”Românii au o garanție că vârsta de pensionare nu va crește arbitrar. Am făcut tot ce ține de noi pentru a ține cont de specificul României”, a mai spus Bucura Oprescu.

- Advertisement -

 

Întrebată în mod repetat de ziariști cum anume va crește vârsta de pensionare, ministrul Muncii a declarat că ”ne dorim să nu avem creșteri ad-hoc ale vârstei de pensionare, de aceea am introdus acest indicator”.

„Doar în cazul în care creşte speranţa de viaţă, ceea ce este o garanţie pe care noi… Românii au totuşi o garanţie că nu va creşte vârsta de pensionar arbitrar, aşa cum s-a dorit iniţial. Trebuie să vă mai spun ceva. Să ştiţi că cel puţin în ceea ce ne priveşte am făcut tot ceea ce ţine de noi, de aşa manieră încât să vedem specificul României şi exact asta le-am explicat celor de la Comisia Europeană”, a mai spus Simona Bucura-Oprescu.

Chestionată ce înseamnă creşterea speranţei de viaţă şi cât ar putea creşte vârsta de pensionare, ministra Muncii a răspuns: „Fiecare dintre noi ne dorim creşterea speranţei de viaţă”.

Ce prevede mai exact proiectul de lege adoptat de guvern și trimis spre dezbatere Parlamentului:

  • Începând cu data finalizării eșalonării prevăzute în anexa 5 la lege, stagiul minim de cotizare, stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare, prevăzute de prezenta lege sunt majorate în funcție de evoluția speranței de viață din România, la un interval de maxim 3 ani.
  • În situația în care se constată o evoluție pozitivă a speranței de viață, Guvernul va lua măsuri de modificare a stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare cu jumătate din perioada de creștere a speranței de viață.
  • În situația în care creșterea stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare este mai mică de o lună, prevederile alin. (6) nu se aplică.
  • Odată cu publicarea proiecțiilor Ageing Working Group (AWG), la fiecare 3 ani, Consiliul Fiscal va întocmi un raport prin care va verifica dacă stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și vârsta standard de pensionare au fost modificate în funcție de evoluția speranței de viață. Raportul va fi publicat pe site-ul Consiliului Fiscal. În situația în care sunt identificate abateri de la alin. (6), Guvernul este obligat să majoreze stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și vârsta standard de pensionare
Ce este speranța de viață

Speranța de viață la naștere constituie cel mai relevant indicator al calității vieții într-o populație – câți ani trăiește în medie un născut-viu, potrivit definiției date de specialistul Vasile Ghețău.

O analiză prezentată de profesorul Gheță arată o creștere constantă a speranței de viață în România începând cu 1998 și până în 2020, când pandemia a dus la o scădere accelerată. Din 2022, speranța medie de viață a reînceput să crească