4.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovBrașov, incidența 7,22/1000, ieri: În maxim două zile Brașovul intră în...

Brașov, incidența 7,22/1000, ieri: În maxim două zile Brașovul intră în carantina de seară permanentă pentru nevaccinați

l Deținătorii de Certificat Verde nu au restricții de deplasare

Incidența infectărilor Covid-19 la Brașov crește constant, cu o medie de 0,4/1000 în fiecare zi. Cum această tendință este constantă în ultimele 10 zile, este de așteptat ca astăzi Brașovul să depășească pragul de 7,5 infectări la 1000 de locuitori. Acest prag impune mai multe restricții pentru persoanele nevaccinate, dintre care cea mai drastică este interdicția de circulație după ora 20 pe tot parcursul săptămânii (cu excepția urgențelor medicale, a deplasării în scop profesional, pentru îngrijirea copilului / a persoanelor vârstnice sau în cazul decesului unui membru de familie).
Magazinele, restaurantele și alte activități se vor închide la ora 22. Este de așteptat ca până miercuri cel târziu, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov să facă oficial anunțul cu restricțiile ce se vor aplica în Brașov din cauza incidenței mari de infectare. În același timp, numărul celor care se vaccinează cu prima doza în județul Brașov este de 500 de persoane zilnic, în ușoară creștere față de perioada verii. În acest moment, în județul Brașov sunt vaccinate cu schema completă un număr de aproximativ 160.000 de persoane, adică puțin peste 30% din populația eligibilă pentru vaccinare. De la izbucnirea pandemiei, în județul Brașov au fost infectate peste 50.000 de persoane, iar peste 1300 de oameni au murit.

Ce reguli urmează?

Purtarea măștii în toate spațiile publice este deja obligatorie în Brașov, dar nu este respectată decât în foarte mică proporție. La o simplă vizită în Centrul Vechi al orașului se poate observa că mai mult de jumătate din trecători nu respectă legea și hotărârea CJSU, sub ochii obosiți ai celor care ar trebui să vegheze la respectarea regulilor. Iată ce măsuri se vor aplica la o incidență cumulată a cazurilor de Covid-19 mai mare de 7,5/1000 de locuitori.

Măsurile care se aplică la o incidență a cazurilor de Covid-19 mai mare de 7,5/1000

l Circulația în afara locuinței
Persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală:
Pot circula fără restricții în orice interval orar. Nu este necesară declarația pe proprie răspundere, adeverința de la angajator sau legitimația de serviciu. Document necesar: certificat COVID (care să dovedească trecerea a cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau trecerea prin boală – perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2)
Persoanele nevaccinate:
Circulația interzisă în intervalul 20:00-05:00, cu anumite excepții (menționate în declarația pe propria răspundere). Pentru acest interval este necesară declarația pe proprie răspundere sau adeverința de la angajator/legitimația de serviciu.
l Masca în spațiile publice
Obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru (conform Hotărârii CJSU Brașov nr. 165/08.09.2021). Conform ultimelor hotărâri de guvern, la o incidență mai mare de 6/1.000 purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile publice aglomerate, astfel încât hotărârea CJSU Brașov este anulată de cele mai recente hotărâri de guvern.
l Magazine, prestări servicii în spații închise sau deschise
Activitatea permisă între 05:00-22:00; în afara acestui interval operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
l Restaurante, cafenele
la interior, terase
Accesul permis doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală
Deschise între 05:00-24:00. Document necesar: certificat COVID
l Operatori cu activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în interiorul centrelor comerciale
Activitatea cu publicul este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală. Document necesar : certificat COVID
l Activități recreative și sportive
În aer liber
Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, maximum 10 persoane.
l Săli de sport/fitness
Accesul permis doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, până la 50 % din capacitatea maximă a spaţiului. Spațiu de minimum 4 mp de persoană. Document necesar: certificat COVID
l Bazine de înot
Piscine interioare
Accesul permis doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, până la 50 % din capacitatea maximă a spaţiului. Document necesar: certificat COVID
l Evenimente private
Nunți, botezuri, mese festive
Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, cu spațiu de minimum 2 mp de persoană. Document necesar: certificat COVID
l Evenimente în spații închise
Cinematografe, spectacole, concerte
Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului. Purtarea măștii de protecție este obligatorie. Document necesar: certificat COVID
l Evenimente în aer liber
Spectacole, concerte, festivaluri, etc.
Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție. Spațiile în aer liber operate de instituții de cultură trebuie să asigure spațiu minimum 1 mp de persoană. Document necesar: certificat COVID
l Competiții sportive – spectatori
În spaţii închise sau deschise
Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, doar între orele 5:00-24:00, până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului și cu distanță de minimum 1 metru între persoane.Purtarea măștii de protecție este obligatorie. Document necesar: certificat COVID
l Cursuri de instruire
Workshop-uri
Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, cu până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului în interior sau exterior. Spațiu trebuie să fie de minimum 2 mp de persoană, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie. Document necesar: certificat COVID
l Conferințe
Permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală
Până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului în interior sau exterior, cu un spațiu de minimum 2 mp de persoană. Purtarea măștii de protecție este obligatorie. Document necesar: certificat COVID

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE