23.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUn afacerist brașovean, condamnat la 6 ani de închisoare

Un afacerist brașovean, condamnat la 6 ani de închisoare

Omul de afaceri Florin Macovei, din Braşov, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani închisoare. El a fost judecat într-un dosar de corupţie şi obţinerea frauduloasă de fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro. Din pedeapsă se deduce reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu al inculpatului Macovei Florin, de la data de 27.08.2014 până la data de 3.08.2015, inclusiv, conform sentinței.

- Advertisement -

În acest dosar au fost implicaţi şi doi angajaţi ai Ministerului Agriculturii, acuzaţi că au primit mită de la Florin Macovei. Viorel Brezeanu, (însărcinat cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii – Direcţia Generală Control şi Antifraudă), şi Gabriel Potcovaru, (angajat în cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov). Cei doi au fost condamnați în ărima instanță la închisore, dar în urma apelului, cei doi au scăpat de această pedeapsă. Viorel Brezeanu a fost achitat, iar Gabriel Potcovaru a primit 3 ani cu suspendare, după ce Curtea de Apel Bucureşti a anulat toate interceptările realizare de SRI în dosar, judecătorii invocând o decizie a Curţii Constituţionale.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut însă decizia instanţei de fond prin care două firme deţinute de brașoveanul Florin Macovei – SC Andrasel Spaco 2011 SRL şi SC Casiopeia Spaco SRL – trebuie să plătească amenzi de 290.000 lei, respectiv 240.000 lei, iar omul de afaceri să achite 6,6 milioane lei Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii