4.9 C
Braşov
AcasăMagazinAzi nu mai eram aici dacă nu mă vaccinam

Azi nu mai eram aici dacă nu mă vaccinam

Elena Merișoreanu a fost invitată în cadrul emisiunii ”La Măruță”, acolo unde a vorbit despre experiența neplăcută prin care a trecut după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Elena Merişoreanu, în vârstă de 74 de ani, a fost vaccinată cu schema completă anti-COVID în aprilie, dar nu a scăpat de infectarea cu coronavirus. Timp de o săptămână s-a simțit rău, dar credea că este vorba despre o răceală. Fiica ei a decis să-i facă mamei sale un test antigen, iar rezultatul a ieșit pozitiv. A fost nevoie de internare și timp de două săptămâni, artista a fost spitalizată la Institutul ”Matei Balș” din Capitală. Acum, starea de sănătate a interpretei de muzică populară este bună. Dar ea a explicat că dacă nu era vaccinată, probabil nu mai era acum în fața telespectatorilor. ”M-am dus la spital după ce am stat 6 zile acasă. Mă durea capul, amețeam, transpiram, mă durea în vârful capului. Trece o zi și vine să-mi spună fiica-mea că nu beau cafea. Am văzut atunci că n-am gust și n-am miros. Am fost la Matei Balș, în fața mea mai erau 10 salvări. Toate scaunele de la camera de gardă erau ocupate. Nu e nimic de glumă, oameni buni. Aveam plămânii afectați 8% .Oameni buni, nu aveți de ce să nu vă vaccinați. Azi nu mai eram aici dacă nu mă vaccinam. M-au pus pe perfuzii, m-au pus pe injecții, iar în cele din urmă am plecat sănătoasă că m-au pus oamenii pe picioare. Mulțumesc tuturor! Nu am luat niciun ban. E o rușine să spui așa ceva. Nu vă gândiți când vorbiți așa ceva? Sănătatea nu se cumpără. Totul se plătește în viață, vorbiți! Am stat 3 ore până să-mi caute un pat. Am văzut atâta suferință…Eu la vârsta mea nu mai veneam de acolo (n.r. spital) dacă nu aveam vaccinul”, a mai spus Elena Merișoreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE