23.8 C
Braşov
AcasăMagazinSofia Vicoveanca își cere scuze pentru că a respectat regulile jocului

Sofia Vicoveanca își cere scuze pentru că a respectat regulile jocului

Cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca a fost invitată de onoare alături de Margareta Clipa la Festivalul Haiducilor de la Grinţieş, judeţul Neamţ, unde câțiva tineri au făcut o horă în fața scenei, în timp ce cânta, artista spunând-le vehement să se oprească.
„Nu vreau să jucaţi în faţa publicului! Hai, afară!“, le-a spus Sofia Vicoveanca, după care a continuat să cânte. Tinerii au plecat imediat din fața scenei. Ei fac parte probabil dintr-un grup folcloric și încercau „să provoace” spectatorii la dans. În mediul online a apărut un filmuleț cu acest „incident”, și astfel numeroase persoane au explicat sau au criticat reacția cântăreței. Sofia Vicoveanca și-a cerut scuze. „Îmi cer iertare, a fost un gest urât din partea mea, nu ştiu… îmi pare rău, dacă pot fi primite aceste scuze. Un gest care a ieşit fără să-mi dau seama, altceva nu pot să spun, a fost foarte urât din partea mea, recunosc. A fost o zi grea, dar nu are nicio importanţă. Dar nu sunt lucruri care să mă scuze de ieşirea mea urâtă, foarte, foarte urâtă. Îmi cer iertare… Dacă pot fi iertată, dacă nu… Dumnezeu va face dreptate“, a spus Sofia Vicoveanca la Antena 3. Gelu Voicu, solist al Orchestrei Populare Flacăra Prahovei de la Filarmonica „Paul Constantinescu“ Ploieşti a explicat reacția cântăreței, vorbind despre regulile care trebuie respectate la un concert de muzică populară. „Eu văd acolo nişte dansatori îmbrăcaţi la fel şi doar vreo câţiva îmbrăcaţi cu straie din lada de zestre, drept pentru care înţeleg că avem o echipă de dansatori care, în principiu trebuie să aibă coregraf sau coordonator artistic! Dragii noştrii colegi artişti dansatori de jocuri populare româneşti, mă adresez vouă pentru că observ că director artistic sau coregraful nu v-a/v-au transmis că în faţa solistului nu se face horă, precum nici în faţa orchestrei. Orchestra nu stă în faţa solistului şi dansatorii nu joacă în faţa solistului, decât în situaţiile unui videoclip sau filmări profesioniste, unde regizorul stabileşte asta!; solistul cântă în faţa orchestrei şi dansatorii joacă stânga/dreapta, flancând momentul!, a spus Gelu Voicu, care a adăugat că acel moment aparține solistului și dacă există ilustraţie coregrafică, aceasta „nu trebuie să reprezinte o barieră vizuală între solist şi public!“

Articolul precedentCugetări
Articolul următorMihaela Bilic, „Doctor de bine”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române