rece poate duce de multe ori la situații neplăcute, cum ar fi virozele respiratorii, precum răceala sau gripa. Însă nu frigul în sine provoacă în mod direct aceste afecțiuni, ci ceilalți factori care slăbesc protecția naturală a organismului, respectiv faptul că se petrece mai puțin timp în exterior și oamenii sunt mai puțin activi și consumă alimente nesănătoase.
Un mineral esențial: Lipsa de calciu te îmbolnăvește
l Amețelile, unghiile moi și subțiri, încleștarea mâinilor, ochii care se zbat, insomniile sau infecțiile fungice sunt doar câteva dintre simptomele lipsei de calciu
Amețelile, unghiile moi și subțiri, încleștarea mâinilor, ochii care se zbat sau infecțiile fungice sunt doar câteva dintre simptomele lipsei de calciu. Deși aceasta este o afecțiune de mult ori ignorată de un număr mare de persoane, lipsa de calciu trebuie tratată cu seriozitate. Carența de calciu poate avea efecte grave și chiar fatale, mai ales la copii. Calciul este o componentă esențială pentru organism. Se estimează că 70% din sistemul nostru osos este format din calciu, un mineral care joacă un rol fundamental în starea de sănătate a sistemului nervos, cât și în dezvoltarea tuturor celulelor corpului. calciul este implicat și în coagularea sângelui, în reglarea bătăilor inimii, precum și în relaxarea și contracția mușchilor. Potrivit specialiștilor, există multe cauze prin care se ajunge la carențe de calciu, printre care se numără: diverse afecțiuni (dezechilibre hormonale), alimentația necorespunzătoare și, nu în ultimul rând, curele de slăbire agresive. Atenție însă, specialiștii avertizează că hipocalcemia nu se tratează prin automedicație, ci numai sub directa supraveghere a medicului, pentru că acest mineral poate interacționași cu alte patologii. Atenție, însă. Nici excedentul de calciu nu e sănătos.
Vital pentru organism
Calciul este unul dintre acele minerale care, atunci când lipsesc din organism pot provoca numeroase probleme de sănătate. Mai ales în perioada de creștere a copiilor, calciul are un rol esențial în întărirea oaselor și a dinților, în reglarea funcțiilor mușchilor, în asigurarea unei mai bune funcționări a mușchiului cardiac, în coagularea sângelui și în reglarea sistemului endocrin. Fir că apare în copilărie sau la maturitate, lipsa de calciu poate influența procesele care au loc în sistemul nervos. De pildă, lipsa calciului din organism este ,,vinovată’’ de apariția tulburărilor cronice de somn
Primele semne ale lipsei ca calciu
Carența de calciu este cea mai frecventă tulburare a organismului și se manifestă sub două forme: ușoara și severă. Simptomele lipsei de calciu în formă ușoară sunt senzația de amorțeală a membrelor, contracții musculare necontrolate, dereglările menstruale la femei și stările de apatie. Atunci când lipsa de calciu ajunge în forma severă se manifestă prin amețeli, palpitații, hipotensiune, stări depresive însoțite de insomnii. Există însăși reversul lipsei de calciu. Dacă o persoană ia foarte multe suplimente apare supradozajul și implicit hipercalcemia. Aceasta se manifestă prin: grețuri și vărsăturit, lipsa poftei de mâncare, dureri de cap și musculare, scăderea ritmului cardiac și apariția pietrelor la rinichi.
Cum recunoști o cădere de calciu
Crampele musculare și „ochiul care bate“ sunt semnele cele mai întâlnite ale unei căderi de calciu. În mod gresit, hipocalcemia este pusă în relație cu amețeala care apare brusc și care este cauzată de fapt de o scădere a glicemiei ori a tensiunii, condiții întâlnite mult mai frecvent decât căderea de calciu. Căderea de calciu are loc în momentul în care concentrația ionilor liberi de calciu din sânge scade sub minima acceptata ca normală, de 4,0 mg/dl. Cauzele pentru care nivelul de calciu poate atinge cote mai mici sunt diverse, iar una dintre acestea este insuficiența renala cronica. O lipsa de calciu mai poate fi cauzată și de scăderea magneziului și creșterea fosforului din sânge, pancreatita, deficitul de vitamina D, unele medicamente citostatice și anticonvulsive, precum și de lipsa unui consum de alimente care sa conțină cantitățile necesare de calciu. O „cădere“ poate fi evitată printr- alimentație sănătoasa, bazată cât mai mult pe fructe și legume crude, dar care să cuprindă și produse bogate în calciu și vitamina D, cum ar fi: fasolea alba, gălbenușul, broccoli, lapte de soia, spanac, somon, migdale sau produse lactate.
Atac de cord la bebeluși
La copiii mici, lipsa de calciu are urmări mai grave decât la adulți și le poate influența întreaga viață. Pot apărea deficiențe de osificare, care provoacă rahitismul cu toate sechelele lui. Urmările cele mai severe pot apărea la nou născuți. Carențele de calciu pot duce la un atac de cord și chiar la decesul micuțului. Părinții trebuie să fie foarte atenți și la restul vitaminelor pe care le dau copiilor lor. Suplimentul de fluor care în general se prescrie pentru întărirea dinților poate duce la încetinirea procesului de absorbție a calciului în organism. De aceea părinții trebuie să consulte un medic specialist înainte de a administra micuțului tablete de fluor. Medicii recomandă pentru primii doi ani din viața micuțului Vitamina D injectabilă pentru fixarea calciului. Chiar dacă metoda este neplăcută,și respinsă de obicei de părinți, este cea mai sigură deoarece dă întotdeauna rezultate. Pentru cei care nu acceptă injecția pentru copiii lor, specialiștii recomandă administrarea de calciul gluconic, produs care este foarte bine absorbit de organismul micuților.
Probleme sexuale la adulți
La adulți, lipsa de calciu poate provoca boli cum ar fi osteoporoza, spasmofilia, tetania (stare patologică manifestată prin contracții musculare ale membrelor și trunchiului), dar și rahitism. Carența de calciu mai poate conduce la tulburări ale vieții sexuale, scăderea potenței la bărbați și frigiditate la femei. Studiile științifice au arătat că femeile de peste 50 de ani pierd mai mult calciu decât bărbații, cauza acestui fenomen fiind în principal schimbările hormonale care intervin o dată cu instalarea menopauzei. De aceea femeilor predispuse la osteoporoză, sau celor care suferă deja de această boală, li se recomandă un supliment de 1.000 de miligrame de calciu pe zi. Pentru a avea rezultate și a fi asimilat organism pe lângă calciu se recomandă și vitamina D injectabil pentru fixare. Oamenii trebuie să fie atenți și să nu confunde anemia cu lipsa de calciu. Niciodată nu se ia în același timp fier și calciu deoarece unul dintre minerale nu se va asimila. Medicii sfătuiesc adulții să nu ia calciu doar de dragul de al lua ci doar după ce au fost la medic.














