6.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUltimii din județ: Cine închide gropile de gunoi din Brașov?

Ultimii din județ: Cine închide gropile de gunoi din Brașov?

Autor: Mihaela Parghel

l Și primăria, și FIN-ECO

Depozitele istorice de deşeuri, de la Timiş-Triaj vor fi închise de Primăria Braşov dar şi de FIN-ECO, compania care deţine depozitul ecologic de deşeuri municipale. Precizarea a fost făcută de primarul Allen Coliban, care a răspuns astfel unei întrebări legate de acest subiect în continuare fierbinte pentru Braşov. În 2018, municipiul Braşov a fost obligat printr-o decizie a Curţii Europene de Justiţie să închidă cele două gropi de la Timiş-Triaj – cea de deşeuri industriale şi cea de deşeuri menajere.

Problemele juridice ale terenului au fost rezolvate

Braşovul a rămas singura localitate din judeţ care nu a început închiderea depozitelor neconforme de deşeuri, de la Timiş-Triaj. Până acum, motivele invocate de Primărie au fost legate de faptul că nu este reglementată situația juridică a terenurilor, dar și că respectivele depozite sunt inerte, iar închiderea conform procedurii clasice, care ar implica inclusiv mutarea unei cantități mari de deșeuri, ar presupune costuri mari. Procedura de închidere nu a demarat până acum, deşi Ministerul Mediului a permis aplicarea unei variante simplificate, ce costă mai puţin.

Coliban: „În luna octombrie vom veni cu soluţia juridică”

Acum Primăria vine cu o nouă variantă de închidere, în care să împartă cheltuielile cu FIN-ECO, proprietarul depozitului ecologic de deşeuri de lângă Braşov. Mai exact, primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că „obligația închiderii depozitului deșeuri menajere de la Timiș-Triaj a fost și este a operatorului Fin-Eco, asumată ca parte a procesului de autorizare a depozitului ecologic (când a început construirea acestuia – n.r.). Problema este că terenul pe care este această groapă (cea de deșeuri menajere din Timiș – Triaj) aparține municipalității. În luna octombrie vom veni cu soluția juridică care va permite companiei FIN-ECO să își ducă la final obligațiile. Mai exact, o vom transfera temporar către FIN – ECO, pentru ca ei să poată închide acest depozit. FIN – ECO trebuie să vrea să preia această investiție. Vom lucra în paralel: noi închidem depozitul de deșeuri industriale, iar ei pe cel de deșeuri menajere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE