4.8 C
Braşov
AcasăInternationalToate persoanele nevaccinate din Austria vor fi plasate în carantină la domiciliu...

Toate persoanele nevaccinate din Austria vor fi plasate în carantină la domiciliu începând de astăzi

Austria plasează în carantină, începând de astăzi, milioane de persoane care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului, în încercarea de a face faţă creşterii numărului de infecţii la niveluri record, a anunţat ieri cancelarul austriac Alexander Schallenberg, informează Reuters, citată de Agerpres. „Trebuie să creştem rata vaccinărilor. Este ruşinos de scăzută”, a declarat Schallenberg într-o conferinţă de presă la care a anunţat noile măsuri, după o videoconferinţă cu guvernatorii celor nouă provincii ale Austriei. „Situaţia este serioasă. Al patrulea val (al pandemiei de coronavirus) ne afectează din plin. Acest lucru se întâmplă din cauza variantei Delta (a virusului), dar şi din cauza ratei scăzute de vaccinare”, a mai spus cancelarul austriac, citat de EFE. Aproximativ 65% din populaţia Austriei este vaccinată cu schema completă împotriva coronavirusului, una dintre cele mai scăzute rate din Europa occidentală, aminteşte Reuters. Potrivit dpa, care citează textul decretului, ajuns în presă, măsura intră în vigoare de astăzi şi se va aplica într-o primă fază până la 24 noiembrie. Cel mai probabil, impunerea carantinei va însemna că persoanele nevaccinate vor putea ieşi din casă doar pentru anumite activităţi considerate vitale sau pentru urgenţe medicale. Există deja restricţii majore pentru această categorie de populaţie – de exemplu, persoanele nevaccinate trebuie să prezinte un test negativ la coronavirus pentru a putea merge la muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE