23 C
Braşov
AcasăSanatate5 semne că duci lipsă de vitamine și minerale

5 semne că duci lipsă de vitamine și minerale

Carenţa de vitamine și minerale este des întâlnită în sezonul rece, când organismul este mai predispus la viroze. În timpul iernii suntem privați de verdeţuri, legume şi fructe proaspete, de sezon, bogate în substanţe nutritive, așa că o cură de vitaminizare este bine-venită şi chiar recomandată de medici. Dar cum ne putem da seama că ne lipsesc anumite vitamine şi minerale? Pe lângă analizele care pot stabili cu certitudine de ce vitamine duce lipsă organismul, putem acorda atenţie chipului nostru, care ne poate dezvălui acest lucru.

- Advertisement -

Semnele carenţei de vitamine și minerale care se citesc pe faţa noastră

Pielea palidă – poate fi un semn al deficienţei de vitamina B12. Aportul insuficient al acestei vitamine poate duce la oboseală, astenie şi paloarea pielii. Consumă din belşug alimente care conţin această vitamină – precum carnea de pui, porc, vită, lactate, ouă, ton, somon, scoici, midii – şi apelează la suplimente alimentare, dar numai la recomandarea medicului.
Ochii umflaţi– e un semn că organismului tău îi lipseşte iodul, pe care îl găseşti în sarea iodată, dar şi în fructele de mare, lactate sau chiar în pâine.
Gingiile care sângerează– indică o carenţă de vitamina C, care duce la afecţiuni dentare, slăbirea sistemului imunitar şi crampe musculare. Consumă mai multe citrice (portocale, lămâi, lime, grepfrut, pomelo) şi alimente bogate în vitamina C, precum ardeiul gras, pătrunjelul, broccoli, conopida, căpşunile, roşiile, cartofii, varza de Bruxelles.
Buzele fără culoare – pot semnala un nivel scăzut de fier în sânge. Tensiunea arterială scăzută şi răcelile frecvente sunt alte simptome ale carenţei de fier. Consumă mai multă carne (vezi aici o listă cu alimentele bogate în fier) şi evită sau redu cantitativ o perioadă alimentele care conţin mult calciu.
Părul uscat– însoţit de apariţia mătreţii poate fi un semn al lipsei de biotină, cunoscută drept vitamina B7. Adesea, este o consecinţă a administrării de antibiotice pe termen lung. Pentru a aduce la normal nivelul de vitamina B7, consumă mai multă carne (preferabil slabă, de peşte, pui, curcan), legume şi fructe. Evită să ţii o cură de slăbire dacă ai o astfel de deficienţă.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii