-5.4 C
Braşov
AcasăSportHandbal feminin! România, obiectiv ratat la Campionatul Mondial

Handbal feminin! România, obiectiv ratat la Campionatul Mondial

l „Tricolorele” au terminat turneul final pe locul 13
l Obiectivul trasat de FRH era clasarea în primele 10 locuri

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă luni, la Castello, de reprezentativa Suediei, scor 34-30 (19-16), în ultimul meci din grupa principală II.

Selecționerul prevede un viitor strălucitor

Tricolorele au încheiat CM din Spania pe locul 13, iar obiectivul trasat de FRH era clasarea în primele 10 naţiuni. Selecționerul Adi Vasile vede un viitor frumos la națională. „La finalul unei competiţii tot ce contează este clasamentul. N-a fost acum cu noroc, dar modul în care au abordat fetele competiţia arată multe lucruri bune despre ele, au un viitor frumos. Au intrat în teren crezând că pot învinge orice echipă, mă refer la meciurile cu echipele mari. Acest turneu arată că am făcut un pas în plus la pregătirea fizică, dar se poate și mai bine, la nivel de top, de Liga Campionilor“, a spus Adi Vasile.

Cristina Laslo, cu zâmbetul pe buze

Handbalista Cristina Laslo, cea mai bună marcatoare a României la CM din Spania, vede viitorul naţionalei ”cu zâmbetul pe buze”. „Nu a fost întâmplător acest turneu, meciurile cu Norvegia, cu Olanda, am ţinut piept şi Suediei. Din păcate, detaliile fac diferenţa şi asta s-a văzut. Pe repliere suferim şi pe fazele lor rapide, ne-am dorit să facem puncte, să ne întoarcem cu o victorie. Am avut o grupă grea, România mereu pică cu Norvegia, cu Olanda, cu echipele puternice. Vor veni şi punctele. Sunt foarte multe lucruri bune, toată lumea încearcă să marcheze, avem în continuare o colaborare bună cu pivotul, linia de 9 metri, plus contraatacul, asta mă bucură. Văd viitorul echipei naţionale cu zâmbetul pe buze”, a declarat Cristina Laslo. Tricolorele au jucat şase partide la CM din Spania, iar rezultatele complete sunt: 39-11 cu Iran, 38-17 cu Kazakhstan şi 22-33 cu Norvegia (grupa preliminară C), 30-31 cu Olanda, 43-20 cu Iran şi 30-34 cu Suedia (grupa principală II). Centrul Cristina Laslo (Minaur Baia Mare) a fost cea mai bună marcatoare tricoloră, cu 34 de goluri în şase partide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE