Un tratament inovator administrat unor fotbaliști spanioli infectați cu coronavirus a dat rezultate încurajatoare. Simptomele acestora au dispărut după cel mult 72 de ore, iar primul pacient s-a vindecat după 10 zile, relatează Mundo Deportivo.
Este vorba despre 28 de persoane din cadrul clubului Fuenlabrada, din liga a doua. Aceștia au primit un tratament produs de compania farmaceutică Fagron și compus din ImunoTF (compus exclusiv din factori de transfer care fac parte din sistemul imunitar și acționează ca un un sistem de mesagerie imunologică), Miodesin (un puternic antiinflamator) substanțe chimice de origine naturală și ingrediente precum zinc, seleniu, vitamina D sau siliciu, începând cu dimineața zilei de 26 iulie.
La 48-72 de ore de la începerea tratamentului, simptomele pacienților dispăruseră, iar zece zile mai târziu primul membru al echipei a devenit negativ la testul PCR.
Medicul clubului a explicat că tratamentul a fost administrat și celorlalte persoane sănătoase din club, iar sistemul lor imunitar s-a întărit, prevenind răspândirea virusului.
Aceste rezultate reprezintă progres în lupta împotriva COVID-19, deoarece tratamentul produs de Fagron elimină simptomele în mai puțin de 72 de ore, dar este prescris și pentru prevenirea Covid-19.
Tratamentul produs de Fagron a apărut deja în două publicații științifice de prestigiu.
Encyclopedia.pub, o bază de date care colectează cele mai recente studii, a publicat un studiu care arată modul în care patru pacienți au arătat o îmbunătățire a simptomelor generale după utilizarea ImunoFormula și o scădere a timpilor de recuperare.
Un alt studiu privind tratamentul cu ImunoFormula a fost publicat de „Jurnalul de medicină personalizată”, cu un scor de 4,4 din 5.
Tratament inovator anti-Covid aplicat în Spania
Copiii sunt mai rezistenţi la noul coronavirus
• Naomi Bardach, renumit medic în pediatrie, profesor la Universitatea California din San Fracisco, spune că riscul de transmitere al noului coronavirus în școli nu este reprezentat de copii, ci de adulţi
Naomi Bardach, renumit medic în pediatrie, profesor la Universitatea California din San Fracisco, spune că la începutul pandemiei îi era teamă că va fi pusă în situaţia să trateze copii care au COVID-19 şi în mod sigur se va infecta şi ea. La mai bine de jumătate de an de la începutul pandemiei, medicul spune că a ajuns la concluzia că elevii din clasele primare şi adolescenţii nu sunt la fel de expuşi în faţa noului coronavirus şi nici nu par să îl transmită la fel de repede ca şi adulţii.Medicul face aceste afirmaţii bazându-se pe mai multe studii clinice realizate în ultima perioadă. Naomi Bardach a ajuns la concluzia că riscul de transmitere al noului coronavirus în școli nu este reprezentat de copii, ci de adulţii.
Studiile efectuate pe eşantioane mici
Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, susţine însă că ipotezele lui Naomi Bardach nu sunt concludente deoarece studiile au fost realizate pe eşantioane mici şi nu s-a măsurat gradul de transmitere a virusului între copii. „Aici este ca şi oul şi găina, care a fost primul: dacă părinţii au contaminat în exterior copiii sau copiii după aceea au contaminat părinţii. Eu cred că şi unii şi alţii pot deveni focare de infecţie, atât timp cât sunt purtători ai virusului în faringe. Restul depinde cum pui problema. Eu cred că cel mai important este să găsim soluţia ca într-adevăr copiii să nu vină contaminaţi din exterior ca apoi să contamineze mai departe în colectivitate şi în colectivitate să creăm premisele ca respectarea celor trei reguli de aur să se poată face ca să nu reprezinte focare de infecţie”, potrivit medicului Virgil Musta.
Dintre copiii pozitivi, doar 1,7% au necesitat internare în secția de ATI
Într-un studiu efectuat pe 70.000 cazuri de persoane infectate cu SARS CoV-2, s-a observat că doar 1,3% dintre acestea au fost copii, iar dintre ei, doar 30% au necesitat internare (0,4%,din totalul cazurilor), majoritatea fiind forme asimptomatice și ușoare. Dintre copiii pozitivi, doar 1,7% au necesitat internare în secția de ATI.
Conform studiilor, numărul copiilor depistați pozitiv cu SARS CoV-2 a fost într-adevăr mult mai mic comparativ cu cel al adulților, foarte puțini dintre ei făcând forme mai grave, în special cei care aveau deja alte probleme de sănătate precum malformații congenitale, diabet zaharat, obezitate etc. Marea majoritate a formelor la copii sunt asimptomatice sau minim simptomatice, ceea ce face foarte dificil depistarea copiilor pozitivi.
În același timp, copiii care au contactat virusul îl pot transmite mai departe, în familie sau la alte persoane cu care intră în contact, iar dacă aceste persoane sunt mai vulnerabile, pot dezvolta forme grave.
Posibilă ordine în care apar simptomele COVID-19
• Pașii ar fi: febră, tuse, dureri musculare, amețeală, stare de greață și diaree
O posibilă ordine a simptomelor infectării cu coronavirus a fost descoperită de cercetătorii din cadrul Universității California de Sud. Acestea ar fi: febră; tuse; dureri musculare; amețeală; stare de greață și diaree. Modul de manifestare a îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2 i-ar putea ajuta pe cei care au contractat boala să ia măsurile necesare pentru a limita răspândirea coronavirusului și să solicite îngrijiri medicale potrivite. Peter Kuhn, profesor de medicină, inginerie biomedicală și inginerie aerospațială și mecanică în cadrul USC, a declarat că această ordine este deosebit de importantă: „Această ordine este deosebit de importantă în cazul în care avem de-a face cu cicluri suprapuse de boli precum gripa, care coincid cu infecțiile cu COVID-19. Medicii pot determina ce măsuri trebuie luate pentru îngrijirea pacientului și pot preveni agravarea stării acestuia“.
„Identificarea mai rapidă a pacienților ar putea reduce timpul de spitalizare“
„Identificarea mai rapidă a pacienților ar putea reduce timpul de spitalizare”, a explicat și Joseph Larsen, autorul principal al studiului. Febra și tusea sunt frecvent asociate cu o varietate de boli respiratorii, inclusiv sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și sindromul respirator acut sever (SARS). Dar simptomele care apar la nivelul tractului gastrointestinal superior și inferior diferențiază COVID-19 de celelalte boli respiratorii.
Lipsa mirosului şi a gustului, un simptom COVID-19 cauzat de o afectare nervoasă?
Anosmia (lipsa mirosului) şi ageuzia (pierderea gustului) sunt două simptome frecvent asociate infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, însă aceste manifestări nu par a fi de origine mucosală, arată un nou studiu publicat în jurnalul american Otolaryngology. Potrivit acestei cercetări recente realizată de medici din Iran, anosmia indusă de infecţia cu noul tip de coronavirus ar putea fi de origine nervoasă.
Studiul a constat în evaluarea a 49 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, în perioada aprilie-mai 2020, dintre care majoritatea (91,8%) prezentau alterarea bruscă a simţului olfactiv, iar 85,7% prezentau anosmie completă. De asemenea, peste 70% dintre pacienţi prezentau afectare simultană a simţului gustativ. În urma tomografiei computerizate, cercetătorii au observat nu există modificări ale mucoasei la nivelul sinusurilor paranazale şi etmoidale, concluzionând astfel că mecanismul anosmiei este mai degrabă de origine nervoasă şi că utilizarea topică a steroizilor ar putea fi inutilă.
S-a jucat puțin cu focul: Fotografia Deliei care i-a inflamat pe fani
Delia Matache s-a jucat puțin cu focul pe Instagram! Cel puțin asta se poate înțelege din replicile pe care internauții i le-au dat artistei. De fapt, primul mesaj în care Delia este cam „tăvălită” a produs „eupția”. Adevărații fani i-au sărit imediat în ajutor. Totul a plecat de la o postare multicoloră a Deliei. Roșu, albastru, verde și portocaliu sunt culorile hainelor pe care artista le-a purtat în timp ce se concentrează pe trotinetă. Imaginea este dinamică și iese în evidență, e clar, doar că unuia dintre urmăritori nu i-a plăcut și s-a remarcat print-un comentariu răutăcios. „Boss, stilul ăsta exista și acum 10 ani …ți s-ar fi potrivit pe atunci”, a fost mesajul internautului. Atât i-a trebuit! Adevărații fani ai artistei l-au luat la rost. „Ești cea mai tare și mai nonconformista artistă din România! Te pup și te ador!”, „Problema nu e că Delia trebuie să aibă sau nu copii ca să se liniștească, nici cu copii nu ai scoate-o din lumea ei puțin nebună, problema, să o numim așa, e că postează uneori demn de gândit dacă acest om este în toate mințile! Sau dacă trebuie să facă ceva diferit ca să iasă în evidență și să fie diferită, că vedeți, ea e artistă și artiștii sunt cu un picior în fată mereu, sper să fie fericită în lumea ei, până la urmă, de vocea ei ne-am îndrăgostit, restul nu mai contează”. „Vai, ce oameni frustrați, fiecare e liber să-și trăiască viața cum le e pe plac. Unele le văd extravagante după gustul meu, dar nu comentez aiurea, nu-ți place, treci peste.”, „Ce tare ești Delione! Superb! Și eu m-aș da cu troti. Cu parașuta ai încercat? Te pup și te ador”, sunt replicile care au curs de la fanii cântăreței.
„Bombardierul“ Lora
„Bombardament” a fost pe rețelele de socializare ale Lorei în cele câteva luni în care, alături de soțul ei, Ionuț Ghenu, s-a distrat de minune în Bali. Vedeta a postat zilnic imagini în care se afla în mirificele peisaje pline de verdeață și apă cristalină. Iar fanii ei au avut la ce contempla, în mijlocul naturii, la corpul sculptat al Lorei. Vedeta a revenit, din Bali, după ce restricțiile din cauza coronavirusului s-au mai eliberat, dar nu a lăsat deloc, deoparte, Instagramul sau Facebook-ul. A continuat să-și bombardeze fanii. Ultima reușită i-a cam dat peste cap pe admiratori. Lora a pozat alături de una dintre prietenele ei, prezentatoarea Ana Maria Gheorghe, iar mesajul a fost unul puțin „războinic”: „Vă deranjează dacă mă pozez cu femei frumoase şi puternice?” Nu a deranjat pe nimeni. Pe de altă parte, Lora a urcat un clip pe contul de socializare în care a vrut să facă un anunț promoțional pentru fani, însă ce i-a ieșit indică mai degrabă un film XXX! Vântul s-a jucat cu rochia ei, iar părțile intime au rămas descoperite. Totul s-a petrect pe o plajă din Bali, unde cântăreața s-a filmat într-o rochie vaporoasă și sexy, despicată până la șold, sub care vedeta nu purta lenjerie intimă.
Cine este iubita lui Selly
Selly este împreună cu o tânără foarte frumoasă, din Craiova. Tinerii s-au cunoscut în perioada liceului, iar de atunci sunt de nedespărțit. Ea a ajuns cunoscută în mediul online, după ce a devenit iubita vloggerului. Acum are mii de fani care o apreciază și care o susțin zilnic. Selly și Smaranda au fost în aceeași clasă la liceul „Fraţii Buzeşti“. Ambii au luat note extrem de mari la Bacalaureat. Tânara și-a îndeplinit visul. A reușit să intre la Medicină, acolo unde și-a dorit mereu. Selly a felicitat-o pentru reușita ei așa cum a știut el mai bine. Pe Instagram, a adunat deja peste 360 de mii de urmăritori. La cei 19 ani ai săi, Smaranda Știrbu a reușit să facă multe lucruri și duce o viață la care multe fete de vârsta ei doar visează. Acum, cel mai probabil se va muta în apartamentul proaspăt închiriat de iubitul ei în București. Extrem de activă în mediul online, tinerei îi place să țină legătura cu fanii ei, pe care îi ține la curent cu tot ce face.
SFAT EXPRES/ Cele mai sănătoase uleiuri alimentare pentru gătit
Uleiul este unul dintre alimentele des folosite în gastronomie, fie la prăjit, fie la asezonarea unei salate sănătoase şi răcoritoare. Acesta are consistenţă lichidă şi poate fi de natură vegetală, animală ori minerală, rezultat prin procese de laborator sau industriale.
Uleiurile au în compoziţie trigliceride, care conţin un compus format dintr-o molecula de glicerol şi trei de acizi graşi, fie saturaţi (specifice produselor din carne şi lactatelor, dar şi în unele uleiuri şi alimente supuse rafinării), mononesaturaţi (uleiuri, peşte, fructe oleaginoase) sau polinesaturaţi, (uleiuri– floarea soarelui, soia, şofran, margarinele polinesaturate).
Uleiurile conţin vitamine liposolubile (A, D, E), acizi graşi omega 3 şi omega 6.
Temperatura de ardere este o caracteristică specifică fiecărui ulei şi este important să o cunoaştem, deoarece reprezintă momentul în care se produc substanţe toxice, cancergiene.
E de preferat ca grăsimile de origine vegetală să fie consumate cu moderaţie, deoarece au 9 kcal/g ş i este nesănătos să le consumi în exces.
Cele mai sigure uleiuri pentru prăjit sunt acelea care au o temperatură de ardere mai mare de 180 grade Celsius.
În cazul preparării alimentelor prin prăjire NU trebuiesc utilizate uleiuri presate la rece.
Se recomandă să se folosească o singură dată uleiul la prăjit, deoarece toate proprietăţile benefice dispar după prima utilizare şi fiecare nouă prelucrare termică eliberează substan ţe cancerigene.
Indicat pentru prăjit este cel de palmier, nehidrogenat, bogat în vitamina A, E şi beta caroten, uşor digerabil, care o temperatură de ardere de 230 de grade şi uleiul de nucă de cocos rafinat, nehidrogenat.
Este important să folosim uleiuri concepute special pentru acest procedeu de prelucrare termică.
Ce uleiuri folosim pentru preparatele care nu necesită prelucrare termică
Cel mai des folosit este uleiul de floarea soarelui, dar se poate folosi şi uleiul de soia, uleiul din sâmburi de struguri.
Uleiul de măsline, vedeta dietelor mediteraneene, este bogat în acizi graşi mononesaturaţi, antioxidanţi ş i un adjuvant în bolile cardiovasculare. Este indicat în aşezonarea salatelor, sosurilor, peste legumele gătite la aburi.
Uleiul de porumb este bogat în vitaminele B, C, D, E, beta caroten, dar şi în microelemente, fier, mangan, ideal pentru salate. Acizii graşi nesaturaţi pe care îi conţine au proprietăţi hipocolesterolemiante şi cresc rezistenţa organismului la bolile infecţioase.
Uleiul de cocos are proprietăţi comparabile cu cele ale untului sau uleiului de măsline. Este recomandat celor care urmează o dietă de slăbire, deoarece este metabolizat rapid de către ficat.
Uleiul de palmier. Conține 40% acizi graşi mononesatura ţi, 10% acizi graşi polinesaturaţi şi 50% acizi graşi saturaţi, consistenţă solidă, cu aspect de untură pe preparatele prăjite şi răcite. Datorită proprietăţilor sale organoleptice, neschimbate prin reutilizare, este des folosit în domeniul alimentaţiei publice. Este indicat să folosim uleiul de palmier nehidrogenat.
Uleiul de ş ofrănel presat la rece are o culoare galbenă – aurie, cu gust de cereale şi o aromă de nucă. Are un conţinut bogat în acizi graşi nesaturaţi şi vitamina E (46mg/100g), dar şi proprietăţi antioxidante.
Uleiul de rapiţă este bogat în acizi graşi polinesaturaţi, omega 3. Se recomandă consumul uleiului de rapiţă, deoarece conţine acid alpha-linoleic, un precursor al acizilor graşi omega 3, cu proprietăţi hipocolesteroleminate, anitihipertensive, important în prevenţie, dar poate fi şi un bun adjuvant în tratamenului medicamentos al pacienîilor cardiaci.
Uleiul de arahide este indicat în procesele culinare care folosesc temperaturi înalte. Se păstrează în locuri reci, uscate şi întunecoase. Uleiul de arahide presat la rece are proprietăţi organoleptice, similare cu arahidele, şi proprietăţi hipocolesteroleminante. Previne cancerul, artitrele şi constipaţia.
(sursă:www.descopera.ro)
Alex Benga, convins de Laszlo Balint să semneze cu UTA Arad
• Fundașul central brașovean va continua să joace în Liga I
Brașoveanul Alexandru Benga va continua în Liga I la UTA Arad, echipă antrenată de Laszlo Balint. Benga (31 de ani) a început fotbalul la FC Brașov , după care a mai jucat în zonă, la FC Săcele și Forex Brașov. A trecut, pentru doi ani, la Petrolul Ploiești, iar între 2011 și 2013 a jucat la Oțelul Galați. În 2013-2014 a trecut în Bulgaria, la Botev Plovdiv (ulterior și la Septemvri Sofia), apoi a evoluat în Azerbaidjan, la Qabala FK, în Cipru, la Ermis Aradippou, Polonia, la Sandecja Nowy Sacz. Brașoveanul mai îmbrăcat tricoul celor de la Juventus București, iar ultimul campionat a fost component al Chindiei Târgoviște.
„Un proiect antrenant“
Alex Benga spune că a fost atras de proiectul propus de Bătrâna Doamnă. „În primul rând, sunt foarte fericit că am ajuns la UTA. Este un proiect sportiv serios, antrenant, provocator, sunt foarte fericit că voi lua parte la această provocare. Sper să avem rezultate bune, să îndeplinim obiectivele clubului, că asta este cel mai important, să creăm o echipă puternică și să ne mulțumim suporterii. Pentru că, se știe în toată țara că UTA are niște suporteri minunați, fanatici, care susțin echipa. E o plăcere să joci în meciuri de genul UTA-Petrolul sau UTA – Craiova, deci e o plăcere față de alte echipe care nu au atât de mulți suporteri. Să joci pe un stadion nou este un lucru foarte foarte, foarte frumos, pentru că una este să joci pe stadioane vechi sau care au o infrastructură care lasă de dorit și alta este să joci pe un stadion nou. Să dea Dumnezeu să trecem peste această pandemie și suporterii să înceapă să vină la stadion, eu cred că vom fi o echipă redutabilă. Eu zic că vom face lucruri foarte frumoase în acest sezon, pentru că știu filozofia lui Mister și mai știu că aici este un grup puternic, jucători cu caractere puternice”, a spus brașoveanul citat de SportArad.
Balint: „Benga va fi un plus important“
Antrenorul Laszlo Balint a insistat pentru aducerea lui Benga la Arad. „Mă bucur și pentru venirea lui Alex, pentru că am avut discuții de mai multă vreme cu el. Ne făcusem obiectivele de la momentul respectiv împreună, deși nimic nu era decis atâta timp cât noi eram angrenați în acel playoff pentru promovare, iar Alex era cu Chindia în lupta pentru evitarea retrogradării. Ne bucurăm că până la urmă atât noi cât și Alex am terminat sezonul precedent cu fruntea sus. Și acum o spun cu sinceritate, mă bucur foarte mult că Alex ni s-a alăturat pentru că, pe lângă faptul că are o calitate certă din punct de vedere sportiv, sunt convins că va fi un plus important și pentru ce ne dorim în vestiar, pentru acel spirit de care v-am pomenit deseori”, a spus tehnicianul arădenilor despre noul său elev.
Oficial! Vlad Boția a semnat cu Corona Brașov
• Mijlocașul brașovean a fost împrumutat de FCU Craiova (L2) pentru un sezon la nou-promovata în Liga a 3-a
CSM Corona Brașov a reușit o primă lovitură importantă pe piața transferurilor. Dorit insistent în această vară de către oficialii Coronei, Vlad Boția fost împrumutat un an la Brașov, fotbalistul semnând un un contract valabil pentru un sezon cu echipa antrenată de Călin Moldavan. Boția (24 de ani) a promovat în această vară cu FCU Craiova în Liga a 2-a, însă mijlocașul brașovean nu a intrat în planurile antrenorului oltenilor, Eugen Trică, pentru noul sezon. Deși a avut mai multe oferte, printre care de la Oțelul Galați, Pandurii, FC Odorheiu Secuiesc sau Cetate Râșnov, Boția a ales să joace la Corona.
„Trică s-a înșelat“
Un aspect important a fost și partea financiară, iar o parte din salariul fotbalistului va fi suportat de către Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova. „Din păcate nu m-am putut bucura de promovarea în Liga a 2-a cu „Știința“ pentru că am fost anunțat că voi fi împrumutat la o altă echipă. Normal că nu mi-a picat bine, dar trebuie să merg mai departe și chiar vreau să-i demonstrez antrenorului Eugen Trică de faptul că s-a înșelat în privința mea. Am avut mai multe oferte, am ales Corona pentru că voiam să vin acasă. Din zona Brașovului am mai fost dorit de Cetate Râșnov, de la ACS SR Brașov nu am fost contactat de nimeni. Vreau să joc cât mai mult în noul campionat, cu antrenorul Călin Moldovan am mai lucrat în trecut la Zagon, iar pe majoritatea băieților îi cunosc foarte bine“, a spus Vlad Boția.
Provocarea promovării în Liga a 2-a
Fotbalistul brașovean spune că promovarea în Liga a 2-a nu este ușor de obținut. „ Eu spun că se poate construi la Corona o echipă bună pentru Liga a 3-a, sunt câțiva jucători cu experiență. Eu spun că ar mai fi nevoie de câțiva juniori buni mai ales că regulamentul FRF te obligă să joci cu trei jucători sub 20 de ani. Știu bine ce înseamnă să te bați la promovare în Liga a 2-a și pot spune că nu va fi deloc o misiune lejeră“, a încheiat Vlad Boția.