AcasăStiri BrasovBrașov, în topul orașelor în care prețul locuințelor crește

Brașov, în topul orașelor în care prețul locuințelor crește

- Advertisement -

Prețul proprietăților rezidențiale din România s-a depreciat, în trimestrul trei al anului în curs, la nivel național, cu 1,8% față de cele trei luni anterioare. Totuși, în orașe mari, printre care și Brașovul, prețurile apartamentelor au crescut. Ritmul anual de creștere a prețurilor este în continuare mai ridicat decât în aceeași perioadă a anului trecut, diferența la nivelul țării fiind de 9,2%, scrie profit.ro.

- Advertisement -

Pețurile locuințelor din România au înregistrat un trend ascendent constant în cele 7 trimestre anterioare, excepție făcând ultimul trimestru. Cu o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat, Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri (medii) solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în principalele orașe, înregistrând un avans nesemnificativ, de 0,2% în ultimul trimestru. Pe locul al doilea în top se situează București, cu un preț mediu de 1.710 de euro pe metru pătrat util și un regres ușor, de 0,9% în ultimele trei luni. După un avans de 1,2% în T3 2022, Brașov a ajuns la o medie de 1.570 de euro pe metru pătrat util.

Comparativ cu perioada similară a anului anterior, prețurile solicitare pentru proprietățile rezidențiale scoase la vânzare în toate orașele analizate, au înregistrat creșteri. Cel mai semnificativ avans a avut loc în Cluj-Napoca (+22,5%), o creștere de două cifre fiind consemnată și în celelalte centre regionale: Iași (+16%), Brașov (+13,9%), Craiova (+13,7%), Oradea (+13,2%) și Brăila (+10.2%), urmate de Timișoara (+8,3%), Constanța (+7,2%), Galați (+5,1%), Ploiești (+5%) și București (+4,6%).

Comparând prețurile actuale cu cele practicate acum doi ani, cea mai mare diferență de preț, respectiv +33,3%, poate fi observată în Cluj-Napoca, în vreme ce Brașov se situează pe poziția secundară în clasament, cu 30,8%. Oradea ocupă poziția a treia, cu +24,8%

- Advertisement -

În cel de-al treilea trimestru al anului în curs, interesul pentru achiziția de proprietăți rezidențiale în marile orașe ale țării a consemnat o ușoară scădere față de anul trecut. Astfel, aproximativ 93.800 de potențiali cumpărători au căutat apartamente și case scoase la vânzare pe Imobiliare.ro în cele mai mari șase orașe ale țării – cifră ce echivalează cu o contracție de 1% față de al doilea pătrat din 2021. În ceea ce privește dimensiunea pieței din perspectiva cererii de apartamente și case consemnate pe Imobiliare.ro, Bucureștiul se situează, în mod firesc, pe primul loc în clasament, la o distanță considerabilă de celelalte centre regionale – 50.300 de potențiali cumpărători. Urmează Cluj-Napoca cu 12.600 cumpărători și Timișoara cu 8.700 cumpărători activi, apoi Iași (8.100 cumpărători), Brașov (7.300 cumpărători) și Constanța (6.800 cumpărători).
Comparativ cu perioada similară a anului precedent, oferta totală de apartamente și case disponibile spre închiriere în cele mari centre regionale analizate a fost, în T3 2022, cu 26,7% mai scăzută – aceasta cifrându-se, mai exact, la 19.170 de oferte unice. Scăderi ale numărului de proprietăți listate la închiriere s-au înregistrat și la Brașov, cu 1.100 de proprietăți listate (-28,5%).

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE