23.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovLa Ghimbav: Festival Medieval în weekend

La Ghimbav: Festival Medieval în weekend

l Teatru, jonglerii, lasere

Dansuri medievale, expoziţii de arme, ateliere şi multe concerte sunt în agenda celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Medieval de la Ghimbav, ce se va desfăşura în perioada 10 – 12 septembrie. Toate evenimentele vor avea loc în zona centrală a oraşului, respectiv în piaţeta din faţa Primăriei şi în incinta Bisericii Evanghelice. Deschiderea va fi în 10 septembrie, ora 17.00, când, după discursurile oficialităţilor, va fi o paradă cu cai, iar întreg alaiul va fi însoţit de o fanfară. Tot vineri sunt programate un spectacol de teatru, recitaluri, jonglerii cu foc, oferite de Hypnosis Fire. De asemenea, vor fi mai multe concerte, invitaţii principali fiind Huniadi Cantores şi Trupa Coco. Sâmbătă e programat un campionat de skandenberg, dar sunt şi spectacole medievale (printre care unul interactiv pentru cei mici). Seara, cântă Cimpoierii Transilvaniei și Trupa Dacika, concertele fiind urmate de un show de lasere pe zidurile Bisericii Evanghelice Fortificate. Duminică, programul cuprinde un concert al Ansamblului Plăieşii din Chişinău (Republica Moldova), dar pe scenă vor urca şi ansambluri folclorice din judeţul nostru. Seara, va fi un concert al trupei Lupus Dacus, iar la ora 21.00 va uca pe scenă Vama. Totodată, în cele trei zile, în curtea Bisericii Evanghelice va fi organizată o tabără medievală cu decor specific, expoziţie de arme, ateliere, prezentare de dansuri, şcoală de instrucţie şi alte activităţi specifice epocii. Tabăra medievală este asigurată de Ordinul Cavalerilor Paladinii de Terra Medies din Mediaş şi Ordinul Mercenarilor Asserculis Târgu Mureş. În perioada 10 – 12.09.2021, pe parcursul desfășurării Festivalului Medieval Ghimbav, circulația rutieră pe Str. Lungă fiind blocată, autobuzele Liniei 210 vor circula deviat pe sensul dinspre Brașov spre capătul de linie din Ghimbav. Astfel, autobuzele Liniei 210 vor circula de pe Str. Făgărașului pe Str. Nouă – Str. Nucului – Str. Morii – Ghimbav cap linie. Stațiile „Făgărașului” și „Morii” vor fi mutate temporar pe Str. Nouă, în vecinătatea intersecției cu Str. Făgărașului și respectiv, în vecinătatea intersecției cu Str. Școlii. Orarele de plecare în cursă nu se modifică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române