-3.1 C
Braşov
AcasăStiri BrasovIAR, pe profit!

IAR, pe profit!

IAR Braşov (simbol bursier IARV), companie aeronautică al cărei acţionar majoritar este statul român prin Ministerul Economiei, a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un profit net de 22,9 mil. lei, în creştere cu 53% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti. Compania a realizat o cifră de afaceri netă de 235,83 milioane de lei, în primele nouă luni din acest an, mai mare cu 10% faţă de cea realizată în acelaşi interval din 2020, scrie Agerpres. Cheltuielile de exploatare ale companiei au fost în primele nouă luni de 231,9 milioane de lei, mai mari cu 23% faţă de cele raportate la 30 septembrie 2020. IAR Braşov avea la 30 septembrie 2021 active în valoare de 307,77
milioane de lei şi capitaluri proprii în sumă de 219,2 milioane de lei. IAR Braşov este o companie aeronautică a cărei activitate începe din anul 1925. Reînfiinţată după 1968, a cooperat în principal cu firme occidentale, precum Aerospatiale şi Turbomeca din Franţa, Britten Norman din Marea Britanie. Din 1970, IAR Braşov devine unicul fabricant de elicoptere din România, atât militare cât şi civile. Începând cu anul 1978, rămâne singurul fabricant mondial al versiunii militare a elicopterului Puma, al cărui contract de licenţă este semnat în 1974. IAR Braşov a produs şi livrat mai mult de 360 elicoptere Puma şi Alouette III sub licenţă Aerospatiale (în prezent integrată în compania Airbus Helicopters fosta Eurocopter SAS), 830 planoare şi motoplanoare, precum şi 136 de avioane uşoare în proprie concepţie. În prezent, IAR Braşov este o unitate specializată pentru mentenanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE