1.6 C
Braşov
Acasă Stiri Brasov A început vânătoarea de programări: S-a deschis al doilea centru de vaccinare...

A început vânătoarea de programări: S-a deschis al doilea centru de vaccinare din Braşov

l De ieri, brașovenii se pot vaccina și la Căminul pentru persoane vârstnice de la Noua, dar numai dacă au norocul să prindă o programare

Al doilea centru de vaccinare deschis de primăria Brașov funcționează de ieri la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, pe strada Gladiolelor nr 4. Centrul din Noua funcționează în prezent cu trei cabinete (puncte de vaccinare), fiecare cu o capacitate de 60 de persoane pe zi. Centrul este unul dintre cele 4 dedicate etapei a doua de vaccinare care se vor deschide în municipiul Brașov, cu un total de 16 puncte de vaccinare. Deschiderea următoarelor două se va face în funcție de numărul de vaccinuri alocate de Ministerul Sănătății municipiului Brașov.

Până la 180 de persoane, zilnic, la vaccinare

„Astăzi s-a deschis și centrul de vaccinare din cadrul bazei de tratament de la Noua, de pe strada Gladiolelor, care va putea să primească zilnic un număr de până la 180 de persoane la vaccinare. Acest centru are trei puncte de vaccinare, pe care le-am pregătit, le-am dotat și le-am amenajat în funcție de numărul de doze de vaccin disponibile la nivelul municipiului Brașov în perioada următoare. Ne bucură că interesul cetățenilor pentru vaccin este foarte ridicat, de aceea programările sunt făcute până spre sfârșitul lunii ianuarie chiar, astfel că în cursul întregii zile avem persoane care vin la vaccinat în cele mai bune condiții, atât din punctul de vedere al dotărilor și confortului, cât și al siguranței epidemiologice“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Programare: programare.vaccinare-covid.gov.ro

Programarea persoanelor care se încadrează în etapa a II-a se face pe platforma online disponibilă la nivel național, programare.vaccinare-covid.gov.ro, fie de către persoanele doritoare, fie de către medicii de familie, fie de către copiii beneficiarilor – dacă vorbim de persoane în vârstă – sau de Direcția de Asistență Socială, pentru cei care au nevoie de asistență în acest sens. Odată cu programarea în platformă, se face automat și programarea la rapel, adică venirea la cea de-a doua doză de vaccin, la 21 de zile.

În etapa a II-a de vaccinare sunt înscrise următoarele categorii de persoane:

Populația cu grad ridicat de risc: adulți cu vârsta peste 65 de ani; persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale: personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora); personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești; personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume); uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă; centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric; unități de producție, transport și distribuție gaze; unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi; unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare; transport de persoane și mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale; comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale); personalul din unitățile de învățământ și creșe; personalul poștal și din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale); personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

Film de prezentare despre programare

Cei care doresc să se programeze au la dispoziție un film de prezentare cu pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a face acest lucru.Mai multe informații despre campania de vaccinare puteți găsi pe site-ul special creat de Municipalitate, covid19.brasovcity.ro.
Reamintim că vineri, 15 ianuarie, Municipiul Brașov a deschis primul centru de vaccinare pentru etapa a II-a din județul Brașov, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), pe strada Institutului.

Ieri, nu mai erau locuri pentru seniorii care au încercat să se programeze

Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19 a avut ieri mari probleme tehnice și n-a funcționat toată dimineață. Nici prin call-centerele nu au putut face programări, pentru că acestea depind tot de sistem. Înainte de prânz, platforma de programare pentru vaccinare și-a revenit, dar brașovenii de peste 65 de ani nu au avut unde să se programeze. Seniorii care au invitați de medicii de familie să se descurse pe cont propriu, și care nu au fost ajutați de aparținători, au putut alege call centerul din județ. ,,Eu am sunat de 52 de ori. Era ocupat, ocupat, ocupat. O dată am reușit să-mi răspundă un operator, dar atunci era platforma în defecțiune tehnică, mi s-a spus. Mai târziu, iar am încercat și tot ocupat. Ultima oară am așteptat să-mi răspundă un operatoer, așa cum îmi spunea robotul, 28 de minute. Și s-a închis fără să mă preia cineva.Așa cp am renunțat”, s-a plâns ieri un senior. Nici vârstnicii care au fost înscriși de aparținători au au avit mai multe șanse să prindă programare, pentru că nu mai sunt locuri la vaccinare până în 8 februarie, ultima zi care apare în calendarul de pe platformă. Pentru seniorii din Brașov care sunt înscriși de aparținători, ieri, până la ora 13.00, erau disponibile doar centrele de vaccinare de la CATTIA și de la Feldioara. Mai târziu, pe platformă a apărut și Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, dar nici aici nu erau disponibile locuri.

Prima persoană vaccinată în Brașov a fost o doamnă de peste 65 de ani, programată la CATTIA

Ieri dimineața, la CATTIA, a fost vaccinată împotriva COVID-19 prima persoană inclusă în a doua etapă de vaccinare. Este vorba de o doamnă de peste 65 de ani, care a fost programată pentru data de 18 ianuarie, ora 8.00 la Centrul de vaccinare de la CATTIA, aceasta fiind și ora de deschidere a centrului de vaccinare. În momentul deschiderii, la centrul de vaccinare a fost prezent și prefectul Cătălin Văsii, care a declarat că a ținut să fie prezent pentru a transmite un mesaj pro-vaccinare. „Am ținut să fiu alături de primul brașovean care se vaccinează în etapa a doua, la fel cum am fost prezent la vaccinarea primului brașovean din etapa întâi, pentru a transmite, și cu această ocazie, mesajul că vaccinarea este șansa noastră de a reveni la o viață cât mai apropiată de normalitate, așa cum ne dorim cu toții, după un an foarte greu”. În etapa a doua a campaniei de vaccinare sunt incluse persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului cheie care desfășoară activități în domenii esențiale. În acest moment, în județul Brașov sunt funcționale patru centre de vaccinare, dintre care două în municipiul Brașov (la CATTIA și la Căminul pentru Persoane Vârstnice), unul la Făgăraș (la Liceul Teologic Ortodox) și unul în Feldioara (la Căminul Cultural). Inițial, în județ au fost aunțate 20 de centre de vaccinare. Acestea vor funcționa însă integral după ce Guvernul va reglementa chestiunea legată de plata cadrelor medicale și a registratorilor care lucrează la aceste centre și după ce autoritățile locale vor rezolva problema legată de personalul care va lucra aici, în contextul în care pentru fiecare punct de vaccinare este nevoie de 4 angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Liga 3. Cetate Râșnov, primul eșec în amicale / Răzvan Damian, decisiv pentru KSE Tg. Secuiesc

Cetate Râșnov a înregistrat, în această seară, prima înfrângere din jocurile de pregătire. Elevii lui Petre Lucian au pierdut la limită, scor 0-1 meciul...

Covid19-Grădinița cu program prelungit Disney din Brașov își suspendă activitatea cu prezență fizică

Grădinița particulară cu program prelungit Disney Brașov, de pe strada Busuiocului nr. 10 își suspendă activitatea, din cauza cazurilor de COVID înregistrate aici. În...

Poliția Locală Brașov cere ajutor la Poliția Națională în legătura cu examenele de săptămâna trecută

Conform purtătorului de cuvânt al Primărie Brașov, Sorin Toarcea, directorul Poliției Locale Brașov a solicitat astăzi organelor de cercetare penală ( Parchet și...

Astăzi au fost numiți prefectul și subprefecții județului Brașov

Conform procedurii, astăzi dimineață prefectul Mihai Cătălin Vasii a fost demis, iar în jurul orei 14 a fost numit prefect. Procedura vine ca...

COMENTARII RECENTE