8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovProdus de UNTOLD: MASSIF – Viitorul mare festival găzduit de Poiana...

Produs de UNTOLD: MASSIF – Viitorul mare festival găzduit de Poiana Braşov

l Coliban: Zero costuri pentru buget

Bogdan Buta, fondatorul Untold, a prezentat ieri în ședința Consilului Local planurile pe care le are pentru derularea unor evenimente de anvergură în Brașov și Poiana Brașov. Este vorba de o serie de evenimente care se vor derula pe tot parcursul anului sub numele „Massif“. Deși a fost foarte logic și deschis în prezentarea conceptului, organizatorul a fost luat la întrebări de către o parte dintre consilierii locali, care și-au declarat suspiciunea cu privire la încheierea unui parteneriat cu municipalitatea. Câțiva consilieri au suspicionat executivul Primăriei de părtinire, în contextul în care în spațiul public au apărut informații că ar mai fi și alți organizatori care ar vrea să deruleze evenimente la Brașov, dar care nu au fost acceptați.
„Nu cumpărăm cartofi, nu facem nici o licitație, facem evenimente de calibru. Este vorba de un parteneriat. Dacă aveți o suspiciune de ilegalitate, vă rog să spuneți care este aceea”, a încercat primarul Allen Coliban să le explice consilierilor situația. În fapt, câțiva dintre aleșii locali liberali au fost cei care l-au „anchetat” pe organizator, iar reprezentanții USR și cei ai PSD au susținut organizarea unui astfel de eveniment de anvergură de care și Brașovul are nevoie pentru a deveni mai vizibil la nivel internațional. „Colegii mei vor să cunoască niște detalii. Nu e vorba că suntem împotrivă. Poate unii au fost mai pasionali, unii au vorbit mai tare, cred că este în interesul nostru să avem cât mai multe evenimente. Faptul că dorim să fim informați nu reprezintă altceva decât de a da un vot în cunoștință de cauză. Au întrebat, ne-am lămurit, fiecare este liber să voteze cum dorește”, a explicat viceprimarul PNL Sebastian Rusu.

Allen Coliban: Parteneriat care implică zero costuri

Primarul Allen Coliban a menționat că Untold este primul partener de încredere care vine cu o ofertă concretă, neexclusivistă pentru derularea unor evenimente cultural-artistice de anvergură în Brașov. „Am avut și alte propuneri, dar se suprapuneau ca locație și ca tip de eveniment peste UNTOLD. Decizia de a încheia acest parteneriat cu Untold este că vine cu o abordare integrată pentru destinația Poiana Brașov și promovarea acesteia ca destinație turistică, nu vorbim doar de un eveniment muzical. E un parteneriat care implică zero costuri”, a punctat Coliban. În discuție a apărut „reprezentantul” ALDA, organizatori de evenimente muzicale majore originari din Olanda. Primarul Allen Coliban a susținut că respectiva persoană, care ar fi trebuit să discute organizarea unor evenimente muzicale în Brașov în numele ALDA nu este recunoscută de către deținătorii mărcii din Olanda, ca urmare a răspunsului primit în urma unei solicitări explicte cerute fondatorului companiei olandeze.

Primăria pune la dispoziție doar terenul pe care va avea loc viitorul eveniment

Fondatorul UNTOLD a explicat că organizația pe care o reprezintă nu se teme de o competiție cu alți organizatori de evenimente: „Poate veni altcineva să dezvolte proiecte mai bune. Noi propunem o strategie care va produce rezultate benefice pentru comunitate. Avem deschidere pentru discuții și pentru a clarifica situația. Am început discuțiile de peste un an la invitația Asociației hotelierilor din Poiana Brașov. Am discutat cu ei, am vizitat locația și am avut întâlniri și cu executivul Primăriei. Au fost și alți organizatori interesați de derularea unor evenimente la Brașov, dar noi am dorit să venim și în fața Consiliului Local, pentru a crea un protocol de colaborare și să creați cadrul și dumneavoastră (consilierii locali – n.r.) contextul prin care să conlucrăm și să reușim să implementăm pentru cetățenii municipiului un proiect cu impact cât mai mare. Vor fi evenimente atât în timpul verii, cât și al iernii pentru a atrage cât mai mulți turiști în extrasezon, dar și pe timpul săptămânii. Am începe cu un eveniment care să pună în valoare ceea ce există, respectiv cea mai de succes destinație de schi din România, apoi să organizăm un festival și pe timpul verii. Nu am solicitat sprijin financiar, ci ca orice investitor, am solicitat o locație corespunzătoare cu infrastructură corespunzătoare, pe care o vom identifica de comun acord. Noi vom suporta investi pentru dezvoltarea evenimentului, condiția să ni se asigure o locație corespunzătoare”, a explicat Bogdan Buta. După mai bine de o oră de discuții și după ce consilierii locali s-au lămurit cu privire la aspectele de legalitate, proiectul de parteneriat cu Untold a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Este important de precizat că organizatorii festivalului propun evenimente muzicale de vară și de iarnă, în consecință este vorba de cel puțin 2 festivaluri care vor avea loc în Poiana Brașov. Deocamdată nu este foarte clar când acest proiect va prinde viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE