În cursul week-end-ului trecut, polițiștii rutieri împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – Reprezentanța Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza întregului județ Brașov, în vederea asigurării unui climat optim de siguranță rutieră pe drumurile publice. Printre obiectivele acțiunii s-au numărat: combaterea nerespectării regimului legal de viteză; verificarea inspecției tehnice periodice, precum și valabilitatea acesteia; depistarea și sancționarea conducătorilor auto, care conduc autovehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe; verificarea legalității documentelor personale ale conducătorilor auto și ale autovehiculelor conduse. Polițiștii au aplicat 418 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice. Dintre acestea,181 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind regimul legal de viteză, 17 sancțiuni contravenționale pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 220 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea altor prevederi ale legii. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 122.000 lei. Polițiștii au reținut 58 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice și 32 de certificate de înmatriculare, fiind retrase 3 plăcuțe cu numere de înmatriculare. Totodată, polițiștii au constatat în flagrant 15 infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Atenție mare! De ce codul rutier din Grecia este unul dintre cele mai dure din UE?
l Rămâi imediat fără permis, talon sau plăcuțe de înmatriculare
Codul rutier din Grecia este unul dintre cele mai dure din Europa, polițiștii eleni putând lăsa pe loc șoferii fără permis, actele mașinii și plăcuțele de înmatriculare pentru o serie lungă de contravenții, printre care nepurtarea centurii de siguranță, vorbitul la mobil, aruncarea de obiecte pe geam sau parcarea ilegală. În condițiile în care Grecia este una dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor, unii dintre ei s-au trezit penalizați drastic de polițiștii rutieri. De menționat că Republica Elenă sancționează draconic și consumul de alcool la volan, la unele concentrații în sânge fiind pedepse obligatorii cu închisoarea. Poliția elenă nu pare să aibă ca obiectiv vânarea tuturor abaterilor săvârșite de șoferi – fie ei turiști sau localnici – dar cei care merg cu mașina în Grecia trebuie să știe că, odată intrați în vizorul polițiștilor, sunt pasibili de sancțiuni aspre.
Cum ți se pot lua permisul actele mașinii și plăcuțele
În codul rutier elen există numeroase contravenții care pot lăsa un șofer fără cele mai importante acte și fără plăcuțele de înmatriculare. Astfel, potrivit Condițiilor de Călătorie în Grecia de pe pagina Ministerului Român al Afacerilor Externe, poliţia elenă aplică amenzi şi poate reţine permisul de conducere, actele autoturismului şi plăcuţele de înmatriculare pentru încălcări precum:
– Folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autoturismului;
– Circulaţia pe benzile destinate mijloacelor de transport în comun;
– Depăşirea şi încălcarea liniei continue;
– Neoprirea la semnalele agentului de circulaţie;
– Nerespectarea semnalelor semaforului;
– Oprirea pe autostradă în locuri neamenajate;
– Condusul pe contrasens;
– Deținerea de detectoare de radar, chiar dacă nu sunt în funcțiune;
– Parcarea pe locurile pentru persoane cu handicap
– Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie”;
– Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti;
– Efectuarea de manevre periculoase;
– Aruncarea pe geam a unor obiecte care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident.
Depășirea vitezei legale cu 30km/h te lasă fără permis
Pe autostradă, limita maximă de viteză admisă este de 130 km/h, așa că trebuie să acordaţi atenţie indicatoarelor rutiere de limitare a vitezei. Sunt prevăzute limitări de până la 80 km/h în funcţie de condiţiile de drum, trafic, meteo, lucrări pe carosabil.
Depăşirea vitezei legale cu peste 20 km/h se pedepseşte cu amendă de 100 euro, iar cu peste 30 km/h cu amendă de 350 euro (în acest ultim caz se reţine şi permisul de conducere pentru 60 zile ).
Șoferii băuți pot ajunge la închisoare și dacă nu provoacă accidente
Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcool de:
-0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului;
-0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;
-peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului. Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.
Parcarea pe locurile rezervate celor cu handicap este sancționată drastic
Șoferii din Grecia, fie ei localnici sau străini, trebuie să fie atenți la modul cum lasă mașina, ei fiind pasibili și în acest caz de ridicarea actelor și plăcuțelor, inclusiv pentru 2 luni dacă ocupă locuriloe rezervate persoanelor cu handicap.
Parcarea ilegală se pedepseşte cu o amendă cuprinsă între 40-150 euro, la care se adaugă reţinerea plăcuţelor de înmatriculare pentru o perioadă de 20 de zile, precum şi plata taxei de parcare pentru acest interval de timp.
Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu dizabilități sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
Exemple de sancțiuni din codul rutier grec
-Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.
-Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv Bluetooth sau fără ca telefonul să fie plasat în loc special pentru activarea difuzorului se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.
-Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.
-Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie”se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 20 de zile.
-Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.
-Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
-Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stânga sau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.
-Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.
lDetectoarele de radar, pedepsite cu o amendă de 2.000 de euro
Chiar dacă aparatele anti-radar sau de detectare a radarelor poliției sunt tot mai puțin folosite în condițiile existenței de aplicații de călătorie precum Waze sau Google Maps, care pot include avertismente privind prezența echipajelor, ele nu trebuie aduse în Republica Elenă, care pedepsește șoferii și pentru simpla deținere a acestora. Utilizarea sau deţinerea sistemelor anti-radar sau de detectare a radarului de către conducătorii mijloacelor auto pe drumurile publice din Grecia este interzisă prin lege. Fapta constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de 2.000 euro (art. 103 din Codul Rutier elen prevede şi reţinerea pe loc a permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile, precum şi reţinerea actelor maşinii şi a plăcuţelor de înmatriculare auto pentru 60 zile).
Canistra de benzină din portbagaj poate aduce dosar penal
MAE român avertizează că, în ultima perioadă, la nivelul oficiilor consulare ale României din Republica Elenă au fost înregistrate mai multe cazuri în care cetăţenii români au fost sancţionaţi contravenţional deoarece transportau în autoturismele cu care se deplasau cantități de combustibil peste limitele admise de legislația elenă. Astfel, potrivit reglementărilor legislației elene în vigoare este interzisă introducerea în Grecia, în canistre sau alte recipiente, de produse petroliere/combustibili. Pentru încălcarea acestei dispoziții legale se aplică amendă, deschiderea unui dosar penal pentru contrabandă cu produse petroliere/combustibili și indisponibilizarea autovehiculului de către autoritățile vamale elene. De precizat că prețul benzinei în Grecia este unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană – circa 1,65 de euro pe litru, semnificativ mai mare decât Bulgaria vecină, unde este de aproximativ 1.05 euro pe litru.
Ce faci în caz de accident în Grecia: Constatarea poliției este obligatorie
În caz de accident de circulaţie, chiar şi de mică importanţă, constatarea poliţiei este obligatorie, spune MAE. Completaţi, împreună cu cealaltă parte, formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniţi, conducătorul auto poate fi reţinut şi prezentat tribunalului, care va stabili partea sa de responsabilitate. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din Grecia, care figurează pe Cartea verde. Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.
MAE recomandă tuturor cetățenilor români, rezidenți sau cu domiciliul în Grecia, să se informeze cu strictețe asupra prevederilor legii elene, înainte de a se deplasa în această țară cu un autoturism cu numere de înmatriculare românești
Poate fi genetic: Ce înseamnă autismul?
l Au probleme în a-și exprima nevoile
Ce înseamnă autismul? Clasa Tulburărilor pervazive de dezvoltare, cunoscute și sub denumirea de Tulburări de spectru autist (TSA) reunește mai multe deficiențe precum: Autismul infantil, Sindromul Asperger și Autismul atipic
Aceste Tulburări de spectru autist (TSA) se referă la o incapacitate a celor suferinzi de a se adapta într-o societate așa cum majoritatea o cunoaștem, astfel, aceștia au probleme în a dezvolta aptitudini ce țin de comunicarea verbală sau non-verbală, cât și de a iniția și menține o relație interpersonală. De asemenea, procesul de învățare, gândirea și abilitățile ce conduc la rezolvarea unei probleme sunt diferite, această afecțiune fiind caracterizată de un coeficient de inteligență sub medie.
Cum ne putem da seama că o persoană are autism?
Persoanele care suferă de autism au probleme de ordin social, emoțional sau de comunicare cu alte persoane. Pot să repete anumite acțiuni și, în general, nu privesc schimbarea din rutina lor zilnică drept ceva bun. Mulți pacienți diagnosticați cu TSA au moduri particulare de a învăța, de a reacționa la evenimente sau stimuli și de a-și menține concentrarea.
l Copii sau adulții care se confruntă cu TSA pot să dezvolte următoarele simptome
l Nu le este captată atenția de obiecte care în mod normal stârnesc curiozitatea (de exemplu, nu reacționează când văd un avion zburând deasupra lor)
l Nu își îndreaptă privirea spre anumite obiecte atunci când cineva le cere asta
l Nu prezintă interes față de alte persoane sau au probleme de relaționare
l Evită contactul vizual și preferă să stea singuri
l Întâmpină dificultăți atunci când vine vorba de a-și exprima sentimentele
l Preferă să nu fie îmbrățișați sau atinși
l Nu își dau seama când cineva li se adresează, dar reacționează la alți stimuli acustici
l Repetă anumite cuvinte sau fraze pe care le-au auzit, folosindu-le și atunci când nu ar avea un sens în conversație
l Nu înțeleg glumele sau sarcasmul
l Au probleme în a-și exprima nevoile
l Repetă o anumită acțiune la nesfârșit
l Nu sunt capabili de imaginarea unor jocuri ce presupun imitarea unor acțiuni cotidiene (spre exemplu, nu o să “hrănească” o păpușă)
l Au probleme de adaptare la o nouă rutină
l Au reacții bizare la anumite mirosuri, gusturi sau sunete
l Pierd anumite aptitudini pe care le dobândiseră (de exemplu, se opresc din a folosi anumite cuvinte pe care obișnuiau să le folosească)
l Pot sa devină agresivi
l Au obiceiuri neobișnuite ce țin de rutina de somn sau de alimentație
Cum se diagnostichează autismul?
Diagnosticarea poate să fie dificilă deoarece nu există un test specific care să dea un raspuns clar, medicul fiind nevoit să analizeze comportamentul și progresul de dezvoltare al copilului pentru a putea pune diagnosticul final.
Diagnosticul se poate pune în primele 18 luni de viață sau chiar mai repede. La vârsta de 2 ani, diagnosticul pus de o persoană cu experință în astfel de afecțiuni poate fi considerat de încredere. Cu toate acestea, multor copii nu li se pune un diagniostic clar decât mult mai târziu, iar acest lucru poate întârzia terapia și poate impacta negativ dezvoltarea copilului.
Cum se tratează autismul?
În prezent nu se cunoaște un remediu pentru bolile din spectrul autist, dar cu toate acestea, s-a constatat că o introducere rapidă a diferitelor tratamente poate să ajute dezvoltarea copilului. Astfel, copiii cu vârste de pâna la 3 ani sunt ajutați să deprindă abilități importante. Tratamentele sunt în principal reprezentate de terapie. Prin terapie, copilul este învătat și încurajat să vorbească, dar terapeuții se concentrează și pe deprinderea altor competențe precum mersul sau dezvoltarea laturii empatice și de relaționare cu alte persoane. Pe de altă parte, tratamentul poate să fie și de natură medicamentoasă, cu medicamente din clasa antipsihoticelor, antidepresivelor, anticonvulsivantelor și amfetaminelor. Este nevoie și de o educație specială, în clase cu un număr mic de copii la un profesor.
Care sunt cauzele autismului?
Cauzele tulburărilor din spectrul autist sunt prea puțin cunoscute, fiind numeroase, dar s-au descoperit mai multe cauze pentru multiple subtipuri ale acestui spectru de afecțiuni. Există diferiți factori care pot să favorizeze apariția TSA, incluzând factori de natura biologică, genetică, dar și de mediu.
Majoritatea oamenilor de știință care au studiat această afecțiune consideră că echipamentul genetic al individului îl poate face mai susceptibil de apariția bolii. Copiii care au frați sau surori care au această deficiență au un grad mai ridicat de apariție a bolii, dar și copiii care au fost concepuți de părinți la o vârstă înaintată.
Tot în această categorie de risc ridicat se încadrează și persoanele cu anumite afecțiuni genetice precum Sindromul X fragil (Sindromul Martin-Bell) sau Scleroza Tuberoasă. Anumite medicamente administrate în timpul sarcinii au fost corelate cu apariția autismului. TSA apare în toate grupurile socioeconomice și la toate etniile, dar este de aproape 4 ori mai frecvent la băieți. Semnele de autism apar de obicei până la vârsta de 2 sau 3 ani. Unele întârzieri asociate dezvoltării pot apărea chiar mai devreme și, adesea, pot fi diagnosticate încă de la 18 luni. Cercetările arată că intervenția timpurie duce la rezultate pozitive mai târziu în viață pentru persoanele cu autism.
Cancerul de creier, detectat dintr-o simplă probă de urină?
Diagnosticarea cancerului cerebral necesită, de obicei, analize cu aparaturi sofisticate și, în multe cazuri, acesta este diagnostocat abia când este periculoasă intervenția chirurgicală. O echipă a Universității Nagoya a dezvoltat un nou dispozitiv acoperit cu nanofire de oxid de zinc care poate prelua microARN-urile care sunt eliberate de celulele canceroase și se deplasează prin fluxul sanguin. Dacă testul funcționează la fel de bine cum spun cercetătorii în studiul publicat în revista Applied Materials & Interfaces, acest lucru ar putea fi un progres uriaș în detectarea timpurie și tratarea cancerelor cerebrale și, prin detectarea tumorilor mai devreme, ar putea fi mai multe șanse de a salva viață pacientului. În calitate de coautor al studiului, Dr. Atsushi Natsume, profesor de neurochirurgie la Universitatea Nagoya, a remarcat într-un comunicat de presă: „Urina poate fi colectată cu ușurință fără a pune o povară asupra corpului uman. În viitor, printr-o combinație de inteligență artificială și telemedicină, oamenii vor putea detecta prezența cancerului. Medicii vor putea afla starea pacienților cu cancer doar cu o cantitate mică din urina lor zilnică“, a spus Natsume în comunicat.
PARACETAMOL. A fost descoperit un efect absolut NEAȘTEPTAT
Un studiu despre care scrie cotidianul britanic Daily Mail afirmă că paracetamolul are darul de a spori tendința spre risc. Numai două tablete trezesc dorința de a participa la acțiuni periculoase. La studiu au participat 189 de persoane. Înainte de experiment, toți voluntarii au fost rugați să evalueze gradul de risc al unor situații diferite, precum scufundări, săriturile cu parașuta sau determinarea de a avansa în carieră.
Participanții au fost împărțiți în două grupe. Cei care au primit una-două tablete de paracetamol pe zi au declarat, la sfârșitul experimentului, că activitățile mai sus menționate nu mai constituie, pentru ei, ceva imposibil de realizat, ba chiar le-au comparat cu un fleac. În schimb, voluntarii din a doua grupă, cărora le-a fost administrat placebo, au afirmat că nu vor să audă de patine, schiuri sau parapantă, chestiuni care continuă să-i sperie. În ceea ce privește cariera, ei au spus că se mulțumesc cu poziția pe care o ocupă acum la locul de muncă și nu au alte ambiții.
„Dacă până acum am perceput paracetamolul drept un medicament ce reduce durerea și scade febra, acum descoperim că aceste tablete influențează, de asemenea, emoțiile și percepția riscului”, a explicat autorul studiului, medicul Baldwin Way, de la Universitatea din Ohio.
„Nu, nu ne transformă în sadici, disperați sau răzbunători, dar ne determină să riscăm în anumite circumstanțe, să facem ceea ce până la un moment dat ni se părea ceva imposibil de realizat sau ceva care reclamă din partea noastră eforturi pe care nu eram dispuși să le depunem”, a adăugat expertul american.
Eutanasierea și sinuciderea asistată la pacienții cu boli incurabile, aprobată în Spania
Spania este al patrulea stat european care a aprobat legea eutanasiei. Aceasta permite unui pacient cu boală incurabilă să nu mai sufere, prin apelarea la eutanasiere – când cel care îngrijește bolnavul provoacă moartea pacientului – , cât și prin sinucidere asistată medical – când pacientul ia doza prescrisă și își ia viața. Olanda, Belgia şi Luxemburg sunt celelalte state din Europa care au aprobat această lege. Cei care se văd în situația de a apela la această lege trebuie să respecte o serie de condiții: bolnavul să fie spaniol sau rezident și să fie ”capabil şi conştient” când face cererea în scris, care trebuie reînnoită cincisprezece zile mai târziu. Medicul are dreptul să respingă cererea bolnavului dacă crede că aceste criterii nu sunt îndeplinite sau îşi exprimă obiecţia pe motiv de conştiinţă. Cererea bolnavului trebuie să fie aprobată de un alt medic şi să primească aprobare de la o comisie de evaluare.
Omul care se teme de ac
Românii vin la vaccinarea împotriva COVID-19 pentru a vedea cât de mare este acul, iar unul dintre ei chiar și-a adus acul de acasă, povestește un membru al echipei de vaccinare drive-thru din Cluj-Napoca. Deși în primele luni de vaccinare, majoritatea celor care alegeau să meargă la centrele pentru vaccinare anti-COVID o făceau din convingere, acestei categorii i se adaugă acum un profil distinct: omul care se teme de ac. Florin Moroșanu, un membru al echipei de vaccinare drive-thru din Cluj-Napoca povestește cazul unui bărbat care a venit cu acul de acasă.
„A căutat el în farmacie cel mai mic ac și l-a adus să-l folosim. Evident că l-a dus înapoi acasă, era un ac care nu permitea vaccinarea pentru că era prea scurt și s-a vaccinat cu acul din centrul nostru”, povestește un cadru medical pe platforma Ro Vaccinare. „Am avut 2 situații în care 2 pacienți au venit să vadă acul, dacă e mare, dacă e gros, câți cm intră în braț”, adaugă acesta. Chiar dacă aceste situații pot părea amuzante, gesturile oamenilor sunt unele de admirat întrucât ei încearcă să-și învingă o teamă pentru a primi vaccinul împotriva COVID.
Teama de ac apare mai des la bărbați decât la femei
„Teama de ac este mai des întâlnită la bărbați decât la femei. Aproximativ din 10 persoane care dezvoltă reacții înainte de vaccinare, 8 sunt bărbați și 2 sunt femei. Transpirație, leșin, agitație, anxietate, albirea feței sunt manifestări ale unei frici care există doar în mintea noastră.
Detaliul acesta asta mă face să mă gândesc cum ar rezista bărbații daca ei ar trebui să nască în locul femeilor… Cred că am leșina preventiv înainte de naștere cu vreo câteva zile și am aștepta minunea în stare de inconștiență”, scrie bărbatul. Membrii centrului de vaccinare amintesc că pentru situații de genul acesta există un psiholog calm și empatic pregătit să ofere alinare celor temători de ace, astfel încât vaccinarea să devină banală.
Frica de ace (tripanofobia): ce este?
Frica de ace este asociată procedurilor medicale și este clasificată ca tulburare de anxietate. Totodată este o ”fobie specifică”, arată Diagnostic and Statistical Manual.
Tripanofobia poate fi o problemă pentru mai multe proceduri medicale inclusiv vaccinarea, recoltarea de sânge, necesitatea perfuziei sau a anesteziei. Frica de durere și frica de necunoscut joacă un rol important, deoarece un corp străin pătrunde în corpul tău, iar tu nu ai niciun control, lucru care înspăimântă mulți dintre pacienți.
„Sunt prea multe informații”: Profesorul Doctor Vlad Ciurea dezvăluie formula fericirii
l „Nu încărcaţi creierul cu breaking news dimineaţa”
Reputatul profesor Vlad Ciurea a precizat, într-un interviu pentru Adevărul, cum putem să scădem riscul de a dezvolta anumite afecţiuni neurologice, precum Alzheimer şi Parkinson, care se dezvoltă, printre altele, pe fondul suprasolicitării cerebrale, dar şi al privării de somn.
Medicul spune că există două categorii de pacienți care îi trec pragul cabinetului
„Vin valuri-valuri. Putem stabili două linii diferite. Prima este cea de patologie neurologică şi neurochirurgicală, care constă, din nefericire, în leziuni intracraniene, tumorale, vasculare, de diferite tipuri. Apoi sunt discopatiile cervicale, toracale şi lombare, şi mai sunt nervii care merg spre mână de pildă, adică afectarea nervilor periferici. Toate acestea ţin de neurochirurgie. Şi mai sunt şi altele, precum epilepsii sau nevralgia de trigemen, pe toate le constatăm şi trebuie să le găsim o soluţie neurochirurgicală. Al doilea grup mare e al pacienţilor care au o serie întreagă de afecţiuni la limită şi care s-au decompensat în timpul pandemiei de COVID-19, mai ales acest burnout care a apărut şi care este pandemia secolului XXI – o „epuizare nervoasă“ care s-a accentuat în această perioadă. Burnout-ul arată că acest creier al nostru, atât de superb, este suprasolicitat. Avem foarte multe informaţii în cutia craniană, creierul le adună ca un supercalculator şi vrea să răspundă la toate. Uitaţi-vă câte lucruri trebuie să facem noi pe minut. Cu cât faci mai multe lucruri, cu atât mai mult informaţiile cresc în cascadă. Sunt prea multe informaţii, prea multă activitate pe săraca celulă nervoasă, care nu se mai poate odihni. Iar când spunem: „Gata, mă odihnesc“, urmează breaking news, urmează filme care sunt fascinante şi care îţi captează mintea, urmează nopţi în care eşti privat de somn, din cauza multiplelor griji sau necazuri pe care le avem. Iar dimineaţa te scoli şi eşti în continuare obosit. Acesta este burnout”, a precizat dr. Vlad Ciurea.
Ce alimente sunt bune pentru creier?
„Nu trebuie să ne îndopăm de dimineaţă cu multe lucruri, trebuie să mâncăm foarte puţin şi cu multă atenţie. Există aceste sucuri naturale sau cafeaua, care stimulează, sunt toate formele de seminţe, nuci, fructele – toate ne fac bine dimineaţa şi ne pun în mişcare. De ce? În interiorul lor se află nişte substanţe care, ca petalele unei flori, conţin neurotransmiţători. Iar când primeşte aceşti neurotransmiţători, creierul este foarte fericit. Aşa se produce un hormon – hormonul fericirii, serotonina. Deci eu dimineaţa trebuie să fac tot posibilul să ingerez substanţe care să-mi producă hormonul fericirii. Apropo de fericire, mai e o problemă de care trebuie să ţinem cont dimineaţa: nu încărcaţi creierul cu breaking news, mai bine ascultaţi o melodie care vă place, face foarte bine. Un alt lucru foarte important: încercaţi, dimineaţa, să faceţi lucrurile încet, nu pe fugă, nu cu o cafea băută pe jumătate. Lucrurile trebuie făcute, după cum zic germanii: „Mai încet, dar sigur“ – proverbul german: „Langsam aber sicher“. Să ştiţi că eu, când am fost în Germania, nu i-am văzut aşa grăbiţi şi agitaţi cum suntem noi, românii.”, a declarat reputatul medic .
Cum apare Alzheimer
“Creierul, acest suprem organ, este prea hăituit, prea folosit, şi atunci apare suprasolicitarea. Şi un alergător, aleargă cât aleargă, dar, la un moment dat, spune: „Nu mai pot“. În primul rând, privarea de somn afectează celula nervoasă. În timpul somnului se acumulează nişte substanţe (aminolizii) pe care nişte mici celule denumite microglii le neutralizează complet. Microglia este foarte importantă pentru că ea curăţă – ca pe un copăcel – celula nervoasă de uscături, iar aceasta poate funcţiona normal. Dacă nu le-ar îndepărta, aceşti amiloizi s-ar depune, iar celula n-ar mai putea funcţiona. Aşa se ajunge la Alzheimer. Iar noi, în România, avem o creştere a cazurilor de Alzheimer şi de Parkinson – care au venit odată cu creşterea gradului de civilizaţie. Dacă aţi căuta să vedeţi câţi actori de la Hollywood şi câţi preşedinţi de ţară au făcut această boală, v-aţi speria. De ce? De suprasolicitare, de suprafolosire cerebrală şi de privare de somn sau din cauza obiceiurilor de a folosi tot soiul de substanţe stimulatoare sau activatoare ale sistemului nervos”, a conchis dr. Vlad Ciurea.
Drame neștiute: Artiști care trăiesc în durere
l Problemele de sănătate nu i-au împiedicat să ajungă celebri și bogați
Sunt celebre, bogate și iubite de o lume întreagă, dar puțini cunosc dramele prin care aceste vedete trec, odată ce luminile refrectoarelor se sting. Johhny Depp e aproape orb, Lady Gaga trăiește în durere, iar Meryl Streep abia respiră.
Motivul pentru care Johnny Depp poartă ochelari de soare tot timpul
Multă lume crede că actorul poartă ochelarii de soare drept accesoriu, însă adevărul este destul de trist-faimosul actor are mari probleme cu vederea.
Johnny Depp a dezvăluit într-un interviu pentru Rolling Stone că este „orb ca un liliac”. „Totul este pur și simplu foarte, foarte încețoșat. Nu am avut niciodată o vedere bună”, a spus el. În vârstă de 58 de ani, marele actor spune că nu poate vedea cu ochiul stâng și cu cel drept poate vedea doar câțiva centimetri în față. Depp a fost nominalizat la 10 Globuri de Aur, câștigând unul pentru cel mai bun actor pentru Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street în 2007, și a fost nominalizat la trei premii Oscar pentru cel mai bun actor, printre alte distincții.
Lady Gaga trăiește în durere

Cântăreața și compozitoarea americană Lady Gaga a dezvăluit că suferă de fibromialgie, o afecțiune pe termen lung care poate provoca dureri la nivelul mușchilor și oaselor din tot corpul. „Îmi doresc să ajut la creșterea gradului de conștientizare și să conectez oamenii care o au”, a scris pe Twitter după documentarul Gaga: Five Foot Two a fost lansat pe Netflix în 2017. Pe lângă durerea generalizată, persoanele cu fibromialgie pot avea, de asemenea, o sensibilitate crescută la durere, oboseală și rigiditate musculară. Deși fibromialgia este dificil de tratat, medicamentele, terapia și schimbările în stilul de viață pot ajuta la ameliorarea unora dintre simptome. Artista în vârstă de 35 de ani a mai împărtășit încercările sale de tratament pe Twitter: „Credeam că gheața ajută la fibromialgie. M-am înșelat. O înrăutățește. Căldura este mai bună. Pătură electrică încălzită, saună cu infraroșu, băi Epsom”.
Meryl Streep nu poate respira

Actrița americană Meryl Streep este artista cu cele mai multe nominalizări la Oscar din istorie (Kramer vs Kramer, Sophie’s Choice, Out of Africa, The Devil Wears Prada, The Iron Lady), dar, deși s-ar putea să nu observați, are o deviație gravă de sept – o punte nazală strâmbă. Problema poate afecta respirația și somnul, dar poate fi operată. Cu toate acestea, deoarece operația i-ar putea afecta vocea, pe care se bazează atât de mult pentru munca sa, Streep a decis să nu o facă. „Toată lumea încearcă să arate într-un fel de tip „cookie-cutter” și, de fapt, oamenii care arată diferit sunt cei care ies în evidență. Obișnuiam să-mi urăsc nasul. Acum, nu mai fac asta”, a declarat Streep într-o conversație cu profesoara Barbara Klinger după ce a primit o diplomă de doctor honoris de la Universitatea Indiana în 2018.
Alain Delon, confesiuni șocante: „Am fost abuzat“
Celebrul actor francez Alain Delon, acum în vârstă de 85 de ani, a acordat un interviu televiziunii TV5 Monde și care a fost difuzat la sfârșitul săptămânii trecute. Unul dintre subiectele discutate în interviu a fost abuzul sexual din lumea cinematografiei, un subiect dezbătut aprins mai ales în Statele Unite ale Americii. Alain Delon a mărturisit că a văzut multe astfel de lucruri, iar el, la rândul lui, a fost un fel de victimă a acestui fel de abuz.
„Am făcut, nu știu câte filme, cu toate vedetele. Am fost agresat, am agresat și eu pe unii, dar era normal. Era viață, nimic altceva”, a comentat el.
În continuare, Alain Delon a subliniat că a fost agresat: „Am fost, da. Dar acest cuvânt nu este cu adevărat valid. M-am enervat puțin la acea vreme, dar nu am fost hărțui“.Alain Delon își amintește în special că bărbații „mult mai în vârstă” i-au făcut avansuri când era „mult, mult mai tânăr”. În acest interviu, el a mai mărturisit și că celebra Edith Piaf a încercat să-l bage în patul ei de mai multe ori.















Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.