-3.1 C
Braşov
AcasăStiri BrasovMai mulți elevi brașoveni la școală săptămâna aceasta

Mai mulți elevi brașoveni la școală săptămâna aceasta

Numărul elevilor care au revenit în această săptămână cu prezență fizică în școlile și grădinițele brașovene a crescut față de săptămâna trecută cu peste 1.000, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov, Valentin Bucur. Astfel, în 315 unități școlare din cele 418 (cu personalitate juridică și arondate) existente în județul nostru, activitățile didactice se desfășoară cu prezență fizică: „Aceasta este urmarea firească a scăderii ratei de infectare, coroborată cu creșterea numărului de vaccinați în rândul personalului din unitățile școlare. La această creștere a contribuit și prevederea introdusă în ordin comun al ministrului Educației și cel al Sănătății, conform căreia, în localitățile în care rata de infectare a scăzut sub 3/1.000 de locuitori, elevii revin cu prezență fizică, indiferent de rata de vaccinare a personalului”, a explicat Valentin Bucur. Procentajul celor vaccinați cu cel puțin prima doză de vaccin antiCovid a ajuns la 64,2 în rândul personalului angajat în unitățile școlare brașovene, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE