19.7 C
Braşov
AcasăInternationalCel puțin 15 morți în urma unui atac armat într-o școală din...

Cel puțin 15 morți în urma unui atac armat într-o școală din SUA

Cel puțin 14 copii și 2 adulți au fost omorâți într-un atac armat care a avut loc marți după-amiaza (marți seară, ora României) la o școală primară din Uvalde, în statul american Texas, informează europafm.ro.
Potrivit guvernatorului Greg Abbott, agresorul este un băiat de 18 ani, care se numește Salvador Ramos. Agresorul a fost ucis de polițiștii care s-au deplasat la fața locului. Salvador Ramos își cumpărase arme de ziua lui. Înainte să plece de acasă, și-a ucis bunica. Apoi a intrat în școala primară, în care învață copii cu vârste între 6 și 10 ani, și a deschis focul, la întâmplare.
Atacul de la școala din Uvalde, Texas, ar fi cel mai grav de la masacrul din 2012 din Newtown, Connecticut.
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, a declarat după atacul armat că „să pierzi un copil e ca și cum cineva ți-ar smulge o bucată din suflet”. „Am sperat atunci când am devenit președinte că nu va trebui să fac asta din nou. Sunt multe lucruri pe care nu le știm încă, dar știm însă că sunt părinți care nu-și vor mai vedea copiii vreodată, nu-i vor mai înveli seara înainte de culcare. Să pierzi un copil e ca și cum cineva ți-ar smulge o bucată din suflet. E un gol în inima ta. Nu va mai fi niciodată la fel”, a spus Joe Biden.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE