-1.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovBrașovul verde...România riscă amenzi uriaşe pentru depozitele neconforme de deşeuri

Brașovul verde…România riscă amenzi uriaşe pentru depozitele neconforme de deşeuri

Autor: Mihaela Parghel

l Două dintre ele sunt la Braşov, iar Primăria nu pare să fi pus în aplicare măsuri ferme

România riscă amenzi uriașe pentru nerespectarea hotărârii privind închiderea fostelor depozite neconforme de deșeuri, iar municipiul Brașov este unul dintre punctele cheie în acest proces. În țară sunt în acest moment 48 de depozite neconforme de deșeuri care nu sunt închise, iar Brașovul este „gazdă” pentru două dintre ele, în timp ce localităţile din jur, care aveau același tip de probleme de mediu au reuşit, cu eforturi foarte financiare foarte mari şi de implicare, să îşi respecte atribuţiile asumate.

Localităţile din jur au avansat mai bine cu problema depozitelor de deşeuri

Problema depozitelor neconforme de deşeuri din România este una mai veche, aceasta fiind una dintre temele de infringement dictate de Comisia Europeană împotriva ţării noastre. Doar că, în timp ce localităţi din jurul municipiului Braşov, precum Codlea sau Săcele au reuşit să se conformeze, pentru respectarea normelor, municipiul Braşov a rămas în urmă şi riscă fie „tinicheaua” care trage în jos judeţul şiu România. „Cu finanțare de la Administrația Fondului de Mediu a fost închis depozitul neconform de deșeuri de la Săcele, iar în celelalte localități, respectiv Codlea, Zărnești, Victoria, Făgăraș, Rupea și Râșnov, lucrările sunt în derulare și cred că se va respecta termenul stabilit de Comisia Europeană, respectiv 31 decembrie 2023. Singura localitate cu probleme din acest punct de vedere este municipiul Brașov, unde, încă, sunt discuții între Primăria Municipiului Brașov și operatorul depozitului ecologic de deșeuri (Fin-Eco, n.r.) privind închiderea fostei rampe de deșeuri menajere de la Timiș Triaj”, a declarat  Sorin Ionuţ Banciu, braşoveanul secretar de stat în Ministerul Mediului.

Municipiul Braşov are de gestionat două depozite de deşeuri neconforme

Municipiul Braşov are de gestionat două depozite de deşeuri neconforme, ambele în zona Timiş – Triaj. Acolo, pe terenuri aparţinând municipiului Braşov, sunt două gropi de gunoi la care depozitarea s-a sistat în anii 1990. Unul dintre ele este de deșeuri industriale nepericuloase, iar anii trecuţi, Primăria Brașov și-a asumat că îl închidă. Al doilea, este un depozit de deșeuri menajere, care, potrivit Primăriei Braşov, ar trebui închis de administratorul depozitului ecologic de deșeuri, SC Fin-Eco SA, așa cum se prevede în acordul de mediu emis de Ministerul Mediului la începutul anilor 2000. Acest acord a condiționat construirea noii rampe de închiderea celei de la Timiș Triaj. În prezent, proiectul de închidere a depozitului de deșeuri menajere s-a blocat la discuţiile dintre Primărie și administratorul depozitului de deșeuri, care, pentru a închide fosta rampă, trebuie să colaboreze.

Va primi România amenzi?

În această situaţie, Curtea Europeană de Justiţie poate aplica României amenzi pentru neîndeplinirea atribuţiilor asumate în gestionarea depozitelor neconforme de deşeuri. Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, prin ministrul Barna Tanczos, a anunțat însă că nu va accepta ca amenzile ce ar putea fi aplicate să fie plătite de la bugetul de stat, astfel că se va îndrepta împotriva deţinătorilor acestor depozite. Într-una dintre variantele pozitive ale acestei situaţii, este însă posibil ca Curtea Europeană de Justiție să nu aplice amenzi României, ci doar să impună noi termene ferme, ca ultimă „avertizare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE