7.3 C
Braşov
AcasăSportLiga 2. Meciul ”U” Cluj – FC Brașov cu spectatori?

Liga 2. Meciul ”U” Cluj – FC Brașov cu spectatori?

Porțile stadioanelor ar putea fi redeschise pentru spectatori. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat într-o conferință de presă că se dorește ca meciurile de fotbal să aibă din nou spectatori în tribune începând cu data de 8 noiembrie! ”E o pierdere mare pentru noi să nu jucăm cu spectatori meciul cu Islanda. În momentul de față, singurul lucru pe care am reușit să-l obținem în discuțiile cu CNSU este această fereastră, astfel încât începând din 8 noiembrie, deci practic cu trei zile înainte de meciul cu Islanda, să se permită din nou accesul spectatorilor pe stadioane. Așteptăm și noi, cu mare încredere, în contextul în care aș putea spune că fotbalul ar putea să fie utilizat ca un exemplu în ceea ce privește vaccinarea pentru toate celelalte sectoare de activitate din jurul nostru”, a spus Răzvan Burleanu. Dacă s-ar întâmpla cum spune șeful FRF și meciurile de fotbal vor putea primi din nou spectatori de la 8 noiembrie, atunci primul joc din Liga 2 care va beneficia de acest lucru va fi ”U” Cluj – FC Brașov, programat la 8 noiembrie, de la ora 17:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE