2.7 C
Braşov
AcasăSportFC Voluntari a stricat inaugurarea noului  stadion al lui Sepsi OSK

FC Voluntari a stricat inaugurarea noului  stadion al lui Sepsi OSK

FC Voluntari a stricat inaugurarea noului stadion din Sfântu Gheorghe și debutul lui Cristiano Bergodi pe banca tehnică a celor de la Sepsi OSK, impunându-se, sâmbătă seara, cu 2-1, prin golurile marcate de Costin (min. 22) și Rață (min. 54). Pentru gazde a marcat Bojic, în minutul 80, dar după ce, în minutul 67, au ratat și un penalty, prin Luckassen, al cărui șut a fost apărat de portarul advers. Italianul Cristiano Bergodi consideră că un egal ar fi fost echitabil.  „În prima repriză am început să jucăm bine, la fel am început-o și pe a doua, dar din păcate, am făcut niște greșeli. Trebuie neapărat să facem altceva pe teren, din păcate. Eu cred că meritam o remiză. Nu sunt probleme în defensivă, am făcut acolo greșeli, mai ales la al doilea gol, nu trebuia să îl luăm, pe un contraatac, după un corner al nostru. Apoi am avut o șansă. Dar nu trebuia să stăm așa acolo. Vedem, nu e problemă, suntem la început de drum. În general, avem mai mult de muncă, noi, toată echipa. Cunosc majoritatea jucătorilor, dar trebuie lucrat mai mult și vom vedea. A fost o înfrângere, dar mergem înainte” , a spus Cristiano Bergodi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE