2.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovControale Covid-19, 31.500 lei amenzi, petrecere spartă și un dosar penal

Controale Covid-19, 31.500 lei amenzi, petrecere spartă și un dosar penal

Duminică, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 2.400 locații, 33 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 92 de mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 94 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 31.500 lei. De asemenea, polițiștii brașoveni au întocmit 1 dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”. În timpul acțiunilor, polițiștii au identificat în jurul orei 02.40 o locație din municipiul Brașov în interiorul căreia avea loc o petrecere privată la care participau 13 persoane. Polițiștii au procedat la legitimarea tuturor persoanelor, fiind identificat și organizatorul evenimentului privat, în cauză fiind aplicate amenzi în valoare de 19.500 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020. Petrecerea privată a fost întreruptă, iar participanții au părăsit locația.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE