11.8 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 2779

Sala polivalentă, în dezbatere la Ministerul Lucrărilor Publice

0

Indicatorii tehnico-economici ai viitoarei săli polivalente de la Bartolomeu sunt în dezbatere pblică pe site-ul  Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei, propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ putând fi transmise pe adresa Ministerului, Bd. Libertăţii, nr. 16, Latura Nord, sector 5, Bucureşti, la adresa de e-mail: transparenta@mlpda.ro, în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului. Anunţul a fost lansat în procedura de transparenţă luni, 14 septembrie. Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, Complexul multifuncțional – Sala polivalentă, Brașov este estimat la o investiție de 404.557 milioane lei cu TVA inclus. Din această sumă, valoarea finanțată de Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții SA, este de 390,398 milioane lei, iar cea cu care participă Municipiul Brașov, de 14,159 milioane lei.  Ceea ce atrage atenția în acești indicatori tehnico-economici este valorea estimată a lucărilor de construcție și montaj, de 254.539 milioane lei, raportat la întreaga valoare a investiției, de peste 404 milioane lei.  Restul sumei va acoperi, probabil, documentaţia necesară investiţiei, dotările ei şi alte servicii. Sala polivalentă care va fi ridicată în Bartolomeu, pe locul fostului stadion municipal are ca termen de construire 36 de luni de la emiterea ordinului de începere. Conform indicatorilor, în primul an de lucru se vor cheltui 124 de milioane de lei, dintre care 76 de milioane de lei pentru partea de construcţie şi montaj, iar în anul al doilea, 156 de milioane de lei, din care 102 milioane lei pentru construcţii şi montaj. În cel de al treilea an ar urma să fie cheltuită a treia parte a investiţiei, în valoare de 124,557 milioane lei, din care 76,539 milioane lei pentru construcţii şi montaj. Este de așteptat ca un constructor să fie angajat cam la jumătatea anul viitor, astfel că, în cazul în care totul merge conform planificării, complexul multisportiv de la Brașov ar fi gata cam în prag de alegeri, în 2024.

Autobuzele electrice intră şi pe linia 32 Valea Cetăţii – Gara Braşov

0

RATBV SA a pus de în circulație autobuze electrice și pe linia 32, care acoperă traseul Valea Cetății – Gara CFR Brașov și retur, după ce recent a fost livrat la Brașov al 15-lea autobuz electric SOR. Aceasta este cea de a şasea linie pe care circulă şi autobuze electrice, după ce vehiculele cu zero emisii poluante au fost puse în funcţiune pe liniile 5, 22, 23B, 34 și 36. În cadrul primului contract încheiat cu producătorul SOR din Cehia este prevăzută livrarea la Brașov a 32 de autobuze electrice, iar în cadrul celui de-al doilea contract sunt așteptate alte 20 de autobuze 100% electrice. Până acum au fost recepţionate 15 astfel de autobute 100% electrice. În paralel însă, la Brașov au fost recepționate și puse în circulație în acest an și 26 de troleibuze Solaris, şi ele complet electrice, care beneficiază, printre altele, de un sistem de propulsie pe baterii electrice pentru zonele în care nu pot fi captate la o rețea de contact. Acestea deservesc traseele cu numerele 1, 2, 6 și 31. Toate aceste mijloace de transport noi, 100% electrice și cu zero emisii de carbon, au fost achiziționate de Primăria Municipiului Brașov, prin intermediul unor finanțări nerambursabile de la Agenția Fondului de Mediu sau din fonduri europene, prin POR – Axa 4.1, cu sprijinul MDRAP. În urma derulării tuturor proiectelor de achiziție, Brașovul va beneficia de un parc de 133 de autovehicule de transport public de călători complet „verzi”.

Previziuni sau promisiuni? Preţul gazelor naturale din această iarnă va fi mai mic decât în iarna 2019

0

l Este asigurarea pe care o dă Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri

Gazele naturale s-au ieftinit în România, a declarat ieri Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, care dă asigurări că preţul gazelor din iarna lui 2020 va fi mai mic decât preţul din iarna 2019. „Aşa cum am promis, la 1 iulie, piaţa de gaze naturale s-a liberalizat. În plus faţă de această liberalizare am schimbat obligaţia de vânzare centralizată pe piaţa cu gaze cu un gas program release. Practic, prin acest program, am legat preţul gazelor din România de preţul bursei regionale de la Viena, Baumgarten. Exact cum am şi preconizat, oferta de gaze pe piaţa romţnească este mai mare decât cererea şi, evident, avem o ieftinire a preţului gazelor naturale, ajungând un pic sub preţul Bursei de la Viena. Asta înseamnă că piaţa românească devine piaţă funcţională şi de aceea fluxul de gaze este şi de ieşire din România, nu numai de intrare în România. Vestea bună va fi şi pentru consumatorul casnic şi pentru consumatorul industrial, este că preţul gazului natural în România va fi mai scăzut. Acum, nu putem compara preţul din octombrie, noiembrie, decembrie cu preţul de acum. Dar cu certitudine preţul din iarna lui 2020 va fi mai mic decât preţul din iarna 2019. Asta cu certitudine, pentru că preţul gazului a scăzut şi scăzând avem o referinţă mai joasă”, a declarat ieri, conform news.ro, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

„Producem suficient pentru a acoperi cererea“

Întrebat dacă producem suficient pentru a acoperi cererea, oficialul a răspuns că da. „Producţia Romgaz a crescut în ultima perioadă cu 10%, acolo practic a fost o întârire a echipei manageriale şi s-au redeschis sonde, iar Romgaz a reuşit să îşi crească producţia cam cu 10%. Asta înseamnă venituri mai mari pentru companie, venituri mai mari la bugetul de stat, o ofertă de gaz pe piaţa românească mai mare şi implicit toată lumea ar avea de câştigat şi implicit scade şi preţul la gaz. Şi industria românească devine mult mai competititvă”, a precizat ministrul Virgil Popescu.

Explotarea gazelor naturale din Marea Neagră a rămas o prioritate

El a mai spus că explotarea gazelor naturale din Marea Neagră a rămas o prioritate. „Trebuiau îndeplinite mai multe condiţii ca aceasta să se întâmple. Abrogarea Ordonanţei 114 a fost făcută, renunţarea la obligaţia de vânzare a 50% din producţie pe piaţa cetralizată a fost realizată şi înlocuită cu acest gas program release, care aduce beneficii prin scăderea preţului gazului. Mai rămâne de modificat Legea Offshore, care nu se poate face decât în Parlament. Nu ne putem asuma ca Guvern să modificăm Legea Offshore şi să fie modificată în Parlament, mai ales că suntem într-un proces electoral şi cred că nu este un moment prielnic”, a adăugat ministrul, care a precizat că partidul nu are o majoritate în Parlament. Oficialul a vorbit şi despre platforma pentru obţinerea granturilor în valoare de 1 miliard de euro, operaţională de marţi, unde până acum sunt 1.000 potenţiali doritori în prima etapă.

Nicușor Dan o dă în judecată pe Gabriela Firea pentru calomnie

0

Nicușor Dan, candidatul dreptei la Primăria Capitalei, a anunțat că îi va intenta proces de calomnie Gabrielei Firea, care l-a acuzat că a luat bani de la interlopi, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care Dan discuta cu un consilier al primarului PSD al sectorului 4 despre demolarea unui imobil în Parcul Orășelul Copiilor. „Voi intenta proces civil pentru calomnie, pentru afirmaţii calomnioase, primarului PSD în funcţie, Gabriela Firea, care a spus despre mine, explicit, că am luat bani pentru a ajuta cetăţeni în diferite chestiuni. Este o afirmaţie mincinoasă, pentru care va trebui să răspundă”, a declarat ieri, Nicușor Dan.
Nicuşor Dan a prezentat explicaţii referitoare la cazul care i-a atras criticile edilului general, precizând că un cetăţean din Sectorul 4 „a fost abuzat” de Primărie, „care i-a demolat ilegal” proprietatea.
„Acest fapt a fost constatat prin decizie definitivă de Curtea de Apel Bucureşti. Deci, instanţa a constatat, prin hotărâre definitivă, că Primăria Sectorului 4 a abuzat un cetăţean. A fost demolată fără niciun act, fără autorizaţie, fără proces o proprietate existentă în baza unei autorizaţii pe care chiar Primăria Sectorului 4 o dăduse în anul 2013. .(..)”, a spus el.
Nicuşor Dan a menţionat că s-a prezentat cu cetăţeanul respectiv la Avocatul Poporului, iar apoi s-a adresat Primăriei Sectorului 4. „Instanţa a constatat, prin hotărâre definitivă, că Primăria Sectorului 4 a demolat abuziv proprietatea unui cetăţean”, a mai spus el.
Nicuşor Dan a replicat că este obligaţia sa de parlamentar să rezolve problemele cetăţenilor din circumscripţie. Nicuşor Dan a apreciat că este ridicol ca reprezentanţii PSD să îl acuze de corupţie. Precizările vin după ce primarul general l-a acuzat pe Nicuşor Dan că ar fi făcut trafic de influenţă şi că ar fi pus „presiune pe funcţionari din primărie pentru prietenul lui interlopul Mitrache, zis «Câine»“.

O familie fericită: Fermecătoarea Irina Fodor a împlinit 32 de ani

0

Răzvan Fodor a publicat, în mediul online, fotografii cu soția sa, Irina, de ziua de naștere a acesteia.
Irina Fodor a împlinit 32 de ani, ocazie cu care partenerul său de viață, Răzvan Fodor, i-a făcut o urare romantică. Mesajul este însoțit de două fotografii în care Irina Fodor apare în costum de baie. Arată extrem de bine și are look-ul unei puștoaice. „Sper să te mai reîntâlnesc și în alte vieți, pentru că în asta sigur nu-mi ajungi. La mulți ani!! #happy32 #frantuzoaica #birthdaywife”, este mesajul transmis de Răzvan Fodor. De ziua ei, Irina Fodor a scris și ea un mesaj în mediul onlone, în care face un bilanț al celor 32 de ani. „Îmi imaginam eu, puștoaică fiind și neștiind cât de mare e lumea asta și câte are de oferit, că, la 32 de ani, le voi fi încercat pe toate și le voi fi știut pe toate. Și am ajuns la vârsta asta și sunt momente când până și întrebări de-ale copilului mă lasă mască și fără vreo umbră de replică. E clar, mai e mult până departe. Azi, simt recunoștință pentru atâtea ocazii care mi s-au oferit ca să învăț, și pentru toate cele ce vor urma. Vă mulțumesc din suflet pentru urări, pentru gândurile și cuvintele frumoase! Să curgă prosecco! ”, a spus vedeta. Răzvan Fodor și Irina au o relație de 13 ani, iar de 10 ani sunt căsătoriți. Cei doi au împreună o fetiță pe care o cheamă Diana.
Irina Fodor a povestit și despre momentul în care l-a dus pe Răzvan să-i cunoască pe viitorii socri, la Buzău, în 2008. „Îi mai trimiteam mamei poze, mama parcă îl mai repera puțin, dar atât. Știau doar că e vedetă…. Îi trimiteam eu poze de pe laptop-ul de la cămin. Mama mă tot întreba: câți ani are, cine e, din astea. Când i-am zis că are 32 de ani, a fost șoc și groază pentru ei”, a mărturisit Irina Fodor.
„Ai mei nu erau așa deschiși ca mama lui Răzvan, probabil că părinții de fete sunt puțin mai în gardă, așa că nu a fost mare dialog din prima. Tata stătea sobru pe fotoliu, încerca Răzvan să destindă atmosfera, dar nu avea cu cine, că tata își luase o mină de general… Mama în schimb era foarte emoționată și foarte intimidată de Răzvan, dar ulterior s-a deschis și acum Răzvan e, cum ar veni, ginerele ei preferat. Râde, se chițăie cu noi la masă, îi plac glumele lui”, și-a amintit Irina.

Cât trebuie să scoți din buzunar ca să-ți cânte Loredana Groza?

0

Loredana Groza se numără printre cele mai talentate și sexy artiste de la noi, dar și printre cele mai scumpe. Pentru că acolo unde este talent, și prețul este pe măsură, așa că dacă vrei să-ți cânte celebra Loredana la un eveniment, trebuie să știi că vei scoate din buzunar o sumă uriașă. Loredana Groza își cunoaște foarte bine valoarea, astfel că, pentru un concert privat ea cere 12.500 de euro! O adevărată avere pentru cei care nu învârt banii cu lopata. De menționat este faptul că Loredana Groza vine, la concerte și evenimente, cu band-ul său, format din mai mulți artiști care o ajută să facă un show pe măsură.

Antonia, poză șocant de sexy

0

Antonia a pozat incredibil de sexy pentru publicația nonconformistă Touch Magazine. Și dacă ați crezut că ați văzut cele mai sexy poze cu Antonia, e vremea să recunoașteți că v-ați înșelat. Solista vă arată ceea ce doar Alex Velea vede în dormitor. Frumoasa mămică a trei copii a pozat incredibil de senzual. Sigură pe ea și pe corpul ei, așa cum mărturisește în poveștile de pe Instagram, Antonia (31 de ani), mamă a trei copii, este printre puținele vedete din România care nu arată vulgar indiferent de cât de mult și-ar expune corpul. Cel mai nou număr al publicației Touch Magazine a reușit să atragă atenția cu un pictorial cu totul amețitor.

Cugetări

0

Marin Preda: „Nu am ști cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el”

Calendar religios: 16 septembrie

0

Ortodox
Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina şi Ludmila
Greco-catolic
Sf. m. Eufemia.
Romano-catolic
Ss. Corneliu, pp. m. şi Ciprian, ep. m. **; Ludmila, m.

S-a întâmplat la 16 septembrie

0

1836: Domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a ţării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale
1924: Se naşte Lauren Bacal, actriţă americană de film (d. 2014)
1925: Se naşte B.B. King, muzician american (d. 2015)
1927: Se naşte Peter Falk, actor american (d. 2011)
1956: Se naşte David Copperfield, magician american
1957: Se naşte Anca Parghel, interpretă şi profesoară română de jazz (d. 2008)
1966: Inaugurarea noii Opere Metropolitan din New York
1976: A intrat în funcţiune prima platformă românească de foraj marin.
1977: Moare Maria Callas, (Maria Calogeropoulos) soprană americană de origine greacă (n. 1923)
1983: Moare Fory Etterle, actor român de origine elveţiană (n. 1908)
1993: Moare Silvia Popovici, actriţă română de teatru şi film (n. 1933)
2000: Moare Valeriu Sterian, cântăreţ, muzician şi compozitor român de muzică folk şi rock (n. 1952)

SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă soluții complete și de înaltă calitate pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, cu respectarea normelor în vigoare și a condițiilor de siguranță impuse prin LEGEA ARHIVELOR NAȚIONALE NR. 16/1996.

Arhivare și depozitare documente în maximă siguranță

Firma dispune de două depozite proprii, situate în București și Brașov, echipate cu spații de arhivare documente și depozitare conform standardelor internaționale. În plus, SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă servicii complete de arhivare, inclusiv depozitarea documentelor, prelucrarea arhivistică, scanarea documentelor, transportul și distrugerea securizată a acestora.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare pune la dispoziția clienților săi spații de depozitare dotate cu sisteme automate de supraveghere video, alarmare și stingere a incendiilor, controlul umidității și microclimatului, pază umană asigurată de echipe specializate 24/24h. De asemenea, soluția software complexă și echipamentele IT de ultimă generație monitorizează în permanență parametrii mediului de depozitare și asigură trasabilitatea, securitatea și integritatea documentelor.

Consultarea rapidă a documentelor arhivate

Documentele pot fi consultate fie în mod electronic – acestea fiind trimise prin e-mail- fie în format fizic la sediul SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare, fie la sediul clientului. În acest ultim caz, documentele sunt expediate pentru consultare prin servicii de curierat sau transport prin flotă proprie cu vehicule specializate și monitorizate prin GPS. În plus, compania oferă sali individuale de consultare documente echipate cu tehnologie de ultimă generație pentru copierea și scanarea documentelor.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare are în vedere dezvoltarea continuă și inovația tehnologică pentru a asigura un parteneriat de durată cu clienții săi. Firma are certificat Sistemului de Management al Securității Informației conform standardului internațional SR ISO/IEC 27.001: 2018, fiind de asemenea certificată conform standardelor ISO 9001:2015 – Sistemul de Management al Calității, ISO 14.001: 2016 – Sistemul de Management de Mediu și ISO 45.001:2018 – Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale.

Prin certificarea conform standardelor ISO mentionate mai sus, SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare demonstrează preocuparea pentru dezvoltare și inovație tehnologică continuă, precum și angajamentul pentru calitate, mediu, sănătate și securitate ocupatională.

SDA – SERVICII DE DEPOZITARE ȘI ARHIVARE se remarcă prin soluții complete, securizate și accesibile pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, fiind un partener de încredere pentru orice business care își dorește să aibă acces rapid și sigur la informațiile sale.

De ce sa apelezi la un detectiv particular Iasi ? Pentru ca viata este scurta si nu merita sa te framanti, sa iti faci zile amare si sa nu ajungi la niciun rezultat. Pentru ca un detectiv particular Iasi are experienta, metodologia si gadgeturile necesare pentru a descoperi raspunsurile la intrebarile tale si, uneori, chiar si solutiile.

Esti persoana fizica si o problema cu una sau mai multe necunoscute nu te lasa sa dormi? Apeleaza la un detectiv particular Iasi! Esti o companie si crezi ca cineva iti spioneaza afacerea sau ai o oferta care te intriga? Apeleaza la un detectiv privat Iasi! Esti avocat si clientul tau are nevoie de dovezi? Apeleaza la un detectiv Iasi! Stii zicala “a nu vedea padurea de copaci”? Uneori avem nevoie de o viziune noua, din exterior.

In plus, cautand adevarul de unul singur, mai ales in cazurile personale, esti subiectiv. Un detectiv privat este obiectiv, el nu este afectat emotional de cazul pe care il preia. Ramane mereu focusat pe obiectivul anchetei si pe rezultate.

Salvezi timp si resurse cu un detectiv particular Iasi

Munca de detectiv particular Iasi implica mai mult decat urmarirea suspectilor, implica tactici moderne si o inalta pregatire, inclusiv in investigatie digitala. Astazi, o parte din infractiuni sau actiuni care iti pot aduce prejudicii sunt operate din spatele unui telefon, a unei tablete sau a unui computer. Tocmai de aceea, cu experienta si profesionalismul dobandite in ani de studii si practica, detectivii particulari descopera rapid ADEVARUL.

In plus, tu ramai anonim. Detectivul, care poate fi un barbat sau o femeie, in fuctie de natura cazului, este bine pregatit si va obtine informatii fara ca cei vizati sa banuiasca vreo clipa ceva. Tocmai de aceea este important sa iti alegi un detectiv particular Iasi cu experienta si o conduita profesionala fara cusur.

Care este cea mai buna agentie de detectivi particulari din Iasi?

Raspunsul este simplu. Este aceea care iti rezolva cazul repede si cu tarife onorabile. Indiferent de natura spetei, experienta, reputatia si integritatea sunt cele ma bune unitati de masura.

Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin sunt suplimente alimentare cu rezultate confirmate de clienti.

1. Toate cele de mai sus sunt suplimente alimentare, remedii 100% naturale care au rezultate bune in tratarea diverselor afectiuni cu care cei mai multi dintre noi ne luptam zi de zi.
2. Toate informatiile de care aveti nevoie legate de aceste medicamente organice sunt descrise cu lux de amanunte (prospect, pret, recenzii, formule active) si obiectivitate pe Evonet, un motor de cautare pentru suplimente alimentare, medicamente naturiste si remedii sigure si testate.
3. Sunt suplimente alimentare care pot fi achizitionate din Romania, direct de la distribuitorii autorizati.

Suplimentele alimentare sunt o solutie de intretinere sau tratament usor de administrat si fara efecte negative, fara compusi periculosi, blande, cu efect rapid si de lunga durata. Stresul, anxietatea, lipsa timpului liber, grijile de zi cu zi, lipsa activitatilor sportive, alimentele de proasta calitate sau mult prea procesate s.a.m.d. ne degradeaza fizic si psihic.

Cu vitaminele si mineralele ne-am obisnuit deja, dar se pare ca nu este suficient. Este nevoie de o sustinere mai mare a organismului si asta cu tinte exacte. Tocmai de aceea au aparut suplimente alimentare dedicate unor disfunctionalitati sau unor probleme care pot fi tinute sub control sau pot fi corectate, chiar vindecate.

Evonet aduna in acelasi loc toate informatiile care pot fi de folos pacientilor, celor care cauta solutii alternative la o problema de sanatate, medicilor din diverse ramuri deschisi catre medicamente 100% naturale si tuturor celor care vor sa fie informati.

Va propun o scurta trecere in revista a celor mai apreciate suplimente alimentare, atat din punct de vedere al recenziilor adunate de la pacienti si specialisti cat si din punct de vedere al comenzilor inregistrate de distribuitorii autorizati de producatori.

Keto Diet, capsule pentru slabit

Dieta Keto, datorita eficientei si a unui regim usor de urmat si-a gasit repede adepti. Rezultatele obtinute i-au mobilizat pe cercetatori care au dezvoltat Keto Diet capsule, un supliment alimentar natural care sa ii ajute sa slabeasca pe cei supraponderali sau pe cei care doresc sa renunte la cateva kilograme fara efort.

Conform datelor adunate de Evonet, poti slabi de la cateva kilograme pana la 14-20 de kilograme pe luna. La prima vedere pare foarte mult, utilizatorii povestind de topirea grasimilor rapida dupa ce starea de cetoza se instaleaza in organism.
Obezitatea este un factor de risc din multe puncte de vedere, motiv pentru care orice ajutor este bine-venit.

Detonic, medicament pudra pentru hipertensiune

Foarte multi oameni sunt hipertensivi si asta se datoreaza mediului in care traim si stresului la care suntem supusi zi de zi. Tocmai de aceea, in UK s-au facut studii si s-a recomandat consumul de Detonic persoanelor cu predispozitie la AVC.

Imbunatatirea functiilor cardiace intr-un mod natural este un pas mare atat pentru cercetatori cat si pentru pacietii care pot recurge la acest medicament sub forma de pudra care reduce natural hipertensiunea.

Inca o problema in care pudra naturala Detonic ajuta, este combaterea aparitiei aterosclerozei, medicamentul fiind un aliat de nadejde in curatarea vaselor de sange si oxigenarea excelenta a creierului.

Era si timpul ca cercetarile in domeniu sa scoata la lumina un medicament natural de intretinere a inimii si functiilor ei.

Alkozeron, tratament alcoolism

Vedem foarte des reclame la suplimente alimentare pentru ficat in care este atins si consumul de alcool. Sa recunoastem ca situtia este mai grava decat dramatizarea din reclamele TV si ca era nevoie de un medicament care sa lupte impotriva dependentei e alcool.

Consumul de alcool este o problema atat pentru persoana dependenta cat si pentru cei din jur, mai ales pentru familia consumatorului. Cele mai multe acte de violenta se desfasoara pe sub efectul consumului de alcool, violenta domestica fiind inca o problema care trebuie privita cu maxima seriozitate.

Dependenta este o boala si trebuie tratata ca atare, acesta este motivul pentru care cercetatorii au lucrat ani de zile la o formula terapeutica naturala care sa inhibe pofta de alcool si il ajute ce cel dependent sa scape de acest viciu. Evonet a strans toate datele si recenziile pentru ava informa corect despre Akkozon, medicament care ajuta la tratarea alcoolismului.

Insumed, reduce zaharul din sange

Conform ultimelor statistici Diabetul a devenit o problema de sanatate atat in cazul celor trecuti de prima tinerete cat si in cazul celor mai tineri, chiar si in randul copiilor. Consumul de alimente dulci, sucuri si junk food are si un revers al medaliei, si anume, Diabetul.

Insumed capsule pentru diabet este o solutie naturala si eficienta pentru reducerea nivelului glicemic si pentru normalizarea acestuia. Diabetul poate avea consecinte grave, schimbarea stilului de viata fiind prima masura care este recomandata pacientului suferind sau celui cu glicemia ridicata aproape de valorile acestei afectiuni.

Curele cu Insumed pastile, conform recenziilor adunate de la pacienti, medici in nutritie, diabet si endocrinologie au ajutat multi pacienti cu mentinerea sub control a glicemiei. Insumed poate fi consumat si preventiv de persoanele care au in familie cazuri de diabet, Evonet fiind locul de unde va puteti informa corect.

Clean Vision, medicament pentru vedere

Vederea este inca o functie a organismului nostru greu incercata. Petrecem din ce in ce ai mult timp cu ochii in ecranul telefonului, in monitoare sau privind la TV. Ochii nostri au nevoie de pauze, au nevoie de odihna si somn, altfel veti ajunge sa purtati ochelari.

Medicamentele pe baza de luteina ajuta, iar daca vorbim de suplimente alimentare naturale, cu compusi organici, este si mai bine. Clean Vision capsule pentru ochi actioneaza asupra prediunii aflate la nivelul globilor oculari si sustine vederea de la interior catre exterior.

Imbunatatirea vederii intr-un mod natural si neinvaziv nu poate fi decat o veste buna pentru pacientii cu plobleme de vedere.

Urotrin tablete naturale pentru prostata

Tabletele pentru prostata nu sunt o moda, sunt necesare pentru ca functiile acesteia sa fie complete pentru ca altfel, aceasta problema de ordin medical isi intinde plasa catre partea psihologica si produce dezechilibre pe mai multe planuri. Urotrin tablete pentru prostata este un medicament natural pentru barbati si problemele lor specifice.

Vedem des la TV reclame la tot felul de remedii pentru prostata. Pentru barbati, functionarea prostatei la un nivel optim este direct propotionala cu o viata sexuala normala. Problemele legate de prostata pot duce la erectii slabe, la ejaculari premature si chiar la infertilitate si impotenta.

Urotrin pentru prostatita este destinat barbatilor atat pentru vindecarea inflamatiilor la nivelul aparatului uro-genital cat si pentru imbunatatirea performantelor in viata intima. Pentru orice problema exista o solutie.

Concluzie

Legatura dintre Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin o reprezinta Evonet, site-ul in care se regasesc toate informatiile despre aceste suplimente alimentare. Prospect, pret, recenzii, pareri de pe forumuri, indicatii si contraindicatii, toate pot fi gasite intr-o sursa de incredere: www.evonet.ro.

Noi, brașovenii, suntem obișnuiți cu turiștii, îi vedem la fiecare pas făcut în centru, îi recunoaștem după interesul cu care privesc în jur și după obiectivele aparatelor foto. Orașul abundă de unități de cazare cu 3 și 4 stele, dar mulți turiști preferă cazarea în regim hotelier Brașov.

Citisem într-un articol despre cât de profitabilă este închirierea artamentelor în regim hotelier. Oare chir așa să fie? Oare totul se reduce la profit? Cum rămâne cu toate investiția făcută de proprietar? Cum rămâne cu confortul care de multe ori este peste cel oferit de hoteluri cu multe stele? Cele mai multe apartamente sau garsoniere care sunt oferite spre închiriere în regim hotelier sunt amenajate modern și oferă condiții de lux.

Eu am un apartament mic, motiv pentru care, atunci când îmi vin prietenii din Sibiu sau Timișoara în vizită, caut rapid cazare în regim hotelier care, dacă mă mulțumește pe mine, îi va mulțumi și pe ei. În astfel de momente am descoperit apartamentele Promenada Studios, mai exact studiouri în regim hotelier Brașov.

Lux și bun gust

Eu le-am văzut pozele pe site, dar cum am o coastă împrumutată tocmai de la Toma Necredinciosu’, m-am dus să mă conving. Apartamentele se află într-un bloc nou, aproape de Coresi, lucru care m-a bucurat enorm. E liniște și ai un sentiment de intimitate, apropierea de mall fiind ca bomboana pe colivă.

Fiind un bloc nou, te simți binevenit de la intrare, din casa scării. Intrarea în apartament se face cu cartelă, nu cu cheie. Încă de la primii pași, apartamentul te încânta prin design și calitatea obiectelor folosite. Nici nu știi unde să te uiți prima dată.
Aici sigur este mâna unui designer de interior, îmi dau seama după culori, după obiectele de mobilier, după nuanța lemnlui sau textura tapetului.

Electocasnice hi-tech în bucătărie

Nu cred că se vor omorî prietenii mei cu gătitul, dar eu una nu am așa ceva acasă și îmi doresc. Nu știu câți dintre clienți folosesc plita și cumptorul, dar pentru cei care vor să își gătească ceva în casă, în bucătărie se găsesc toate cele necesare, ba chiar mai mult. Ai cafetieră, ai cană termică, ai vase și ustensile de cea mai bună calitate. Aproape că îți e milă să le folosești.

Camera este open space și ai, pe lângă canapeaua soft, un birou de la care poți lucre oricând. Insula care desparte elegant bucătăria de living, este un mare televizor. Totul este la superlativ.

Dormitor cu parfum de somn ușor

Știi ce nu suport eu la cele mai multe hoteluri? Paturile! Sunt mici și , de cele mai multe ori, au saltelele uzate. La Promenada Studios totul este nou, camerele au început să fie închiriate în regim hotelier în urmă cu câteva luni.
Lenjeria de pat este albă și miroase a proaspăt spălat. Pernele par confortabile, deși nu le-am testat. Draperiile sunt opace, tapetul de bun gust și lumina poate fi reglată.

Baie mare cu produse de igienă

Știți prospapele moi, halatele și papucii de unică folosință de la hoteluri? Sunt și aici, ambalate frumos și așezate elegant. Încă o bilă albă îi dau acestui studio destinat cazării în regim hotelier pentru produsele de igienă din baie. Nici la hoteluri de 4 stele nu am întâlnit o gamă de produse de îngrijire de calitate superioară.

Îmi place totul! Sincer, i-aș lasă pe prietenii mei să stea la mine și eu m-aș muta câteva zile într-unul din apartamentele închiriate în regim hotelier Promenada Studios.

Daca unii dintre noi au intrat intr-un concediu prelungit, altii, pe fondul prezentei virusului pandemic, au muncit mai mult decat oricand si este firesc sa simta nevoia unei pauze, al unui concediu fara a se limita la propriul apartament. Nu stiu in ce masura turismul are portile deschise dar stiu o solutie sigura: inchiriere autorulota Brasov.

Daca locuiesti intr-un oras la munte nu inseamna ca esti in concediu. Oricat de minunat ar fi Brasovul de sarbatori sau in timpul anului, simti nevoia sa evadezi, sa pleci o perioada, sa descoperi un colt de rai uitat de lume sau sa te retragi undeva unde la orele 11 sa nu fii nevoit sa tragi zavoarele.

Eu am descoperit ca pot avea libertatea de a petrece un concediu alaturi de familie daca apelez la o firma care sa imi ofere servicii de inchiriere autorulota Brasov, servicii de calitate si extinse, facilitati multiple si preturi de Romania, nu de Europa.

Care sunt avantajele serviciilor de inchiriere autorulota Brasov?

1. Libertatea de miscare
Daca inchiriezi o autorulota, poti petrece concediul departe de casa si izolat in acelasi timp. Poti campa la marginea unei paduri sau pe malul unui lac si te poti reconecta cu natura, cu cerul si pamantul si nu in ultimul rand, cu familia pe care cu siguranta ai neglijat-o putin din cauza timpului scurt petrecut impreuna.

2. Siguranta
Acum, mai mult decat oricand, datorita numarului tot mai mare de imbolnaviri vrei sa fii in siguranta. Poti campa intr-un loc izolat, departe de orice “picior de om”, fara a fi nevoit sa parcurgi distante mari fata de Brasov.
Daca tot vorbim despre siguranta, permite-mi sa te asigur, din proprie experienta, ca dupa fiecare serviciu de inchiriere autorulota, aceasta este igienizata temeinic, tocmai pentru a oferi siguranta impotriva colectarii de virusuri si bacterii.

3. Facilitati
Daca te numeri printre cei care au nevoie de caldura, curent, de baie si bucatarie cu apa calda, poti sta linistit, vei avea parte de ele 🙂 Vei avea si smart TV pentru emisiunile preferate, frigider si tot ce inseamna o bucatarie echipata modern, doar ca la dimensiuni mai mici. Inchipuie-ti ca ai facut rezervare la un mini hotel cu servicii de self catering accommodation.

Daca vrei sa-ti surprinzi iubita, apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov. Ai grija sa pui in frigider cate ceva de ale gurii, un vin bun si cateva dulciuri, fructe si inghetata. Nu va trebuie multe, puteti campa sau opri oriunde are voie si un autoturism, puteti chiar sa va faceti aprovizionarea de la un supermarket aflat in drumurile voastre.

4. Fara program
Un lucru care pe mine ma irita putin la hoteluri si pensiuni este programul. Nu imi plac vacantele in care cineva imi face program de masa sau pentru alte activitati. Vreau sa ma trezesc cand am chef, sa mananc cand am chef si sa imi fac bagajele la plecare fara sa bata cineva la usa mea in ideea in care vrea sa se apuce de curatenie pentru urmatorii turisti cazati.

5. Fara noaptea de Revelion la fereastra
Nu stiu sincer cum va fi noaptea dintre ani. Mai sunt cateva zile pana atunci si lucrurile nu se anunta prea incurajator. Multi dintre noi vom sarbatori in familie, fara uratori, fara vizite la cei dragi, fara prieteni. Ma intristez la simplul gand, nici nu imi mai vine sa scriu.

Daca nu vrei sa fii printre cei care se vor zgai la cer pentru a vedea artificiile, daca nu vrei sa te numeri printre cei care isi vor lipi nasurile de fereastra rece si vor inchina un pahar de sampanie privind la vecinii de vis a vis, fugi in natura. Apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov si petrece altfel mini-vacanta de sarbatori. Sper din tot sufletul sa gasesti o autorulota de inchiriat, sunt convinsa ca nu sunt singura care s-a gandit la aceasta posibilitate.

In incheiere nu-mi ramane decat sa iti urez un an mai bun, mai frumos si cu rezultate negative la teste ;).

Acum, mai mult decât oricând cred că ai conștientizat cât de important este să ai un apartament cu 3 camere în Brașov. Punând de cele mai multe ori cheltuielile pentru întreținere deasupra confortului, sau diferența de preț dintre 2 și 3 camere, mulți dintre oamenii aflați în căutarea unui apartament s-au îndreptat către cele cu 2 camere. Până în martie, când mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă, nu am înțeles cât de util ar fi fost să avem un apartament cu 3 camere.

Apartamente 3 camere Brașov finalizate și gata de mutare

În contextual pandemiei cu care ne confruntăm acum, o cameră este sală de clasă și o cameră a devenit birou. Dacă ai 2 copii, atunci biroul tău se mută în bucătărie. Mai în glumă, mai în serios, cred că o camera în plus este mai mult decât utilă.

Dacă vorbim însă de apartamente noi, cheltuielile de întreținere de la 2 camere la 3 camere sunt nesemnificative. Nu e târziu să faci pasul nici acum, deja sunt zvonuri că în curând vom lucra iar de acasă. O să zici că multe apartamente se vând în stadiu de proiect și că până te vei muta se va termina și nebunia asta. Ei bine, eu știu din surse sigure că există apartamente cu 3 camere finalizate în Brașov, numai bune să te muți în ele.

Ce dezvoltator imobiliar mai are disponibile pe piața imobiliară apartamente noi cu 3 camere Brașov? Mosaic Residence este cel care îți poate pune la dispoziție apartamente cu 3 camere finalizate chiar în vecinătatea mall-ului Coresi. Și nu orice fel de apartamente, ci unele spațioase, bine compartimentate și izolate pentru cele 5-6 luni de iarnă, câte sunt de obicei în Brașov.

Credibilitatea dezvoltatorului imobiliar trage la cântar

Mosaic Residence nu este la primul bloc construit, așa că, dacă ai nevoie de feedback, ai de unde să-l obții. În plus, apartamentele sunt finisate cu tot ce este mai bun în materie de parchet, gresie, faianță, tâmplărie PVC, uși sau obiecte sanitare. Calitatea nu este doar un cuvânt, ea se vede în materialele folosite și se simte atunci când vine vorba de confort.

Cei mai mulți dintre cunoscuții mei s-au mutat în noile blocuri de lângă Coresi, unii chiar în apartamente construite de Mosaic Residence. Mi-ar fi spus dacă ar fi întâmpinat vreo neplăcere… Dacă vrei și tu să faci acest pas, achiziționează un apartament nou cu 3 camere Brașov, finalizat și finisat, adică la cheie. Lasă în urmă și fără nici un regret micul apartament constuit în “anii de glorie” și mută-te într-un apartament spațios, căduros, modern și bine poziționat.

Birou sau dormitor pentru oaspeți, o cameră în plus înseamnă mai mult confort. Ai multiple avantaje la care aș mai adăuga și faptul că nu mai sunt necesare renovări sau intervenții în următorii ani, asta dacă ai ales un apartament nou în Brașov.

Brazi în ghiveci sau brazi tăiați de Craciun? Iată o întrebare care pe care și-o pun cei care nu sunt interesați de brazii de palstic și preferă naturalul.

Deși este noiembrie, în acest an parcă nici Crăciunul nu se anunța cu același avant ca în anii trecuți. Dacă în alți ani vitrinele magazinelor te orbeau și muzica cu tematică îți zgâria urechile înainte de căderea frunzelor, acum, ca efect secundar al pandemiei, e liniște și pace.

Dragii mei, acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de Crăciun, avem nevoie de magie, de speranță și de brad împodobit. Dacă nu sunteți adeptii brazilor artificiali, aveți de ales între brazii gata tăiați și cei în ghiveci. Puteți să vă îndreptați către marile magazine sau direct către o pepinieră Brașov.

Brazi tăiați livrați la domiliu

Chiar și cei care nu erau adepții cumpărăturilor online s-au obișnuit deja cu livrările. Nu știu cum e în alte orase, dar în Brașov , Pepiniera Brazi Argintii livrează coniferele gata tăiate, pe mai multe înălțimi și categorii (economic, standard și premium).

Eu sper din toată inima că astfel, tăierile masive de brazi și molizi sunt reduse sau chiar stopate. Mulți vor spune că nici așa nu e bine, că e o risipă și că obiceiul bradului de Crăciun o crimă împotriva naturii. Personal, eu sunt împotriva plasticului, cei mai mulți brazi artificiali sunt confectionati din plastic și cred că sunt un pericol mult mai mare pentru natură. Fără brad Crăciunul ar fi incomplet…

Brazii crescuți în pepiniere cu scopul de a fi tăiați de Crăciun nu afectează natura, nu implică defrișare, tăiere ilegală și nu au legatură cu fauna. Este drept ca nu vor opri peste noapte tăierile ilegale, dar nici folosirea brazilor artificiali nu va avea acest efect, cei care se ocupă cu astfel de „îndeletniciri” nu sunt activi doar de Crăciun și nu sunt focusați doar pe brazi.

Vorbim despre brazi sau conifere crescute fix cu scopul de a fi tăiate în preajma Crăciunului pentru a împodobi casele celor care își doresc să respecte tradițiile. Achiziționând un brad argintiu sau unul obișnuit de la o pepinieră Brașov veți fi siguri de proveniența acestuia și veți susține o aface locală. Este momentul să avem grijă de cei de lângă noi.

De acasă sau de birou, puteți acum să comandați bradul dorit și pepiniera Brașov Brazi Argintii îl va livra GRATUIT în ziua și la ora stabilită.

Brazi în ghiveci pentru Crăciun

De ceva ani încoace, eu cumpăr câte un braduț în ghiveci și apoi, după sărbători, încep să îmi sun prietenii care stau la casă spre a vedea cine vrea sa îl găzduiască într-o curte pentru restul vieții.

Cred ca soluția brazilor în ghiveci împacă pe toata lumea, nu se taie și apoi nu se aruncă nici un brad. Este dezolant peisajul de după sărbători, o multime de brazi stau aruncați pe langă tomberoanele din oraș. Brazii în ghiveci achizitionați de la pepiniere vin și cu garanția că vor putea fi plantați și vor rezista la temeraturile locale.

Eu sper că ne vom bucura de aceste sărbători și că vom avea parte de bucurii, de familie, de prieteni și de tradiții.