2.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovStatuia lui Arpad: Teroriștii de pe Tâmpa (II)

Statuia lui Arpad: Teroriștii de pe Tâmpa (II)

Urmare din Monitorul Expres de vinerea trecută (vineri, 5 noiembrie 2021)

Anul 1896. În Transleithania, numele dat de funcţionarii vienezi jumătăţii maghiare a Imperiului Austro- Ungar era o mare sărbătoare. După lungi dispute între istoricii, ziariştii, scriitorii şi politicienii maghiari se stabilise că între 1895 şi 1898 se împlineau o mie de ani de la cucerirea de către maghiarilor a patriei lor. Printre multe alte festivităţi, pentru a marca momentul, s-a decis ridicarea unui ansamblu de statui şi coloane în Piaţa Eroilor din Budapesta. Dar şi plasarea a şapte monumente în mai multe colţuri ale Ungariei Mari, în locuri care astăzi fac parte din Ungaria, dar şi din Croatia, Italia, Slovacia, Ucraina şi România. Statuile trebuiau să fie uriaşe şi să fie amplasate astfel încât să poată fi văzute de toată suflarea. Unul dintre acestea urma să fie ridicat pe muntele Tâmpa din oraşul Braşov.

Kirilov era unul dintre marinarii răsculaţi de pe Potemkin,
refugiaţi în România


Marinar bolşevic de pe Potemkin

Kirilov era unul dintre marinarii rămaşi în Regatul României în 1905, după predarea echipajului revoltat de pe crucişătorul „Cneazul Potiomkin”. Marinarii de la bordul navei rusești s-au răsculat omorându-l pe căpitan şi pe adjuncţi, arborând apoi steagul roşu bolşevic.
În portul Odesa, au fost întâmpinaţi de mii de demonstranţi, dar intervenţia armatei ţariste s-a sfârşit într-o baie de sânge cu mii de morţi şi răniţi. Vasul a părăsit portul, iar, în final, au ajuns în portul românesc Constanţa, unde marinarii au predat nava autorităţilor române. Marea majoritate a echipajului a rămas în România.
Ajuns în Bucureşti, Kirilov, un tânăr înalt şi lat în umeri, cu o fizionomie expresivă, devine model pentru studenţii de la Școala de Belle Arte din București. Pozează chiar pentru celebrii sculptori Dumitru Paciurea și Frederic Storck.
Înfăţişarea sa poate fi şi astăzi recunoscută în statuile giganţilor aflate în Parcul Herăstrău. Un alt sculptor celebru, Oscar Han, povesteşte în amintirile lui de la Școala de Belle Arte despre acest Kirilov: “lua atitudini foarte grele, în care sta, și pentru noi devenea un model viu, o nouă reprezentare plastică, ce ne mărea entuziasmul de lucru și ne apropia de dânsul cu o simpatie omenească.


Aventurierul Ilie Cătărău

Dar Kirilov era doar ajutorul , adevăratului cap al atentatelor era tânărul basarabean Ilie Cătărău. O adevărată forţă a naturii, Cătărău avea aproape doi metri înălţime şi o forţă de taur. Student bursier la Litere, fugise din Rusia, după cum pretindea, din cauza persecuţiilor autorităţilor ţariste. Cu o personalitate puternică, avea prieteni în lumea bună bucureşteană, cunoscut pentru că frecventa cercurile naţionaliste. Îşi câştiga existenţa prin activităţi în care fizicul său atletic avea un rol esenţial. Muncea ca salahor pe diferite şantiere din Bucureşti, dar principalele lui preocupări, din care câştiga bani frumoşi, erau evoluţiile ca luptător profesionist în spectacolele circului SIDOLI, alături de partenerul său Kirilov.

Cei doi atentatori care au aruncat
în aer monumentul de pe Tâmpa
se luptau în arena circului

Vedete de circ

Spectacolele circului Sidoli au ca spectatori chiar pe Regele Carol, regina Elisabeta, principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria. Încasările unora dintre spectacole contribuiseră chiar la fundaţia principesei Maria.
Tânărul Ilie Cătărău, care nu bea şi nu fumează, este şi un bun orator. Ţine discursuri aprinse pentru Partidul Naţional-Democrat condus de Nicolae Iorga şi AC Cuza.
În Campania electorală din 1912, este chiar garda de corp a fruntaşului partidului Ion Zelea-Codreanu, tatăl viitorului conducător al Mişcării Legionare.
Dar cea mai mare notorietate şi-a câştigat-o ca idol al spectatorilor aflaţi în amfiteatrul Circului Sidoli. Scandarea “Cătărău este voinic,/ N-are teamă de nimic!”, era foarte populară în Bucureştiul acelor vremuri.

Iată cum suna unul dintre anunţurile publicate în presa epocii: „Studentul Ilie V. Cătărău, român basarabean, va da o reprezentaţie la Circul Sidoli. Va executa un tablou palpitant din «Quo Vadis», de Sinkievici (sic!), când Ursus învinge un taur şi scapă pe Lygia. Vor mai da concursul gimnastul Popescu, campionul rus Criloff şi Ivan Terziew, vărul lui George Lurich”.

Vâlvă în presă

Încâlcita poveste a atentatelor din Transilvania, este urmărită de presa din Austro-Ungaria – care acuză teroriştii români – şi cea din Regatul României, ţinând mai mult timp prima pagină a ziarelor. Publicaţia braşoveană “Gazeta Transilvaniei” susţine punctul de vedere al presei bucureştene, conform căruia, cei doi atentatori au reuşit să fugă în Rusia. În numărul din 20 februarie 1914, gazeta publică un articol în care cititori sunt îndemnaţi să privească “cu cea mai mare rezervă” ştirile conform cărora atentatorii s-ar afla ascunşi pe teritoriul României. În plus, acuză “indiscreţiunea regretabilă a poliţiei cernăuţene şi ungare”, care a permis atentatorilor să treacă graniţa în Rusia.

Fotografia celor doi atentatori, publicată în Gazeta Ilustrată


Spion dublu

Povestea se termină însă în coadă de peşte. Guvernul român, condus de Ionel Brătianu, nu ştie cum să se spele pe mâini de cei doi atentatori, astfel încât să nu fie pus într-o situaţie de război cu Imperiul Austro-Ungar. Deşi, de atunci, s-au scris mai multe cărţi şi s-au făcut mai multe cercetări, nu este cunoscută implicarea exactă a serviciilor secrete româneşti şi ţariste în exploziile puse la cale în Ardeal. Majoritatea surselor îl consideră pe Cătărău spion dublu, făcând un joc foarte periculos.

Soluţia lui Brătianu

Scandalul îl pune pe jar pe primul ministru Ionel Brătianu, care îşi trimite imediat la Paris nepotul – poetul Ion Pillat – cu un mesaj confidenţial pentru Alexandru Lahovary, ministrul României în Franţa. Acesta îl contactează pe faimosul jurist Louis Renault, laureat al Premiului Nobel, pentru a discuta delicata chestiune. Amândoi ajung la concluzia că este de preferat evitarea arestării lui Cătărău și Kirilov ca să nu poată fi emisă de către austrieci cererea oficială de extrădare – soluţie pe care Lahovary i-o recomandă lui Brătianu la 21 martie 1914 ca fiind absolut necesară.

Contele Czernin, reprezentantul Austro-Ungariei la Bucureşti

Contele Czernin salvează situaţia

În memoriile sale, Contele Czernin, ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti, a dat mai multe detalii despre implicarea directă a autorităţilor române în dispariţia atentatorilor. În perioada interbelică, ziaristul Em. C. Grigoraş cercetează cazul şi ajunge la concluzia că cele două atentate aveau ca scop exacerbarea tensiunilor dintre Austro-Ungaria şi România şi declanşarea războiului mondial cu şase luni înaintea asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo. Manevra a fost dejucată de Contele Czernin, omul de încredere al lui Franz Ferdinand, care a muşamalizat cazul. Czernin aflase că atentatorii plecaseră cu o maşină a poliţiei într-o direcţie necunoscută şi îl blocase temporar în subsolul Legaţiei pe anchetatorul principal venit de la Budapesta, sperând că autorităţile române vor salva aparenţele. Într-adevăr, Iancu Panaitescu, şeful Siguranţei Generale, pune la cale intoxicarea presei cu mai multe piste false şi simulează agitaţia poliţiei române pentru prinderea celor doi terorişti.

Fugit pe un vas de la Constanţa

În tot acest timp, cu un tupeu inimaginabil, Cătărău se ascundea chiar lângă Legaţia austro-ungară şi la câteva sute de metri de sediul poliţiei Capitalei. Anunţat că trebuie să dispară din ţară cât mai grabnic şi primind bani de cheltuială, pleacă spre Constanţa. În 1932, ofiţerul de marină Eugeniu Botez (scriitorul academician Jean Bart) mărturiseşte rolul său în „extragerea” lui Cătărău din portul Constanţa. L-au ajutat să se îmbarce pe vaporul „Dacia”, comandat de comandorul Nicolae Ionescu-Johnson, care l-a găzduit în cabina sa pe durata voiajului către Egipt, ieşind împreună pe punte doar noaptea. Dat în urmărire internaţională, Cătărău n-a putut fi debarcat la Alexandria, pentru că putea fi recunoscut şi înhăţat imediat de „prietenii” Austro-Ungariei. În cele din urmă, în Egipt urcă pe o navă străină, cu care ajunge în Anglia. Are, se pare, suficienţi bani pentru a călătorii apoi la capătul lunii, în insulele din Oceanul Pacific.
În toamnă, trimite din Noua Caledonie o epistolă ziarului Dimineaţa din Bucureşti, care este citată de Gazeta Transilvaniei în ediţia din 26 octombrie: “Faimosul atentator s-a refugiat şi trăieşte în mijlocul unui trib de canibali. În acestă scrisoare el mărturiseşte că a săvârşit atentatele de la Debreţin şi de pe muntele Tâmpa”.

Adevărul anunţă prinderea
lui Kirilov în Italia


Kirilov prins la Mantova?

Despre Kirilov, ziarul Adevărul anunţă în 20 aprilie 1914 că ar fi fost prins la Mantova, în Italia cu numele fals de Enrico Baruffaldi. Baruffaldi, pretins mecanic de 26 de ani, a declarat că nu are nicio legătură cu atentatul de la Debreţin. Carabinierii l-au arestat după ce a lovit cu un baston un jandarm austriac. Prietenul care îl însoţea, presupus a fi Cătărău, a fugit cu o bicicletă. Depeşa de presă publicată de ziarul bucureştean mai informează că atentatorul tocmai se pregătea să se îmbarce pentru America.

Agitator bolşevic

Vremurile tulburi care urmează şi care duc la începerea primei conflagraţii mondiale fac ca atentatele din Transilvania să dispară din prim-planul opiniei publice. Cătărău reapare în anii războiului la Chişinău într-un rol foarte dubios, ca agitator naţionalist-bolşevic. Ba chiar, se declară activist pentru unirea Moldovei cu Ucraina. În 1927, în amintirile sale din timpul războiului, publicate în foileton de “Gazeta Transilvaniei, preotul Vasile Crişan, publică mai multe informaţii despre ciudatele acţiuni ale lui Cătărău din Chişinău, în anul 1917.

Rămăşiţele statuii, detonate de soldaţii români

Până la război, ruinele statuii de pe Tâmpa, încă destul de înalte, erau vizibile în oraş. La data de 1 septembrie 1916, în timpul primei ocupaţii româneşti a Braşovului, ceea ce mai rămăsese din statuie era distrus prin dinamitare. Se ocupă de asta ostaşii din Armata a Il-a a României, aflaţi sub conducerea generalului Grigore Crăiniceanu.
În acea zi, în „Gazeta Tran-silvaniei” se scria: acum zace în ruine, deplâns de cei care credeau că prin statui de piatră şi alte artificii milenare se pot cuceri ţări şi subjuga popoare. Sextil Puscariu consemna, în 1944, în lucrarea memoralistică „Braşovul de altădată”: “Peste vreo două decenii de la ridicarea statuiei, a făcut explozie o bombă, aşezată la picioarele ei de unul Cătărău, ca un protest împotriva îngâmfării stăpânitorilor acestor ţinuturi. Acest fel de a protesta cu fapta nu e prea în firea românului, dar a produs o mare satisfacţie la cei umiliţi. Acelaşi Cătărău a fost cel care, după înfiinţarea episcopiei ungureşti greco- catolice de la Hajdudorog, cu scop de a maghiariza pe românii de la miazănoapte, a trimis noului episcop, cu poşta, un pachet în care era o bombă ce a explodat când a fost desfăcut”.

Ruinele statuii au fost aruncate în aer de soldaţii români


S-a păstrat doar capul statuii

Ceea ce a rămas din monument a dăinuit circa o jumătate de veac, ruinele fiind loc de escalade și chiar folosite ca punct de observație militar. Mai târziu, elevii cercetași făceau excursii la edificiu, până când, în 1966, autoritățile au îndepărtat rămășițele monumentului – a mai rămas numai fundația soclului.Capul acestei statui este păstrat azi în Casa Parohiei Reformate din Brașov.


Incredibila biografie a spionului Ilie Cătărău

Ilie Cătărău a avut o biografie desprinsă parcă dintr-un film hollywoodian. Campion al disimulărilor și acţiunilor riscante, a reuşit întotdeauna să fie cu un pas înaintea celor care se aflau pe urmele lui. A fost dezertor, spion, terorist-criminal, ”om de litere”, hoț de bijuterii, comunist, naționalist, vânzător de piei de balenă, speculant la bursă, călugăr, circar profesionist, globe-trotter, traficant de arme și droguri și, după unele surse, regele unui trib din Polinezia. A circulat sub mai multe identități și chiar, la un moment dat, și-a înscenat moartea.

HUSAR ÎN GARDA IMPERIALĂ. S-ar fi născut în anul 1888 în localitatea Mărcăuţi de pe malul Nistrului (ţinutul Orheiului), ca fiu al dascălului de biserică Vasile Constantin şi al Alexandrei. Tătăl îi moare timpuriu, iar mama rămâne să întreţină singură două fete şi un băiat. De foarte tânăr, Ilie pleacă la şcoală la Odesa, apoi la Seminarul teologic din Chişinău. Este înalt, frumuşel, ştie să călărească şi-i stă bine în uniforma roşie cu fireturi, aşa că ajunge într-un regiment al husarilor Gărzii Imperiale. Garnizoana era la Varşovia. Şirul nesfârşit al aventurilor şi-l începe în martie 1910. Trece înot, noaptea, Prutul dinspre Galiţia, traversând graniţa rusă spre România. Aflat încă în uniforma roşie a husarilor, este repede prins de jandarmi şi dus la Dorohoi. Pretinde că a dezertat din cauza persecuţiilor cu tentă naţionalistă.

PROTEJAT DE UN POLITICIAN. Este eliberat ca urmare a garanţiei oferite în faţa autorităţilor de către Gh. Gh. Burghele , un cunoscut jurist şi parlamentar liberal din Iaşi. Impresionat de personalitatea ieşită din comun a lui Cătărău, politicianul îl găzduieşte luni în şir şi-i asigură instruiri cu profesori particulari în diferite domenii, inclusiv în studiul limbii române. Îşi capătă porecla „Cată Rău”, sintagmă populară pentru cuvântul “a deochia”. Îşi procură acte false din care rezultă că ar fi frecventat Universitatea din Odesa şi pe baza acestora este acceptat la Universitatea din Iaşi. În scurt timp se transferă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere si Filosofie. La Bucureşti ajunge model la Şcoala de Arte şi vedetă de circ. Student al lui Nicolae Iorga, este angajat ca traducător „diurnist” de limba rusă, având acces la documentele Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Statului.

CUNOSCUT DE PROTIPENDADA BUCUREŞTEANĂ. Iorga îl prezintă lui Carol I şi-l primeşte în rândurile Partidului Naţional Democrat, unde face o aprigă campanie la alegerile din 1912. Cunoaşte toată lumea bună bucureşteană,, de la prinţul Ferdinand, la Ionel Brătianu, dr. Ioan Cantacuzino, Alexandru Davilla sau prinţul George Ştirbei. Urmează atentatele din Ardeal şi fuga din Regatul României . La doar un an de la atentate, se întoarce la Bucureşti şi se plimbă fără reținere pe Calea Victoriei. Îşi vizitează prietenii, dar şi o serie de personalităţi cum ar fi Al. Marghiloman şi gen. Averescu.

SECHESTRAT LA MĂNĂSTIRE. Exasperat de apariția sa inoportună, Brătianu cere izolarea lui Cătărău. Acesta este arestat şi dus în Moldova, la mânăstirea Pângăraţi, fostă închisoare, dispensar și spital. Chiar dacă se află sub pază strictă, beneficiază de confort, meniuri alese şi i se satisface dorinţa de a dispune de un laborator pentru experienţe pe păsări şi animale. Frecventează capela, unde cunoaşte sătenii din zonă, pe care îi ajută cu bani, leacuri şi dulciuri pentru copii. După campania dezastruoasă din 1916 a Armatei Române şi retragerea în Moldova, îndoaie gratiile ferestrelor chiliei şi evadează. Siguranţa intră în alertă, dar nu-l găseşte. Se întoarce singur, iar autorităţile îl mută la Durău, de unde evadează din nou.

AGITATOR BOLŞEVIC LA CHIŞINĂU. În anii tulburi de la sfârşitul Primului Război Mondial ajunge la Chişinău. La 22 noiembrie 1917 a fost cel de al 22-lea vorbitor în ședința de deschidere a lucrărilor Sfatului Țării. Se autodenumeşte colonel și în scurtă vreme ajunge să conducă garnizoana militară a Chișinăului. Începe o acţiune susţinută de bolşevizare a subordonaţilor, motiv pentru care este arestat la 1 ianuarie 1918, fiind învinuit de spionaj și abuz de putere în scopuri personale. Este dus la Odesa, unde a fost predat comisarului politic ucrainean Poplavko, care-l eliberează. Cătărău se jură că luptă pentru alipirea Basarabiei la Ucraina.
TRAFICANT DE ARME ŞI ATENTATOR LA PARIS. Străbate Rusia aflată în plin Război Civil. Devine, la Vladivostok, instructor al trupelor Albilor. Apoi, traficant de arme pentru naţionaliştii chinezi conduşi de Ciang Kai Shek. Prin Siberia, se refugiază în teritoriul chinez ocupat de japonezi. În 1919 încearcă să se răzbune, organizând la Paris două atentate nereuşite împotriva lui Ioan Pelivan, membru al delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris.
HOŢ DE BIJUTERII. Este şi un mare fante, reuşind să sucească minţile unor femei mai în vârstă decât el, putred de bogate. În 1920, ajuns la Nisa, pretinde că este conte francez și se logodeşte cu o milionară americancă, doamna Chard, pentru a-i fura bijuteriile foarte valoroase. Reținut de poliție, este achitat din lipsă de probe. După eliberare cutreieră mapamondul: Africa, Anglia şi coloniile insulare ale acesteia, dar şi ale Franţei, Australia, Japonia, Canada, Mexic, America. În America de Sud se ocupă de vînzarea pieilor de balenă. Conform documentelor din arhive, va mai fi căsătorit, în anii ’40 cu Winfried, ”profesoară în Statele Unite, femeie vrednică și bună comunistă”. Ultimii ani ai războiului şi-i petrece la Havana, în Cuba.

PROTEJAT DE PETRU GROZA. Despre ultimii ani din viaţa aventurierului, istoricul şi ziaristul Toma Roman jr. A găsit mai multe documente interesante în arhivele CNSAS. În ziua de 23 noiembrie 1946, pe Aeroportul Băneasa, ateriza după un zbor de la Praga, celebrul Ilie Cătărău, folosind un paşaport pe numele său real. Pretinde că este emisar al regelui abdicat Carol I, pe care l-a întâlnit în Mexic. Prins că a tipărit şi distribuit, ajutat de doi complici, manifeste cu conţinut comunist, fără autorizarea Cenzurii Militare, este reţinut de Siguranţă. Este pus să-şi scrie o autobiogafie, care se păstrează în viitorul dosar de Securitate. Cere ajutorul primului-ministru pro-comunist dr. Petru Groza. Acesta, fost membru important al Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria îi cunoştea prea bine atentatele din septembrie 1913 şi februarie 1914. Îi recomandă călugărirea, urmată de o întoarcere în America ca agent de influentă în cadrul comunităţilor româneşti, formate atunci în principal din emigranţii ardeleni. Pentru aceasta, Petru Groza intervine la Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan.

MEMBRU PMR CĂUTAT DE SECURITATE. Conform aceloraşi documente publicate de istoricul Toma Roman jr., la un an după arestare și eliberare, Ilie Cătărău, era, din 1 decembrie 1948, membru PMR. Era întreţinut de Lorentz Ștefania, mai mică decât el cu 13 ani, cu care trăia în concubinaj într-o vilă frumos mobilată, pe strada Carol Knappe. Cea din urmă notă a Securității găsită la CNSAS, datează din 18 noiembrie 1949. E semnată de maiorul Nicolae Doicaru, viitorul șef al DIE. Acesta spune că nu l-a putut aresta pe numitul Ilie Cătărău, conform ordinelor de la centru, nici în comuna Viișoara, nici pe raza Direcției de Securitate Dobrogea.

CĂLUGĂRUL CĂTĂRĂU. În memoriile sale, Onisifor Ghibu, implicat şi el în evenimentele din Basarabia anului 1917, scrie că, în primăvara lui 1955, 1-a întâlnit pe o stradă din Sibiu pe „călugărul” Ilie Cătărău. La 6 august 1955, la moartea Mitropolitului Nicolae Bălan, Ilie Cătărău a trimis Consistoriului din Sibiu o scurtă telegramă de condoleanţe: “Cu smerenie îngenunchez lângă rămăşiţele pământeşti ale Marelui Ierarh Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului. Semnat lie Cătărău, ieromonah duhovnic”. Este ultimul act public făcut de Ilie Cătărău. Avea 67 de ani. Viaţa lui pare a se fi opri la acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE