23.5 C
Braşov
AcasăSportFotbalul brașovean. Laszlo Balint, verde-n față: „Nu există un proiect, nu există...

Fotbalul brașovean. Laszlo Balint, verde-n față: „Nu există un proiect, nu există perspective. Dezamăgitor!“

Autor: Adi MARICA

- Advertisement -

Laszlo Balint este un nume important în fotbalul brașovean. Fost fotbalist la FC Brașov, Balint are o ascensiune fulminantă ca antrenor. Disputat de mai multe echipe din Liga a 2-a, printre care Poli Iași sau FC Brașov, Balint țintește mai sus și vrea în Liga 1. Arde de nerăbdare să revină în circuit și să-și pună planurile în aplicare. „Îmi lipsește acea adrenalină specifică meseriei de antrenor, dar am avut și timp pentru alte activități pe care le-am neglijat în ultimii cinci ani. Am avut timp pentru mine, timp pentru familie. După despărțirea de UTA nu am stat deoparte de fotbal. Am stat tot timpul conectat cu fenomenul, doar că nu mi-am practicat meseria. Toți cei angrenați în acest fenomen avem în sânge acest microb al fotbalului. Telefonul sună, însă sunt într-un moment în care vreau să aleg cu foarte mare atenție. M-am sfătuit cu agentul meu, Bogdan Apostu, care îmi este și bun prieten. Chiar vrem să alegem o echipă la care să avem perspective de mai bine. În cariera mea eu spun că mereu am făcut pași înainte și vreau să păstrez același principiu, iar în momentul în care semnez cu o echipă să am certitudinea că este un pas înainte. Am fost contactat și de echipe de Liga a 2-a. În acest moment nu vreau să i-au în calcul aceste variante, ar fi un pas înapoi chiar dacă sunt proiecte interesante și la acest nivel. Au fost și ceva tatonări în străinătate, nu este ușor pentru un antrenor român să prindă un contract afară. De la tatonări și discuții, până la ceva concret e cale lungă“, a spus Balint.

„Am ajuns prin propriile puteri în elita fotbalului“

Cea mai importantă bornă în cariera de antrenor a lui Balint rămâne UTA, echipă pe care a reușit să o promoveze în Liga 1. „ La UTA au fost doi ani și jumătate foarte importanți pentru mine. Chiar sunt recunoscător că am avut onoarea de a antrena această echipă de tradiție. Din anumite puncte de vedere e mai ușor să antrenezi în Liga 1, din alte puncte de vedere e clar mai greu pentru că lucrezi cu jucători cu experiență, iar presiunea e mult mai mare. Satisfăcător este că am ajuns prin propriile puteri în elita fotbalului românesc după un stagiu plin de experiențe la Liga a 2-a “, a spus Balint.

Declinul Ligii 1

- Advertisement -

Antrenorul brașovean recunoaște declinul fotbalului intern. „ Este o evidență faptul că nivelul Ligii 1 a scăzut în valoare și asta se reflectă, din păcate, în performanțele pe plan extern în competițiile europene. În urmă cu 10 ani aveam echipe în grupele Champions League și chiar se câștigau puncte. Acum avem probleme să ajungem în grupele Europa League. Mai mult a venit și această competiție, Conference League, una nici măcar secundară, și am avut doar o singură participantă în această competiție de rang 3. A scăzut mult nivelul și principala cauză este că se investesc din ce în ce mai puțini bani în Liga 1. Bugetele sunt din ce în ce mai subțiri , iar infrastructura, și aici nu mă refer la stadioane pentru că în ultima perioadă s-a construit, este precară. Multe echipe au probleme cu terenurile de antrenament și asta influențează procesul de pregătire“, consideră antrenorul brașovean.

Rețeta succesului lui Dan Petrescu

Fost elev al lui Dan Petrescu la Unirea Urziceni, Balint nu este surprins de performanțele echipei din Gruia.„Nu mă surprinde faptul că CFR Cluj domină fotbalul românesc în ultimii ani. Este clubul care a investit cei mai mulți bani. Știu filozofia lui Dan Petrescu, una axată pe performanță. La Dan Petrescu nu contează numele fotbalistului, nu contează ce salariu ai, ce sumă s-a plătit pentru tine ca transfer. Dacă nu dai randament imediat, te scoate din lot. Cel mai bun exemplu este cel al lui Roger. L-am antrenat la UTA, este un jucător cu reale calități, dar, care, din păcate, nu a reușit, să- și pună amprenta imediat la nivelul jocului la CFR Cluj. A jucat două etape, după care a ieșit din lot, ba mai mult apoi a ieșit de pe listă. Lucrurile sunt clare, ești bun, dai randament, rămâi, nu, vin alții. Pentru Dan Petrescu s-a dovedit rețeta ideală, strategia care aduce rezultate. De investit au investit și FCSB și U Craiova, dar nu la nivelul celor de la CFR Cluj și asta se vede la nivelul competiției între aceste trei echipe care se bat la titlu “, a povestit Laszlo Balint.

Efect de domino

Situația fotbalului brașovean? „Dezamăgitoare. Sunt dezamăgit când văd ce se întâmplă în Brașovul fotbalistic. În primul rând vedem o degradare a infrastructurii care cauzează un efect de domino. Sunt grupe de juniori ale unor cluburi din Brașov care au reușit performanțe de apreciat și credeți-mă, condițiile de antrenament sunt grele, părinții fac eforturi mari.
Am vizitat, de curând, Academia Hagi. Este într-o continuă expansiune. Se construiește, se dezvoltă. Aici trebuie să se rezolve lucrurile și la Brașov și apoi să se stabilească o structură piramidală a ierarhiei valorice pentru a atrage suporterul brașovean alături de echipe Am fi ipocriți să spunem că Brașovul are nevoie doar de o singură echipă. Îmi aduc aminte că atunci când am terminat junioratul aveam cinci echipe la nivelul Ligii a 2-a, FC Brașov în prima ligă și o serie întragă în Liga a 3-a. Brașovenii vor să facă fotbal, dar trebuie să aibă și unde. Este trist ca un oraș ca Brașovul are sportul la coada priorităților autorităților“, a spus Balint.

„Tot ce se face acum la Brașov se face în zadar“

Antrenorul brașovean spune că lipsește o strategie pe termen mediu și lung și dă exemplul de succes de la UTA. „La Brașov e nevoie de unitate. Cei implicați în fotbalul brașovean, autoritățile locale și toți ce care pot pune umărul financiar sau ca și expertiză ar trebui să se pună la aceeași masă și să facă o strategie pe termen mediu și lung. Eu mă gândesc la ce s-a întâmplat la UTA. A fost unitate, oamenii din club, autoritățile locale, presa, suporterii, absolut toată lumea a fost angrenată în acel proiect. Toată lumea a vâslit în aceeași barcă. De aici trebuie să se plece. Să fac acum eu previziuni e foarte greu pentru că nu există un proiect, nu există un plan. Tot ce se face acum la Brașov se face în zadar. De azi pe mâine nu se pot face lucruri durabile“, a mai spus Balint.

„Nu văd perspective imediate la Brașov“

În tot acest timp, politicienii își doresc la Brașov un proiect pe repede înainte. Total greșit spune Balint. „ Poate s-ar realiza o oarecare performanță și Brașovul ar promova în Liga 1. Dar cum reușim noi să susținem echipa? Jucând pe la Sf. Gheorghe, Mioveni sau Ploiești. Ar fi rușinos pentru Brașov să promoveze și să joace în alt oraș. Persoanele implicate la nivel decizional trebuie să se știe că Brașovul este un oraș cu tradiție, cu o istorie în spate, un reper în fotbalul românesc. Noi trebuie să păstrăm această tradiție a fotbalului brașovean și să o ducem mai departe, dar cu o bază solidă. La Brașov am avut niște discuții, dar nu legate de expertiza și experiența mea. În acest moment, pentru mine este foarte greu să mă gândesc că aș putea veni la Brașov. Nu că nu aș vrea, dar nu văd perspective imediate. Doar să pui pe masă un buget și un proiect în stil „hei rup“, să facem ceva, e greu de crezut că un antrenor își poate asuma. E greu să mulțumești oamenii care tot timpul au fost consumatori de fotbal de calitate în Brașov. Avem oameni cu competențe în Brașov, dar cred că au fost dați la o parte. Sunt oameni știu ce se întâmplă în fotbalul românesc și trebuie consultați. Sunt convins că va fi o deschidere a acestor oameni să ajute, chiar dacă acest ajutor se rezumă doar la sfaturi și consultanță“, a încheiat Laszlo Balint.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii