2.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4055

Polițiști brașoveni, la curățenie pe Dealul Melcilor

0

Vineri, câțiva polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Public Local Salvamont, Agrement și Parking, precum și alți voluntari, au participat la o acțiune de ecologizare în zona Dealul Melcilor din municipiul Brașov. ”Scopul acestei activități a fost acela de a contribui la realizarea unui mediu curat și sănătos pentru desfășurarea activităților zilnice, precum și conștientizarea cetățenilor cu privire la adoptarea unui comportament responsabil, în ceea ce privește asigurarea și protecția acestuia” , au declarat polițiștii, care s-au oferit voluntari pentru această acțiune.

Angajament impresionant pentru pacienții Hospice Casa Speranței

0

Peste 3.400 de oameni din toată România și din alte 20 de țări au alergat la sfârșitul săptămânii trecute, cu dorința de a veni în sprijinul semenilor lor care înfruntă boli incurabile și care sunt îngrijiți gratuit de Hospice Casa Speranței. Cea de-a 13-a ediție a crosului Aleargă TU pentru EI s-a desfășurat virtual, adică oamenii au putut alerga oriunde s-au aflat pe 24 și 25 iulie, și-au monitorizat singuri cursa cu ajutorul aplicațiilor de alergare și au postat pe rețelele de socializare dovada kilometrilor parcurși. Pentru fiecare kilometru înregistrat, sponsorii evenimentului au donat câte 10 lei în beneficiul pacienților HOSPICE Casa Speranței. „A fost o mobilizare impresionantă în rândul oamenilor care au simțit că vor să ajute, fiecare după propriile forțe, de la copii de 2 ani care au măsurat un kilometru în pași mici, la oameni de peste 70 de ani care au alergat 20 de kilometri. Au fost comunități întregi care s-au mobilizat, de la cluburi sportive, școli și licee, la militarii de la Brigada 2 Vânători de Munte, ba chiar am avut alături o comunitate de zeci de alergători spanioli, mobilizați de românii de acasă și din Diasporă. Pentru două zile am fost împreună, indiferent unde ne-am aflat și am vorbit cu toții limba faptelor bune”, a declarat Alina Burlă, coordonatoarea crosului Hospice de anul acesta. Cei mai mulți alergători s-au mobilizat la cursa de 10 km și la cea de 5 km. Draexlmaier a fost compania cu cea mai numeroasă echipă strânsă din rândul angajaților, iar Autoliv a trimis cadouri copiilor de la Hospicecare i-au încurajat pe alergători. La linia de finish s-au strâns astfel peste 25.100 de kilometri transformați de sponsori în peste 50.000 de euro. Din donațiile alergătorilor și din strângerile de fonduri individuale realizate pe platforma GalantOM s-au strâns peste 80.000 de lei, sumă care se adaugă la sponsorizările asigurate de companii pentru susținerea serviciilor Hospice.Hospice Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip. În cei 29 de ani de existență, Hospice a adus alinare și speranță pentru peste 40.000 de copii și adulți. Angajament impresionant pentru pacienții Hospice Casa Speranței.

Construită în secolul XIV: Biserica fortificată din Seliştat, încă un obiectiv evenghelic ce a intrat în şantier

0

Autor: M.P.

l Pregătită pentru intrarea în circuitul turistic

Bisericile fortificate din județul Brașov vor deveni, în maximum doi ani, puncte importante de atracție pentru un traseu specific propus turiștilor atrași de această nișă, promite Biserica Evanghelică. Cel mai recent din proiectele de reabilitare a unei biserici fortificate din județ este cel de la Seliștat, din comuna Șoarș, acolo unde au fost anunțate lucrări de reparații și conservare a monumentului. Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și vor costa 1,336 milioane lei. Intervențiile vin după ce luna trecută, Biserica Evanghelică a dat startul și pentru lucrările de reparații și conservare ale monumentului de la Cincu. „Așteptăm rezultate bune de la această echipă, care s-a încumetat să vină până în Seliștat pentru o lucrare care nu e atât de amplă cum ar fi Cetatea Făgărașului, dar la fel de importantă din punct de vedere al patrimoniului pe care îl deține Transilvania prin aceste cetăți fortificate. Sper că lucrurile se vor derula cu bine în așa fel încât să încheiem până în 2023, parte finală a Programului european II“, spune Emil Crișan, arhitectul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România.

O biserică cu o istorie de 700 de ani

Prin această investiție demarată la Seliștat se urmărește o creștere a atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea eficientă şi durabilă a obiectivului de patrimoniu „Ansamblul Bisericii Fortificate Seliștat” și introducerea acestuia în circuitul turistic real și virtual. Biserica a fost construită în secolul al XIV-lea. Planul inițial de biserică-hală gotică a fost păstrat și după fortificarea din secolul al XV-lea, deși aspectul exterior a fost modificat complet. Nava a fost înălțată cu un etaj de apărare sprijinit pe vechile contraforturi, unite acum prin arcuri, iar deasupra corului s-a construit un bastion cu două etaje de zidărie și o galerie de lemn la ultimul nivel. Mica biserică din Seliștat, pe care dacă o privești de pe dealurile dimprejur arată chiar impozant, are o istorie de 700-750 de ani. „Face parte dintr-o zonă frumoasă, dar și din incinta Centrului pentru tineret. Aici vin foarte mulți oameni, cam 600-700 pe an, și biserica face parte într-un mod sau altul din aceste activități. Oamenii vizitează biserica, dar noi vrem să punem în valoare și Casa fructelor (hambarul).Asta înseamnă să creăm acolo niște spații mai mari, mai ales pentru activități de zi. Biserica va fi asigurată în sensul să dispară igrasia, să fie consolidată, probabil că va primi o podea nouă, vor fi reparații, o zugrăveală nouă“, a dezvăluit preotul Johannes Klein.

Proiectul a fost schiţat în 2014

Lucrările de intervenție pentru reabilitarea acestui ansamblu au ca scop readucerea întregului sit cel puţin la forma cum arăta în timpul sfârșitului de secol XIX ca spirit, dar cu clădiri reabilitate și cu un spaţiu urban corespunzător cerinţelor contemporane. Astfel, sunt prevăzute lucrări de asanare, consolidări, lucrări de îndepărtare a umezelii din teren și ziduri, lucrări de reparaţii, întreținere și conservare, lucrări de reabilitare structuri, lucrări de instalații interioare și exterioare, lucrări de amenajări exterioare și mobilier urban. „Proiectul a avut câteva probleme mari. A fost elaborat în 2014, chiar dacă s-a depus în 2016. În 2015 a avut loc un eveniment la București, numit Colectiv. Și de acolo s-au tras foarte multe probleme, pentru că ne-au impus niște lucrări de asigurare contra incendiului care nu mai erau eligibile, pentru că nu se pot face pe terenul bisericii, ci în afara lui. Costurile au explodat, costuri pe care trebuie să le suporte biserica. Trebuie făcut un depozit de 100 de kilolitri de apă, propus inițial subteran. Să vedem dacă există și altă soluție… trebuie aduși hidranți în stradă din acest depozit. Trebuie 2 pompe la depozit. Una electrică, iar dacă nu este curent, trebuie și o pompă cu motorină, să fii sigur că poți să pompezi. Mai mult decât atât, noi trebuie să aducem un hidrant în stradă și acolo mai trebuie rezolvată o posibilitate ca pompierii care ajung din Făgăraș, poate după 2 ore de la izbucnirea incendiului, să stropească până în vârful bisericii. Vă dați seama că toate acestea implică niște costuri mari, noi estimăm cam la 100.000 de euro, sumă care trebuie suportată de către biserică. Ca urmare, noi nu finanțăm cu 2 la sută cum este conform regulilor, ci cam 30 la sută din toată lucrarea. Dacă luăm în considerare că din 2014 până acum a mai fost inflație, a trebuit să mai tăiem niște lucrări, de asemenea a trebuit să suplimentăm și noi cu încă 40.000 de euro, astfel încât probabil că am ajunge pe la 40 la sută din toată lucrarea. Foarte greu de suportat, dar suntem mulțumiți că, în sfârșit, putem demara cu acest proiect“, a mai spus preotul Johannes Klein.

„Fundația Monumentelor Istorice din Brașov” pornește la drum! E nevoie de director, asistent manager și expert tehnic

0

Înființată (după modelul Oradea) prin hotărâre de consiliu local în luna februarie, fundația se va ocupa de finanțarea sau cofinanțarea lucrărilor de protejare a monumentelor istorice, dar și realizarea de lucrări de reconstrucție, conservare, restaurare, promovare a monumentelor istorice, de artă, de arhitectură și urbanistice existente în municipiul Brașov. Tot fundația ar urma să inițieze și să implementeze programe speciale de prevenire a degradării monumentelor istorice din municipiul Brașov, dar și să deruleze campanii educaționale și culturale de protejare și conservare a monumentelor istorice, în parteneriat cu instituții de învățământ și cultură. Fundația va putea și să inițieze parteneriate cu alte autorități ale administrației publice locale, în cazul în care monumentele istorice și zonele de protecție ale acestora se află pe teritoriul mai multor unități administrativ-teritoriale. Alte atribuții stabilite pentru Fundație sunt realizarea de materiale de promovare a monumentelor istorice, de artă, de arhitectură și urbanistice existentei municipiul Brașov, inventarierea conservarea, arhivarea elementelor patrimoniului cultural sau arhitectural, dar și administrarea obiectivelor de patrimoniu cultural mobil și imobil, în vederea promovării turistice distinct sau prin alte forme de organizare conform legii. Primăria organizează concurs pentru formarea echipei care se va ocupa de fundație : director executiv, asistent manager, expert tehnic. Dosarele de participare se pot depune până pe 6 august iar concursul pentru poziția de director executiv va avea loc pe 9 august.

Brașovul, locul al treilea pe țară la mame adolescente

0
O minoră a născut acasă fără ca părinții să știe de sarcină

Dintre cele 199.720 de nașteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani și 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Unul din zece nou-născuți provine dintr-o mamă adolescentă, un fenomen exacerbat în pandemie și cu consecințe psiho-sociale pe termen lung, avertizează Organizația Salvați Copiii. În județul Brașov, 830 de copii provin din rândul mamelor adolescente, conform INS, date definitive pentru anul 2019. Astfel,județul Brașov se află pe locul trei în ceea ce privește numărul copiilor cu copii. Accesul limitat la servicii medicale a dus, în comunitățile vulnerabile, la automedicație în timpul sarcinii și la riscul crescut de prematuritate și complicații la naștere. Datele finale INS pentru 2019 arată că județele cu cele mai multe mame adolescente sunt: Mureș – 931; Dolj – 838; Brașov – 830; Iași – 733;Bacău – 722; Constanța – 687; Bihor – 674; Dâmbovița – 544; Suceava –
538: Vaslui – 511. La polul opus, județele cu cele mai puține mame adolescente: Tulcea – 187; Gorj – 190; Caraș-Severin – 209; Brăila – 248; Mehedinți – 234.

Canalele de desecare de la Drăguş, pregătite pentru a fi repuse în funcţiune

0

Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va investi în canalele de desecare din zona Drăguş, instituţia fiind dispusă să plătească 946.825 lei (1,126 de milioane de lei cu TVA) pentru aceste lucrări. Licitaţia a fost lansată la sfârşitul săptămânii în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP), iar ofertele sunt aşteptate până la data de 2 septembrie. Câştigătorul licitaţiei va trebui să se ocupe de decolmatarea acestor canale de desecare, după ce specialiştii Administraţiei pentru Îmbunătăţiri Funciare au constatat că ele sunt pline de vegetaţie şi nu pot asigura o scurgere normală a apei. În prezent, canalele sunt nefuncţionale, astfel că pentru a face o desecare eficientă a suprafeţei de peste 200 de hectare din zona Drăguş, va fi nevoie de înlăturarea vegetaţiei şi a aluviunilor. Având în vedere că în canalele de desecare au crescut inclusiv arbori, care au ajuns deja la maturitate, aceştia vor fi tăiaţi şi dacă este posibil, şi valorificaţi ca lemn de foc. Tot cu ocazia acestor lucrări se vor reface şi podeţele. Intervenţiile sunt programate să dureze maxim cinci luni de la data atribuirii contractului, către firma câştigătoare.

Iohannis în Brașov: Haferland, festivalul comunităţii săsești

0

l O contribuţie esenţială la prezervarea identităţii saşilor din România

Preşedintele Klaus Iohannis a participat ieri la „Săptămâna Haferland”, festivalul comunităţii săseşti, organizat în satul Criţ din judeţul Braşov, el arătând că organizarea festivalului, chiar în condiţii de pandemie, este un pas către normalitate. Acesta a subliniat că activităţile care au loc în cadrul festivalului „nu sunt simple acte artistice”, ci constituie premisele revitalizării zonei, ducând la conservarea patrimoniului cultural şi la promovarea potenţialului din Transilvania.
Într-un discurs rostit în limbile română şi germană, preşedintele Klaus Iohannis, sub al cărui patronaj se desfăşoară a noua ediţie a festivalului, a subliniat faptul că organizarea acestuia întăreşte cooperarea dintre România şi Germania.
„Saşii din Transilvania au dovedit, de-a lungul secolelor de existenţă pe aceste meleaguri, că doar buna organizare, solidaritatea şi lupta asiduă pentru respectarea valorilor, credinţelor şi libertăţii pot depăşi vicisitudinile istoriei. Modul în care aceste aspecte s-au integrat în cultura naţională a făcut din Transilvania un spaţiu multicultural în care minorităţile naţionale îşi pot afirma neîngrădit identitatea şi au un rol esenţial în societatea românească. Legătura strânsă dintre saşi şi români, construită în timp, un exemplu de convieţuire paşnică bazată pe respectarea culturii şi tradiţiilor specifice ambelor părţi, a contribuit la dezvoltarea şi consolidarea relaţiei bilaterale dintre România şi Germania. Dincolo de cooperarea economică şi parteneriatul politic, mecanismele dezvoltate la nivel local au întărit conexiunile dintre cele două state”, a afirmat preşedintele.
El şi-a început discursul afirmând: „Dragi prieteni, bine v-am regăsit în inima Transilvaniei! Este o mare bucurie să fiu prezent astăzi alături de dumneavoastră şi, totodată, să acord Înaltul Patronaj ediţiei din acest an, în semn de apreciere faţă de generozitatea, dedicarea şi eforturile organizatorilor şi participanţilor de a duce tradiţia mai departe în Ţara Ovăzului. Doresc să felicit organizatorii pentru modul în care au înţeles să ducă mai departe şi să pună în valoare tradiţiile saşilor transilvăneni. Îmi face o deosebită plăcere să revăd prieteni vechi şi să transmit salutul meu tuturor celor care au manifestat interes să descopere cultura săsească şi potenţialul cultural şi turistic din zona Transilvaniei. După mai bine de un an de când pandemia ne-a obligat să găsim alternative în a menţine legături puternice între noi, dar şi cu publicul, cu arta şi cultura, iată că organizarea Festivalului în acest an constituie un pas important pe drumul reîntoarcerii la normalitatea pe care o aşteptăm cu toţii, dar şi la tradiţiile şi valorile autentice ale locuitorilor din satele săseşti”.
Preşedintele a mai afirmat că reluarea ritmului vieţilor noastre de dinainte de pandemie, cu multe lecţii noi învăţate, trebuie să fie un efort comun, care să ne apropie de aceeaşi parte a baricadei în această luptă pe care sunt convins că o vom câştiga.
„Chiar dacă ne aflăm într-un context neobişnuit, generat de pandemia de COVID-19, Festivalul Haferland ne dă speranţă că vom reuşi să depăşim dificultăţile şi, totodată, vom şti să menţinem nealterat contactul cu arta, tradiţiile şi cultura. Festivalul, devenit deja tradiţie, are o contribuţie esenţială la prezervarea identităţii saşilor din România, promovând cultura specifică acestei comunităţi. Zona încărcată de istorie are o unicitate aparte prin bogăţia arhitecturală a cetăţilor şi a bisericilor fortificate, prin frumuseţea peisajelor rurale şi, nu în ultimul rând, prin ospitalitatea şi creativitatea oamenilor care locuiesc aici. Atelierele de meşteşuguri, expoziţiile, dansurile tradiţionale, cântecele săseşti, dar şi toate celelalte activităţi care au loc, în aceste zile, în Haferland, nu sunt doar simple acte artistice. Ele constituie premisele revitalizării zonei şi fundamentele unui model reuşit de dezvoltare durabilă, prin grija faţă de oameni şi faţă de mediul în care trăim”, a declarat Iohannis.
În opinia sa, conservarea patrimoniului cultural şi promovarea potenţialului de care România dispune trebuie să fie deziderate asumate de comunităţile locale şi, totodată, să beneficieze de investiţii susţinute.
„Constat cu satisfacţie că, pe lângă promovarea patrimoniului cultural, Festivalul are o importantă dimensiune educaţională. Implicarea activă a tinerelor generaţii şi atragerea acestora prin manifestări care reconstituie pagini importante din istoria saşilor transilvăneni vor asigura continuitatea spirituală a zonei. Tinerii de azi, cunoscându-şi originile, vor putea insufla viitoarelor generaţii credinţele şi valorile pe care le-au primit de la strămoşii lor”, a afirmat preşedintele Iohannis.
„Ca stat profund ataşat idealurilor de diversitate şi unitate europeană, România este locul în care diversitatea etnică, religioasă şi culturală este respectată şi reprezintă un model de toleranţă, deschidere şi solidaritate”, a conchis preşedintele.

Grecia: meteorologii anunță temperaturi record de până la 46 de grade

0

În Grecia, ca și în România și în țările din sud-estul Europei, domul de căldură anunțat de meteorologi își face simțită prezența la cel mai înalt nivel. Temperaturile și așa extrem de ridicate vor continua să crească iar Grecia va înregistra valori termice de până la 46 de grade Celsius, avertizează meteorologii eleni.
Valul de căldură care afectează Grecia va fi deosebit de intens şi de durabil, ceea ce înseamnă că temperaturi ridicate vor continua să fie înregistrate în această ţară şi în perioada următoare, după ce termometrele au indicat deja valori de 43 de grade Celsius în anumite regiuni în ultimele trei zile. Marţi, temperatura din Rodos ar putea să ajungă până la valoarea de 44 de grade Celsius.
Şi nopţile vor rămâne foarte fierbinţi, în special în zonele urbane, unde vor fi înregistrate valori de peste 30 de grade Celsius. Fenomenul i-a determinat pe unii dintre meteorologii greci să afirme că ţara lor se confruntă cu „un val de căldură istoric“.
Apărarea Civilă din Grecia a fost plasată în stare de alertă după o întrunire de urgenţă a conducerii sale, vineri seară.
Corturi şi containere cu aer condiţionat au fost puse la dispoziţia persoanelor aflate în taberele de migranţi amenajate pe insulele din estul Mării Egee, scrie Agerpres.
Municipalităţile elene au deschis săli cu aer condiţionat pentru rezidenţii care nu au astfel de aparate în locuinţele lor.

Valul de căldură ar putea dura până la două săptămâni

Activităţile în aer liber ar trebui reduse cât mai mult posibil, potrivit Ministerului Muncii din Grecia.
Organizaţiile pentru protecţia animalelor i-au îndemnat pe rezidenţii eleni să asigure apă pentru animalele fără stăpân în zonele umbrite şi să continue să umple cât mai des vasele cu apă dedicate acestor animale.
Medicii i-au sfătuit pe cetăţeni să nu stea în soare şi să evite consumul de alcool, să facă duşuri mai dese şi să poarte îmbrăcăminte uşoară din bumbac în culori deschise.
Sâmbătă, meteorologii din Grecia au afirmat că nu cunosc deocamdată perioada în care se va manifesta valul de căldură şi că se tem că fenomenul ar putea să dureze până la două săptămâni.

Noi reguli de intrare în Germania

0

Autorităţile germane au revizuit condiţiile de intrare în Republica Federală Germania, în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât, începând de ieri, toate persoanele cu vârsta de cel puţin 12 ani trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul acestei ţări, dovada vaccinării împotriva COVID-19, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile germane, documentele pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic şi trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.
Dovada vaccinării este acceptată numai dacă schema de vaccinare cu un vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene este completă şi au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze de vaccin, iar dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 şi, implicit, a vindecării se face în baza unui test de laborator efectuat cu cel puţin 28 de zile, dar nu cu mai mult de 6 luni înainte de intrarea pe teritoriul german, menţionează sursa citată.
De asemenea, dovada testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se face prin prezentarea rezultatului negativ al unui test tip PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul german sau al unui test antigen efectuat cu cel mult 48 de ore înainte
Regulile se aplică indiferent de modalitatea de acces pe teritoriul german (aeriană, terestră, navală).

Cântărețul milionar a vrut să se mute din civilizație: Ed Sheeran a fost la un pas de a cumpăra o insulă în Ghana

0

l Noroc cu managerul!

Ed Sheeran a mărturisit că a fost la un pas de a-și cumpăra o insulă privată și de a se mute acolo cu soția sa. Aceasta este doar una dintre deciziile ciudate la care managerul său a trebuit să intervină ca să-l convingă să se răzgândească. Ed Sheeran a făcut milioane de dolari din muzică, dar la un moment dat a vrut să lase totul în urmă și să folosească parte din bani pentru a-și cumpăra o insulă, doar pentru el și familie. Cântărețul era la un pas de a cumpăra proprietatea din Ghana și de a se muta acolo, dar a fost convins de managerul lui că nu e deloc o idee bună.
Starul a făcut dezvăluirea în podcast-ul actorilor din Harry Potter, James și Oliver Phelps. Ed a vorbit despre cele mai ciudate idei pe care le-a avut și și-a întrebat managerul care a fost cea mai recentă, în cazul căreia a trebuit să intervină. În acel moment, managerul a început să spună, cu vorbele artistului, cea mai surprinzătoare dintre ele:
„O să cumpăr o insulă aici. M-am săturat. Eu și Cherry (soția lui) o să emigrăm în Ghana timp de 3 ani’”, a spus managerul, imitându-l pe Sheeran.
Cântărețul a recunoscut că uneori este impulsiv și nu ia cele mai bune decizii.
„I-am trimis lui Stuart imagini cu insula asta nelocuită, unde nici nu este permis să construiești o casă și am zis: „Cred că este o idee bună! Cred că o s-o cumpăr și o să mă mut aici”, a spus Ed Sheeran.
Cântărețul și-a început cariera cântând pe străzile din Londra. Acum are turnee în jurul lumii și are o avere de peste 160 de milioane de lire sterline. La sfârșitul anului trecut, Sheeran a devenit tată pentru prima oară, alături de soția lui Cherry, care i-a fost iubită din liceu

Organismul tău consumă permanent resurse pentru a produce energie, a repara țesuturi, a susține imunitatea și a menține funcționarea normală a sistemului nervos, a mușchilor și a oaselor. Alimentația oferă majoritatea vitaminelor, mineralelor și celorlalți nutrienți necesari acestor procese.

Un meniu variat nu elimină orice risc de deficit, mai ales în sarcină, în cazul dietelor restrictive, al unor afecțiuni digestive sau al tratamentelor de lungă durată. În acest articol afli ce sunt nutrienții, care sunt sursele lor alimentare, ce simptome necesită o evaluare medicală și de ce suplimentele cer atenție.

Ce sunt nutrienții și de ce are nevoie organismul de ei

Nutrienții sunt substanțe pe care corpul le preia din alimente și băuturi. Ei ajută la formarea țesuturilor, producerea energiei și reglarea reacțiilor biochimice. Îi poți împărți în două categorii principale:

Apa și fibrele alimentare completează acest tablou. Apa contribuie la hidratare și transportul nutrienților, iar fibrele susțin tranzitul intestinal, sațietatea și controlul glicemiei. O dietă cu multe calorii, dar cu puține alimente nutritive, poate favoriza oboseala și aportul insuficient de micronutrienți.

În categoria vitaminelor din grupul B intră și folatul. În anumite situații, medicul poate discuta despre aportul de folat și despre produse precum acidul folic de la DrMax, însă alegerea dozei trebuie individualizată. Poți consulta și pagina despre acidul folic, care explică pe scurt funcțiile sale biologice.

Vitaminele: liposolubile și hidrosolubile

Vitaminele sunt compuși organici pe care îi obții mai ales prin alimentație. Ele se împart în vitamine liposolubile și hidrosolubile, în funcție de modul în care corpul le absoarbe și le stochează.

Vitaminele liposolubile A, D, E și K se absorb împreună cu grăsimile alimentare. Organismul le poate depozita, astfel că dozele mari, luate fără recomandare, pot crea probleme.

Vitaminele hidrosolubile includ vitamina C și vitaminele din complexul B. Organismul le stochează în măsură limitată, deci alimentația regulată contează.

Vitamina C participă la formarea colagenului și crește absorbția fierului din surse vegetale. Ardeiul gras, kiwi, citricele, căpșunile și broccoli sunt exemple accesibile. Vitaminele B susțin metabolismul energetic, formarea celulelor sanguine și funcția sistemului nervos. Le găsești în leguminoase, cereale integrale, carne, pește, ouă, lactate, nuci și semințe.

Mineralele importante: de la calciu la iod

Mineralele sunt elemente anorganice pe care le preiei din apă și hrană. Unele, precum calciul și magneziul, sunt necesare în cantități mai mari. Altele, inclusiv fierul, zincul, iodul și seleniul, se consumă în cantități mici.

Calciul susține structura oaselor și a dinților, contracția musculară și coagularea. Îl găsești în lactate, sardine cu oase, tofu fortificat, broccoli și băuturi vegetale fortificate.

Fierul intră în compoziția hemoglobinei, proteina care transportă oxigenul în sânge. Carnea și peștele conțin fier hemic, pe care organismul îl absoarbe mai ușor. Lintea, fasolea, năutul și semințele oferă fier non-hemic. Asociază aceste alimente cu surse de vitamina C, de exemplu o salată cu ardei lângă o porție de linte.

Magneziul participă la funcția musculară și nervoasă. Îl poți obține din semințe de dovleac, migdale, leguminoase, cacao și cereale integrale.

Potasiul și sodiul influențează echilibrul lichidelor și tensiunea arterială. Cartofii, fasolea, spanacul, bananele și avocado pot crește aportul de potasiu. Limitează sarea din mezeluri, snacksuri și semipreparate.

Iodul ajută organismul să producă hormoni tiroidieni. Peștele, lactatele, ouăle și sarea iodată consumată moderat reprezintă surse frecvente. Persoanele cu boli tiroidiene trebuie să ceară sfatul endocrinologului înainte de a folosi produse cu iod.

De ce nu există o doză potrivită pentru toată lumea?

Necesarul de nutrienți diferă în funcție de vârstă, sex, greutate, sarcină, alăptare, activitate fizică, dietă, boli cronice și medicamente. Valorile de referință de pe etichete oferă orientare generală, însă nu stabilesc nevoile tale personale.

Acordă atenție suplimentară dacă:

Medicul poate recomanda analize țintite, precum hemoleucograma, feritina, vitamina B12 sau vitamina D, în funcție de simptome și istoricul tău medical.

Semne care merită discutate cu medicul

Oboseala, căderea părului sau crampele musculare pot apărea din multe cauze. Nu indică automat un deficit de vitamine sau minerale. Programează un consult dacă observi simptome persistente, precum:

Nu începe produse cu vitamine sau minerale înaintea analizelor fără să întrebi medicul. Unele pot modifica rezultatele și pot îngreuna interpretarea lor.

Suplimentele: când pot ajuta și ce riscuri au

Suplimentele nu înlocuiesc mesele echilibrate. Alimentele oferă, pe lângă vitamine și minerale, fibre, proteine și alți compuși utili pentru sănătate.

Medicul sau farmacistul poate evalua dacă există un motiv documentat pentru suplimentare, de exemplu un deficit confirmat, sarcina, malabsorbția sau o dietă care exclude grupe alimentare. Evită alegerea produselor pe baza simptomelor observate online.

Excesul poate produce efecte adverse. Vitaminele A, D, E și K se pot acumula în organism. Fierul poate provoca tulburări digestive și poate fi periculos în exces. Zincul în cantități mari poate reduce absorbția cuprului, iar potasiul poate deveni riscant pentru persoanele cu boală renală sau pentru cele care iau anumite medicamente pentru tensiune.

Verifică mereu eticheta, ingredientele și doza totală din toate produsele pe care le folosești. Spune medicului și farmacistului despre tratamentele curente, inclusiv despre produsele fără prescripție.

Cum construiești zilnic un meniu bogat în micronutrienți

Pentru utilizare uzuală, urmărește diversitatea alimentară pe parcursul săptămânii. Poți porni de la câteva alegeri simple:

Variază tipurile de fructe și legume, gătește blând și limitează alimentele ultraprocesate. Controalele medicale regulate completează măsurile de prevenție.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Iarna pune presiune pe ținutele de zi cu zi: diminețile reci, ploaia, trotuarele umede și diferențele de temperatură dintre exterior și birou cer alegeri practice. Accesoriile potrivite te ajută să rămâi confortabil, fără să încarci ținuta cu multe piese. În continuare, descoperi șase categorii utile și sfaturi simple pentru a le alege și combina.

1. Căciula care protejează fără să încarce ținuta

Căciula devine utilă în zilele cu vânt, temperaturi scăzute sau precipitații. Pentru utilizare uzuală, alege un model din lână, amestec de lână sau fibre tehnice care se usucă repede. Modelele din bumbac se potrivesc mai bine toamna, deoarece absorb umezeala și pot păstra senzația de rece pe vreme umedă.

Un beanie simplu, fără logo-uri mari, se integrează ușor într-o ținută casual cu geacă matlasată, jeanși și bocanci. Dacă porți un palton, alege un tricot fin, în nuanțe de gri, bleumarin, maro închis sau negru. Căciulile cu manșetă acoperă bine urechile și funcționează pentru drumurile zilnice pe jos sau pentru ieșirile de weekend.

Pentru o alegere echilibrată, verifică trei detalii:

2. Fularul potrivit pentru frig, birou și timp petrecut afară

Fularul protejează zona gâtului și completează firesc o ținută de sezon. Un model gros, tricotat, merge bine cu o parka, o geacă matlasată sau o jachetă din lână. Pentru birou ori întâlniri, o eșarfă mai subțire, din lână fină sau amestec cu cașmir, arată mai îngrijit alături de un palton.

Nu trebuie să potrivești perfect fularul cu căciula și mănușile. Este suficient să alegi culori apropiate ca intensitate. De exemplu, un palton gri poate merge cu un fular bleumarin, verde închis sau bordo. O geacă neagră permite și un model discret în carouri, dacă restul ținutei rămâne simplu.

În zilele cu navetă, laptopul și documentele au nevoie de protecție împotriva umezelii. Un rucsac cu fermoare bine acoperite sau o geantă structurată poate organiza mai ușor lucrurile personale. Modelele de genți pentru bărbați oferă opțiuni potrivite atât pentru ținute office, cât și pentru ieșiri mai relaxate.

3. Mănușile pentru confort și libertate de mișcare

Mâinile se răcesc repede, mai ales dacă aștepți transportul în comun, conduci sau petreci mult timp afară. O garderobă de iarnă funcționează mai bine cu două tipuri de mănuși: o pereche mai elegantă și una practică, pentru activități zilnice.

Mănușile din piele se potrivesc cu paltoane, pantaloni din stofă și ghete Chelsea. Maroul închis arată bine lângă ghete și curele în aceeași familie cromatică, iar negrul se potrivește ușor cu ținute în tonuri reci. Pentru o opțiune cu aspect îngrijit, poți consulta selecția de mănuși de piele pentru bărbați.

Pentru plimbări lungi, condus sau activități în aer liber, alege mănuși tricotate cu căptușeală ori modele tehnice cu inserții antiderapante. Unele au zone compatibile cu ecranele tactile, utile dacă folosești telefonul des. Probează-le înainte: degetele trebuie să se miște natural, iar materialul nu trebuie să strângă palma.

4. Șosetele și ghetele care mențin picioarele uscate

Șosetele influențează confortul mai mult decât pare la prima vedere. Lâna merinos ajută la reglarea temperaturii și gestionează umezeala pentru utilizare uzuală. Pentru bocanci, poți alege șosete mai groase, cu zone întărite la călcâi și vârf. În ghetele elegante, o variantă medie ca grosime lasă suficient spațiu piciorului.

Evită șosetele foarte groase în încălțăminte strâmtă. Piciorul stă comprimat, circulația poate avea de suferit, iar senzația de frig apare mai repede. Ghetele pentru oraș au nevoie de talpă aderentă și de un material care rezistă la umezeală. După purtare, îndepărtează urmele de sare cu o lavetă ușor umedă și lasă încălțămintea să se usuce natural, departe de calorifer.

5. Rucsacul sau geanta pentru zilele aglomerate

O geantă bine aleasă păstrează organizate obiectele pe care le porți zilnic: laptopul, încărcătorul, agenda, portofelul sau o pereche de mănuși de rezervă. Pentru navetă, rucsacul cu compartiment separat pentru laptop și spate căptușit oferă mai mult confort. Pentru birou, o geantă structurată sau o servietă din piele se potrivește cu un palton și ghete curate.

Alege un format proporțional cu rutina ta. Un rucsac mare nu ajută dacă porți doar câteva lucruri, iar o geantă mică devine incomodă dacă transporți zilnic documente sau echipamente. Negrul, bleumarinul și maroul se asortează ușor cu majoritatea hainelor de iarnă.

Construiește garderoba de iarnă treptat, pornind de la piesele pe care le vei purta cel mai des. Alege materiale potrivite pentru vreme, culori ușor de combinat și dimensiuni confortabile. Astfel, fiecare accesoriu își găsește locul în ținutele tale de zi cu zi.

Dosarele și documentele în lucru se pot acumula rapid, mai ales în birourile în care sunt gestionate facturi, contracte, formulare și proiecte. Când toate ajung pe aceeași suprafață, activitățile zilnice devin mai dificile: spațiul pentru calculator și notițe se reduce, iar identificarea actelor importante durează mai mult.

Suporturile pentru dosare ajută la delimitarea documentelor și la păstrarea lor la îndemână, fără să aglomereze inutil biroul. Alegerea lor depinde de dimensiunile mobilierului, formatul documentelor, volumul de lucru și frecvența consultării. O soluție potrivită pentru un post individual poate să nu fie la fel de practică într-o recepție sau într-un departament cu mai mulți colegi.

Evaluează spațiul disponibil înainte de achiziție

Începe prin a măsura suprafața biroului, rafturile din apropiere și spațiul disponibil în dulapuri sau sertare. Notează lățimea și adâncimea blatului, dar ține cont și de locul necesar pentru monitor, tastatură, mouse și activitățile de scriere. Un suport prea voluminos poate rezolva problema dosarelor, dar poate încurca restul activității.

Privește și dincolo de suprafața biroului. Un raft lateral, un corp de mobilier sau o porțiune liberă de perete pot găzdui organizatoare fără să ocupe zona de lucru.

Pentru birourile compacte, sunt utile în special:

Păstrează liberă zona în care semnezi, verifici sau completezi documente. Suportul trebuie să completeze spațiul, nu să transforme blatul într-o suprafață greu de folosit.

Organizează documentele în funcție de fluxul de lucru

Înainte să stabilești câte suporturi îți trebuie, separă documentele după frecvența utilizării și etapa în care se află. Actele consultate zilnic și cele aflate în procesare au nevoie de acces rapid, în timp ce documentele finalizate sau arhivele vechi pot fi mutate în dulapuri și cutii.

Într-un birou administrativ, poți delimita documentele în câteva categorii:

Această separare previne amestecarea documentelor urgente cu cele deja rezolvate. Într-o recepție, de exemplu, tăvile pot avea etichetele „De înregistrat”, „De distribuit” și „Finalizat”. În contabilitate, un suport vertical poate păstra dosarele furnizorilor curenți, iar documentele din perioadele anterioare pot fi depozitate separat.

Stabilește și cine este responsabil de mutarea actelor între compartimente. Dacă fiecare coleg folosește alte reguli, suporturile se vor umple rapid cu documente fără o destinație clară.

Alege forma și dimensiunea potrivite pentru dosare

Formatul și greutatea documentelor influențează direct stabilitatea organizatorului. Majoritatea actelor de birou sunt A4, însă mapele, cataloagele, prezentările și planurile pot avea dimensiuni mai mari. Verifică dimensiunile interioare ale suportului, înălțimea lateralelor și lățimea compartimentelor, astfel încât documentele să nu se îndoaie sau să alunece.

Suporturile verticale sunt potrivite pentru:

Tăvile orizontale sunt mai potrivite pentru coli, formulare, plicuri și documente care intră sau ies frecvent din circuit. Le poți suprapune pentru a separa etapele de lucru, cu condiția să poți scoate ușor actele din fiecare nivel.

Bibliorafturile pline și dosarele voluminoase au nevoie de o bază stabilă și de un suport rezistent. Nu le înghesui în tăvi subțiri, concepute pentru hârtii. Pentru documente numeroase, un raft solid sau un dulap poate fi o alegere mai sigură decât un organizator de birou.

Dacă gestionezi dosare suspendabile sau ai nevoie de soluții dedicate pentru arhivare, consultă gama de suporturi pentru dosare. Alege modelul în funcție de sistemul de șine, mobilierul disponibil și numărul de dosare pe care vrei să le păstrezi la îndemână!

Ține cont de material și de rezistență

Materialul trebuie ales în funcție de greutatea documentelor, frecvența manipulării și mediul în care va fi folosit suportul.

Contează și finisajele. Marginile trebuie să fie netede, baza să nu alunece ușor, iar compartimentele să nu se deformeze sub greutatea documentelor. Dacă mai multe organizatoare sunt amplasate în aceeași încăpere, păstrarea unei game cromatice unitare contribuie la un aspect ordonat.

Valorifică rafturile și spațiul vertical

Atunci când blatul este deja ocupat, mută o parte dintre documente în afara suprafeței de lucru. Rafturile deasupra sau lângă birou pot găzdui dosare consultate periodic, iar suporturile de perete pot păstra formularele și mapele subțiri la vedere.

Așază documentele folosite cel mai des la o înălțime la care ajungi fără efort. Rafturile superioare sunt mai potrivite pentru dosare consultate rar sau materiale de referință. Nu amplasa volume grele deasupra zonei în care stau angajații și verifică rezistența mobilierului înainte de încărcare.

În spațiile comune, organizatoarele trebuie amplasate astfel încât să nu blocheze trecerile, sertarele sau accesul la imprimantă. Dacă mai multe persoane folosesc același raft, rezervă compartimente distincte pentru fiecare departament ori categorie de documente.

Decide între suporturi fixe, mobile și modulare

Suporturile fixe funcționează bine atunci când documentele rămân la același post de lucru. Sunt potrivite pentru contabilitate, resurse umane sau secretariat, unde dosarele sunt consultate în mod repetat și trebuie să aibă un loc stabil.

Pentru echipele care transportă frecvent acte între birouri și săli de ședință, un organizator mobil poate simplifica activitatea. Mânerele și compartimentele bine delimitate ajută la păstrarea documentelor în ordine în timpul deplasării. Verifică stabilitatea și modul de fixare a dosarelor înainte de utilizare.

Sistemele modulare permit adăugarea de tăvi, separatoare sau compartimente pe măsură ce crește volumul documentelor. Sunt utile în birourile în care apar proiecte noi sau se schimbă periodic numărul de dosare active. Astfel, poți extinde organizarea fără să înlocuiești toate accesoriile.

Protejează documentele și folosește etichete clare

Suporturile deschise sunt practice pentru documentele curente, dar nu sunt potrivite pentru toate actele. Contractele, documentele de personal, informațiile salariale și alte materiale care conțin date sensibile trebuie păstrate într-un spațiu cu acces controlat.

Folosește sertare care se încuie sau dulapuri dedicate și evită să lași documente confidențiale pe tăvi aflate la vedere, mai ales în recepții și birouri în care intră vizitatori. Stabilește reguli clare privind persoanele care pot consulta sau muta dosarele.

Pentru celelalte documente, etichetele ajută echipa să folosească suporturile în același mod. Alege denumiri scurte și concrete, precum:

Dacă organizezi documente pentru mai multe departamente, poți completa etichetele cu numele echipei sau perioada la care se referă. Codurile de culoare sunt utile, dar păstrează aceeași convenție în toate zonele de lucru.

Verifică periodic conținutul și golește tăvile în care documentele finalizate au rămas prea mult timp. Mută actele inactive în arhivă, înlocuiește organizatoarele deteriorate și ajustează numărul de compartimente dacă volumul de lucru se schimbă. O verificare scurtă la sfârșitul săptămânii poate preveni acumularea teancurilor.

Un sistem de organizare adaptat biroului

Alegerea suporturilor pentru dosare pornește de la măsurarea spațiului și de la înțelegerea modului în care circulă documentele. Soluțiile verticale eliberează blatul, tăvile suprapozabile separă actele aflate în lucru, iar rafturile și dulapurile păstrează dosarele consultate mai rar.

Alege materiale rezistente, verifică dimensiunile și stabilește reguli simple de etichetare și utilizare. Un sistem potrivit nu trebuie să ocupe cât mai mult spațiu, ci să facă documentele ușor de găsit și de gestionat. Astfel, biroul rămâne funcțional, iar echipa își poate desfășura activitatea fără să piardă timp printre dosare și teancuri de hârtie.

Închiderea de lună ajunge adesea să însemne documente căutate în grabă, mesaje trimise seara și întrebări repetate despre aceeași plată sau factură. Antreprenorul vrea să afle rapid cum stă cu încasările, cheltuielile și taxele, iar cabinetul are nevoie de documente complete pentru a pregăti evidențele și declarațiile corect. Dacă informațiile ajung târziu sau pe canale diferite, ambele părți pierd timp.

Un flux bine stabilit reduce această presiune. Clientul știe ce documente pregătește, până la ce dată și cui le transmite. Cabinetul verifică informațiile într-o ordine clară, centralizează întrebările și oferă raportări care pot susține deciziile de business.

Ce presupune închiderea de lună în relația dintre client și cabinet

Închiderea de lună reprezintă procesul prin care firma și cabinetul contabil colectează, verifică și înregistrează documentele aferente unei perioade. Procesul include facturi emise și primite, extrase bancare, documente de casă, date despre salarii, stocuri, active și alte operațiuni care influențează contabilitatea.

Scopul nu este doar respectarea obligațiilor fiscale. O închidere realizată ordonat vă ajută să înțelegeți ce bani aveți de încasat, ce plăți urmează, care sunt costurile principale și ce obligații fiscale trebuie pregătite. Pentru rezultate stabile, informațiile comerciale trebuie să corespundă cu documentele și cu situația reală din firmă.

Responsabilitățile se împart între cele două părți. Clientul pune la dispoziție documentele primare și explică operațiunile pe care doar echipa sa le cunoaște. Cabinetul verifică documentele, efectuează înregistrările contabile și semnalează lipsurile sau neconcordanțele.

De ce apar blocaje la final de lună

Cele mai multe întârzieri nu pornesc de la o regulă contabilă dificilă, ci de la documente incomplete sau transmise târziu. O factură poate rămâne într-un e-mail, un bon fiscal într-un sertar, iar extrasul unui cont bancar secundar poate fi omis complet. Dacă aceste informații ajung în ultimele zile înainte de depunerea unei declarații, cabinetul nu mai are suficient timp pentru verificări.

Un alt blocaj apare atunci când firma folosește prea multe canale. Facturile ajung pe WhatsApp, contractele într-un e-mail, rapoartele de la procesatorul de plăți într-un folder separat, iar bonurile fiscale rămân pe hârtie. Fără o locație comună pentru documente, este dificil să verificați ce a fost predat și ce lipsește.

Mai apar neclarități și în cazul operațiunilor speciale. De exemplu, extrasul bancar poate arăta o plată de 8.000 lei către un furnizor, însă contabilul nu poate afla doar din extras dacă suma reprezintă un avans, o factură, o garanție sau un transfer între conturi. Firma trebuie să ofere contextul și documentul justificativ.

Principiul de lucru: închiderea începe pe parcursul lunii

O firmă care adună toate actele în primele zile ale lunii următoare lucrează sub presiune. O firmă care colectează documentele săptămânal poate identifica mai ușor facturile lipsă, plățile nealocate sau contractele care trebuie transmise contabilului.

Este util să stabiliți un calendar intern mai devreme decât termenele fiscale. Acest interval lasă loc pentru verificări, întrebări și corecții. Termenul intern trebuie să fie realist, acceptat de persoanele implicate și revizuit după primele luni de aplicare.

De exemplu, o firmă de servicii poate transmite documentele pe parcursul lunii, poate face o verificare internă în ultimele trei zile lucrătoare și poate preda setul final până în ziua 3 sau 4 lucrătoare a lunii următoare. Cabinetul poate trimite clarificările centralizate, iar firma le poate răspunde într-un termen convenit.

1. Emiteți și colectați documentele imediat ce apar

Primul pas începe în activitatea zilnică. Emiteți facturile către clienți imediat după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, în condițiile stabilite prin contract. Verificați datele beneficiarului, descrierea produselor sau serviciilor, cota de TVA aplicabilă, scadența și condițiile de plată.

O factură emisă cu date incomplete poate întârzia încasarea și poate genera corecții ulterioare. Dacă factura trebuie corectată, informați cabinetul și păstrați documentele care explică operațiunea, cum ar fi factura storno sau factura corectată. În cazul facturilor primite, salvați documentul într-un spațiu unic imediat ce îl primiți.

Pentru documentele transmise prin RO e-Factura, sistemul național administrat de ANAF, stabiliți cine verifică periodic facturile primite și cine le corelează cu bunurile sau serviciile efectiv recepționate. Documentul electronic nu explică întotdeauna întregul context comercial. De aceea, contractele, comenzile, avizele și procesele-verbale pot fi necesare pentru o înregistrare corectă.

2. Pregătiți lunar un set complet de documente și informații

Facturile reprezintă doar o parte din dosarul lunar. Cabinetul are nevoie și de informații despre plăți, încasări, numerar, angajați, stocuri sau contracte noi. Lista exactă depinde de activitatea firmei și de serviciile prevăzute în contractul cu cabinetul.

În majoritatea cazurilor, setul lunar include următoarele documente:

Înainte de predare, verificați dacă ați avut operațiuni care nu apar direct într-o factură: un împrumut acordat sau primit, o plată făcută de asociat, un avans, o achiziție de echipament, o investiție ori un contract nou de închiriere. Aceste situații trebuie comunicate din timp, deoarece pot necesita documente suplimentare sau un anumit tratament contabil și fiscal.

3. Stabiliți un punct unic pentru documente și statusuri

Documentele transmise prin mai multe aplicații se pierd ușor. Alegeți un singur spațiu de lucru: o platformă agreată cu cabinetul, un folder securizat sau un sistem de management al documentelor. Organizați fișierele pe luni și categorii, astfel încât fiecare document să poată fi identificat rapid.

O regulă simplă de denumire ajută mult. De exemplu, puteți salva o factură de achiziție în formatul „2026-09-Furnizor-Număr factură”. Pentru un document de plată, puteți include data, furnizorul și suma. Nu este nevoie de o structură complicată; este suficient ca echipa să o aplice constant.

Este util să urmăriți și statusul documentelor. Un tabel partajat poate arăta ce documente au fost încărcate, ce informații lipsesc, ce întrebări a transmis cabinetul și cine trebuie să răspundă. Limitați accesul la persoanele autorizate și păstrați istoricul modificărilor, mai ales pentru documentele financiare sau cele care conțin date personale.

4. Cabinetul verifică documentele și centralizează clarificările

După primirea documentelor, cabinetul verifică dacă acestea sunt complete, lizibile și încadrate în perioada corectă. Contabilul urmărește legătura dintre facturi, extrase bancare, încasări, plăți, documente de casă și evidențele comerciale. Dacă apar diferențe, cabinetul are nevoie de explicații înainte de finalizarea înregistrărilor.

Pentru această activitate, cabinetele folosesc de regulă un program pentru evidență contabilă, care permite preluarea structurată a documentelor, urmărirea înregistrărilor și verificarea informațiilor pe perioade. Instrumentul susține organizarea procesului, însă documentele corecte și explicațiile operaționale rămân responsabilitatea firmei.

Este mai eficient ca întrebările să ajungă într-o listă centralizată, nu în mesaje separate trimise pe măsură ce apar. O solicitare clară ar trebui să conțină documentul vizat, problema identificată, informația necesară și termenul de răspuns. De exemplu: „Plata din 18 septembrie către Furnizor X, în valoare de 2.450 lei: vă rugăm factura sau explicația plății până la data de 4 octombrie.”

Această abordare reduce mesajele urgente și oferă firmei o imagine completă asupra punctelor deschise. În același timp, cabinetul poate prioritiza situațiile care influențează raportarea, TVA-ul sau obligațiile declarative.

5. Răspundeți rapid la întrebări și validați operațiunile importante

Contabilul poate interpreta documentele în baza regulilor contabile și fiscale, însă nu poate ghici natura economică a unei tranzacții. Dacă firma a plătit un avans pentru un serviciu, a primit marfă fără factură sau a achitat o cheltuială personală cu un card de firmă, echipa internă trebuie să explice situația.

Desemnați o persoană responsabilă de relația curentă cu cabinetul. Aceasta nu trebuie să fie administratorul în toate cazurile; poate fi un coleg din financiar, operațional sau administrativ, cu acces la documentele necesare. Stabiliți și o persoană de rezervă pentru concedii sau perioade aglomerate.

Acordați atenție specială următoarelor situații:

Răspunsurile oferite la timp permit cabinetului să înregistreze corect operațiunile și să pregătească o situație financiară mai apropiată de realitatea firmei. Pentru tranzacții cu tratament fiscal complex, cereți opinia unui expert contabil sau a unui consultant fiscal autorizat înainte de a lua decizii.

6. Cabinetul reconciliază datele și pregătește raportarea

Reconcilierea înseamnă compararea mai multor surse de date pentru a identifica diferențele. De exemplu, cabinetul compară soldul contabil al contului bancar cu extrasul emis de bancă, verifică dacă încasările sunt asociate facturilor și urmărește dacă plățile au documente justificative.

În această etapă se verifică și soldurile clienților și furnizorilor, avansurile, casa, cardurile de firmă și conturile de la procesatorii de plăți. Pentru o firmă care vinde online, raportul marketplace-ului trebuie corelat cu comenzile, facturile, comisioanele și sumele efectiv încasate în cont. Dacă apar diferențe, acestea se clarifică înainte de raportarea finală.

Cabinetul poate înregistra și operațiuni specifice perioadei, cum ar fi amortizarea activelor, cheltuielile în avans sau veniturile în avans. Amortizarea reprezintă distribuirea contabilă a valorii unui activ, cum ar fi un laptop sau un echipament, pe durata sa de utilizare. Pentru firmele cu stocuri, această etapă poate include și analiza diferențelor de inventar sau a ajustărilor de gestiune.

După verificări, cabinetul pregătește raportarea convenită. În funcție de activitate, aceasta poate include situația veniturilor și cheltuielilor, soldurile de clienți și furnizori, poziția de numerar, facturile restante, principalele costuri și obligațiile fiscale estimate sau calculate.

7. Analizați raportarea, arhivați documentele și ajustați fluxul

Raportarea lunară trebuie să ofere informații utile pentru decizii, nu doar documente necesare pentru conformare. Analizați ce facturi au depășit scadența, ce plăți urmează, cum au evoluat cheltuielile și dacă există costuri neobișnuite. Dacă raportul nu răspunde la o întrebare importantă pentru firmă, cereți cabinetului o formă mai potrivită de prezentare.

De exemplu, un antreprenor care are dificultăți de lichiditate poate urmări separat facturile de încasat pe intervale de scadență: până la 30 de zile, între 31 și 60 de zile și peste 60 de zile. O firmă cu mai multe puncte de lucru poate solicita o comparație a veniturilor și cheltuielilor pe fiecare locație, dacă datele disponibile permit această analiză.

După validarea raportării, arhivați documentele și păstrați explicațiile pentru tranzacțiile importante. Stabiliți momentul în care luna se consideră închisă operațional. Dacă ulterior apare un document nou, analizați împreună cu cabinetul modul în care îl tratați și impactul asupra perioadei deja raportate.

Programați o discuție scurtă după închidere. Puteți analiza ce documente au lipsit, unde au apărut întârzieri și ce reguli trebuie ajustate. O revizuire de 15 minute, făcută lunar, previne repetarea acelorași probleme.

Cine face ce: responsabilități clare pentru client și cabinet

O delimitare simplă a responsabilităților reduce presupunerile. Clientul furnizează documente și explicații, iar cabinetul verifică, înregistrează și semnalează problemele. Contractul de prestări servicii trebuie să descrie limitele colaborării, termenele și responsabilitățile ambelor părți.

Activitate Client Cabinet
Emiterea facturilor Emite și verifică datele comerciale Poate verifica înregistrarea contabilă
Colectarea facturilor de achiziție Încarcă sau transmite documentele Verifică documentele primite
Transmiterea extraselor bancare Furnizează extrasele pentru toate conturile Reconcilează mișcările bancare
Explicarea plăților și încasărilor Oferă context și documente suport Solicită clarificări punctuale
Comunicarea operațiunilor speciale Informează imediat Analizează tratamentul contabil
Calculul obligațiilor fiscale Validează informațiile operaționale Pregătește calculele și declarațiile, conform contractului
Raportarea lunară Analizează și formulează întrebări Transmite rapoartele convenite
Arhivarea și îmbunătățirea procedurii Participă Participă

Este util să stabiliți termene interne pentru fiecare activitate. De exemplu, firma poate transmite extrasele bancare până în ziua 2 lucrătoare, poate răspunde la clarificări până în ziua 5, iar cabinetul poate transmite raportarea după finalizarea verificărilor.

Checklist practic înainte de predarea documentelor

Înainte de transmitere, parcurgeți o listă scurtă. Aceasta reduce riscul de a omite documente recurente și ajută persoana responsabilă să lucreze constant, inclusiv în perioadele aglomerate.

Păstrați checklistul într-un loc accesibil și actualizați-l dacă apar activități noi. O firmă care începe să vândă prin marketplace, de exemplu, trebuie să adauge rapoartele specifice acestei surse de venit.

Reguli de comunicare care reduc urgențele

Folosiți un canal principal pentru documente și un canal separat pentru întrebări rapide. Dacă trimiteți documentele în conversații lungi, acestea pot fi ușor omise sau pierdute între mesaje. Pentru documente, folosiți spațiul comun agreat; pentru clarificări, folosiți e-mailul sau o platformă de colaborare.

Formulați întrebările și răspunsurile cât mai concret. În loc de „Verificați plata aceasta”, transmiteți data, suma, furnizorul și explicația. În loc de „Lipsește o factură”, cabinetul poate preciza furnizorul, tranzacția și documentul necesar.

Stabiliți și o regulă pentru documentele sosite după termen. Cabinetul trebuie să analizeze dacă acestea afectează declarațiile, raportarea sau perioada contabilă deja închisă. Nu presupuneți că un document întârziat poate fi inclus automat fără consecințe; tratamentul depinde de natura tranzacției și de situația fiscală a firmei.

Indicatori utili pentru evaluarea procesului

Nu este nevoie de un sistem complicat pentru a afla dacă fluxul funcționează. Urmăriți lunar câțiva indicatori ușor de calculat și discutați rezultatele cu cabinetul.

Dacă numărul clarificărilor crește lunar, analizați cauza. Poate lipsesc rapoarte de la un procesator de plăți, poate persoana responsabilă nu are acces la toate documentele sau poate firma emite facturi din mai multe sisteme fără centralizare. Corectați cauza, nu doar efectul.

Greșeli frecvente de evitat

Predarea documentelor în ultima zi rămâne una dintre cele mai comune greșeli. Această practică lasă prea puțin timp pentru verificări și crește riscul de raportări incomplete. Este mai util să transmiteți documentele continuu și să păstrați finalul de lună pentru controlul ultimei liste de verificare.

Evitați și ideea că extrasul bancar este suficient pentru toate plățile. Extrasul arată că banii au plecat sau au intrat în cont, dar nu justifică întotdeauna scopul economic al tranzacției. Contractele, facturile, ordinele de plată, deconturile și explicațiile interne completează informația necesară.

Nu modificați facturi sau documente după ce le-ați predat fără să informați cabinetul. Dacă anulați o factură, emiteți o corecție sau primiți un document nou, transmiteți imediat schimbarea. Comunicarea la timp ajută cabinetul să actualizeze evidențele înainte de pregătirea raportărilor și declarațiilor.

O închidere de lună organizată se construiește prin pași repetați: documente colectate la timp, responsabilități clare, clarificări centralizate și raportări analizate. Începeți cu un calendar simplu și cu un checklist agreat împreună cu cabinetul, apoi ajustați procedura după primele două sau trei luni de aplicare. Pentru decizii fiscale sau contabile cu impact ridicat, solicitați întotdeauna recomandarea unui expert contabil sau consultant fiscal autorizat.

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.