23 C
Braşov
AcasăSportLiga 3: ACS SR Brașov - FC Hermannstadt II.   Meci nebun,...

Liga 3: ACS SR Brașov – FC Hermannstadt II.   Meci nebun, decis după două goluri în prelungiri

Autor: Adi MARICA

- Advertisement -

l Elevii lui Tibi Ghioane au pierdut jocul cu sibienii după o prestație modestă timp de 80 de minute
l „ E prima înfrângere, să revenim cu picioarele pe pământ şi să ne pregătim pentru meciul din Cupa României“, a spus Ghioane

ACS SR Brașov a pierdut meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu cu FC Hermanstadt 2, scor 1-2. După remiza albă din prima etapă din meciul cu Sepsi OSK 2, elevii lui Tibi Ghioane și Robert Elek au bifat prima înfrângere din acest sezon după o prestație slabă în primele 80 de minute. De cealaltă parte, sibienii au venit la Brașov cu o echipă tânără din care au făcut parte și câțiva jucători care se pregătesc cu prima echipă printre care Călin Popescu, Chirițoiu, Buzan, Bucuroiu și Niță. Brașoveanul Călin Popescu, fotbalist format de FC Brașov, și Buzean au făcut diferența în acest joc. Sibienii au început mai bine jocul, iar Jica a avut prima ocazie la poarta lui Căucă. Brașovenii au reacționat prin Cenk și Negotei, însă fără efect pe tabela. Cei de la Hermanstadt 2 au deschis scorul prin Buzan, care a transformat un penalty acordat pentru un fault al lui Dobrean la Călin Popescu (26). În partea secundă, sibienii au fost mai periculoși în ofensivă și au ratat ocazii importante la poarta lui Căucă prin Iaru și Călin Popescu. Brașovenii s-au trezit pe final, dar Iordache și Cenk nu au găsit spațiul porții din câțiva metri! Finalul a fost dramatic. Godri a reușit egalarea în minutul 90+2, după un corner executat de Iordache, dar sibienii au marcat golul victoriei în minutul 94 prin Lucian Buzan! ACS SR Brașov rămâne cu un punct după primele doua etape din C5, iar etapa viitoare va juca în deplasare cu CSO Plopeni. Până atunci, brașovenii vor juca miercuri, pe Tineretului, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc în turul 4 al Cupei României. Antrenorul Tibi Ghioane a recunoscut la final jocul slab al echipei și consideră rezultatul just. „Nu meritam mai mult. Chiar dacă am egalat în minutul 92, nu meritam un punct. Am jucat foarte slab, era un punct mincinos, care ne făcea mai rău probabil. Dacă puteam, îi schimbam pe toți la pauză. Băieții au intrat rău în joc, în repriza a doua nici rezervele nu ne-au ajutat. E prima înfrângere, să revenim cu picioarele pe pământ şi să ne pregătim pentru meciul din Cupa României cu Miercurea Ciuc”, a declarat la final antrenorul Tibi Ghioane. 

ACS SR Brașov – FC Hermannstadt II 1-2 (0-1)

Au marcat: Godri 90+2 / Buzan 26 (pen), 90+4
ACS SR Brașov: Căucă – Negotei, Godri, Dragomir, Dobrean (46 Crihan), Mitu (73 D. Sandu) – Vl. Olteanu (55 Sergiu Șerban), Burlacu, Iordache – Răchișan (82 Gomboș) – Cenk
Antrenor: Tibi Ghioane
FC Hermannstadt II: Bolboașă – Chirițoiu, Hanzu, Jica, Mustea – Niță, Lascu, Iaru – Buzan, Bucuroiu (69 Sulea), Călin Popescu (83 Gândilă)
Antrenor: Dorin Zotincă
Cartonaș roșu: Mustea 90+4

Liga 3, seria a 5-a, etapa a 2-a, rezultate

- Advertisement -

ACS SR Braşov – FC Hermannstadt II 1-2, CS Blejoi – CSO Plopeni 4-0,Kids Tâmpa – Sepsi OSK II 2-5, Cetate Râşnov – KSE Tg. Secuiesc 0-0. Meciul AFC Odorheiu Secuiesc – FC Pucioasa a fost amânat de FRF. Clasament: 1. FC Hermannstadt II 6p, 2. Sepsi OSK II 4p, 3. KSE Tg. Secuiesc 4p, 4. FC Pucioasa 3p (1j), 5. CS Blejoi 3p, 6. AFC Odorheiu Secuiesc 3p (1j),7. ACS SR Brașov 1p, 8. Cetate Râșnov 1p, 9. CSO Plopeni 0p, 10. ACS Kids Tâmpa 0p.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii